Concedii ratate

1.

vizitator

Nu ştiu ce cauţi tu cu pantofii tăi scâlciaţi de-atâta umblat prin sufletele femeilor,

Cu unica ta cămaşă de mătase cu care dădeai iama prin vieţile virginelor din cartier,

Ce cauţi aici, în poemul meu, unde m-am refugiat de teama ta,

Acum sunt la casa mea, am copiii mei, am viaţa mea,

(cum râdeam amândoi de simţul exagerat al proprietăţii la adulţi, cândva, ci iată-mă acum şi pe mine în rândul femeilor aşezate pe-o creastă de val, pe-o muchie de viaţă, pe-o dună de nisip mişcător, dar nu contează, important e peisajul pe care-l oferă celorlalţi viaţa mea),tu ai rămas acelaşi fluieră-vânt, acelaşi Don-juan de mucava care vinzi castele în Spania fetelor şi vize pentru fericire, eşti neschimbat, nu ţi s-au decolorat cuvintele şi nici sentimentele nu s-au înglodat în vreun suflet de femeie, îmi amintesc ultimul ceai pe care l-am ratat amândoi din pricina unui drum accidentat cu destinele noastre în cădere liberă, ajunsă aici, m-am aşezat pe unicul dar pe care mi l-ai oferit cândva, o dedicaţie pe „Pământul deocamdată” aşteptând să mă ajungi din urmă, sau poate eu eram cu mult în urma ta, ai întârziat un deceniu sau două şi acum te-ai aşezat confortabil în poemul meu ca într-un fotoliu  de piele , îmi pui degetul pe buze şi-mi şopteşti să nu mă grăbesc, cu poezia trebuie să ai răbdare, ca şi cum aţi fi doi îndrăgostiţi virgini în prima noapte de dragoste, de ce mai ascult sfaturile tale, nu ştiu, şterg şi acest poem şi te văd în spatele fiecărui vers tot mai estompat şi mai vulnerabil ca o pictură murală descoperită prea târziu.

2.

striptease

Prinţesa din lumea a treia face striptease pe câmpul de luptă, unde încă se mai numără victimele, nu şi-a primit încă obolul şi se strecoară în moartea soldatului cu fiecare rădăcină a arborelui genealogic ca  şi cum şi-ar înnoi  subţiatul ei sânge albastru,

 prinţesa din lumea a patra face şpagat printre secole şi nu ştie unde să se oprească, dacă le-ar putea visa pe celelalte prinţese din lumile paralele, s-ar coaliza şi şi-ar colora obositul sânge albastru ca o vitrină de pe Calea Victoriei în care s-ar expune pe sine ca manechine purtându-şi cu graţie şi zâmbet viclean inocenţa şi perfidia, înşelând pe cumpărătorul credul,  pe vânzătorul  abandonat printre munţi de manechine devenite peste noapte prinţese răzvrătite ca nişte cai duşi într-un galop prin istorie de domnitorul ce-şi ignoră moartea aşteptându-l fidelă la sfârşitul fiecărui secol.

3.

destin negociat

Viitorul, servit picătură cu picătură din cărţile de joc bătrâne şi ridate ca faţa vrăjitoarei,  viaţa mi se oferă în doze mortale la preţuri nepromoţionale , ca o casetă video prost înregistrată, sunt eu cel care câştigă şi cel care pierde , sunt vedeta infatuată şi dublura prost plătită care moare în fiecare seară, sunt eu cel care plecă şi vine în punctul culminant între limitele înguste ale benzii, mă agăţam de telecomanda aparatului video şi supravieţuiam până a doua seară, între timp dădeam o raită printre cărţile de joc şi-mi schimbam destinul fără să prindă cineva de veste, tocmindu-mă slugă la diavoliţă pentru încă două vieţi.

4.

Concedii ratate

După fiecare vârstă încheiată ca după un concediu ratat într-o staţiune de mâna a patra

într-un hotel de o stea, fără aer condiţionat, fără lift şi cu baie comună, mă consolez cu speranţa că în concediul viitor voi alege o staţiune mai exotică care să aibă neaparat o piscină şi cascade în jur unde să-mi înec timpul, trag linie după fiecare vârstă ca după un concediu din care mă întorc tot mai obosită, vreau să calculez cât am cheltuit şi cât am căştigat, dacă mi-a mai rămas ceva şi pentru concediul viitor, un mărunţiş de care să mă agăţ ca de o pânză de păianjen, un cont cu care să încep o nouă afacere profitabilă visând la viitorul meu concediu care este mai ratat decât primul, şi mă răsucesc pe nisipul uscat mereu deşi bronzul dăunează grav pielii, mă avertizează din megafon vocea cosmeticienei,  în aer –răcoarea cascadei, în auz – murmurul paşilor care se apropie tot mai repede de mine, în nări – miros de incendiu adus de valuri, aş vrea să mă ascund într-o scoică ca unicul meu concediu perfect fără întoarcere.

poem de Maria James