Vân(z)ătorii de vulpi (ar)găsite…

                                                                                        

de Golgona Anghel

 

De fiecare dată când vreau să ucid vulpile albastre ale dimineții, mă ascund în vizuina așteptării, cu fața sărată și lipită de geamurile somnului. Aș rămâne așa, cu irișii nemișcați ca-ntr-un afiș îndreptat pe vecie spre poarta de ieșire/intrare din/în vis.

Se vor găsi copii care să-mi deseneze mustăți și să-mi pună o barbă a la Ben Laden și cu timpul, pe măsură ce stagiunea se apropie de sfârșit, iar ultimele concerte de orgă se grăbesc să se resoarbă în liniștea triforiului catedralei patriarhale din Lisabona, vor apărea noi concerte la Opera São Carlos din apropiere, Dona Margarida dos Santos, proprietara imobilului în care locuiesc și care mă obligă să întind un tricou nou, bleu spălăcit și o pereche de pantaloni verzi uzați pe sfoara din balconul care dă spre Largo do Limoeiro, ― zice  că se potrivește cu azulejo-ul de la ferestre și așa impresionează turiștii care merg spre castel ―, va fi nevoită să închirieze urgent camerele de la etaj abandonate peste noapte de un Don Che. Va umple tot cartierul Alfama cu închiriez la un preț rezonabil două  camere cu baie și bucătărie proprii și cu  vedere la Tejo, din când în când apare în balcon un copil îmbrăcat într-un tricou bleu spălăcit și o pereche de pantaloni verzi uzați și ține o pisică în brațe, zice mereu că a visat urât și că îi e frică,  spuneți-i o poveste și pleacă ... va acoperi în grabă vechile afișe, de altfel inutile la o așa oră târzie din noapte și din viața vân(z)ătorilor de vulpi (ar)găsite în Ria Formosa.

 În acele clipe, când propriul vis îmi acoperă fața cu anunțuri publicitare,  în acele clipe teribile când mai păstrez încă  gustul sărat al lacrimilor sau al ploii care izbește zgomotos geamurile somnului sau ale camerei, dar ploaia nu e sărată iar fața mea nu e îndrepată spre geam ci spre o foaie albă A3 ce pare a fi spatele unui afiș sau cearșaful... în acele secunde se aude o pisică mieunând și parcă văd pe cineva în balcon, aș vrea să mă ridic, să strig, aș bate cu mâna în fereastră dar am o pisică în brațe și gura mi-e plină de gânduri mâloase...

 

respiro©2000 All rights reserved.