|
trei pantofi
primul.
ieri . devenise clar faptul că prezentul nostru începuse să se risipească asemenea unei dâre de răcoare pe privirile și dorințele noastre nerecunoscătoare care nu se mai recunoșteau. dar în umbra amintirilor ne-am lăsat amândoi furați de irealitatea iubirii noastre, care derizorie și color se derula în tubul catodic al memoriei noastre lipsite de istorie. azi la început imperceptibil iar apoi evident, dimineața ne-a separat, invadându-ne visele după ce a inundat distanța dintre noi cu muribunda adiere a timpului prezent asediându-ți camera, lăsându-mă pradă momentului în care absența ta adormită era sesizabilă, dimineata a început sa joace într-un mod ireverențios șotron, aruncând de fiecare dată piatra pentru a mă lovi cu lumină. apoi, s-a plictisit triumfătoare și exaltată că m-a făcut să văd cu alte urechi, cu alt nas, cu alte mâini, cu altă gură ziua în care prezența ta devenea inutilă, dimineața a plecat lăsându-mă să te exmatriculez tacit, fără a-ți tulbura somnul, din orice posibil viitor, începând chiar de mâine. ieri pe strada singurătății noastre, prea puțin animat de cotidianul splinului preambalat și vândut sub formă de înghețată, am zărit pentru ultima dată orizontul resemnării tale oglindit în pantofii mei nelustruiți azi trezindu-se și deschizându-și somnoros ochiul, dumnezeu văzându-ne împreună a hotărât să ne despartă, smulgându-te din cutia mea toracică. am sesizat lipsa ta, atunci când dimineața a plecat, dându-mi cu tifla, lăsându-l pe dumnezeu să joace zaruri și somnoros să-și bea cafeaua decofeinizată. ieri prezența ta începuse să fie lipsita de vitamina B5, deoarece îngăduința ta nu mai avea strălucire, zâmbetul tău nu mai avea volum iar fericirea ta era uscată, fragilă și cu vârfurile despicate. magia capilară a trăirilor noastre ondulate și împletite folosind gama styling de la nivea haircare își pierduse dezinvoltura, emoțiile noastre pleoștindu-se de-a dreptul în fața firilor noastre incongruente. azi m-am gândit că ar fi bine să rup vraja ta haute couture, și apăsând cancel, te-am lăsat pradă efectului epurativ al gimnasticii de întreținere și eficacității izbăvitoare a noului iaurt danone activia. fără să te trezesc sau sa te sărut la plecare nu am făcut altceva decât să-ți las pe noptieră trecutele-mi trăiri, cheile și o parte din fosta mea prezență absent, lipsindu-te de a regretului urmă te-am expulzat în proiectele mele lipsite de viitor apoi am plecat.
al doilea.
ieri când ai plecat refuzând-mi nepăsarea și amnezia, te-ai exilat într-unul din magazinele suburbane admirând superficialitatea cosmetizată a unui inconștiențe make-up, pe fundalul căreia soarele se năștea pentru prima oară. nu te-am mai strigat pentru a nu profana iluziile estivale care te făceau să visezi și sa dormi în spatele ochelarilor cu lentile heliomatice. azi din momentul în care te-ai împiedicat cu privirea adormită de asfințitul dimineții reflectat în pantofii mei înroșiți datorită radiațiile ultraviolete și blazării mirării noastre parasolare, știam că nu intuiai faptul că, deja, erai devorată de acuta mea indiferență. fascinația ta decoltata risipită-n lumina dimineții nu mi-a mai atras atenția, și te-am lăsat să plutești în perspectiva weekend înotând în valurile de resentimente anunțate la rubrica meteo din grupajul știrilor matinale. ieri resuscitarea credinței mele era deja inutila. iubirea mea se cauterizase, pierzându-și culoare, obiectul, răsuflarea. pe cerul pierderii și delăsării între noi nu mai exista nici măcar speranța. azi mă despărțisem de tine atunci când, plina de dezinvoltura și cu memoria lichefiată, dormeai încă, furată fiind de enormul vertij colorat al chioșcurilor cu dorințe în care năzuințele tale împlinindu-se căpătau consistență de vis. obosit de somnul tău, am colindat plaja holografică a reveriilor tale, apoi m-am plimbat prin parcul în care ne-am întâlnit întâia oară, fascinați fiind de neatenția mutuală care ne-a atras atenția. ieri plină de regrete, eșuată pe țărmul garnier ambre solaire (protége lamour en profondeur), numărând frunzele resemnărilor, m-ai zărit reflectat în singurătatea ta congenitală. apoi m-ai atins pentru a rupe mirajul cu efect de oglindă în care visele tale se dedublau narcisist incluzându-mă. experiența noastră edenică se încheiase pentru ca nu putea dura decât de luni până vineri, când înscriși pe grila inconștienței eram sclavii unei lumi milk-shake înlănțuiți în arome de cacao și depravare, de vanilie si penitență. azi eram eliberat de tine, pH-ul meu fiind neutru. în privința sentimentelor mele hârtia de turnesol nu se colorase puternic, deoarece conțineau ¼ emoție hidratantă care făcea ca despărțirea noastră să fie sensive si fresh.
al treilea.
ieri când visele tale rezistente la transfer se prelungeau cu irizații euforice pe corpii cavernoși ai memoriei mele, în curcubeul dominat de cele 20 de nuanțe satinate, tu erai interesată doar de impresiile culorii adâncite în fondul timpului trecut. dorința noastră s-a metamorfozat, transformându-se într-un deșert diluat, prea puțin perceptibil, în care printr-o iluzie optică, datorată eclipselor cromatice cotidiene, contururile iubirii noastre s-au estompat, topindu-se în întunecate tăceri. azi încercasem să mă detașez de disoluția fantasmelor tale pe care le purtai cu atâta grijă prin somn, în plimbările tale de zi cu zi pe bulevardele uitării, cu pașii lăsați să vibreze la ultima mângâiere a nopții. ieri amurgul îmi scotea in evidența pantofii, pentru că în ei se reflectau inversate trăirile noastre contradictorii. iubirea noastră clarobscură, în care liniile percepției noastre se atenuau, devenise evanescentă, difuzându-se pe curbura universului emoțiilor noastre duplicitare. lovită de fascinația noastră narcotică și halucinantă, sufocată de uitare, iubirea noastră nu mai era altceva decât o aparență lipsita de suport. azi îmbrăcată în răcoarea dimineții mă căutai cu tentațiile colorate din vis, nu pentru că ai fi fost aservită dorinței, ci pentru că îți era teamă de solitudinea amețitoare care te înălța uneori pe culmi de liniște și angoasă. dar furtuna omisiunii mele te purta deja prin somnul destinului și agitația singurătății. ieri m-am plimbat prin orașul împietrit în arșița amiezii de avalanșa de înghețată stârnită de vânzătorii ambulanți, care străbăteau realitatea topită a amintirilor mele arbitrare care pe tine nu te mai includeau. azi încetasem sa mai fiu adolescentul rebel al generației eGo your love, your fragrance, your rules, și scufundat în mirosul înțesat în halucinante amintiri gravitam inconsistent în jurul unei realități golite de orice stimul afectiv. pierdut în toamna inocenței lipsite de parfum, renunțasem la tine poeme de Constantin Aciobăniței
|