George Vasilievici & Ștefan Caraman vă prezintă:

 

Colecția toamnă-iarnă

                                                                                                                                   

 

1. Intrarea se face mereu pe ușa din dos, spre același punct de rigoare, spre aceeași eroare; eliminînd toxinele acelui aliment sentimental în tot acest timp nu mi-am dezlipit cana de la buze; iar toarta mi se dezlipise de pe ceaf㠖 sîngeram; “astăzi avem o treabă personală cu dumneavoastră; vă rugăm să vă îmbarcați pe vapor, v-am rezervat chiar și o cabină, lîngă cea a căpitanului; oricum ne va părăsi primul cu buzunarele pline cu șobolani; iertați-l, este o atitudine la modă”; acum totul se leagă; deci: jucăriile găsite în pălăria maestrului, solstițiul de vară și Billboard magazine reprezintă indiciile unui alt caz; antic; se spune că mai e foarte puțin pînă îl vor descoperi; după care vor rîde.

 

2. Pentru cunoscători cam asta a fost logica evenimentelor; (urmează două puncte), dar nu întotdeauna.

 

3. “Nu facem nici măcar dragoste?  Nu ne urîm puțin?”

“Nu cumva am făcut deja Gina?” Eram atent la indicii - preludiul unui somn bun; după penele găsite pe covor, evident că cel mai masiv dintre ei se prăbușise peste ceasul cu cuc; rezerva de îngeri prezenta uzuri de grade superioare; nu trebuia decît upgradata.

 

4. Firește, eram doar eu (deși nu pot fi niciodată sigur) în asentimentul celor ce veniseră să mă ucidă, să-mi murdărească camera cu zamarcă; am negociat cu țigara înfiptă în colțul gurii, ca un dur; din fericire, am pierdut; conform legilor fizicii și al unui indefinit feeling tragic, țigareta se scutura numai prin partea din spate a geamului; a trebuit să se nască Oberhimmer ca să mă las, în sfîrșit, de fumat; am aruncat ultimul pachet deasupra Hiroshimei – am dovedit, astfel, că rămîn un vicios corijibil.

 

5. O fată intră și mă pipăia pe sentiment; își acoperise tandră ghiarele cu mănuși…cumpărate la mîna a doua (urmează aplauze cu clonțul, “I love ya’ ma’”)

 

6. Altcineva ne lovea din toate părțile cu baloane; epuiza un stoc, nimic special; încă nu atinsesem subiectele sensibile, precum destinul sau anul Eminescu; Gina mi se strecura pe sub streașină direct în suflet; uitase din nou să-și faca bocancii, cred că de aceea o iubeam atîta; “toate baloanele vin la tine să le umpli cu ceilalți”; dar de ce nu rîdeam? de ce nu rîdeam? cu toate că mesajele de dragoste găsite pe gipsul de la piciorul din față-dreapta al gazelei păreau indescifrabile, le priveam iar ca pe cel de al șaselea indiciu posibil; le priveam rar, nu mă mai săturam.

 

7. Planeta se dezvolta pe o arie mult mai largă și vidă, într-o bucată de gazon olfactiv; oceanele se retrăseseră în ele însele iar munții se concentraseră în microcosmosuri rare, incerte; “lasă gurile și ceasurile rele să bată în altă direcție decît trupul împărțit la această masă”; știi, Barabas, pînă la urmă cred că ești un individ O.K.; al treilea și al patrulea indiciu rămaseră mereu suspendate la jumătatea distanței dintre Gina și peretele pe care speciile alunecau într-o continuă evoluție fără să coboare însă nici un moment de sub pat,  fără să se oprească din cursa pentru medalia personală a umanității (iar fraza putea continua cu încă cinci sau șase centimetri cubi de expirație).

 

8. Îmi puneam mănușile de chirurg cu o remarcabilă finețe; puteam executa orice lucrare muzicală pe cord deschis; folosindu-mă de bisturiu am îndepartat singura porțiune expusă, trăgînd perdelele peste rana deschisă; foarte greu am sesizat un falset; i-am aplicat o sutură.

 

9. “Cît te-aș fi iubit dacă erai oricine!” ușa se deschise și femeia ideală intră exact așa cum mi-o imaginam, cu limba în vaginul creierului meu; ovulam naiv printre neuroni; și nu mă puteam opri și nu mă puteam opri și…

 

10. Aceleași femele ajunse la maturitate mă priveau ca pe cel de al șaptelea indiciu posibil; Dumnezeu – deși mort – mi-e martor.

 

11. Omul de lîngă mine este depășit în viteză de Gina aflată în cursa ei mistică învelită într-o mare dragoste; precum ciocolata.

 

 

 

Și numai așa vei parcurge toate indiciile notate cu precizie sub această maletă, numai așa vei învăța să numeri pînă la șapte; ieșirea se face pe aceeași ușă spre același punct din care toate lucrurile pleacă; sau poate cu multe secole înainte de ea (dar fără să filosofez ci numai din alean).

 

  

IMPRESII 9

 

 

era cinstit pînă la capăt

de aceea cădea întotdeauna în plin

își golea încărcătorul în uter peste mine (un COLT patetic atins de prostată) sînt curios ce explicație îmi va da de data asta; și dacă se va spăla pe mîini și va transforma vinul în apă; “vei avea un copil”, va spune; “vei avea o iluzie”, îi voi răspunde; un copil cu încărcătorul plin de garoafe iese la lumină din întunericul roz al liftului; și nimeni nu îl crede și nimeni nu îl crede

țintește pe deasupra capului și se poartă ca și cum nimic nu s-ar fi întîmplat; clank

 

ținea încărcătorul strîns cu ambele mîini prietenul meu și sufeream alături de el; în scena imediat următoare încărcătorul va fi lăsat liber să zboare și, cel mai probabil, se va lovi de faianța din baie; “îți fac un ceai cu apă minerală, nu pot să te văd decît în singurătatea camerei mele” și visul unei amfetamine se împlinea precum un avort; 

 

nu o puteam înșela nici măcar în vis; mama mea mă părăsise, și ea își abandonase bărbatul pentru mine; o relație simplă versus altă relație simplă; mai scoateți un ziar tovarași informați orbii, înlocuiți-le cîinii; chiar dacă e vorba de cu totul alte mesaje; indicii peste indicii care nu duc nicăieri; și peste tot și peste toate numai creier; circumvoluțiuni osificate într-un templu păgîn; ca unul care aruncă tarabele de ciudă, prieteni, de ciudă; și la ultimul etaj, ea, știind despre ce e vorba;  apoi am mai văzut-o o dată traversînd strada; purta o cruce mare în spinare, avea chipul senin și cîteva rînduri de picioare; nu am mai urmărit-o cum aș fi făcut altă dată dacă m-aș fi găsit în aceeași situație; a venit ea la mine; m-a devorat cu zîmbetul pe mandibule

 

 

BINE

 

bine, și acuma ce dracului facem?  Pentru care organizație pledăm? (și tot drumul nu și-a dezlipit mîna de pe detonator, pentru că doar ea mai rămăsese) mă îngrozea gîndul că cineva se afla în celălalt capăt al firului; o singură apăsare pe buton și toata lenjeria intimă ar fi suferit pierderi de teren incomensurabile din punctul de vedere competent al unui înger; deocamdată mă mulțumeam să sper că o va face; pariam că o va face; o va face, nu? Oedip, motherfucker!

 

îmi imaginasem că vom merge într-un loc special amenajat; unde stelele se văd într-adevăr pe cer, iar zilele curg una înaintea celeilalte; Kurosawa revival; nu știam unde să mă reped ma întîi – la ora de fitness sau la icoana Kodak; în toată structura asta cubică (deși dinăuntru totul părea roz) îmbinată perfect în prezent, doar cîte unul se mai găsea să-mi facă cu mîna de la fereastr㠖 ținînd-o strîns între dinți, rînjind din palme; scările ce duceau la ușa ei fuseseră vopsite într-un mov pal, ironic; cîndva; acum emblema nu fusese schimbată încă și numai pentru că ultima cruciadă se terminase indecis; ceea ce m-a ajutat de fapt să recunosc ușa a fost altceva; intuiția, doar ea.

 

m-am strecurat totuși cu ajutorul unui scurtcircuit; gîfîia generos din cauza a doi atomi rebeli; i-am ucis cinic, fără programa de învățămînt în față, fără tine viața n-are rost; știu, erau oameni care nu voiau sa afle mai multe amănunte, mai credeau încă în ceasul mecanic și în dragostea la prima vedere;  nu știam pînă unde pot merge, nu mă întrebam;  dar dacă totul ar fi continuat conform planului am fi putut încerca o nouă fuziune atomică; a doua, sau a treia, nu mai rețin; fără pagube fizice vizibile; fără note de inventar;

 

ei se organizau mai bine; doar asta îi făcea mai buni ca noi; și o pereche de pene înfipte în umeri, la mișto; am rememorat toate evenimentele; nu lipsea niciunul (educație prusacă odată și odată); în sfîrșit împreună; nu eram convins că totul era adevărat; e adevărat, nu eram convins; totul era un joc; miza pe roșu;  era important să nu uit; rîsul ei îmi creea o emoție lichidă; schimbam maieul odată la fiecare hohot;

 

nici măcar nu înghițisem pastila;

 

 

ALTE POVESTI ROZ

 

 

Mă simțeam ca o hîrtie de împachetat petarde.  Fratele Geaman îmi construia într-una stadioane „Gheorghe Hagi” și mă punea să îmi lovesc idealul cu ristul. Credea, cu această ocazie, că mă curăț la trup. „Extrato de canhamo sem THC”, ca să zic așa.  Și cu toate acestea, bila galbenă nu se mai arătase la fereastră de cîteva săptămîni.

Părăsită de găuri și ea.

(sau cel puțin așa se spunea)

 

 

Se vorbea de o eventuală răpire.

De fapt era o încercare subtilă de substituire.

 

 

Cînd am revăzut-o ținea o altă bilă de bowlling.  Din găurile ei se revărsau zorile. Iar din lovitură îi cîntau cocoșii. 

Măcar de ar fi știut că asasinul se ascundea în altă parte.

Și nu într-o umilă pagină de carte.

 

 

Nu mă puteam declara decît de altă părere.  Și-ți spuneam, „ măcar de-ai înțelege legăturile infinite dintre triburile africane și cîmpiile cybernetice -  dormi degeaba în cer.” 
Iți poți alinta limba cu trupul meu.

Nici o legătură cu faptul că am devenit ateu. 


Addenda : Și vorbesc foarte serios spunîndu-ți toate acestea.
 

Am lipit răspunsul de biletul pictorului.

Același frigider, același S.O.S. – mă scufund,

dar nici urmă de imaginație și nici un gînd imund.

M-am înapoiat în simulator. Tu cum îți imaginezi că s-a întîmplat Gina? 

„Cred că arbitrul s-a apropiat de boxer pentru a căuta armele albe. Uitase să-l verifice la intrare. Așa se întîmplă mereu, în fiecare an uită să-l verifice pe cel din colțul roșu. Pînă cînd cineva o să-și dea seama și va organiza un atentat.  Nu pare a fi posibil, dar este. Sînt aproape sigură de asta. Trebuia să mă fac polițistă, sînt plină de calități...”

În fiecare dimineață aceleași momente.

Eu te întreb de una, tu îmi vorbești de talente.

 

 

 

 

respiro©2000 All rights reserved.