« Dacă aş face bani din ea, fotografia mi-ar plăcea mai puţin»

Interviu cu Doru Ioan Vlădoiu, artist plastic şi fotograf din Montréal

De cât timp vă pasionează fotografia?

Doru Ioan Vlădoiu : Am început să fac fotografii la 13 ani, cu un Smena 6, aparatul tatalui meu. După Liceul de Arte Plastice N. Tonitza din Bucureşti, am terminat, în 1974, facultatea de Arte Plastice, secţia Grafică publicitară. Înainte de a începe facultatea, mama mi-a dat ideea de a-mi cumpăra un aparat foto din banii pe care îi câştigasem realizând o copertă de carte, la sfârşitul clasei a XII-a. Şi atunci m-am dus cu tata la magazin şi i-am arătat aparatul pe care îl doream. " E cam mic, mă… ", a spus tata uitându-se la aparat, "…ăştia-s bani mulţi!" Era un ЧAUKA II. Tata i-a cerut vânzătoarei să-mi explice cum funcţionează. "Nu mai am ce să-i spun, răspunse vânzătoarea, că toată ziua îl văd pe aici! ". Într-adevăr, eram fascinat de aparatele acelea, mă uitam la toate butoanele şi ştiam fiecare ce face fără să le fi atins vreodată.  Cu acest aparat am fotografiat strada, oamenii. Foloseam film Perutzi alb-negru, nemţesc, pelicula era foarte subţire şi foarte transparentă. Am învăţat să developez singur filmele. Aveam un penar din lemn, căruia îi încropisem o instalaţie electrică, i-am decupat cu trusa de traforaj o fereastră şi i-am pus un bec înăuntru ca să impresioneze pelicula. M-am dus în pivniţă cu el, am pus penarul în priză, dar prima poza s-a voalat... Dar nu m-am lăsat; m-am dus la magazin şi am citit cu atenţie tot ce scria pe cutii, fără să le cer din vitrină, că-mi era ruşine. În anul IV de facultate aveam experienţă… Avusesem deja două Zenit-uri şi un Pentaconsix. Cursul foto universitar nici nu a trebuit să-l urmez, pentru că profesorul mi-a spus să mă prezint doar la examen. Ca profesor de artă plastică  am putut să-mi cumpăr mai multă aparatură pe care mi-o doream. Am debutat în Revista Fotografia, în 1977.

Şi în prezent?

D.I. Vlădoiu : Sunt în Montréal de doisprezece ani. Când am ajuns nu cunoşteam pe absolut nimeni. Am urmat un curs de pedagogie în artele plastice la Université de Montréal. De atunci predau grafică publicitară asistată de calculator. Am rulat cel puţin 50 de aparate, dar m-am oprit, pentru moment, la două-trei. Toate fac poze bune, ideea contează…

Cum priviţi fotografia? Ca pe o artă? Ca pe o meserie? Trăiţi din fotografie?

D.I. Vlădoiu : Cred că, dacă aş face bani din ea, fotografia mi-ar plăcea mai puţin. Aş fi constrâns. Ar trebui să fac pe gustul clientului… Eu cu fotografia doar cheltuiesc. Mă îmbogăţeşte sufleteşte şi îmi procură plăcere de trei ori: o dată când fotografiez, apoi când developez şi, în sfârşit, când măresc. Eu nu am luat nici un curs de foto vreodată. Mă consider fotograf amator, dar profesioniştii vin şi iau lecţii de la mine. Québec-ul are mai mulţi artişti decât toată Canada. Cei din USA vin aici şi închiriază fotografi, pentru că e mai ieftin.  Piaţa este deja ocupată de profesioniştii de aici…

Ce genuri de fotografie vă pasionează?

D.I. Vlădoiu : 90% din ceea ce fac este fotografie alb-negru. Poza color îţi dă prea multă informaţie şi atunci subiectul se pierde printre amănunte. Poza alb-negru este deja o intrepretare a realităţii. O ajustez din expuneri, distanţă, claritate, dau tonuri vaste, fac mişcări, pun filtre de difuzie. Îmi place să mă joc.  Cu alb-negrul comunic mai mult sentiment. Cu poza color comunic informaţie. Şi apoi, durata de viaţă a unei fotografii alb-negru este mult mai mare dacât cea a fotografiei color. Bine, cu tehnologia digitala se schimbă lucrurile... Nu se mai modifică nici un ton din fotografia color o sută de ani...

Mă pasionează formatul mijlociu, 6 mm x 6 mm şi cel mare, 4’’ x 5’’. În primul rând, lungimea tonală este mai mare, am griuri mai multe, acurateţea creşte. În al doilea rând, formatul pătrat poate fi adaptat la orice tip de subiect. Temele mele preferate sunt fotografia de stradă, portretul  şi nudul. Pentru mine, chiar dacă o poza nu are valoare estetică, ea are oricum valoare de document. Nu sunt un adept al mise-en-scène-urilor. Eu iau natura aşa cum este. Din păcate, de la moartea Prinţesei Diana, oamenii aici au început să se ferească de fotografi, sunt chiar agresivi faţă de obiectivul foto.

Care este aparatura Dvs. preferată?

D.I. Vlădoiu : Iubesc Hasselblad-ul, pe care îl folosesc mai ales ca aparat de studio, şi Rolleiflex-ul, pe care îl iau mai ales pe teren, dimpreună cu Nikon F3 si obiectivul E 2,8. Obiectivele japoneze sparg tonurile în alburi, după părerea mea. Apreciez optica Zeiss. Fotografiez cu film alb-negru AGFA şi folosesc tot hârtie AGFA, sau ILFORD.

Am un studio cu flash profesional într-o umbrelă alb perlat, care dă umbre mai estompate, transparente, face lumina mai dulce. Un alt flash METZ bate în tavan şi în spatele modelului, iar pentru contur folosesc altul, paralel cu planul filmului. Am două pânze late de patru metri şi lungi de şase metri. Am improvizat totul singur, inclusiv un laborator unde îmi developez filmele.

Care este aparatura Dvs. preferată?

D.I. Vlădoiu : Iubesc Hasselblad-ul, pe care îl folosesc mai ales ca aparat de studio, şi Rolleiflex-ul, pe care îl iau mai ales pe teren, dimpreună cu Nikon F3 si obiectivul E 2,8. Obiectivele japoneze sparg tonurile în alburi, după părerea mea. Apreciez optica Zeiss. Fotografiez cu film alb-negru AGFA şi folosesc tot hârtie AGFA, sau ILFORD.

Am un studio cu flash profesional într-o umbrelă alb perlat, care dă umbre mai estompate, transparente, face lumina mai dulce. Un alt flash METZ bate în tavan şi în spatele modelului, iar pentru contur folosesc altul, paralel cu planul filmului. Am două pânze late de patru metri şi lungi de şase metri. Am improvizat totul singur, inclusiv un laborator unde îmi developez filmele.

Există târguri de fotografie la Montréal?

De obicei sunt două pe an, dar uneori sunt şi trei, precum anul acesta. Se închiriază o sală foarte mare la un hotel. Cumpărătorii nu plătesc taxe, preţurile sunt mai mici, e o afacere în care statul nu are de câştigat. Vin participanţi din mai multe provincii ale Canadei şi USA. Se face o coadă lungă şi sala e tot timpul plină. Cred că sunt câteva mii de vizitatori. Cel care vrea să-şi vândă marfa închiriază cu 50 CAD o masă pentru o jumătate de zi. Se găseşte orice. Preţurile sunt mai mici cam cu 20% faţă de cele de la magazin, pentru că nu plateşti taxele. Un depoli, un geam mat afumat de Hasselblad pe care îl găseşti cu 230 CAD în magazin îl poţi cumpăra aici cu 150.  Predomină aparatele de 35 mm clasice şi autofocus-urile, dar găseşti şi format mediu şi mare, materiale chimice.

Care este, pentru Dvs, raportul dintre artă plastică şi fotografie?

D.I. Vlădoiu : Fotografia este un mijloc de expresie care completează desenul. Uneori ce iese în fotografie nu iese în desen şi invers. Pe mine, însă, tot ce e imagine mă fascinează. De aceea am în permanenţă câte un aparat foto cu mine. Uneori ies cu prietenii la ceea ce noi numim « un safari de foto ». Ne măsuram prise de vue şi… punctele de vedere…

Cum vedeţi rivalitatea între analogic şi digital ?

D.I. Vlădoiu : Fotografia argentică în format mare nu va fi înlocuită de cea digitală. Va deveni o chestie de elită, asa cum gravura a rămas pentru artiştii graficieni. Fotografie digitală va putea face oricine, ea va fi folosită pe scara largă în scopuri comerciale. Există, deja, dos numeric pentru toate aparatele clasice profesionale de 35 mm, şi au început să se producă şi pentru cele de format mediu - adevarat, scumpe! Au apărut aparate digitale de 6,3 megapixeli. Mie nu-mi place prelucrarea fotografiei pe computer, ci fotografia autentică. Contează foarte mult momentul fotografierii, când te joci cu lumina. Pe ordinator de joci doar cu performanţele informatice şi fotografia îşi pierde calitatea documentară.

Cum poţi să recunoşti o fotografie manipulată digital?

Depinde de nivelul de cunoştinte tehnice al celui care priveşte. Sunt mici detalii care trădează : analiza direcţiei, a calităţii luminii, a temperaturii de culoare, perspectiva, liniilee de legătură, unghiurile. De foarte multe ori, reuşita tehnică te poate face să crezi că ai reuşit din punct de vedere artistic, ceea ce nu e adevărat. Contează într-adevăr, în fotografia digitală, şi aspectul tehnic al realizării, metodele utilizate pentru montaj sau manipulare, rafinamentul acestuia, gradul în care cel care a prelucrat imaginea stăpâneşte instrumentul de lucru. De multe ori, chiar şi în ce priveşte tehnica, se pot vedea destul de multe aspecte de stângăcie.

tehnica, se pot vedea destul de multe aspecte de stângăcie.

Cum comentaţi situatia fotografiei în Canada ? Se poate trăi aici din fotografie ?

D.I. Vlădoiu : Majoritatea artiştilor plastici în Canada trăiesc din alocaţia de ajutor social, în valoare de aproximativ 500 CAD pe lună. Sunt foarte mulţi extrem de buni, dar nu ajung la comenzi. Fotografii de ziar câştigă relativ prost, între 1500 si 2000 CAD pe lună. E adevărat, au drept de autor asupra fotografiilor, chiar şi după publicarea lor în ziar. Dacă te duci la o bancă de fotografii, eşti cântărit din ochi imediat : contează foarte mult ţara din care vii, cum ştii să negociezi, cine eşti si ce activitate anterioară ai. Există diferite tipuri de contracte. Am un coleg care are într-o bancă de imagini în jur de 5 000 de fotografii, dar nu poate trăi din asta. Îi vin de acolo între 100 si 400 CAD pe lună. Iar subiectele se perimează. Stocul trebuie mereu împrospătat. Aici paparazzi nu sunt bine plătiţi. În Montréal sunt relativ mulţi, pentru că vin starurile americane să petreacă câteva zile într-un loc considerat de nord-americanii anglofoni exotic, în care se vorbeşte franceza...

În general, Montréal-ul nu este o piaţă pentru artă. Este şi greu să expui. Expoziţiile în sălile de stat sunt  programate cu doi - trei ani înainte. Fiecare cartier are un centru cultural, gestionat de primărie. Pe mine m-au respins sub pretextul că nudul n-ar fi subiect de expoziţie… Deh, aici există o mişcare feministă foarte puternică… Au spus că dacă expun despre femeie înseamnă că privesc corpul acestuia ca pe un obiect… Mie îmi place corpul femeii şi de aceea îl sculptez cu lumină.

Totuşi, chiar în prezent aveţi o expozitie deschisă în inima Montréalului…

D.I. Vlădoiu : Da, este vorba de Café Wienne, care se gaseşte chiar pe « corrida » Montréalului, rue Sainte-Catherine. Este o cafenea în care se expune artă plastică. Am intrat acolo din întâmplare, să beau o cafea. Mi-au plăcut pereţii albi, înalţi, cu spoturile de lumină caldă. Are atmosferă. Patronul a ieşit şi a început să-mi explice că este un « art-café ». M-a convins. Expoziţia are ca tema nudul şi este deschisă până pe 5 decembrie 2001.

Şi aşa ne-am cunoscut… Stimate domnule Vlădoiu, vă mulţumim!

PS : La despărţire am luat metroul. Pereţii vagonului erau tapetaţi cu reclame foto, dintre care patru afişe diferite aparţineau domnului Vlădoiu. La mai mare! Au consemnat : Simion Buia jr. şi Adina Dabija