proza
poezie eseuri arta film

 

 

 

V. S. NAIPAUL  Interviuri (fragmente)

 

  AS: Sunteți surprins de suportul adus de Osama Bin Laden în Pakistan, Indonezia, Malaezia și Iran, țări despre care ați scris în cărțile dumneavoastră de călătorie prin Asia?

 

VSN: Nu pentru că aceștia sunt cei care au fost convertiți de Islam. Mai brutal spus, aceștia sunt cei care nu sunt arabi. Parte din nevroza celui convertit este că încearcă mereu să dovedească. Trebuie să fie mai regalist decît regele, cum spun francezii.

 

AS: Ce credeți că face atracția Islamului atît de puternică?

 

VSN: Am să-ți spun ceva din secolul opt. Prima provincie din India care a fost cucerită a fost provincia Sindului, acre aparține acum Pakistanului. Regele Sindului a rezistat foarte bine. Apoi într-o zi i s-a raportat cum invadatorii își rosteau rugăciunile împreună, ca un singur om, și regele s-a înspăimîntat. A înțeles că asta era o nouă forță în lume, și cu asta, în fond, se și mîndresc foarte mult islamicii: unirea oamenilor. Ideea de comuniune este foarte puternică.

 

AS: Ce părere aveți despre islamul non-fundamentalist?

 

VSN: Cred că e o contradicție de termeni. Bineînțeles că poți discuta și așa și face să dispară orice mișcare. Dar ideea cea mai importantă din Islam este Paradisul. Nimeni nu poate fi moderat în dorința de a ajunge în Paradis. Ideea unui stat moderat este ceva manipulat de politicienii care încearcă să facă rost de niscai împrumuturi ici și colo.

 

AS: Care credeți că au fost cauzele evenimentelor de la 11 septembrie?

 

VSN: Nu au avut nici o cauză. Ură religioasă, motivații religioase- astea au primat. Nu cred că asta s-a datorat politicii externe americane. Există un pasaj într-una dintre nuvelele lui Joseph Conrad despre Indiile Răsăritene, în care sălbaticul rămîne cu mîinile goale și scoate un urlet de mînie. Cred că asta e în esență ceea ce se întîmplă. Lumea devine din ce în ce mai ne-la îndemîna oamenilor simpli care nu au nimic în afara religiei lor. Și cu cît devin mai dependenți de religie care bineînțels nu rezolvă nimic, cu atît lumea devine mai îndepărtată. Banii din petrol din anii `70 au creat iluzia că puterea ar fi revenit lumii arabe. Era ca și cum acolo sus ar fi fost un supermarket divin deschis, în fine, și oamenilor din lumea musulmană. Nu au înțeles că bunurile care le dădeau putere erau făcute de altă civilizație. Aceasta a fost foarte greu de acceptat și rămîne intolerabil.

 

AS: Admiteți că nu sunteți un istoric al Islamului. Pe ce specialiști vă bazați afirmațiile?

 

Nu, nu, nu! Călătoresc, întîlnesc oameni și ei îmi povestesc despre viețile lor. Nu am nevoie de nici un specialist. Dacă călătoresc în India sau Africa, cel mai bun mod de a merge acolo este cu o minte foarte lipsită de prejudecăți și faptele vor vorbi de la sine.

Un specialist s-ar uita la ei și ar trage concluzii. Eu nu. Cititorul se uită și el la ei și-și creează o poveste și povetstea depinde de cititor.

 

(Extrase din "Critică literară: Noul laureat al premiului Nobel și relația sale contențioasă cu căile islamului" de Adam Schatz, The New York Time Magazine, Oct 28, 2001, sect 6, pag 19)

 

BL: V-ați născut în Trinidad?

 

VSN: Da, m-am născut acolo. Cred că a fost o mare greșeală.

 

BL: Cînd ați început să gîndiți așa?

 

VSN: Foarte devreme. Voiam pur și simplu să trăiesc într-un loc mai frumos. Nu-mi plăcea climatul. Nu-mi plăcea calitatea luminii. Nu-mi plăcea căldura; nu-mi plăceau crizele de astm pe care mi le dădea. Nu-mi plăceau tensiunile rasiale din jurul meu. Și ele erau legate atît de africani, cît și de europeni. Voiam să mă eliberez de toate astea. Nu-mi plăcea muzica: nu-mi plăcea zgomotul. Pur și simplu simțeam că nu mi-e locul acolo.

 

BL: Dar în același timp erați înconjurat de întreaga dumneavoastră familie care este indiană?

 

VSN: Da, vorbesc și de lumea din afară, nu pot să spun că familia mea îmi plăcea în mod particular. Crescînd într-o familie mare, extinsă, capeți un dezgust durabil pentru viața de familie. Asta a făcut să-mi piară cheful de a face vreodată copii. Apoi, dintr-o altă sursă tot din interiorul familiei mi-am dezvoltat gustul pentru frumusețe, maniere, pentru scris, mi-am dezvoltat o fantezie, presupun, pentru civilizație ca ceva opus acestei barbarii. Barbaria era dublă: barbaria familiei mele și barbaria de afară.

 

BL: Iertați-mă că răsucesc cuțitul într-o rană veche, dar vă referiți la barbaria familei dumneavoastră. Ce anume vi se părea barbar în legătură cu ea?

 

VSN: Aș fi preferat mai multă grație; aș fi preferat mai multe calități intelectuale; aș fi preferat mai multă generoziate a spiritului. Am crescut printre oameni care făceau neîncetat  observații morale asupra comportamentului și astfel erau plini de maliție și gelozie pentru că nimic altceva nu conta pentru ei. Vedeți, cred că atitudinea hindusă, ca și atitudinile multor religii estice, este profund materialistă. Cred că toate actele dezinteresate și atitudinile față de anumite lucruri ca avînd o valoare în sine-ca de exemplu, a nu fi crud, a fi milos-vin din civilizații cu o foarte înaltă conștiință de sine, civilizații foarte foarte sofisticate. Nu cred că provin din culturi rituale.

 

(Extrase dintr-un interviu publicat în The Listener, 23 iunie 1983, 16-17, realizat de Bernard Levin)

 

EH: Care este viitorul Africii?

 

VSN: Africa nu are nici un viitor.

 

(Extrase dintr-un interviu publicat în New York Times Book Review, 13 may 1979, 1, 36, Elizabeth Hardwick)

 

DW: Într-o converație anterioară mi-ați spus că preferați să fiți privit ca fiind ironic și nu satiric. De ce?

 

VSN: Nu intenționez să fiu satiric. Satira vine dintr-un imens impuls de optimism. Nu poți fi satiric cînd te pîndește moartea. Satira e un fel de mînie. Ironia și comedia, pe de altă parte, vin dintr-un sens al acceptării.

 

DW: Sunteți activ în politică?

 

VSN: Nu, a fi activ în politică înseamnă, într-un anume sens să supraestimezi capacitatea animalului.

 

DW: Vreți să vorbiți despre stil? Asta ar fi interesant pentru că știu cît de dificilă este proza, în particular proza clară. Și ceea ce admir eu la stilul dumneavoastră este precizia și luciditatea.

 

VSN: Nu cred în geniu natural. Nu cred în scurgerile spontane ale sufletului. Stilul este în esență o chestiune de gîndire intensă: înseamnă să știi exact ce vrei să spui-asta e partea cea mai grea-apoi ai la îndemînă acest instrument minunat care este limba pe care opoți folosi.

 

DW: Am observat că proza dumneavoastră a devenit mai structurată, propozițiile mai elaborate din punct de vedere sintactic...

 

VSN: Da, sunt conștient. Cred că asta reprezintă modul în care gîndesc. Și probabil asta rezultă din singurătate. Dacă stai mai mult timp singur vei ajunge la asta. Dacă ieși și vorbești cu lumea vei observa că limbajul ți se schimbă, devine mai complicat și mai formal. Devine din ce în ce mai greu să faci afirmații simple, clare, directe. Mereu vrei să revii, să corectezi, să califici.

 

(Extrase din The Sunday Gardian (Trinidad), 7 Marie 1965, 5, 7. Interviu cu Derek Walcott.)

 

ER: Cum faceți să scrieți o carte?

 

VSN: Asta e foarte greu de spus. Nu știu cum cineva ar putea descrie cum se scrie o carte. Orice scriitor serios e interesat de acest subiect. În cele din urmă, după toate discuțiile rămîne ceva foarte misterios despre cum se scrie o carte foarte serioasă.

Trebuie să treacă mai multe luni "de joacă" înainte ca o carte să apară. Apoi, cînd descopăr cartea, sunt atît de obsedat să o termin, încît visez să o termin imediat. Ultima carte pe care am scris-o am crezut că va fi gata foarte repede. Mi-au trebuit 14 luni ca să o termin.

 

ER: Cum ați devenit scriitor?

 

VSN: M-am dezvoltat foarte lent. Nu am fost un copil minune. N-am scris nicodată bine la școală, n-am luat note mari la compoziție sau chestii de genul ăsta.

Să învăț să scriu pentru mine a fost un proces extrem de lent. Evoluezi prin ceea ce scrii.

Detest să cred că timp de paisprezece ani nu te schimbi, nu evoluezi sau nu te dezvolți.

Nu cred că există vreun scriitor care vrea să se repete. Stiloul i-ar cădea din mînă.

  (Extrase din Trinidad Guardian, Joi 28 Noiembrie 1968, 9, 13 interviu cu Ewart Rouse)

 

ER: Nu credeți că sunteți prea sumbru, prea auto-critic cînd descrieți poziția dumneavoastră de scriitor? Parcă ați simți continuu că nu sunteți scriitor de limba engleză pe de altă parte tehnica, strategiile, întreg stilul cărților dumneavoastră chiar de la început este de o asemnea natură încît poate fi recunoscut și apreciat instantaneu de un cititor englez cu plăcerea însumată de a vă vedea concentrat asupra unui subiect de obicei nefamiliar.

 

VSN: Ceea ce mă jenează întrucîtva în ceea ce privește primele mele scrieri este faptul că datorită preconcepțiilor pe care le aveam asupra naturii lumii, am crezut cu adevărat că scriam despre o lume destul de completă. Mi-a luat destul de mult să realizez că nu există nici o societate despre care să scriu. Trebuia să scriu diferit. Îmi trebuia o privire proaspătă asupra lumii. Mi-a luat foarte mult, este extrem de dificil. Dacă ești condiționat de lecturile și înclinațiile tale de a privi romanul ca pe ceva specific, și dacă atunci cînd te uiți la ce ai acumulat, la materiale, realizezi superficilitatea și dezordinea lor, o alegere clară devine foarte dificilă.

(Extrase din Times Literary Supplement, 30 July, 1971, interviu realizat de Ian Hamilton)

 

 

AH: Sunteți conștient de un impuls poetic prezent în ceea ce scrieți?

 

VSN: Încerc să evit să distrug acest impuls. Nu am nici un fel de talent la poezie, cînd se întîmplă să apară este doar un accident, independent de voința mea.

(Extras din Times Literary Supplement, 2 septembrie 1994, interviu realizat cu Aamer Hussein)

 

 

AR: Credeți că veți mai scrie vreodată ficțiune pură, romane?

 

VSN: Scriu din imaginație,  urăsc cuvîntul "roman". Nu mai înțeleg necesitatea de a scrie  sau citi povești inventate. Personal, n-am nevoie de acest stimulent. N-am nevoie de aceste extravaganțe. Mai sunt atîtea lucruri de citit, de înțeles despre lumea aceasta. Trăim timpuri foarte importante cînd putem avea accesul la imens de multe informații care  nu erau accesibile acum 100 de ani. Nu văd în actul cititului un mod de a te droga cu o istorie. N-am nevoie de asta. Acest fel diferit de lectură este foarte incitantă și este atît de mult de citit în jur!

 

AR: Cum ați clasifica tipul de cărți pe care-l scrieți acum? Non-ficțiune? Călătorii?

 

VSN: Nu e necesar să le clasific. Ele fac parte din privirea mea continuă asupra lumii în care trăiesc. Ideea de categorii este puțin falsă. Presupune că există doar un singur fel de scris care contează, așa numitul scris creativ (creative writing) pe care-l identificăm de obiecei cu romanul. Cred că este o superstiție a secolului XIX. Cred că scrisul creativ poate fi aplicat și la scrieri despre istorie, artă, biografii, orice fel de scriere poate fi creativă.

 

 

AR: Stilul dumneavoastră este foarte liber și ușor de citit. În ce fel ați ajuns să căpătați un asemenea stil?

 

VSN: Nu-mi place să mi se spună că am stil frumos. Pentru că sugerează că stilul este ceva căutat. Nu este. Stilul în sine nu are nici o valoare. Încerc să scriu cît mai clar, să fac să-mi apară gîndurile pe pagină. Nu vreau ca stilul să iasă în evidență, nu vreau să mă împiedic de cuvinte. Intenționez să creez ceva care trece neobservat și este citit foarte repede. Mi-a trebuit foarte mult să ajung la asta La început a  trebuit să uit tot ceea ce scrisesem pînă la 22 de ani. Am abandonat totul și am început să scriu ca un copil la școală. Ceva de genul "the cat is on the mat". Așa am început să scriu.

  (Extrase din Far Eastern Economic Review, 30 november 1995 interviu cu Ahmed Rashid)

 

Traducere din limba engleză și selecție texte:  Paul Doru Mugur

 

 

 

                                 respiro© 2000-2002 All rights reserved.