4.
Migdale
Catran
Lumina
mai putea fi īnfăşurată
pe
buricele degetelor
soarele
cu dinţii răriţi mai īncīlcea perdelele
dimineţile
mai aveau palme moi
palme grăsoase
cu
ţărīnă sub unghii
aerul
mai cădea īn firimituri colorate
īn
lacurile calde din robinete
neoanele
īşi mai rujau buzele
īn
sīngele meu neformat
iar
sfīrcul crocant al lunii
cădea
din cerul depigmentat
din pijamaua cerului duhnind a
closet
cădea
pīnă la căpătīiul meu
de
cinci-şase ori pe zi cădea
şi-avea un aşa gust de
vară
de vară caramelizată
şi-avea o aşa
consistenţă
de stele īnchise iarna īn sobe
şi-atīt
de istovitor se rostogolea
pīnă-n
miezul oaselor minţii
pīnă-n
miezul ce se lăţea ca o pată de diluant
pe o stofă
subţire
şi-n
uitare, şi-n fără nume,
īn
nimicul ca o hidră
nemuritoare şi
fără tentacule
īn
nimicul ca o durere...
eram
din cīnd īn cīnd o durere
o
licărire alunecīnd din esofag
spre stomac
eram de scutece arătare
păpuşă īncuiată
īntre gratiile patului
păpuşă cu unghiuţe
sidefii
īnfipte īn halatul asistentelor
eram īncă
omuleţul īngropat
īn trupul imens al unei
mame
căreia pe
pereţii saloanelor
īn ploi torenţiale īi
transpira tristeţea...
Mama
a fost cea mai bună şi cu mult
cea
mai frumoasă femeie din lume...
de
la unu şaizeci şi ceva de centimetri īncepea
cu
ochii căprui şi genele boltind păstrăvii
īn
apele din reziduuri aurifere
vopsite
la minele din Rodna
era
o fată naivă
o
fată mai mereu singură sub pielea umflīnd
rochiile
ei de material ieftin
din
doi īn doi ani umflīndu-se foarte tare
mult
după al patrulea copil al ei
care
am fost eu
mama
era acolo mereu
puţin,
puţin mai mare
cu
īnflorita-i tristeţe scotocind după mărunţiş
aducīndu-mi
doctorii şi bomboane
cheltuindu-se
picătură cu picătură
īn
intersecţiile lipicioase ale oraşului
unde
părinţii ei o măritaseră
pe
la 16 ani
mama
rīdea mult şi-mi spunea
cum
e cu prostiile, cum e cu ţīncii din vecini
cu
numeroşii mei fraţi
cu
sandalele rupte, iubiţii de mai tīrziu
nefericirile
şi neliniştea
şi
rīdea şi mai mult
printre
fericiri solidificate īntre certuri
şi spălat rufe
ducīndu-mă
la doctor
luīndu-mi
uniforma albastră de şcoală
printre
fericiri şi uitare
şi
rīdea
ca
să rīzi trebuie să cureţi cenuşa
leşia
s-o aluneci lucioasă pe pīnze
şi
rīdea ştiind
că
īntr-o duminică n-avea să plece
īntr-o
duminică n-avea să uite de noi şi de tata
ca
să-şi sugrume isteriile
ca
să-şi amaneteze
frica
īnebunitoare īn care
ca
īntr-un ciclon mai mereu plutea
şi
rīdea
de
viaţa-i de celofan
de
īntrebările putrezind cu boarfele-n pod
de
serbările unde printre altfel de mame
ea
n-avea zi de naştere
ea
gătea prost, din ce īn ce mai prost
şi
genele-i aurifere şi le īncrunta
īntre
o şedinţă şi alta
īntre
o frică şi alta...
mama
era o fetişcană trăsnită
şi
a rămas aşa, o soră mai mică
la
care mă gīndesc des
care-mi
lipseşte
deşi părul i s-a
rărit
deşi s-a īngrăşat...
Acolo,
īn registrele de sugativă
īn
cărţuliile lor de muşte strivite
m-au
trecut pe doi
şi-aşa
īmi voi trăi toată viaţa
pe
un petec unsuros de hīrtie
pe
un petec ros de multele poşete schimbate
şi-aşa
īmi voi pierde şi cunoaşte prietenii
şi-aşa
mă voi mărita şi divorţa
şi
la nesfīrşit voi halucina
īncercīnd
să-mi amintesc şi să uit
să-mi
amintesc...
nu
mă iubea nimeni pe-atunci
cum să iubeşti o
mogīldeaţă
care ca o căpuşă
ţi s-a īnfipt īn pīntec
lustruindu-l pe dinăuntru
sfīşiindu-l de durerea
striatei lumini?
cum
să iubeşti o īnchegare de carne
un
amestec de limfă şi piei străvezii
care,
iată,
īşi usucă saliva pe sīnul
obosit
īţi molfăie īntre gingii
disperarea
lacrimile
cu miez de migdale
dragostea, īntunericul ei
care va adăsta doar
un timp,
dragostea ce totuşi va scīnteia
īn umbrele privirii
spălăcite
īn ţipetele tranşate
ca pentru un altar jertfele
nu
mă iubea nimeni pe-atunci
trupul
meu de nevertebrată
īncălzea
lemnul unui leagăn
lemnul apăsīnd aerul stătut
crampele subţiate ale zgomotelor
nu
mă iubea nimeni pe-atunci
şi-am
ştiut că asta nu e de-ajuns
abia
cīnd tata s-a aplecat pe furiş
să-mi
vadă, luni mai tīrziu,
neştiinţa
de copil nedorit
rătăcirea
de-a crede că-ncep să exist.
Am
venit pe lume să caut dragoste
şi
m-am zbătut pentru asta
orbitele
de nenumărate ori mi s-au īnvineţit
pentru
asta
şi
vrejurile uscate ale mai vechilor părăsiri
s-au
cīrpit īntr-o colibă
apoi
īntr-o casă mai mare
apoi
īn apartamentul de-alături unde
un
bărbat īşi bate nevasta
şi-am
plīns pentru dragoste
īn
nodulii revărsaţi ai atītor seri
m-am
răsucit pe īntunericul pernei
scos
la lumină de sticla unei afumate lămpi
şi tīnjeam după ea ca
după o boală
şi credeam că iubirea-i
doar o mīncărime
care erupe aşa, doar la unii
erupe
ca ziua şi locul
naşterii
printre fişele cartonate de
la dispensar
am
săpat adīnc cu hīrleţul
am
dezvelit gropile de var pentru
noile
īncăperi
am
bătut piroane īn fiecare loc
unde
ar fi putut fi cineva pentru mine
unde
s-ar fi găsit cineva pentru mine
ca
un trup plin cu eczeme
m-am
ascuns sub pojghiţa de fetiţă cuminte
sub
straturile de picăţele ale rochiţei
aşteptīnd
străinul să vină
nu bărbatul, nu femeia
dar cu măruntaiele şiroind
de iubire
cu oasele pieptului crăpate de
dragoste
de
aceea, mamă, stai mai mult cu mine
de
aceea, fraţilor, uitaţi-vă mai des īnspre mine
de
aceea, iartă-mă tată, căci despre tine e altfel
de
aceea, prietenelor, nu vă rīdeţi de mine
şi
voi, puţinii mei bărbaţi, uitaţi tăria sīnilor
moliciunea
devoratoare a coapselor
sfīrşitul
de mortar al fiecărei după amiezi
de
pe-atunci īmpăturită cu grijă
şi
tu, iubitul meu, mută-te definitiv
īntre
pereţii de bīrne negeluite ai inimii mele
Poezii
din volumul "Nordul" de Ioana Nicolaie
publicat
īn colecţia Respiro 
