Hotel Catamaran

Ne-am întâlnit în L.A.

La cafeneaua cu nume de stea,

La mesele din fier forjat

Aşezate pe trotuarul plin de lume,

Pe bulevardul acela cu nume elen,

Ca un furnicar mâzgălit de un artist beat.

Ne revedeam dupa o grămadă de ani.

Eu, de fapt, eram chiar emoţionat;

Eram curios să aflu cum mai arătaţi,

Cum aţi trecut, înotând, prin ploile anilor

Şi dacă timpul v-a decolorat.

Cand ţi-am zarit, la colţ, coafura roşcată

Şi capul ce se ridica peste mulţime

Mândru şi curios, ca o acvilă,

Am ştiut că eşti tu, imediat

Şi nici nu m-am mai străduit să-l recunosc pe Victor.

El aluneca, legănat, cu paşii rari,

Pe lângă mersul tau săltăreţ, de japoneză fragilă.

Şi ne-am bucurat.

Am băut cafea şi capucino,

Am stat de vorbă,

Ne-am amintit de Cristi şi de Andi,

De Cotora, de Anne-Marie,

Apoi am intrat în magazinul de-alături

De unde eu am cumpărat o curea nouă

Pentru uniforma de la muzeu,

Neagră cu gri

Şi pentru Camelia un aşternut de pat,

Cel mai mare set de pe raft.

Victor a vrut să-şi cumpere o bluză trăznet,

"Nautica", în dungi, cu negru şi roşu,

Cu guler uşor,

Dar la preţul acela nu s-a-ndurat.

Mâine voi veţi zbura înapoi,

Acolo de unde la toţi ne e dor.

Si uite aşa timpul a trecut,

Noi eram grăbiţi s-o luăm pe Anna de la cămin,

Iar voi să-i pregătiţi Dianei cina

Şi ne-am despărţit puţin în grabă,

Mânaţi de freamătul vieţii, alegro,

Cu o lacrimă strânsă-ntre pleoape.

Noaptea ne-am visat în urmă cu mulţi ani.

Aruncam, nebuni, un disc din plastic, galben,

În Mission Bay, în San Diego,

În parcare la Hotel Catamaran.

                                       poem de Dan David

                                      Los Angeles, 10-22-2002.