proza
poezie eseuri arta film

 

 

1. Ovidiu; exil

2. Nerval; nebunie

3. Baudelaire; procesul

4. Rimbaud; evadări

5. Apollinaire; străinul

6. Lorca; execuţia

7. Un poet pe tărīmuri nordice

 

Ovidiu; exil

Se tīnguie că marea s-a ferecat cu gheaţă

de luni de zile; barbarii vin pīnă la zidul cetăţii.

Īn scurta vară, īntre două zăpezi,

scrie o scrisoare īn care blestemă, cerşeşte şi se īnchină.

Apoi vine din nou iarna, un pom trosneşte īn pădure.

Īi citeşte cineva scrisorile la Roma? Īl lovesc,

cu dispreţ, servitorii. Nimeni nu ştie de ce a fost trimis aici.

Vina i-a fost poate uitată, dar iertarea mult aşteptată

nu soseşte.

Corăbiile ajung rar iar drumul

prin munţii balcanici e primejdios şi greu.

Visează la o Romă strălucind īn aurul soarelui

īn timp ce el e asediat de zăpadă de jur īmprejur.

A citit oare soarta lui August īn spată de berbec?

Sau a spus ceva necugetat? Totuna e. El ştie

că pentru a simţi īn vis cum străluceşte departe

oraşul său natal, orice act e un prilej de vină.

 

 

 

Nerval; nebunie

Visul e o altă viaţă. E frumos spus,

dar nu e vorba doar despre o afirmaţie īnvăluitoare.

Pentru el visul, de fapt, e o īntoarcere

nestăvilită īn poala mamei. Celelalte femei

sīnt doar refugii trecătoare īn care, de pe marea īnceţoşată,

se ajunge, īn cele din urmă, la liman fericit.

Nici o īntīlnire nu e prima: drumeţul istovit

ce bate la poartă, păşeşte īn casa īn care a fost

cīndva - părerile greşite sīnt un şirag ce-l poartă

de la ceva abia perceptibil spre ceva tot mai pipăibil pentru ca īn cele din urmă

să strălucească clipa īn care s-a născut chipul cunoscut.

Vremuri trecute, costume vechi, strălucire şi fast -

amintiri care īi spun permanent şi stăruitor:

această viaţă e o repetare a visului veşnic.

Datorii, beţii, despărţiri - obstacole mărunte ce-l despart

de cealaltă viaţă spre care īl īmpinge amintirea.

 

 

 

Baudelaire; procesul

Deodată a scrie versuri devine ceva grav

(īn sensul legii). Vara vine cu o ameninţare.

Ştiri prin ziare, sfătuiri cu avocatul. O amiază

oribilă cu doamna S. Hotel cu scări se scīrţīie

ca nişte dinţi bătrīni. Portar zeflemist.

Şi o cameră respingătoare.

Totuşi: ea promite că va vorbi cu cineva de la tribunal.

Nu, nu e vorba doar de neachitarea amenzii:

ceva mult mai ameninţător se īntrevede. Ar fi o nebunie

să iau toate acestea ca pe o glumă necugetată.

O schiţă pentru pledoarie: "Onorată instanţă..."

Adesea visează că trebuie să fugă urgent undeva

dar īi lipseşte trăsura. Se trezeşte īntr-un lac de sudoare. Treaz fiind ştie că trebuie să facă imediat ceva,

ceva īnţelept şi simplu.

Dar ce? Arşiţa nopţii apasă oraşul.

Simte: īntr-o clipă poezia devine un torent ce se prăbuşeşte

zgomotos asupra creatorului său, luīnd totul după ea.

 

 

 

Rimbaud; evadări

Europa e acea mamă exigentă de care fuge el.

Toate mijloacele sīnt bune: trenul, vaporul, mersul pe jos.

Un vis despre Africa: el īntins īntr-un hamac,

ia sclavele negre, cu teama de a nu greşi,

īi fac vīnt cu evantaie. Dar realitatea ascunde

o altă imagine: o colibă murdară, arşiţă, sărăcie,

muşte - ca īntr-un cīntec de demult - intr-un clocot infernal.

Īn fotografiile pe care singur şi le-a făcut apare

desculţ, greoi, nepăsător, nu mai arată a călător

pentru care distanţele nu mai contează.

Adună bani: fiecare bănuţ agonisit

īl pune la brīu, cīnd servitorii nu-l văd.

Nu e numai ideea de a fi bogat:

fără nume e ţelul pentru care el suferă acum.

Sfīrşeşte inert: tumoare la genunchi, spital, picior amputat.

Dar īnaintea morţii delirează tot despre vapoare şi călătorii.

 

Apollinaire; străinul

Numai el simte ca pe o magie această limbă

ce nu īi e maternă. Numai lui īi sună inedit

discursul pe care ceilalţi īl găsesc banal. Numai lui īi pare zi de sărbătoare

orice zi din săptămīnă pe care copii o privesc cu spaimă.

Cīnturi cu Ţigani; asemenea lor nici el nu stă pe-acasă.

Se īntovărăşeşte cu cei ce simt lumea

ca pe un obiect găsit al cărui proprietar nu e amintit nicăieri.

La amiază ziua īi pare uzată şi veche.

Visează la un viitor īn care totul se īnnoieşte.

Īl părăsesc femeile; se spune despre el că nu e iubit īndeajuns.

E pasionat de telegraful fără fir, dar īnaintea īntregii lumi viitoare

preferă, totuşi, amintirea străveche a suferinţei din iubire.

Fără cetăţenie. Fără o casă īn care s-ar putea īntoarce.

De aceea, poate, tot ce l-a atins, l-a atins īn treacăt.

Voluntar īn artilerie. Va trebui să plătească prin răzvrătire

recunoaşterea cum că limba īn care scrie este a lui.

 

 

 

Lorca; execuţia

Timpul devine nesigur şi fără adăpost.

Capcane de-a lungul drumului şi numai porţi slabe.

Ştiri controversate: nimic nu e clar

īn vremea sīngelui şi a răzbunării. Teama sapă

ca un sfredel permanent. Simte: īl urmăreşte ura

pentru că este altfel, pentru că nu e ca toţi ceilalţi.

Prietenii īl ascund, dar ucigaţii calcă de-acum

peste urma lui. Noaptea, la poartă, un vacarm

de ciocănituri şi strigăte. Īl iau. Trec

pe străzi īntunecate. Nu există explicaţii. Nimeni

nu-l īntreabă nimic; nu se menţionează nici o vină.

Īn celulă e cald. Un strigăt īndepărtat

de dincolo de ziduri. Ce se īntīmplă? Noaptea tace ameninţător.

Trezire cu forţa. Īnainte de a se crăpa de ziuă

īl duc afară. Camionul opreşte īntr-o rīpă ce se cheamă a Lupilor.

O īmpuşcătură. Cade, egal cu ceilalţi, īn groapa comună.

 

 

 

Un poet pe tărīmuri nordice

 

                              Potrivit unei povestiri Konstantin Mladinov

                                             s-a dus īn Rusia īn iarna anului 1856, "īmbrćcat sćrćcćcios, 

                                             nu ca de iarnć."

 

          

                                

Pentru el e īncă vară.

Dar oricīnd ar veni,

zăpada pentru poet cade mereu prea devreme:

mereu inadaptabil

climei aspre

va fi īntotdeauna

omul cu haine subţiri

prin zăpezi

īmbrăcat nu ca de iarnă.

 

Uneori pare că cerşeşte.

Funcţionarii vor spune: oare

nu primeşte vreo retribuţie?

Dar pentru el e esenţial,

cum spun filozofii: a fi

nu a avea.

Printre vīnturi şi vijelii

el este cel

īmbrăcat nu ca de iarnă.

 

Īn labirintul castelului

Hölderlin se īntrebă unde

va găsi florile

cīnd va veni frigul.

Cīnd vīnturile, īn noaptea geroasă,

īşi vor purta răfuielile.

Unde este Diotima?

 

Poezii de VLADA UROŠEVIČ

traducere din limba macedoneană de

Gabriela şi Octavian BLENCHEA

 

       

 

 

 

 

 

 

 

 

                                  

 
 
 

respiro©2000-2002 All rights reserved.