Nota/ Notă/ Note

Maçã sobre a mesa/ Măr pe masă/ Apple on table

Casa dos Avós/ Casa Bunicilor/ Grandparents’ House

Esfera de Vidro em Campo de Batalha/ Sferă de Sticlă pe Câmp de Luptă/ Glass Sphere In Battlefield

Tangente/ Tangentă/ Tangent

Aquelas bailarinas/ Acele balerine/ These Dancers

Luminosidade: Uma História de Família

Um risco na parede de madeira,

atravessando o vão entre duas tábuas

e depois se espiralando –

   cabeleira vermelha,

mancha: emaranhada em si mesma,

e depois bifurcada –

   hastes quebradas,

pendendo como fios de água.

A casa minutos antes da demolição:

ao final do corredor,

coberta por uma fina camada de líquen,

   um retângulo como porta,

e o roseiral, e a claridade.

O zgârietură pe peretele de lemn,

traversând golul dintre două scânduri

şi după aceea spiralând –

             coamă de păr roşie,

pată: încurcată în sine însăşi,

şi apoi bifurcată –

             aşchii sparte,

atârnând ca fire de apă.

Casa câteva minute înaintea demolării:

în capătul coridorului,

acoperită de un strat subţire de lichen,

             un dreptunghi în loc de poartă,

şi tufele de trandafir, şi claritatea

A scratch on the wall

across a crack between two planks,

then enveloping itself: stain –

              red voluminous hair

tangled, then split –

              broken stems

bending like threads of water.

The house just before the demolition:

At the end of the corridor,

covered by a thin layer of lichen,

              a rectangle for a door,

and the rose bed, and the brightness.

Nota

Eu nunca disse. É como

se eu entendesse, subitamente,

o sentido das perspectivas.

Vôo de um pássaro azul desta árvore

para a mesma árvore mais atrás.

Nossas cabeças, uma figura

minimalista: duas linhas retas e um sol

no ponto de fuga. Janela aberta

para o poente fixo, a iluminar

com raios difusos, esta nota inacabada.

Galho quebrado trazido do fundo

no bico de um pássaro reluzente.

Nu ţi-am spus niciodată. E ca şi cum

aş înţelege, brusc,

înţelesul perspectivelor.

Zbor al unei păsări albastre din acest copac

către acelaşi copac mai în spate.

Capetele noastre, o figură

minimalistă: două linii drepte şi un soare

în punctul de fugă. Fereastră deschisă

către apusul fix, iluminând

cu raze difuze, această notă neterminată.

Rămurică ruptă adusă din adâncuri

în ciocul unei păsări strălucitoare.

I never told you. It’s as if

I had suddenly understood

the meaning of perspectives.

Flight of a bluebird from this tree

to the same tree, just over.

Our heads, a minimalist

picture: two straight lines and a sun

at the intersection. Window

open to a fixed twilight, lightning

with diffused rays, this uncompleted note.

The broken twig brought from beyond

in the beak of a shining bird.

Maçã sobre a mesa

A Clarice Lispector

Um golpe de vento amarrotou a toalha de linho,

debaixo da maçã, sobre a mesa.

                        Duas horas de atraso, a ausência

de vapores. Os odores dos temperos suspensos.

Adiavam a vinda, sem se dar conta

de que as luzes alteram a mesa –

sem sombra,

a maçã no escuro.

Pentru Clarice Lispector

O rafală de vânt a ridat pânza de in,

dedesubtul mărului, pe masă.

             Două ore de întârziere, absenţa

aburilor. Aromele condimentelor suspendate.

Îşi amânseră sosirea, fără să-şi dea seama

că luminile alterează masa –

             fără umbră,

             un măr în întuneric.

For Clarice Lispector

Sudden wind crinkled the linen cloth

under the apple, on the table.

              Two hours late. No vapors

rising. The odors of spices suspended.

They had delayed their coming, not taking

into consideration that light alters the table –

               shadowless,

               the apple in the dark.

Casa dos Avós

Um tronco de árvore atravessado no quintal –

os homens, exaustos

em mangas-de-camisa,

gesticulam apontando para o tronco.

Na casa em silêncio,

miniaturas espalhadas pelo chão, deixadas ali

por oito crianças vestidas de preto.

Um dos meninos (meu pai)

passa correndo, agarra um soldado de brinquedo,

e o faz voar janela afora

para dentro da floresta tropical.

Nunca tinha visto homens tão fortes.

Eles falavam em construir um caixão.

Un trunchi doborît dealungul curţii –

bărbaţii, epuizaţi

cu mânecile suflecate,

gesticulează arătând spre trunchi.

În casa tăcută,

miniaturi împrăştiate pe jos, lăsate acolo

de opt copii îmbrăcaţi în negru.

Unul dintre copii (tatăl meu)

trece alergând, apucă un soldat de jucărie

şi îl aruncă afară pe geam

în pădurea tropicală.

Niciodată nu văzuse bărbaţi atât de puternici.

Vorbeau despre construcţia unui sicriu.

Grandparents’ House

A giant tree-trunk across the yard –

the men, exhausted

in their working shirts, talk,

gesturing towards the trunk.

In the quiet house,

miniatures left on the floor

by eight children dressed in black.

One of the boys (my father)

runs into the house, grabs a toy soldier,

makes him fly from a window

into the tropical forest.

He had never seen such strong men

before. They were talking

about building a coffin.

Esfera de Vidro em Campo de Batalha

Um falcão passa em vôo rasante, agarra a esfera (garras riscam a superfície)

sobrevoa uma plantação de milho, um rio, uma estrada

com tanques minúsculos e homens marchando em silêncio, um morro, outro rio –

desce para beber água, voa contra a corrente, molhando a esfera.

Anoitece devagar. Pequenos pássaros noturnos voam de árvore em árvore.

O falcão mergulha no vão estreito entre dois troncos, pés alinhados com o corpo,

asas semi-abertas. Solta a esfera, ataca.

Um pássaro faminto, outro morto. A esfera rola alguns metros no gramado,

pára. Na manhã ensolarada, um brilho, e os sons –

marcha, ruflar de asas, estilhaços.

Un şoim trece în zbor razant, apucă sfera (gheare zgâriind suprafaţa)

planează deasupra unui lan de porumb, un râu, un drum

cu bălţi minuscule şi bărbaţi mărşăluind în tăcere, un zid, alt râu –

coboară ca să bea apă, zboară împotriva curentului, udând sfera.

Se înserează lent. Mici păsări nocturne zboară din copac în copac.

Şoimul se scufundă în crăpătura strâmtă dintre două trunchiuri, cu picioarele

aliniate pe lângă corp,

aripile semi-deschise. Dă drumul sferei, atacă.

O pasăre înfometată, alta moartă. Sfera se rostogoleşte câţiva metri prin iarbă,

se opreşte. În dimineaţa însorită, o strălucire, şi sunetele –

marş, zbatere de aripi, aşchii.

A falcon passes in hedgehopping, seizes the sphere (talons scratching the surface)

soars over a cornfield, a river, a road with tiny tanks

and men marching in silence, a hill, another river –

comes down to drink, flies upstream, wetting the sphere.

Gradually dark. Small nightbirds fly from tree to tree.

The falcon dives into the narrow gap between two trunks, legs back,

wings half-open. Releases the sphere, attacks.

One bird hungry, another dead. The sphere rolls a short distance on the grass,

stops. On a sunny morning, a blink, and the sounds –

march, wings fluttering, shells.

Tangente

1.

O som do rio

abafa o zunido de uma abelha

entre flores pequenas na outra margem.

No bananal, sombra ao meio-dia,

bananas ainda verdes.

Uma criança vai à frente, descalça,

distraída, colhendo pequenas flores brancas,

que crescem em mato cortante.

Bananas maduras nos mercados

e flores pequenas para um buquê.

2.

O anel brilha na mão

segurando o buquê. Carrega-o

sem esforço. Uma folha cai.

A mesa está posta: mel, leite, cereal

e bananas. Flores brancas num vaso.

Pela janela,

vê-se o apartamento oposto ao nosso,

uma criança dorme.

É meio dia, o sol alto.

Nosso prédio na sombra de outro.

3.

Um pêndulo acima da velha cadeira.

Apagamos as luzes, fechamos a porta.

Uma janela esquecida aberta.

Luz da tarde embranquece as flores.

Na rua, andamos mais devagar.

As fachadas vão perdendo

contraste. Uma curva à esquerda:

Nunca fizemos este caminho.

À noite, as ruas se parecem.

O rio corta o bananal.

4.

À porta do prédio, um estranho

detrás de um vitral olha para o pulso.

Não nos vê entrar.

A mesa desfeita: cereal, cascas

de bananas e farelos de pão.

As flores começarão logo

a murchar. Do prédio oposto,

uma criança nos observa.

Nuvens sobre o bananal.

Chuva cai na cidade.

1.

Sunetul râului

înăbuşă zumzetul unei albine

între florile mici de pe celălalt mal.

În plantaţia de bananieri, umbră la amiază

banane încă verzi.

Un copil merge înainte, desculţ,

distrat, culegând flori mici albe,

ce cresc în iarba tăioasă.

Banane coapte în pieţe

şi flori mici pentru un buchet.

2.

Un inel stăluceşte pe mâna

care ţine buchetul. Îl cară

fără efort. O frunză cade.

Masa e pusă: miere, lapte, cereale

şi banane. Flori albe într-o vază.

Pe fereastră,

se vede apartamentul de vizavi,

un copil doarme.

Este ora prânzului, soarele înalt.

Clădirea noastră în umbra celeilalte.

3.

Un pendul deasupra vechiului scaun.

Stingem luminile, închidem poarta.

O fereastră uitată deschisă.

Lumina după-amiezei albeşte florile.

Pe stradă, mergem mai încet.

Faţadele îşi pierd

din contrast. O curbă la stânga:

Niciodată n-am mers pe drumul acesta.

Noaptea, străzile se aseamănă.

Râul taie plantaţia de bananieri.

4.

La poarta clădirii, un necunoscut

în spatele unui vitraliu se uită la ceas.

Nu ne vede intrând.

Masa nestrânsă: cereale, coji

de banane şi firimituri de pâine.

Florile vor începe apoi

să se ofilească. Din clădirea de vis-à-vis,

un copil ne observă.

Nori deasupra plantaţiei de bananieri.

Ploaie deasupra oraşului.

1.

The sound of the river

muffles the buzzing of a bee

in the little flowers on the other bank.

Shade at noon in the banana plantation,

bananas still green.

A child walks ahead of us, barefoot,

distracted, picking little white flowers

that grow in the sharp grass.

Ripe bananas in the market

and white flowers for a bouquet.

2.

A ring glistens on the hand

holding the flowers. It holds them

at ease. A leaf falls.

The table is set: honey, milk, cereal

and bananas. White flowers in water.

Through the window

we see the room opposite ours,

a child asleep.

It’s noon, the sky is clear.

Our building in the shade of another.

3.

A pendulum above an old chair.

We turn the lights off, lock the door.

A window left opened.

Twilight whitens the flowers.

We walk faster on the streets.

The facades of the buildings begin

to loose contrast. A curve to the left:

we’ve taken this way before.

At night, the streets are alike.

The river runs into sharp grass.

4.

At the entrance, a stranger

behind glass is looking at his wrist.

He doesn’t see us walk by.

The table to be cleaned: cereal,

banana peels and bread crumbs.

The flowers will soon begin to wilt.

From the room opposite ours,

a child watches us.

Clouds over the banana plantation.

Rain over the city.

Aquelas bailarinas

No canto direito, no teto do meu quarto,

de vez em quando, vejo um móbile:

sete bailarinas e uns guarda-chuvas.

Fica girando por dias, depois desaparece.

*

Dou-lhes nomes, quando posso.

Uma bailarina (eu a chamo Larissa)

tem o péssimo hábito de bocejar

quando estou lendo. É a menos

atraente entre elas, com uma perna

mais fina que a outra e a maquiagem

excessiva: um risco sobre a boca

os olhos desproporcionais.

Toda hora ela estremece

de um jeito esquisito, como se

quisesse despendurar-se do teto.

Um dia ainda despenca, toda quebrada,

numa página da autobiografia de Nabokov.

*

Samantha toca bandolim,

mas nem sempre consigo escutá-la.

Preciso estar semi-consciente, surda

às conversas alheias, à multidão

que se ergue fora livros dentro

da vida atemporal do meu quarto.

Samantha sabe quando estou fingindo.

Ela vigia minha respiração, meu pensamento.

Quando adormeço, toca

bandolim, inspirando os sonhos.

*

Judith está fora do peso.

Enquanto as outras dançam, ela gira

primeiro para um lado,

depois para o outro.

Carrega um guarda-chuva de borracha

branco com bolas vermelhas. Apesar

do porte e da falta de talento, Judith

tem o respeito das demais. Ela leu

a Divina Comédia, fala esperanto,

pode recitar dez mil versos de cor;

quando as outras desaparecem

ela hiberna dentro de um livro.

*

Letícia e Suzana são gêmeas

univitelinas. Há algo vulgar no modo

como elas cruzam as pernas,

o ar disperso, insolente. Não lêem,

e provavelmente não hibernam.

Comem qualquer coisa: mosquitos,

spray de cabelo, poeira, ondas de radio.

Riem tão alto, que chega a ser

embaraçoso trazer pessoas em casa.

Fazem de tudo para chamar a atenção:

atiram-se contra as paredes, performam piruetas

escandalosas. E quando alguém

finalmente as toca, ficam irritadas.

*

Karen é a única que faz sombra

quando a luz está acesa. Ela acha

que pode nos confundir: se a luminária

da minha escrivaninha está acesa, ela se projeta

sobre um pôster A Dança, de Matisse;

se a lâmpada do teto está acesa, deita-se,

fazendo formas, sobre a autobiografia de Nabokov.

Há um truque, que eu não sei explicar:

de vez em quando, ela aparece ao pé

da cama, imóvel, sem que haja qualquer

fonte de luz vindo de cima. A mágica

dura uns dois minutos. A sombra vai sumindo

até que desaparece, seguida por um apito.

*

Uma bailarina é visível só por uns segundos

quando abro a porta. Tem um guarda-chuva

cor-de-limão. Vejo-a tão pouco, que não me

acostumo a chamá-la de Isadora ou Lisa ou Nádia.

În colţul drept, pe tavanul camerei mele,

din când în când, văd ceva în mişcare:

şapte balerine şi nişte umbrele.

Se roteşte zile în şir, apoi dispare.

*

Le dau nume, când pot.

O balerină (căreia eu îi zic Larissa)

are prostul obicei de a căsca

atunci când citesc. Este cea mai puţin

atrăgătoare dintre ele, cu un picior

mai subţire decât celălalt şi machiajul

exagerat: o linie în dreptul gurii

ochii disproporţionaţi.

Se cutremură mereu

într-un fel ciudat, ca şi când

ar vrea să se desprindă de tavan.

Într-o zi are să cadă, ruptă toată-n bucăţi,

pe o pagină din autobiografia lui Nabokov.

*

Samantha cântă la mandolină,

dar nu reuşesc s-o ascult mereu.

Trebuie să fiu semi-inconştientă, surdă

la discuţiile străine, la mulţimea

care se ridică din cărţi

în viaţa atemporală a camerei mele.

Samantha ştie când mă prefac.

Ea îmi veghează respiraţia, gândurile.

Când dorm, cântă

la mandolină, inspirând visele.

*

Judith este supraponderală.

Când celelalte dansează, ea se roteşte

mai întâi într-o parte,

apoi în cealaltă.

Are o umbrelă de gumă

albă cu buline roşii. În ciuda

înfăţişării şi a lipsei de talent, Judith

este respectată de celelalte. Ea a citit

Divina Comedie, vorbeşte esperanto,

poate să recite zece mii de versuri pe dinafară,

când celelalte dispar

ea hibernează într-o carte.

*

Letíţia şi Suzana sunt gemene

monozigote. Este ceva comun în modul

cum îşi încrucişează picioarele,

în aerul aiurit, insolent. Nu citesc,

şi probabil nu hibernează.

Mănâncă orice: ţânţari,

fixativ, praf, unde radio.

Râd atât de tare, că devine

stânjenitor să aduc pe cineva în casă.

Fac orice ca să atragă atenţia:

se izbesc de pereţi, execută piruete

scandaloase. Şi când cineva

le atinge în sfârşit, se irită.

*

Karen este singura care face umbră

atunci când lumina este aprinsă. Ea crede

că poate să ne păcălească: dacă veioza

de pe masa mea de scris este aprinsă, ea se proiectează

pe un poster cu Dansul lui Matisse;

dacă lustra este este aprinsă, se culcă,

închipuind forme, pe autobiografia lui Nabokov.

Este un truc, pe care eu nu ştiu să-l explic:

din când în când, ea apare lângă

pat, nemişcată, fără nici o

lumină care să vină de sus. Magia

durează un minut sau două. Apoi umbra începe să urce

până când dispare, urmată de un fluierat.

*

O balerină este vizibilă doar pentru câteva secunde

când deschid uşa. Are o umbrelă

galbenă ca lămâia. O văd atât de puţin, că nu mă

pot obişnui s-o chem Isadora sau Lisa sau Nádia.

Sometimes, in the north corner

of my bedroom ceiling, I see a mobile:

seven ballet-dancers and a few umbrellas.

It spins there for days, then disappears.

*

I like to give them names if I can.

One dancer (I call her Larissa)

has a bad habit of yawning

while I read. She is the least

attractive among them, with one leg

thinner then the other and too much

make-up: a scratch on the lips

and disproportionate eyes.

She often trembles awkwardly as if

to unhook herself from the ceiling.

Some day she will fall, broken to pieces

on a page from Nabokov’s autobiography.

*

Samantha plays the mandolin, but

I am not always able to listen.

I have to be half-conscious, deaf

to conversation, to the crowd

standing outside the books

in the timeless life of my bedroom.

Samantha knows when I am lying.

She watches my breathing, my thoughts.

When I sleep, she plays

the mandolin, inspiring dreams.

*

Judith is overweight.

While the others dance, she turns

first to one side,

then to the other.

She carries a rubbery umbrella, white

with red circles. Despite

her pounds and lack of talent, Judith

has the others’ respect. She reads

the Divine Comedy, speaks Esperanto,

can recite ten thousand lines by heart;

when the others disappear,

she hibernates inside a book.

*

Letitia and Susanna are identical twins.

There is something vulgar in the way

they cross their legs, in their insolent glances.

They don’t read, and probably don’t

hibernate. They eat anything: mosquitoes,

hair-spray, dust, radio waves.

They laugh so indiscreetly it becomes

embarrassing to have visitors. Do

anything to attract attention: throw

themselves against the wall, perform scandalous

pirouettes. Yet when touched

they show their irritation.

*

Karen is the only one who casts shadows.

She thinks she can confuse us:

if my desk lamp is on, she projects

herself on a poster of Matisse’s Dance;

if the ceiling lamp is on, she lies,

making shapes of her own

on Nabokov’s autobiography.

She has one trick I cannot explain:

sometimes she appears at the foot of my bed

perfectly still, without any light

coming from above. This magic lasts

about two minutes. Then the shadow fades

and she vanishes, with a whistling sound.

*

One dancer is visible only for a few seconds

when I open the door. She has a lime-green

umbrella. I see her so rarely I can’t get used to

calling her Isadora or Lisa or Nadia.

                       poems by Flávia Rocha

                                                   Translation to Romanian: Golgona Anghel