Reflecţii

                       Franz Kafka

Nota lui Max Brod

O copie frumos caligrafiată a acestor Betrachtungen (reflecţii) a fost făcută de însuşi Kafka, care le-a numerotat şi le-a aranjat în maniera în care apar aici. Nu este cu putinţă de stabilit data exactă cînd a fost făcut acest aranjament: cîteva dintre aforisme sunt schiţate în carneţelele albastre in-octavo în care Kafka şi-a notat gîndurile în perioada 1917-1918. Aceste carneţele conţin mult mai mult decît aceste aforisme. Textul de mai jos urmăreşte copia frumos caligrafiată făcută de autorul însuşi. Numerotarea îi aparţine lui Kafka. Cînd două aforisme apar sub acelaşi număr, autorul le-a notat pe amîndouă pe o bucăţică de hărtie, deşi de obiecei a foloit bucăţele de hîrtie separate pentru fiecare. Uneori un aforism are două numere; uneori Kafka a combinat într-unul singur ceea ce iniţial reprezentau două aforisme. Paginile marcate cu un asterisc au fost barate cu creionul dar nu au fost scoase din dosarul cu aforisme. Intenţiona probabil să le revadă.

1. Calea adevărată este de-a lungul unei frînghii care nu este întinsă sus prin aer, ci jos, puţin deasupra solului. Pare mai degrabă făcută să te împiedici decît să mergi de-a lungul ei.

2. Toate erorile umane sunt nerăbdarea, renunţarea prematură la ce este metodic.

3. Există două păcate din care toate celelalte derivă: nerăbdarea şi indolenţa. Din cauza nerăbdării au fost alungaţi din Paradis; din cauza indolenţei nu se întorc. Dar poate că există un singur păcat: nerăbdarea. Din cauza nerăbdării au fost alungaţi, tot datorită ei nu se mai întorc.

4. Multe dintre umbrele celor plecaţi se ocupă doar de linsul valurilor rîului morţii deoarece el curge dinspre noi spre ei. Asta face ca rîul să se retragă dezgustat, curentul începe să curgă invers şi readuce morţii la viaţă. Dar ei sunt fericiţi, cîntă cîntece de mulţumire, şi lovesc apele indignate.

5. Dincolo de un anumit punct nu mai există cale de întors. Acest punct trebuie atins.

6. Momentul decisiv în evoluţia umană e continu. De aceea toate revoluţiile spirituale care declară toate realizările anterioare au dreptate, căci nimic încă nu s-a realizat.

7. Una dintre modalităţile cele mai eficiente ale Răului de a ne seduce este ispita de a lupta.

8. Este la fel ca lupta cu femeile care se termină în pat.

9. A. este mîndru nevoie mare, are impresia că este foarte avansat în bunătate, de cînd, ca obiect al seducţiei, se simte supus unor tentaţii din direcţii complet necunoscute.

10. Explicaţia corectă este însă asta: un diavol mare şi-a făcut adăpost în el împreună cu o mulţime de drăcuşori care se înghesuie să-l slujească.

11-12. Diferenţa de perspectivă pe care o poţi avea asupra lucrurilor, de exemplu asupra unui măr: diferenţa de perspectivă a unui puşti care trebuie să-şi lungească gîtul ca să vadă puţin din mărul de pe masă şi a stăpînului casei care ia mărul şi-l înmînează persoanei care stă la masă cu el.

13. Una dintre primele semne ale înţelegerii este dorinţa de a muri. Viaţa asta pare insuportabilă, o alta intangibilă. La un moment data ajungi să nu te mai ruşinezi de dorinţa de a muri: ceri să fii mutat din vechea celulă pe care o deteşti într-o celulă nouă pe care vei ajunge să o deteşti. În toate astea este o rămăşiţă din credinţa că în timpul mutării, stăpînul va trece din întîmpare pe coridor, îl va privi pe prizonier şi va spune: „Acest om nu mai trebuie închis. Vine la mine.”

14. Dacă ai merge pe teren plat şi, în pofida dorinţei tale sincere de a înainta, ai tot regresa, atunci ar fi o problemă disperată; dar din moment ce te caţeri pe o creastă, aproape la fel de abruptă ca şi tine văzut de jos, regresia poate fi provocată doar de natura  solului, aşa că nu trebuie să disperi.

15. Ca o cărare toamna: abia ai curăţat-o că se acoperă din nou de frunze uscate.

16. O cuşcă a plecat în căutarea păsării.

17. Aici e un loc unde n-am mai fost niciodată: aici respiraţia e diferită, şi mai ameţitoare decît soarele este lumina stelei din spatele lui.

18. Dacă ar fi fost posibil să construieşti Turnul Babel fără să te urci pe el probabil construcţia ar fi fost permisă.

19*. Să nu-l laşi pe Diavol să te facă să crezi că poţi avea secrete faţă de el.

20. Leoparzii intră în templu şi beau pînă la fund ceea ce este în puţurile sacrificiale: asta se repetă mereu; în cele din urmă momentul poate fi calculat dinainte şi devine parte din ceremonie.

21. La fel de ferm ca mîna care se agaţă de piatră. Dar se agaţă ferm doar ca să o azvîrle mai departe. Dar şi calea ajunge pînă acolo.

22. Tu eşti ţelul. Nici un fel de elev îndepărtat.

23. De la adevăratul adversar ţi se transmite un curaj nelimitat.

24. Înţelegînd şansa ca pămîntul pe care stai nu poate fi mai mare decît picioarele de pe el.

25. Cum să te bucuri de lume dacă nu-ţi găseşti refugiu în ea?

26*. Ascunzişuri sunt nenumărate, salvarea una singură, dar posibilităţile de salvare la fel de multe ca şi ascunzişurile. Există un scop dar nu şi o cale: ceea ce de obicei numim cale este ezitarea.

27. Faptele negative sunt un adaos, pe parcurs: bunătatea ne este dată din start.

28. Cînd accepţi şi absorbi Răul, nu mai e nevoie să crezi în el.

29. Motivele ulterioare pentru care absorbi şi accepţi Răul nu mai sunt ale tale ci ale Răului. Animalul se luptă să ia biciul stăpînului şi se biciuieşte pentru a deveni la rîndul lui stăpîn, fără să ştie că şi asta nu e decît o fantezie produsă de un nod nou din biciul stăpînului.

30. Într-un anumit sens Dumnezeu este incomfortabil.

31. Nu mă chinui să obţin stăpînirea de sine. Stăpînirea de sine însemană dorinţa de a fi efeiceint într-un punct oarecare al devenirii mele spirituale. Dar dacă e necesar să trasez asemenea cercuri în jurul meu, atunci e mai bine să o fac pasiv, în pură uimire faţă de acest miraculos complex, ducînd cu mine acasă doar prospeţimea pe care această imagine o dă e contrario.

32. Ciorile susţin că o singură cioară poate distruge cerul. Nu e nici o îndoială în privinţa asta, dar asta nu dovedeşte nimic împotriva cerului, căci cerul înseamnă: imposibilitatea ciorilor.

33*. Martirii nu-şi dispreţuiesc trupul, îi pemit să ajungă pe cruce. Prin aceasta sunt la acelaşi nivel cu adversarii lor.

34. Oboseala lui este cea a unui gladiator după luptă, munca lui este curăţenia făcută de un funcţionar pe un colţ de birou.

35. Nu există a avea există doar a exista, doar o stare a fiinţei care tînjeşte după ultima răsuflare, care tînjeşte după sufocare.

36. Înainte nu înţelegeam cum de nu am primit răspuns la întrebarea mea; astăzi nu pot să cred că am fost în stare să întreb. Dar nu am crezut nimic, doar am întrebat.

37. Răspunsul său la aserţiunea că poate posedă, dar că nu este, erau tremurături şi palpitaţii.

38. Un om se mira cum de este aşa de uşor să mergi pe drumul eternităţii: de fapt se grăbea pe o pantă la vale.

39a. Nu poţi plăti Răul în rate: cu toate astea, încerci mereu. Ne putem imagina că Alexandru Macedon, în ciuda victorilor sale tinereşti, în ciuda superbei armate pe care a construit-o, în ciuda enegiilor pe care le simţea capabile să schimbe lumea, s-ar fi putut opri la Hellespont fără să-l treacă, şi asta nu din frică, nici din nehotărîre, nici din slăbiciune a voinţei ci datorită forţei de gravitaţie.

39b. Drumul este infinit de lung, nimic nu-i poate fi substras, nimic nu-i poate fi adăugat, cu toate astea fiecare îl judecă după propriu-i calapod copilăresc: „Cu siguranţă, mai ai de mers şi metrul ăsta şi va fi luat în consideraţie.”

40. Este comfortabil să observi că disproporţia lucrurilor din lume pare a fi doar aritmetică.

41. Doar concepţia noastră asupra timpului ne face să dăm Judecăţii de Apoi acest nume. De fapt, e un fel de lege marţială.

42. Să laşi capul plin de ură şi dezgust să cadă pe sîn.

43. Cîinii de vînătoare sunt încă în curte, dar prada nu le va mai scăpa, oricît ar alerga de bezmetic prin pădure.

44. Modul tău ridicol de a fi te-a pregătit pentru această lume.

45. Cu cît înhami mai mulţi cai, cu atît avansezi mai repede-adică nu să scoţi blocul din ţîţîni ceea ce e imposibil, dar să rupi curelele în fîşii, şi prin urmare să ai o călătorie uşoară şi fericită.

46. În nemţeşte cuvîntul sein înemană atît a fi cît şi al lui.

47. Li s-a dat posibilitatea de a fi fie regi, fie mesagerii regilor. Ca toţi copiii cu toţi doreau să fie mesageri. De aceea există doar mesageri, alergînd prin lume şi cum nu mai sunt regi care să-şi comunice mesajele aleargă cu toţii fără noimă cu mesajele lor lipsite de sens. Şi-ar pune cu plăcere capăt zilelor dar nu o fac pentru că au jurat să fie loiali.

48. Să crezi în progres nu înseamnă să crezi că s-ar fi făcut vreun progres. Nu asta e genul de credinţă care indică o credinţă adevărată.

49. A. este un virtuos şi cerul îi e martor.

50*. Omul nu poate trăi fără condiţia continuă a ceva indestructibil în el, cu toate că unori atît acel element indestructibil din el cît şi credinţa în el îi sunt ascunse. Unul dintre modurile de manifestare ale acestor secrete este credinţa într-un dumnezeu personal.

51*. Medierea de către şarpe era necesară: Răul îl poate seduce pe om dar nu poate deveni om.

52*. În lupta dintre tine şi lume ieşi învins.

53. Nu poţi trişa pe nimeni, nici măcar pe lume, de victoria ei.

54. Nu există nimic în afara lumii spirituale: ceea ce numim lumea simţurilor este Răul în lumea spirituală iar ceea ce numim Rău este doar necesitatea unei clipe în evoluţia noastră eternă.

*Poţi dezintegra lumea cu o lumină foarte puternică. Pentru privirea slabă lumea devine solidă, pentru cea şi mai slabă are pumni, pentru cea şi mai slabă capătă faţa ruşinii şi loveşte pe oricine îndrăzneşte să o privească.

55. Totul e deziluzie: să cauţi minimul iluziei, să te menţii în limitele obişnuite, sau să cauţi maximum iluziei. În primul caz trişezi Binele, încercînd să-l faci prea uşor de obţinut, şi Răul impunîndu-i condiţii nefavorabile de confruntare. În cel de-al doilea caz trişezi Binele nestrăduindu-te pentru el chiar măcar în termeni lumeşti. În cel de-al treilea caz trişezi Binele ţinîndu-te cît mai la distanţă de el, şi Răul sperînd să-l faci neputincios prin intensificrea lui la maxim. De aceea soluţia pare a fi cea de-a doua cale, pentru că oricum Binele e mereu trişat, şi măcar în acest caz, cel puţin judecînd după aparenţe, Răul nu e trişat.

56. Există întrebări peste care nu am putea trece dacă eliberarea de ele nu ne-ar fi inculcată în propria natură.

57. Pentru orice din afara lumei fenomenale limbajul poate fi folosit numai aluziv, dar niciodată, nici măcar aproximativ, într-un mod comparativ, pentru că, deoarece corespunde lumii fenomenale,  limbajul este preocupat doar de proprietatăţi şi relaţiile lor.

58*. Spui cît mai puţine minciuni spunînd cît mai puţine minciuni şi nu avînd cît mai puţine ocazii să spui cît mai puţine minciuni.

59*. O scară neuzată de prea mulţi paşi este, privită din punctul ei de vedere, doar ceva plicticos făcut din lemn.

60. Oricine renunţă la lume trebuie să-i iubească pe oameni pentru că renunţă şi la lumea lor. Astfel va putea începe să aibă o bănuială vagă provitoare la natura umană,

care nu poate fi decît iubită, presupunînd că ceilalţi îţi sunt egali.

61*. Oricine îşi iubeşte vecinul în limitele lumii nu face nici mai puţină injustiţie decît unul care se iubeşte pe sine în limitele lumii. Rămîne de văzut dacă primul caz e cu putiinţă.

62. Faptul că nu există decît o lume spirituală ne deprivă de speranţă şi ne dă siguranţă.

63. Arta noastră e un mod de a fi uimiţi de adevăr: lumina de pe faţa care se retrage cu o grimasă grotească este adevărată, şi atît.

64-65. Expulzia din Paradis este în esenţă eternă: adică deşi expulzia din Paradis e finală şi viaţa în lume inevitabilă, eternitatea procesului (sau, exprimat în termeni temporali, eterna repetiţie a procesului) face cu toate astea posibil nu numai să rămînem în Paradis permanent, ci să şi fim acolo permanent, chiar dacă o ştim sau nu.

66. Este un cetăţean liber şi în siguranţă al acestui pămînt pentru că este ataşat la un lanţ destul de lung pentru a-i face orice zonă de pe glob accesibilă, însă cu toate astea doar atît de lung încît să-i fie imposibil să treacă peste marginile pămîntului. În acelaşi timp este un cetăţean liber şi în siguranţă al cerului pentru că este ataşat şi acolo de un lanţ similar. Astfel, dacă vrea să coboare pe pămînt este sufocat de zgarda şi lanţul ceresc: dacă vrea să ajungă în cer este sufocat de lanţurile pămînteşti. Şi în ciuda tuturor astea are toate posibilităţile şi simte asta: într-adevăr refuză să atribuie întreaga problemă unei greşeli datorite unei înlănţuiri greşite.

67. Aleargă după semne ca un patinator începător, mai mult care exersează pe un teritoriu interzis.

68. Ce e mai vesel decît să crezi într-un dumnezeu casnic?

69. Teoretic există posibilitatea fericirii: să crezi în elementul indestructibil din interior fără să te străduieşti să-l atingi.

70-71. Indestructibilul este unu: este fiecare dintre fiinţele umane şi, în acelaşi timp, este comun tuturor, de aici, comuniunea incomparabilă care există între fiinţele umane.

72*. În una şi aceeaşi fiinţă se găsesc cunoştiinţe care oricît de neasemănătoare ar fi, au totuşi acelaşi subiect, şi nu poţi decît trage concluzia că în una şi aceeaşi fiinţă umană.există mai mulţi subiecţi

73. Înfulecă rămăşiţele şi bucăţile care au căzut pe jos de pe masă: în acest fel este desigur, cel puţin temporar mai bine hrănit decît ceilalţi dar uită cum se mănîncă d epe masă. Măcar aşa nu mai rămîn rămăşiţe şi bucăţi pe jos.

74. Dacă ceea ce trebuia să fi fost distrus în paradis era destructibil atunci nu era definitiv: dacă era indestructibil, atunci trăim într-o credinţă falsă.

75*. Testează-te pe oameni. E ceva ce face pe cel ce se îndoieşte să se îndoiască şi pe cel ce crede să creadă.

76. Sentimentul:”Nu voi ancora aici” şi apoi să simţi cum te acoperă valul.

     *Schimbare de direcţie. Scrutător, timid, încrezător, răspunsul dă tîrcoale întrebării, privindu-i disperat faţa impenetrabilă, urmînd-o pe căile cele mai întortocheate, adică pe căile cele mai îndepărtate de răspuns.

77. Apropierea de ceilalţi ne ademeneşte să ne introspectăm.

78. Spiritul devine liber doar cînd încetează a mai fi un suport.

79. Dragostea senzuală ne induce în eroare cu privinţă la natura dragostei cereşti: asta e cu putinţă deoarece inconştient conţine ceva din dragostea cerească.

80. Adevărul este indivizibil, nu se poate recunoaşte pe sine: oricene vrea să-l cunoască o va face sub forma unei minciuni.

81. Nimeni nu poate dori ceea ce în ultimă instanţă îl distruge. Dacă în unele cazuri individuale pare a fi aşa-şi poate că mereu vor fi astfel de cazuri-asta se explică prin aceea că dacă o persoană cere ceva ce este de folos unei alte persoane, dar unei terţe persoane chemate să clarifice situaţia acest ceva îi poate fi dăunător. Dacă această terţă persoană ar fi ţinut partea de la început celei de-a doua persoane, prima persoană ar fi dispărut şi odată cu ea şi dorinţa.

82. De ce ne plîngem de Cădere? Nu datorită ei am fost izgoniţi din Paradis ci ca să nu gustăm din Pomul Vieţii.

83. Nu suntem păcătoşi pentru că am gustat din Pomul cunoaşterii ci pentru că nu am gustat încă din arborele Vieţii. Starea actuală este păcătoasă, cu sau fără remuşcări.

84. Am fost creaţi ca să trăim în Paradis şi Paradisul ne-a fost sortit. Ceea ce ne era sortit ne-a fost schimbat: asta nu înseamnă că şi soarta Paradisului a fost schimbată.

85. Răul este o iradiere a conştiinţei umane în unele stări de tranziţie. De fapt nu este lumea senzuală care este pură iluzie: ceea ce este iluzie este răul din ea, ceea ce, trebuie să recunoaştem, pentru ochii noştrii constituie lumea sensibilă.

86. De la Cădere încoace am fost la fel de capabili să recunoaştem Binele şi Răul: cu toate astea chiar aici ne atribuim un merit special. Dar doar pe latura cea mai îndepărtată a acestei cunoştiinţe apar adevăratele diferenţe. Aparenţa contrară este cauzată de următorul fapt: nimeni nu poate fi mulţumit doar cu cunoştiinţele,  trebuie să se şi străduie să acţioneze în concordanţă cu ele. Dacă nu este dotat cu puterea de a face asta, trebuie să se distrugă pe sine cu riscul de a pierde orice şansă de a mai căpăta vreodată puterea, dar nu poate face nimic decît să facă această ultimă încercare. (Acesta este şi sensul ameninţării cu moartea asociată cu interdicţia de a mînca din Pomul Cunoaşterii: poate că acesta este şi înţelesul originar al morţii naturale.) Aceasta este o încercare pe care îi este frică să o facă: preferă să-şi piardă distincţia dintre Bine şi Rău (termenul de cădere îşi are originea în această frică); dar ce s-a întîmplat cîndva nu mai poate fi schimbat, poate doar deveni ceţos. În acest scop apar motivaţiile. Lumea întreagă e plină de ele: într-adevăr poate că lumea vizibilă nu este altceva decît motivaţia dorinţei omului de se odihni o clipă-o încercare de a falsifica faptele cunoaşterii, o încercare de a transforma cunoaşterea într-un ţel.

87. Credinţa ca o ghilotină-la fel de grea, la fel de uşoară.

88. Moartea ne stă în faţă, ca într-o sală de clasă care are pe un perete agăţată o reproducere a bătăliei lui Alexandru. Trebuie să întuneci sau chiar să faci să dispară prin acţiuni acest tablou în această viaţă a noastră.

89. Un om este liber arbitru în trei feluri: mai întîi a fost liber cînd şi-a dorit viaţa asta: acum, bineînţeles nu se mai poate întoarce, pentru că nu mai este aceeaşi persoană de atunci, poate numai în măsura în care îndeplineşte trăind ceea ce cîndva şi-a dorit. În al doilea rînd este liber să aleagă ritmul şi calea acestei vieţi. În al treilea rînd este liber prin aceea că în calitate de persoană care va exista din nou, are voinţa de a trece prin viaţă în orice condiţii şi în acest fel să se apropie de sine, mai mult, pe un drum care, deşi e o chestiune de algere, este atît de întortocheat încît nu există nici o porţiune din viaţă pe care să o lase neatinsă. Aceasta este trichotomia liberului arbitru, dar deoarece se petrece simultan este şi o unitate, un întreg, şi fundamental este atît de complet încît nu mai lasă loc nici unui arbitru, fie el liber sau nu.

90*. Două posibilităţi: să te faci infinitezimal de mic sau să fii astfel. A doua este perfecţiunea, adică repaosul, prima este începutul, adică acţiunea.

91*. Spre evitarea unei confuzii verbale: Ceea ce intenţionează să fie distrus trebuie mai întîi să fie mai întîi strîns apucat: ceea ce se fărîmiţează, se fărîmiţează fără a putea fi distrus.

92. Prima adoraţie a idolilor a fost cu siguranţă frică de lucrurile acestei lumi, dar, legat de asta, frică şi de necesitatea lucrurilor, şi legat de asta, frică de responsabilitatea lucrurilor. Atît de imensă pare să fi fost acestă responsabilitate că oamenii nici măcar nu au îndrăznit să o pună pe seama unei singure entităţi extra-umane, pentru că nici măcar medierea unei singure fiinţe nu ar fi putut uşura responsabilitatea umană, relaţia cu o singură fiinţă ar fi fost încă prea profund încărcată de responsabilitate, de aceea fiecărui lucru i s-a dat o responsabilitate proprie, şi mai mult, acestor lucruri li s-a dat şi o parte din responsabilitatea omului.

93*. Niciodată din nou psihologie!

94. Două sarcini la începutul vieţii: să-ţi restrîngi calea din ce în ce mai mult şi să controlezi mereu dacă nu cumva te-ai pierdut pe undeva prin afara ei.

95. Răul este ca un instrument: rcunoscut sau nerecunoscut, poate fi pus deoparte dacă aşa ai decis.

96. Deliciile acestei vieţi nu sunt ale ei ci ale fricii de a ne înălţa deasupra; problemele acestei vieţi nu sunt ale ei ci ale chinurilor noastre datorate acelei frici.

97. Doar aici este suferinţa, suferinţă. Nu într-un asemenea fel încît cei ce suferă aici vor fi înălţaţi datorită acestei suferinţe altundeva, ci într-un asemenea fel încît ceea ce numim suferinţă în această lume, va fi la fel şi în cealaltă lume, neschimbată, doar eliberată de opusul ei, mîntuirea.

98. Noţiunea de expansiune infinită şi imensitate a cosmosului este rezultatul amestecului, dus la extrem, al unei creaţii dificile şi a unei libere-determinări.

99. Mult mai îngrozitoare decît cea mai inexorabilă convingerea a păcatului prezent este chiar şi cea mai slabă convingere a eternei justificări a temporalităţii noastre.. Doar intensitatea în convingerea celei de-a doua, care o conţine în întregime pe prima, este măsura credinţei. Mulţi cred că dincolo de marea dezamăgire primordială există şi o dezamăgire mai mică concepută pentru fiecare în parte, cu alte cuvinte, că atunci cînd o poveste de iubire se joacă pe scenă, actriţa dincolo de surîsul ipocrit faţă de iubit, mai are şi un mic surîs insinuant pentru un anumit spectator de la balconul de sus. Mergem prea departe.

100. Poţi să cunoşti diavolul dar nu poţi crede în el, pentru că mai mult diavol decît există nu poate fi.

101. Păcatul vine întotdeauna fără ocolişuri şi poate fi apucat cu toate simţurile. Merge pe propriile-i rădăcini şi nu trebuie smuls.

102. Trebuie să suferim şi suferinţa din jur. Nu avem un corp, ci un mod de a creşte, şi asta este sursa tuturor neliniştilor, sub o formă asta sau alta. La fel ca un copil care trece prin toate stadiile vieţii pînă îmbătrîneşte şi moare (fundamental primelor stadii cele ulterioare par de neatins, datorită atît dorinţelor cît şi fricii), la fel ne dezvoltăm (nu mai puţin legaţi de umanitate ca de noi înşine) prin toate suferinţele lumii. Nu e loc pentru dreptate în acest context, dar nu e nici loc pentru frica de suferinţă sau pentru interpretarea suferinţei ca pe un merit.

103. Poţi să te retragi faţă de suferinţa lumii; eşti liber să o faci şi este în acord cu natura ta proprie, dar poate că această retragere este singura suferinţă pe care ai putea-o evita.

105. Metoda de seducţie a acestei lumi şi garanţia că ea este doar o etapă intermediară sunt unul şi acelaşi lucru. Chiar aşa, căci doar astfel ne poate seduce lumea, şi asta în concordanţă cu adevărul. Cel mai rău, totuşi este că după ce am fost seduşi cu succes, uităm garanţia şi astfel Binele ne-a momit înspre Rău, privirea femeii înspre pat.

106. Umilinţa permite oricui, chiar şi celui care disperă în singurătate, legătura cea mai solidă cu semenii, şi asta imediat, deşi, bineînţeles, doar în cazul umilinţei complete şi totală. Poate asta pentru că reprezintă limbajul natural al rugăciunii, în aceeaşi măsură adoraţie şi uniunea cea mai fermă. Comuniunea cu semenii este comuniunea rugăciunii, comuniunea cu sinele este comuniunea efortului: din rugăciune se obţine energia necesară efortului. Poţi cunoaşte altceva decît dezamăgirea? Dacă dezamăgirea va dispare vreodată, nu trebuie să priveşti întracolo căci te vei transfoma într-o stană de sare.

107. Toată lumea este foarte bună cu A., mai mult sau mai puţin la fel cum încerci să protejezi o masă de biliard excelentă chiar şi faţă de jucătorii buni, pînă cînd va veni marele jucător, va examina masa cu atenţie şi nu va tolera nici o stricăciune făcută mesei dinainte, dar cînd, la rîndul lui începe să joace, se lasă pradă violenţei, fără nici o jenă.

108. „Apoi s-a întors la muncă de parcă nimic nu s-ar fi întîmplat”. Aceasta este o remarcă cu care suntem familiari dintr-o mulţime de poveşti, deşi probabil nu s-a petrecut niciodată în realitate.

109. „Nu se poate spune că ne lipseşte credinţa. Chiar şi simplu fapt de a fi în viaţă este o valoare inepuizabilă din punct de vedere al credinţei.”. „Sugerezi că ar fi vreo valoare în asta? Dar, la urma urmelor, nu poţi să nu trăieşti.” Chiar în acest „nu poţi să nu trăieşti” rezidă forţa nebunească a credinţei: se întrupează chiar din această negaţie.

*Nu e nevoie să ieşi din casă. Stai la masă şi ascultă. Nici măcar nu asculta, aşteaptă.. Nici măcar nu aştepta, fii liniştit şi singur. Lumea ţi se va oferi singură spre a-ţi fi dezvăluită; nu poate altfel; în extaz, răvăşită îţi va sta în faţă.

Traducere de Adrian Man şi Paul Doru Mugur