proza
poezie eseuri arta film

 

 

  Diplomația și spațiul cultural 

de Bogdan Suceavă

 

Am admirat cu toții expozițiile de fotografie sau artă plastică ori prezentările de film pe care Institutul Francez din București le organizează periodic.  În multe situații, accentul cade pe arta contemporană. Îmi aduc aminte, dintre activitățile pe care Institutul Cervantes le-a organizat la București, de o expoziție de tapiserie peruană, de prezentări de filme, întâlniri cu scriitori. La un moment dat a fost oaspete al centrului și primul ministru de atunci al Spaniei. Una dintre cele mai noi și mai interesante prezențe la București o constituie Institutul Polonez. În decursul ultimilor ani, țări de important prestigiu cultural au sponsorizat traduceri în limba română a unor lucrări literare, între acestea Polonia, Olanda, Cehia, Portugalia și alte state. (Pentru a ilustra discuția noastră cu exemple, am putea aminti aici faptul că Povestirile lui Sławomir Mrożek, editate la Polirom în 2001, au beneficiat de sprijinul Fondului Literar Polska 2000, din cadrul Institutului Adam Mickiewicz al Ministerului Culturii din Polonia. Sau Memorialul mânăstirii, editat în 1998 la Univers, a beneficiat de suportul financiar al Instituto português do livro e das bibliotecas, al Ministerului Culturii din Portugalia. Exemplele ar putea continua în dimensiune direct proporțională cu interesul pentru cultură al unor națiuni de tradiție și prestigiu cultural.)

 

Oare de ce unele state europene dezvoltă o componentă culturală a diplomației și România nu ? De ce prezența românească pe plan cultural nu este la fel de amplă în țări și capitale unde, teoretic, ar putea fi prezentă ? În perioada când lucra la Lisabona, Mircea Eliade a realizat cã se știu prea puține lucruri despre România și istoria ei. Pentru a compensa o absență bibliografic㠖 a scris o întreagă carte destinată publicului iberic, o scurtă istorie a poporului român. Naturală întrebarea: mai există, în corpul nostru diplomatic de azi, spirite capabile de astfel de reacții în plan cultural ? Știe Ministerul în sarcina căruia sunt relațiile externe ale României să cultive un spirit de creativitate și o direcție culturală în activitatea diplomatică ?

Anumite centre culturale fac enorm. Unii ambasadori se străduiesc enorm. Vedem eforturi izolate de a propune publicului din anumite țări imaginea unei Românii care produce în sens cultural. Pe de altă parte, nu putem decât să fim surprinși că majoritatea centrelor culturale sunt întreținute cu personal minim și uneori subcalificat și că eficiența activitatății lor nu se comparã nici cu cea a unei biblioteci de cartier.

În urmă cu câțiva ani, un reprezentant al diplomației românești în țara Soarelui Răsare a contactat un fotograf bucureștean prin e-mail: vroia repede – și gratis, desigur, fiind o acțiune în slujba patriei - niște poze pentru un pliant. Diplomatul avea clar în minte ce fel de imagini ar merge: ceva cu călușari rumeni, cu tinere fete în costume populare. Din punctul lui de vedere, cea mai potrivită formă de prezentare a identității românești ar fi apelul la România tradițională, comod corolar sămănătorist. Nu, atunci când i-au fost prezentate altfel de imagini nu a mai fost interesat. Ceea ce dorea el era România din Ciobănaș cu trei sute de oi.

Această tendință nu este singulară în rândul reprezentanților corpului diplomatic românesc. Componenta folclorică a fost extrem de pronunțată în timpul prezentării României la festivalul Smithsonian din 1999. Unele consulate onorifice din S.U.A. găzduiesc periodic manifestări al căror principal accent este cel tradițional, folcloric. Sau, încă, manifestări care descriu România de altădată. O evocare a lui Constantin Brâncuși, cu tot respectul pe care tema ni-l suscită, nu dă seama despre România de azi.

Pe de altă parte, în diplomația românească o contribuție specială au avut-o și o au autenticii oameni de cultură a căror preocupare pentru arta românească de azi e un mod de viață. Cum ar fi dna Grete Tartler. Sau dr.Mariana Stoica, ambasadoarea României în Israel, care nu a ratat nici o lansare de carte și nici o expoziție al cărui subiect era în legătură cu România.

Singurul lucru care ar putea oferi publicului internațional imaginea unei Românii în a sa vreme – este arta contemporană. Ar trebui să învățăm să folosim momentul artistic actual în demersurile de afaceri externe. Tot ceea ce alte Institute sau Centre Culturale fac la București – ar trebui să luăm aminte și să urmăm. Câte expoziții de pictura, grafică, sculptură contemporană au fost promovate de către ambasadele României, eventual pe un circuit intinerant ? Câte comezi de realizare de pliante, pagini de web promoționale, design – au fost angajate din partea programelor noastre de politică externă către artiștii români de azi ? Câte granturi ofera România traducătorilor de literatură (și nu literatura celor care plictisesc în Vest la fel de mult dupã 1989 cât și înainte de 1989) ? Ce suport oferă România cadrelor universitare din alte țări care studiază istoria, civilizația, societatea, economia românească ? Unde sunt programele de granturi, unde inițiativele cu bătaie lungă ? Unde viziunea pe distanța unor decenii ?

Una dintre scuzele de serviciu este cea că nu ar fi bani. Să nu uităm că România suportă anual de la buget echivalentul a 6 milioane de dolari pentru finanțarea ineficientei Fundații Culturale Române. Ministerul Culturii dispune discreționar de fonduri pentru diverse premii (premii care se decernează fără nici un regulament și fără comisie de concurs !). În diverse alte spații ale bugetului sume importante se irosesc în fiecare an pentru diverse capricii politice sau sinecuri ale clientelei celor de la guvernare, eroare administrativă în care s-au distins absolut toate guvernele de după 1989, fă rãdeosebire de coloratura lor politică. Nimic către programe solide, nimic către demersuri care să poată fi continuate și după următoarele alegeri.

Recent, editura virtuală LiterNet a lansat o lucrare de grafică: Arte Divina. Pe fiecare pagină este prezentat un artist român de azi. Textul de prezentare, scris de criticul de artă Oana Tănase, impecabil redactat într-o engleză perfectă, dă seama de ce s-ar putea realiza pentru imaginea României de azi, dacă cineva ar înțelege cum stau lucrurile. Volumul în format electronic editat de Liternet reprezintă varianta electronică a catalogului expoziției de artă contemporană românească Arte Divina, eveniment care și-a propus ca scop îmbunătățirea imaginii României prin promovarea școlilor de artă modernă și contemporană românească. Expoziția a fost deschisă între 6 și 13 iunie 2002 la Muzeul Național de Artă. La realizarea acestui eveniment au contribuit, ca organizatori - Prietenii Muzeului de Artă al României ( Friends of the National Museum of Art of Romania, organizație non-profit, membră a Federației Internaționale a Prietenilor Muzeelor), ca beneficiar - Muzeul Național de Artă, iar ca sponsori - Oriflame și Vinexpert. Editura LiterNet nu e la prima reușită de acest ordin: cu o lună înainte lansase o antologie de proză contemporană care ar putea fi evenimentul literar al anului 2002 în internetul românesc. Prin editarea versiunii în format electronic a unui catalog de arta, editorul din spațiul virtual nu doar că a completat reușita unui proiect, dar a și arătat până la ce nivel de profesionalism poate fi adusă prezentarea artei românești de azi.

O astfel de expoziție, cu o structură similară volumului virtual Arte Divina, ar putea face mai mult pentru imaginea României decât un ansamblu de dansuri populare hăulind la Centrul Cultural românesc de la Troy, Michigan, sau decât o vopsitoare de ouă pascale invitată la New York. Despre care Românie vorbim ? Ce Românie se prezintă în exterior ? Cea din perioada interbelică, contemporană cu lirica de sfârșit a lui Octavian Goga, sau cea a creatorilor de soft ? Am putea promova și arăta în lume mai mult decât arătăm. Să fie oare de vină faptul că mulți dintre reprezentanții noștri diplomatici reprezintă România în capitalele lumii fără a cunoaște și fără a se informa despre cultura română de azi ? În fapt, actualitatea culturală nu e ceva care se poate promova prin dispoziție de sus. Există oameni care trăiesc cultura, cărora cultura le este mod de viață și care știu ce înseamnă evoluția sensibilității artistice din vremea de azi. Ori, nu opinia lor prevalează în felul cum este reprezentată România în lume.

Nu aș vrea să se înțeleagă că n-am avea suficient respect față de tradiția folclorică, atât de bogată, a culturii române. Sunt anumite lucururi care ne sunt foarte aproape, care ne aparțin la un nivel intim, la nivel identitar. Dar atunci când vorbim de integrare euro-atlantică și când suntem o națiune care decernează la diverse niveluri premii pentru prezentarea culturii române în lume, am putea să reflectăm cu mai multă înțelepciune și cu mai mult pragmatism ce înseamă asta.

Întâi de toate, integrarea artei românești contemporane în prezentarea României în lume, apoi o adecvată regândire a implicațiilor bugetare aferente. Dacă tot cheltuim atât de mulți bani pentru a ne face că ne îngrijim de cultura română, ce-ar fi să ne și îngrijim de ea ? Și am crede că se întâmplă asta atunci când am vedea lucrările tinerilor absolvenți de la arte plastice expuse la Paris, New York și Roma grație inițiativei Ministrului de Externe, sau când centele culturale ar lucra ca agenți literari pentru tinerii câștigători ai premiilor de debut ale Uniunii Scriitorilor. De fapt, despre România de azi e vorba.

 

 


respiro©2000-2002 All rights reserved.