|
|
|
un om visează o lună
luna
visează un deșert,
deșertul
visează o clepsidră,
clepsidra
visează timpul,
iar
timpul?
Timpul
se visează poet.
Buricul
Nu-ți
zgîndări buricul
mi-a zis bunica
Într-o seară de vară
cînd alizeul se oprise,
si zepelinul nopții lîncezea
departe, deasupra mării,
marinari americani
au distribuit în port,
mulțimii înfierbîntate
afișe colorate, baloane,
insigne, abțibilduri
cu numele crucișătorului Donald B. Beary
imprimat cu alb.
Acela a fost primul meu balon.
Era roșu cărămiziu,
catifelat și elastic,
avea gust de talc
și miros de cauciuc.
A doua zi, invidia ireparabilă
a unei prăștii cu invizoace
i-a venit de hac, și,
printre lacrimi,
văzînd zdreanța prăfuită
și amintindu-mi cuvintele bunicii,
m-am îngrozit.
De atunci știu
că, de la naștere,
plutim cu toții
în atmosfera turbulentă
a Destinului,
baloane fragile,
umflate prin buric.
Ceva
mai efemer
Ceva
mai efemer
decît aceste gînduri ?
Un țipăt de pasăre
în apus,
o muzică uitată,
sau, poate,
simetria unei zile ?
Nu, nu argumente
ci doar presimțiri,
nu, nu semne
ci doar o lumină,
minune perpetuu prezentă,
mister impenetrabil,
miracol absolut:
o piatră,
o plantă,
un om.
Pentru a-l vedea,
desprinde-ți mintea
din păienjeniș,
pentru a-l simți,
înalță-ți sufletul din meandre.
La capătul drumului
se află refuzul
de a numi viață
această curgere
ce ne poartă destinele
asemenea frunzelor
în vînt.
Ex
nihilo nihil
Nu există viață,
Nu există moarte,
Nu există repaos,
Clipele sunt flori,
Suspendate-n haos.
Nu există frig,
Nu există cald,
Nu există negru,
Nu există alb,
Nu există sus,
Nu există jos,
Nu există urît,
Nu există frumos,
Nu există moale,
Nu există tare,
Memorie, nebunie,
Știință, uitare,
Nu exisă mîine,
Nu există azi,
Nu există ieri,
Nu poți primi nimic,
Nu poți să dai,
Nu poți să ceri,
Nu există minciună
Și nici adevăr,
Pămînt nu există,
Cum nu există Cer,
Cuvîntul e-o muche,
Răsfrîntă-n afară,
Răsfrîntă-n-năuntru,
Încordarea-i uit-o,
Își este sieși întru.
Nu există nu știu,
Nu, poate, sigur, da,
Și nici eu, tu,
Ei, voi, noi, el, ea.
Nu există cîștig,
Nu poți să pierzi,
Ochii tăi nu-s negri,
Bleu, căprui sau verzi,
Nu există prieten
Și nici inamic,
Infinitul este
Într-atît de mic...
Știm, dragă străbune,
Divine Pytagora,
Numărul există :
Si, do, re, mi, fa, sol, la.
Nu există mister,
Iubirea-i un mit,
Lumina dificilă,
Nu există ură,
Cum nu există milă,
Nu există plebe,
Nu există rex,
Totul este evident,
Aparent și complex.
Versul este vid,
Dacă este plin,
Nu există șansă,
Misiune, destin,
Zeii nu există,
Nici diavoli, nici iad,
Fructele din arbori,
Netulburate cad,
Nu există timp,
Nici spațiu, dimensiune,
Minunea aceasta
Nu suportă nume.
Nu există trufie
Și nici modestie,
Înțelepciune, rău,
Bunătate, prostie,
Crede-mă, copile,
Prieten drag, om bun,
Frate-meu de sînge,
Ochiul meu drept rîde,
Ochiul meu stîng plînge,
Îți vorbesc ca-n vis,
Cînd strig noaptea-n somn,
Ce cuminți sunt toți
Oamenii cînd dorm,
Nu există tată,
Nu există mamă,
Nu există povețe,
Realitatea n-are,
Cine să ne-o învețe.
Nu există grabă,
Deci, nu te grăbi,
Nu există odihnă,
Hai, nu zăbovi.
Fii blînd, de neclintit,
În centru, drept și calm,
Învață din orice, fii demn,
Făptură de uraniu,
De un umor solemn,
Într-un cuvînt : fii apă,
Metal, sol, lemn, vid, foc,
Pe rînd și simultan,
Un cîntec vechi, un joc,
Aici, acum, perpetuu,
De tine însuți unit,
Prin tine de către tine,
Nectar, miere de albine.
Nu există început,
Nu există continuare,
Sfîrșit nu există,
Există, nu există există,
Conjunctură simplă,
Bucurie tristă.
Iarba
fiarelor
iarba fiarelor,
iarba fiarelor,
iarba fiarelor
vă descătușează,
iarba fiarelor
vă eliberează,
vă deschide
lacătele,
lacătele porților,
porților inimilor,
dincolo de mituri,
dincolo de rituri,
vă deschide ferestrele,
vă întinde aripile,
să zburați sus,
tot mai sus,
să planați peste prerii,
și peste mări,
peste orașe portuare
și triburi furnicare,
deasupra papuașilor
și eschimoșilor,
deasupra bonzilor
și zombilor,
departe de automate
și de mumii,
spre alte constelații,
spre alte galaxii,
spre alte spații
mai vaste,
spre alte planete
albastre,
spre alte maree,
spre alți sori,
spre alte vremuri
fără închisori,
acolo unde singurătatea
nu mai poartă cătușe
pentru a se apăra
de ea însăși.
Cîrtița
Alergînd prin tunelul obișnuinței,
mă trezesc, mă spăl,
mă-mbrac, mănînc,
Alergînd prin tunelul sentimentelor,
te iubesc, mi-e milă,
mi-e silă, te plîng,
Alergînd prin tunelul anotimpurilor,
cînd frig, cînd ploaie,
cînd soare, cînd vînt,
Alergînd prin tunelul viselor,
zburînd, căzînd,
alergînd, alergînd,
Alergînd prin tunelul memoriei,
imobilizat în chihlimbarul
unui cuvînt.
Bingo
În această lume
negustorală,
Totul se vinde,
totul se cumpără,
totul are un preț
negociabil sau nu.
Cei mai mulți
sunt cumpărați
de bani, frumusețe
sau glorie,
cei mai triști,
de disperare,
inocenții, de iubire.
Unii pot fi cumpărați
de înțelepciune sau dorință,
alții de bunătate,
cîțiva de știință,
cei pătimași, de ură,
cei mai abili,
de conjunctură.
Găsirea unui singur om,
unui singur suflet,
necumpărabil,
invandabil,
a devenit
o utopie...
În liniștea
sonoră
rugăciunile sunt mai stridente
decît strigătul de Bingo.
Lumea a treia
Afară ninge.
De cealaltă parte
a ninsorii,
un bărbat se gîndește
la tatăl lui
care s-a sinucis.
În lumea a treia
nu există lacrimi.
Afară este iarnă și ninge.
De cealaltă parte
a ninsorii,
un copil visează
că zboară
deasupra orașului.
În lumea a treia
nu există vise.
Afară este iarnă și ninge,
ninge nencetat.
De cealaltă parte
a ninsorii,
un bătrîn își amintește
că nu a văzut
niciodată marea.
În lumea a treia
nu există amintiri.
Afară este iarnă și ninge.
De cealaltă parte
a ninsorii,
o femeie se întreabă
cum va arăta fiul ei
la cincizeci de ani.
În lumea a treia
este mereu duminică,
ora 9 și un sfert
duminică dimineața.
Peisaj
de iarnă
tăcere imaculată,
frigul,
a albit pagina.
cuvintele
sunt urmele
animalelor pe zăpadă
alergînd
pentru a nu îngheța.
Rafting
Făcînd rafting
pe torentul de consoane,
b mă-mpinge înainte,
g în sus și c în jos,
Poticnindu-mă de k,
intru în cascada r,
printre aburii lui h,
înălbit de spuma f,
stropii grei de p lovesc,
s-ul șfichiuiește scurt,
v vuiește-nvolburat,
w, unde egale
curg în jgheabul neted l,
z mă-ntoarce in vîltoare,
x-urile mă-nvîrtesc,
șocul t e un frison,
ț mă-mpunge în auz,
q ieșire din bulbon.
*
Zguduit, crispat, buimac,
amețit si istovit,
blînd purtat de valul j,
în ostrovul m pătrund,
braț de alge ș m-aruncă
în limanul n, pe prund.
ca aceste cuvinte,
ca aceste cuvinte,
care nu știu
de unde vin
și unde se duc,
ca aceste cuvinte,
ca aceste flăcări,
ca aceste flăcări,
licărind în noapte,
ca primul om
care a început
să vorbească,
fără să știe
încă ce spune
ca poezia care
rostindu-și numele
dispare fără urmă,
ca un apus,
ca un răsărit,
ca dorința
crescînd
în mijlocul violului.
Epitaf
Astăzi ai un rost,
Mîine, poate, ai fost.
Lumina-i puțină,
Ascunsă și rară,
E totul în noi,
Și-i totul afară.
Lacrimi de prisos
Se scurg unsuros,
Pe-nnegrite grinzi
Și cad pe oglinzi.
Nemișcat, în fum,
Stă, închisul drum,
Doar cuvîntul gol,
Dat de-a rostogol.
Orice epitaf,
Se preface-n praf.
Meditație
de seară
Cînd egoul este rigid,
Se sfarmă ca rocile deșertului
La căderea nopții,
Dacă sinele este șovăielnic,
Se clatină ca un bețiv
Care se sprijină pe umbre,
Cînd egoul este confuz,
Se orientează după licurici
Crezînd că sunt stele,
Dacă sinele este dezordonat,
Aleargă ca o găină decapitată
Visînd la un bob de mei,
Dacă egoul este flexibil,
Înțelesurile se deschid,
Ca o corolă atinsă de rouă,
Cînd sinele este ferm,
Secundele se despică
Și timpul se întinde vertical,
Dacă egoul este clar,
Măștile sunt consumate de foc
Iar oglinzile devin transparente,
Cînd sinele își recunoaște natura,
Deasupra cuvintelor imponderabile
Răsare curcubeul.
Geea
era noapte
și înăbușitor
de cald,
auzeam doar gîfîitul
omului
care se străduia
să ajungă
la mine.
Planeta
albastră
omul alb se îmbracă în negru,
omul negru se îmbracă în roșu,
omul roșu se îmbracă în galben,
omul galben se îmbracă în alb,
lacrimile rămîn transparente.
o boală incurabilă:
boala timpului,
scufundați în timp,
mînjiți de timp,
impregnați de timp,
erodați de timp,
o boală incurabilă:
boala spațiului,
scufundați în spațiu,
mînjiți de spațiu,
impregnați de spațiu,
erodați de spațiu,
o boală incurabilă:
boala cuvintelor,
scufundați în cuvinte,
mînjiți de cuvinte,
impregnați de cuvinte,
erodați de cuvinte,
a fi înseamnă
a fi bolnav.
Poezii din volumul "Lumea
a treia" de Paul Doru Mugur
|
|
|
|
|
|
|
