STRUMA

 

                                de Stelian Tănase

 

 

Documentar tv, 2 serii,

Produs de Antena 1 şi Intact Advertising

 

1.    Prezentare

2.    Scenariu

3.    Vocea comentatorului. Prima serie. Seria a doua.

 

 

 

 

 

Prezentare

 

 

 

               Anul 1941 a fost este unul dintre cei mai nefaşti pentru Europa. Zeci de milioane de oameni sunt tîriţi într-un conflict care este departe de a se sfirşi. Populaţia evreiască este ameninţată cu dispariţia, de politică, de exterminarea lor dictată de Hitler. Evreii sunt internaţi in lagăre de concentrare, închişi în ghetouri, executaţi în masă. România, prinsă în angrenaj, este în acel timp aliata Germaniei. Cei 800.000 de evrei sunt expuşi aceloraşi primejdii ca pretutindeni în Europa. Regimul mareşalului Antonescu promulgă o serie de legi cu caracter rasial, antisemit şi trece la aplicarea lor. Singura salvare pentru populaţia evreiască este emigrarea. Pămîntul făgăduinţei unde viaţa, libertatea şi bunurile lor ar fi fost salvate, era Palestina. Europa devenise ea însăşi un lagăr de concentrare pentru toţi evreii. Exterminarea lor era doar o chestiune de timp. Exista totuşi o singură ieşire din acest infern. Politica guvernului Antonescu permitea, din diferite raţiuni, emigrarea evreilor.

              În aceste circumstanţe, mai multe vase cu evrei pleacă spre Palestina din porturile romaneşti. Unele pleacă cu permisiunea autorităţilor, altele clandestin. La 12 Decembrie 1941, din portul Constanţa, 769 de evrei, provenind mai ales din Basarabia, Bucovina şi Moldova, dar şi din alte regiuni, pleacă cu vasul Struma, sub pavilion panamez. Ei s-au îmbarcat la Bucureşti, la miezul nopţii 6 spre 7 decembrie. Exact în ceasurile în care aviaţia japoneză a atacat  Hawaii, Pearl Harbor, fapt ce va duce la intrarea Statelor Unite în război. Marea Britanie declarase război României în dimineaţa aceleaşi zile, de 6 decembrie. Pe 12 decembrie România, cînd vasul pleca din Constanţa, declară război Statelor Unite. Pentru britanici, vasul Struma, cu refugiaţi evrei la bord, provenea de acum, dintr-o ţară inamică. Turcia, tară de tranzit obligatoriu pentru oricine dorea să treaca in Mediterana, era o tară neutră.

             Vasul Struma a fost construit in 1867 în Anglia la Newcastle. Trebuia scos demult din uz. El folosea în anii 30 la transportul de mărfuri în Marea Neagră. În 1940 vasul este cumpărat de un armator grec, Jean Pandelis, pentru a fectua transporturi de evrei în Palestina. I se fac mici transformări şi i se ataşează un motor. Motorul va funcţiona doar cîteva ore în timpul croazierei spre Bosfor. Organizatorul transportului este Alya, o grupare care combina politica sionistă cu interesele comerciale. Struma putea să primească la bord cam 80-100 de pasageri. Cupiditatea organizatorilor Alya a făcut să fie vîndute, şi încă la preţuri exorbitante, 769 de bilete. Astfel, condiţiile de călătorie au fost mizere. Condiţiile de igienă erau cît se poate de precare.

         În mod normal o călătorie Constanţa - Istanbul dura 14 ore. A durat 4 zile. Vasul ancorează în Bosfor la 16 decembrie. Este cea mai grea iarnă cunsocută pînă atunci în Europa. Autorităţile vamale nu permit debarcarea pasagerilor pe teritoriul Turciei, din cauza absenţei vizelor. Vasul este pus în carantină. Încep negocieri între diferite organizaţii evreieşti şi Crucea roşie pe de o parte, autorităţile turceşti şi britanice, pe de alta. Guvernul de la Londra interzice debarcarea pasagerilor în Palestina, aflată din 1922 sub mandatul său, încredinţat de Societatea Naţiunilor. Motivul acestei atitudini era teama unor conflicte cu populaţia arabă din Palestina.

      Negocierile prelungesc şederea vasului Struma în Bosfor. Vreme de 9 săptămîni pasagerii aşteaptă o soluţionare a situaţiei lor, devenită imposibilă. Ei nu se pot întoarce în România. In Palestina nu puteau ajunge din cauza blocării vasului în port. Li se interzice să debarce. Viaţa la bordul vasului, suprapopulat,  se înrăuţeşte. Hrana şi apa sunt insuficiente, în ciuda eforturilor făcute de comunitatea evreiasca din Istanbul şi de  Crucea roşie. Lipsesc de asemenea căldura şi lumina, motorul - singura sursă de energie- fiind stricat.

      Carantina vasului se prelungeşte. Numai 9 persoane pot să părăsească Struma. 8 pentru că aveau vize luate la Bucureşti înainte de ruperea relaţiilor cu Marea Britanie. Unei pasagere, Medeea Solomonivici, gravidă, i se permite să debarce pentru a naşte. Negocierile între Ankara, Ierusalim şi Londra nu ajung la nici un rezultat. În seara zilei de 23 februarie, autorităţile turceşti dau ordin ca vasul sa fie întors înapoi în Marea Neagră. Lanţul ancorei este tăiat, un remorcher duce la îndeplinire ordinul. Motorul este stricat şi Struma pluteşte în derivă undeva lînga coastele Turciei. Duminică, 24 februarie, ora 9,30, o explozie pulverizează vasul. Există un singur supravieţuitor, David Stoliar.

     Ce s-a întîmplat în dimineaţa aceea rămîne pînă astăzi o enigmă. Versiunile învinuiesc autorităţile britanice şi pe cele turceşti. Alte versiuni îi fac responsabili pentru tragedie chiar pe evrei. Acuzaţii au apărut şi la adresa autorităţilor româneşti. Versiunea care azi pare cea mai verosimilă este aceea după care un submarin sovietic ar fi torpilat vasul. Dar şi asupra acesteia există unele îndoieli. Două expediţii au încercat în acest an să scoată vasul la suprafaţă, încercînd astfel să afle adevărul.

      Filmul nostru este povestea tragediei pasagerilor de pe Struma.

 

 

 

 

Scenariu

 

 

* La 7 decembrie 1941, au plecat din Gara de Est, Obor, pe ruta Bucureşti/Constanţa, 769 de evrei. Toţi au aceeaşi destinaţie. În buzunar fiecare are un tichet pentru o călătorie în Palestina. Organizatorul acestui drum, este o organizaţie evreiască, Aliah, cu sediul în Calea Moşilor 78. Mai multe luni, anunţuri apărute în jurnale şi în interiorul comunităţii evreieşti, făcusera reclama şansei de a părăsi o Europa unde viaţa oricărui evreu era mai în pericol ca niciodată. Deja Europa era împînzită de lagăre de concentrare.

* În aceeaşi duminică, 7 decembrie 1941, în care trenul pleca din Gara de est, japonezii atacă Pearl Harbor. O zi mai devreme, 6 decembrie, sîmbăta, Marea Britanie a declarat război României. Pe 10 decembrie SUA primesc o declaraţie de război din partea României. Pasagerii care plecau din România pentru a se refugia în Palestina, veneau dintr-o ' ţară inamică Marii Britanii. Palestina, din 1928, era guvernată de Londra. Abia în 1948 acest mandat va înceta, odată cu înfiinţarea statului Israel.

* La gara de Est sînt prezente autoritaţi civile şi poliţieneşti. Trenul pleacă cu aprobarea guvernului militar. Mareşalul Ion Antonescu este la curent. Mareşalul este de părere că emigrarea evreilor trebuie încurajată. El refuză să aplice " soluţia finală" a lui Hitler, preferînd să permită emigrarea. Nu este primul vas care pleacă din Romania cu evrei. 25 de vase au plecat din porturile romaneşti între 1938 şi septembrie 1940, cu 17.000 emigranţi evrei din Germania, Austria, Polonia, cei mai mulţi cu destinaţia Palestina. După ce Ion Antonescu preia puterea, alţi 4800 pleacă spre Palestina prin România în 1940-41 din porturi româneşti.

* Trenul pleacă la miezul nopţii, traverseaza cîmpia îngheţată. Este cea mai grea iarnă din ultima vreme. La Constanţa îmbarcarea pe vas durează nu cîteva minute, ci patru zile. În port, la dana 27, aşteaptă vasul care îi va transporta. Este de fapt mai mult o epavă. Un vas cu pînze transformat într-unul de pasageri. Trebuia scos de mult la casat. În loc de asta, firma fraţilor Singros din Grecia l-a transformat într-un vas de pasageri pentru nişte disperaţi care fugeau din faţa morţii. Reclama companiei arăta pe afiş pachebotul de lux Queen Mary. Contrastul cu realitatea acestui vas care abia se mai ţine să nu se desfacă în bucăţi este puternic. Era făcut din fier, avea două catarge pentru vele, o lungime de 46,40 m, şi o lărgime maximă de numai 5,70 m. Tonajul era de 642,36. Motorul cu elice de 240 cai putere, fusese înlocuit cu unul de 300 CP, luat de la un vas scufundat în Dunăre. Struma avea un deplasament de 300 tone. În mod normal vasul putea transporta circa 150 de persoane. Fuseseră vîndute tichete unui număr de cinci ori mai mare, 768. Pentru toţi aceştia care se vor înghesui pe vas, s-au improvizat o infirmerie de opt paturi, 10 closete, o bucătărie, 1 spălător. Cabinele erau nişte separeuri despărţite de stinghiile luate de la mai multe lăzi de portocale. Cauza: goana după profit. Era lăcomia de a folosi tragismul istoriei, şi de a-l o transforma în bani, mulţi bani. În acest lanţ erau implicaţi patronii vasului, fraţii Singros, trimişii lor în România, agenţii maritimi Stefan D'Andreea, Jean Pandelis, liderii organizaţiei Aliah, în frunte cu Eugen Meissner, Samuel Leibovici Ariel, dr. Iacob Leberman, Lipa Haimovici, Emma Guttman-Bunescu.

* Coborîţi din tren pe o linie secundară, platforma de debarcare este înconjurată de armată şi poliţie, de autorităţi portuare şi vamale. Sunt coborîţi cîte 20 de pasageri din vagoane. Bagajele pasagerilor sunt verificate minuţios. În prima zi, în portul Constanţa, luni 8 decembrie, abia 40 de pasageri sunt verificaţi. Fiecare are dreptul la un bagaj de 20 kg plus un rucsac de lucruri personale. Fiecare emigrant are dreptul să ia cu el trei schimburi de lenjerie, trei perechi de încălţăminte, şase cămăşi de zi şi trei de noapte, două costume de haine, un palton şi un pardesiu. Atît. Sînt multe lucruri interzise, bani, bijuterii. Pentru asta un funcţionar al Băncii Naţionale asistă la vămuire. Sînt interzise şi medicamentele şi alte lucruri. Se comit multe abuzuri. Abia miercuri seara, ora 20,00, după trei zile de controale şi verificări, toţi pasagerii sunt, în sfîrşit, îmbarcaţi. Ei sunt apoi coborîţi din nou, pentru o ultimă verificare a documentelor. Apar şi agenţi germani care fotografiază pasagerii.

* Tras de un remorcher, Struma iese în larg, în apele internaţionale, şi o ia spre sud, spre Bosfor. Pasagerii cîntă ‘Trăiască regele’ şi ‘Hatikvah’. Mulţi plîng privind portul depărtîndu-se, pămîntul ţării în care îşi trăiseră pînă atunci viaţa. Starea de spirit în ciuda umilinţelor suferite la îmbarcare e bună. În cîteva ore vor ajunge la Istanbul, apoi în Palestina: erau două drumuri de la Istanbul, fie pe calea ferată, fie pe mare, prin Mediterana. Nu aveau motive să fie îngrijoraţi. Un alt vapor al companiei fraţilor Singros, Darien doi, plecase din portul Constanţa, în februarie 1941, cu 483 emigranţi evrei.

* Vasul părăseşte portul la 14,30, joi, 12 decembrie. O călătorie de la Constanţa la Istanbul, 176 mile marine, dura în mod normal 12-15 ore. Aceasta va dura 4 zile. Struma navighează sub pavilion panamez. Turcia, e o ţară neutră. Istanbul este escala obligatorie pe acest traseu. Numai cîţiva dintre pasageri au o viză în pasaport. Cei mai mulţi au părăsit definitiv România, fără să aibe viza pentru Palestina sau Turcia. Odată plecaţi, ei pierd automat cetăţenia română. Cei mai mulţi dintre pasageri sînt din nordul Moldovei, Bucovina şi Basarabia. Ei aparţin păturii mijlocii şi avute a comunităţii evreieşti. Si preţul extrem de scump a facut o triere severă. Profesional, cei mai mulţi dintre ei au studii superioare, sunt avocaţi, medici, economişti, oameni de afaceri, ingineri, studenţi, elevi. Sînt multe famiii, bunici, părinţi, nepoţi, copii. Au vîndut, ori au părăsit tot ce aveau, şi au plecat spre Palestina, Pămîntul Făgăduinţei. 2/3 sunt între 18-45 de ani. O zecime sunt copii pînă în 15 ani. Altă zecime au peste 60 de ani. La bord, se găsesc şi doi prunci de 5 şi 8 luni. În total, la 12 decembrie, s-au îmbarcat 787 persoane, dintre care 10 alcătuiau echipajul. El era format din cinci bulgari, doi evrei, un ungur, un polonez, o româncă (SG pp.104) Comandandantul se numea Grigor Timofei Garabatenco, ucrainian de origine, cetăţean bulgar, din Varna.

* Condiţiile de călătorie sunt infernale. Nu există nici o sursă de caldură, şi e foarte frig, 13 grade Celsius. O înghesuială inimaginabilă, lipsa condiţiilor de igienă, hrana proastă. Dar marea îngrijorare o furniza motorul. Era extrem de îndoielnic ca Struma va putea ajunge pînă în Bosfor, darămite pînă în Palestina. Marea e calmă, nu bate vîntul. S-a şi încălzit puţin. Undeva între Tuzla şi Costineşti, pilotul remorcherului (Istria) se retrage. La o jumătate de oră, motorul încetează să mai funcţioneze. Mecanicii, ajutaţi de cîţiva ingineri dintre pasageri încearcă zadarnic să îl repare noaptea de joi spre vineri, şi vineri toata ziua. Struma navighează în derivă. Semnalele SOS nu primesc răspuns. Din cauza vîntului, Struma naufragiază pe un banc de nisip. Situaţia e disperată. Este trimisă o barcă la ţărm pentru a cere ajutor. Ajunsă acolo, după două ore de vîslit, este întîmpinată de grăniceri cu foc. Cei cinci se întorc la vapor. Din fericire remorcherul Istria s-a întors între timp, trimis de căpitania portului alarmată de semnalele SOS. Întîi este eliberat vaporul din nisipuri, apoi este remorcat şi adus în port pentru repararea motorului.

Lucrul reuşeşte după multe ore de muncă încordată. Struma iese pentru a doua oară într-o săptămînă din apele teritoriale româneşti, remorcat tot de Istria. În dreptul localităţii bulgare Burgas, remorcherul se întoarce la Constanţa.

* Viaţa pe Struma este din ce în mai complicată. Alimentele din depozit au fost inundate printr-o spărtură de apa sărată a mării. Cele mai multe dintre alimentele pasagerilor au rămas pe ţărm. Legumele, fructele, carnea s-au degradat. Mai mulţi pasageri dintre cei tineri, încearcă să elimine apa care a inundat depozitele de alimente (cambuza). Apa potabilă este raţionalizată. E imposibil să mănînci ceva cald. Speranţa lor este să ajungă în Bosfor, să facă reparaţiile necesare, să ia alte alimente.

* Duminică 14 decembrie, la o săptămînă după ce s-au îmbarcat în Gara de Est, Struma intră în golful Bosfor. E noapte. Căpitanul Garbatenco, ordonă oprirea motorului, pentru a face manevrele de intrare. Cînd dă ordin să fie pornit din nou, motorul nu mai porneşte. Struma pluteşte iar în derivă. Pericolul de a se lovi de o mină e iminent. Se dă ordin să fie puse colacele de salvare. Sînt momente de maximă tensiune, de panică.

* Salvarea vine de la un remocher turcesc. Căpitanul le spune prin portavoce că zona nu e minată. Struma este remorcată pînă în portul Buyukdere, la 3 mile marine nord de Bosfor, pe partea europeană a ţărmului turc. Dincolo e Mediterana, şi undeva la orizont Palestina, pămîntul făgăduinţei. Buyukdere este un mic punct de vamă, unde se fac formalităţile de frontieră. Peisaj tip al unui port, nave diverse, pescăruşi, case pe mal. E un loc a cărui frumuseţe nu poate fi ghicită din cauza nopţii. Abia a doua zi dimineaţa, o pot zări. Grădini, terase, vechi palate. Spre seară inspecţia sanitară, grănicerii, căpitănia portului fac inspecţia vasului. Medicul turc constată condiţiile inumane de călătorie. Lipsa de igienă, lipsa aerului, mirosul greu, frigul pătrunzător. Comitetul pasagerilor cere repararea motorului, provizii de apă şi hrană, cere şi repararea motoarelor care alimenteaza cu lumină, căldură şi apă potabilă. Autorităţile turce lasă pe vas doi soldaţi la plecare. A doua zi vin specialişti turci să repare motorul. Constatarea lor este că nu se mai poate face nimic.

Apariţia vasului Struma în golf atrage atenţia autorităţilor. Nu este o cursă obişnuită. Pasagerii sunt evrei din România care vor să ajungă în Palestina. Ei nu au vize pentru Palestina. Pentru guvernul unei ţări neutre, se pune problema pe cine să nemulţumeşti. Germania? care duce o politică de exterminare a evreilor, şi căreia îi scăpase cei 787 refugiaţi? Anglia, care nu voia să primească alţi refugiaţi în Palestina? Anglia era foarte sensibilă să nu-i nemulţumească pe arabi. Arabii se opuneau instalării de noi refugiaţi evrei, veniţi din Europa.

·  În jurul cazului Struma se declanşează un intens schimb diplomatic. În culise, în spatele uşilor închise, în cabinete, în ambasade, mesajele se intersectează frecvent. Pe lîngă ambasadele germană, română, engleză la Ankara, foarte active sunt comitetele evreieşti din Turcia, Palestina, apoi cele din Anglia şi mai ales SUA.

*Pasagerii cărora li s-a permis debarcare, pentru că aveau vize, au fost 8. Două familii, Frenck, şi Segal, de cîte trei persoane, soţ, soţie, copil. Plus altor două persoane, Brettschneder Beniamin Teodor si Chefner Emanoil. O femeie, Solomonovici Medeea, a fost de asemenea debarcată pe ţărm, fiind pe punctual de naşte. 9 în total, restul 770 au rămas să înfrunte tragedia care se apropia cu fiecare ceas.

* Au fost multe tratative cu autorităţile turceşti. S-a cerut de comitetul infiinţat pe Struma şi de Comitetul evreilor originari din România din Palestina să fie lasaţi să plece copiii, comitetul obligîndu-se să achite cheltuielile. S-a propus ca pasagerii de pe Struma să fie debarcaţi, şi să continue drumul cu trenul, vasul fiind în imposibilitate de a continua drumul din raţiuni tehnice. Exista şi pericolul de a întîlni vase de război germane şi să fie scufundat. O hotărîre a guvernului britanic interzicea admiterea de refugiaţi din ţările inamice. Ori, de la 6 decembrie 1941, Romania şi Marea Britanie erau ţări inamice. O delegaţie a evreilor români din Palestina a cerut audienţă la preşedintele Turciei. Întrevederea a avut loc. Autorităţile turceşti nu doreau sa indispună Londra. Marea Britanie menaja susceptibilităţile arabilor. Pentru Ankara nu se punea problema să permită vasului Struma să treacă în Mediterana dacă nu avea acordul de la Foreign Office. Acest acord nu a venit.

*După 70 de zile de şedere în Bosfor, Struma este remorcată. Pasagerii s-au luptat cu cei trimişi să desprindă otgoanele, dar inutil. Fără motor, Struma este lăsată în derivă în Marea Neagra. La 24 februarie, la 9 dimineaţa, un submarin sovietic torpilează vasul. Apele sunt extrem de reci. Rezultatul 769 morţi. Un singur supravieţuitor, un tînăr de 18 ani, David Stoliar din Bucureşti. El ajunge la mal, este reţinut cîteva săptămîni de autorităţi. Se fac investigaţii, apoi este lăsat să plece în Palestina.

* În jurul acestei tragedii au aparut o mulţime de legende. S-a spus ca vasul s-a lovit de o mină. S-a spus ca nemţii l-au scufundat. S-a spus că englezii ar fi făcut acest lucru. Sînt versiuni care implică şi autorităţile româneşti. În anii 60, au apărut documente care atestă acţiunea unui submarin sovietic în zonă. În decembrie 1999 s-a descoperit epava vasului, la 5 km la nord de ţărmul Turciei. În vara anului 2000 un grup de scafandri turci, şi David Stoliar, vor continua cercetările pentru scoaterea la suprafaţă a vasului Struma.

 

 

 

Vocea comentatorului. Prima serie.

 

1/ Supraimpresiune. Text telegrama Rador.

 

2/ Dupa eşecul putch-ului de la Munchen, Adolf Hitler ajunge în închisoare. Aici dictează Mein Kampf. Programul său politic. Viitorul Führer nu face un secret din intenţia sa de a extermina evreii din Europa. Puţinii care citesc cartea nu-l iau în serios. Ideile autorului par nişte aberaţii. În cancelariile europene, dar şi printre cetăţenii germani. Ultimii primesc cîte un exemplar gratuit la botez, la nuntă, în alte ocazii. Hitler nu e crezut nici după ce ajunge dictator, în ianuarie 1933, nici după ce declanşează prigoana. Politica de eliminare a evreilor este aplicată în Germania dar şi în Austria, Cehoslovacia, Polonia, Franţa. Peste tot unde nazismul îşi impune legea. (40')

 

3/  Ocuparea Austriei şi dezmembrarea Cehoslovaciei, după acordul de la Munchen, semnat de Hitler, Mussolini, Duvalier şi Chamberlain, România se vede ameninţată de expansiunea Germaniei. Anglia şi Franţa - garantele păcii după Versailles- duc o politică conciliatoare, în speranţa că Hitler se va opri la un moment dat. A fost o politică fatală ce va duce direct la atacarea Poloniei, şi la al doilea război mondial, soldat cu 20 de milioane de victime omeneşti. Printre ei, 6 milioane de evrei. Bucureştiul încearcă la mijlocul anilor 30 să salveze ce se mai putea salva. România este tot mai izolată. Contactele cu diverşi lideri occidentali la Londra, sau la Paris, sunt fără rezultate concrete. Diplomaţia lui Nicolae Titulescu la Societatea Naţiunilor e tot mai şubredă. Vizita pe care Carol o face lui la Londra, Paris şi la Munchen e edificatoare. La Munchen, dictatorul german nu-şi ascunde intenţiile. Carol va da ordin ca liderii legionari, oamenii Berlinului în România, să fie asasinaţi. Împrumutînd metodele Fuhrerului, Carol îşi face iluzii că timpul putea fi oprit în loc. Războiul era la orizont, şi nimeni nu ştia cum să îl oprească. Instituirea dictaturii regale a fost zadarnică. Tentativele sale de a-şi potrivi pasul cu celelalte dictaturi instalate în Europa erau sortite eşecului.

 

4/ "Tratat de neagresiune germano sovietic ! Lovitura mi se pare năucitoare. Întreg cursul politicii mondiale e brusc, schimbat. Ruşii plătesc cu un an mai tirziu lovitura de la Munchen.- şi o plătesc cu reversul monedei. Totul, de o simetrie perfectă. În septembrie 1938 Anglia şi Franta se înţeleg cu Hitler, peste capul Rusiei. În septembrie 1939 se întelege Rusia cu Hitler, peste capul Franţei şi Angliei - şi impotriva lor.."( Mihail Sebastian, Jurnal )

 

5/ 1 septembrie 1939, Germania atacă Polonia. Al doilea război mondial a inceput. 17 septembrie. URSS atacă Polonia. Pacea a luat sfirşit. Europa devenea teatrul unui nou razboi. Al doilea în primele 4 decenii ale secolului. Hitler îşi îndeplinea pas cu pas ameninţările. Soarta milioanelor de evrei este mai în pericol ca oricînd. La fel vieţile, libertatea, bunurile altor milioane de neevrei, ale căror teritorii Hitler le dorea pentru Germania. De data asta Londra şi Parisul reacţionează. Nimic nu va mai fi cum a fost.

 

6 / Izolarea României e mai strictă ca oricînd. Într-un  singur an pierde o bună parte din teritoriul dobîndit în tratatele de pace de la Versailles şi Trianon.( harta ). Regimul de dictatură regală se prăbuşeşte sub aceste lovituri. România mare nu mai există. Carol al doilea abdică la 6 septembrie 1940. Noul regim este şi mai defavorabil populaţiei evreieşti.  ( text Radu Ioanid)

 

7/Antonescu/Hitler

 

Supraimpresiune : Salzburg, 14 ianuarie 1941

" România cade în sfera de influenţă a Axei. Polonia, Norvegia, Olanda, Belgia şi Franţa s-au prăbuşit sub loviturile blitzkrieg-ului. Nimic nu a rezistat maşinăriei militare germane. Europa născută la Versailles nu mai există. Trupe Wehtmacht se instalează în

România. Economia devine un satelit al economiei germane. Guvernul român aplică drastic legile rasiale ale regimului lui Hitler. " ( urmează Lia Benjamin despre regimul Antonescu )

 

 

8/Rebeliunea

21-24 ianuarie 1941. Mişcarea legionară încearcă să preia puterea printr-un putch. În conflictul armat, Antonescu, cu sprijinul lui Hitler, rămîne stăpîn pe situaţie. În acele zile, rebelii legionari au organizat un pogrom în cartierele evreieşti ale Bucureştiului soldat cu 137 de morţi, cu sute de răniţi şi dispăruţi.. În pădurea Băneasa, în pădurea Jilava, la Străuleşti au fost descoperiţi zeci de evrei mutilaţi, jefuiţi şi ucişi.

 " Marele dezastru este în Văcăreşti şi mai ales în Dudeşti. Nu a rămas casă, nu a rămas cocioabă care să nu fi fost spartă, jefuită, arsă. Încerci să-ţi imaginezi cartierul arzînd miercuri noaptea, în timp ce bandele de huligani împuşcau atîţia oameni înnebuniţi de groază. Au rămas în picioare, ici şi colo, cîteva prăvălii cu nume româneşti. Priveliştea este copleşitoare." Mihail Sebastian, Jurnal 27 ianurie 1941

" Ceea ce te încremeneşte mai ales în măcelul de la Bucureşti este ferocitatea absolut bestială cu care s-au petrecut lucrurile. În pădurea Jilava au fost asasinate 93 de persoane în noaptea de marţi 21. Ei au fost mai întii despuiaţi şi pe urmă împuşcaţi şi aruncaţi unul peste altul." (Mihail Sebastian, Marţi, 4 februarie, 1941)

Mai multe sinagogi au fost devastate. Încercarea de a prelua puterea, a fost insoţită de omoruri deosebit de grave, în scop de jaf şi tîlhărie. Mii de proprietăţi au fost distruse în numai trei zile de bandele de legionari.

 

9/ După 1933, România devine o ţară de refugiu şi de tranzit pentru evrei. Porturile româneşti, Constanţa- in imagine- Tulcea, Sulina, Galaţi sînt porţi prin care emigranţii părăsesc continentul unde viaţa, bunurile, libertatea le erau ameninţate. Din 1938 pînă la începerea războiului (1septembrie 1939) cu ajutorul a 22 de vase, 12.801 evrei din Germania, Austria, Cehoslovacia părăsesc Europa prin porturile romaneşti de la Marea Neagră şi Dunăre. În anul urmator alţi 4174 li se alatură. Odată cu închiderea porturilor italiene în iunie 1940, porturile romaneşti rămîn singura ieşire din Europa.

 

Supra impresiune Vase cu refugiaţi evrei Portul Sulina

                    

                        HILDA           728 pasageri        noiembrie  1939

        SAKARYA       2.385 pasageri     februarie    1940

                        PENTHO        509 pasageri        septembrie1940

        Tulcea       MILOS            711  pasageri      octombrie  1940

                        PACIFIC         1.067  pasageri    octombrie 1940

                        ATLANTIC      1.800 pasageri     octombrie 1940

      Constanţa    DARIAN B.      800 pasageri        februarie1940

                        STRUMA         769 pasageri        decembrie 1941

 

Alţii pleacă cu mici ambarcaţiuni cu ciţiva pasageri la bord spre Palestina. Cîteva exemple de iulie 1941, vasul Hoinarul cu 19 pasageri, în octombrie 1941, vasul Crai nou cu 12 pasageri la bord. În perioada 1941-42, 10 asemenea ambarcaţiuni mici părăsesc porturile româneşti, cu destinaţia Palestina. Motivele pentru care Antonescu a permis plecarea evreilor sînt de ordin pragmatic, politic, dar şi pentru a-şi crea un alibi, în cazul unor negocieri pentru ieşirea României din război. Acest lucru se observă mai ales după iarna 1941/2 cînd ruşii obţin primele victorii, şi SUA intră în război împotriva Germaniei.

 

***

Ideea de a pleca în Palestina este populară printre evrei. Mai multe vase au ajuns cu bine salvînd mai multe mii de refugiaţi. Mai multe organizaţii sioniste încearcă să formeze  grupuri cu scopul de a-i trimite în Palestina. Una dintre ele este Alyia.

SUPRAIMPRESIUNE Acest comitet funcţionează în Bucureşti, Calea Moşilor 78, în inima unui cartier locuit de  evrei. Astăzi clădirea nu mai există. S-a prăbuşit la cutremurul din 4 martie 1977. Pe locul ei, un parking a şters din amintire aproape totul din trista istorie pe care o narăm aici. Comitetul invita evreii să se înscrie la călătoria fără întoarcere la bordul unui vas cu numele Struma. Afişele arătau un pachebot transoceanic sugerînd că pe vas condiţiile de călătorie vor fi excelente şi sunt locuri destule. Vînzările de bilete au fost făcute mai ales prin firma Turismul Mondial, cu sediul pe Calea Victoriei nr.100, lîngă Athenée Palace. Clădirea există şi azi. Vasul Struma a fost construit în 1867, în nordul Angliei, la Newcastle. Avea, în 1940, 77 de ani  de folosinţă. Trebuia demult scos din uz. Acest lucru viitorii pasageri nu-l cunoşteau. Ei ştiau ce le arătau prospectele companiei Turism Mondial şi comitetul Alya. Pentru a ajunge pe vas, mulţi şi-au vîndut bunurile, casele, magazinele, bijuteriile de familie. Tot ce aveau. Nici un sacrificiu nu pare prea mare pentru a scăpa de ameninţarea morţii. Campania publicitară a fost insistentă. Nici nu ar fi trebuit. Mulţi evrei erau convinşi că singura lor şansă era emigrarea în Palestina. Ei veneau din provincia românească, mai ales din Basarabia, şi Bucovina, din Moldova. Unii veneau direct din lagărele de muncă, din taberele de curăţat zăpada. Ei urmau să călătorească pe vasul Struma al armatorilor Jean Pandelis şi Stefano d' Andria. Era un barcaz care navigase sub pavilion bulgar. El este reparat, modificat pentru a putea prelua pasageri. Este trecut sub pavilion panamez, ţara neutră la acea dată. Echipajul din 8 oameni este bulgăresc. Vasul Struma ancorează în portul Constanţa la 24 mai 1941.

O lună mai tîrziu, în noaptea 21-2 iunie 1941, Germania şi URSS sunt in război. Este una din perioadele cele mai critice pentru evrei. În pogromul de la Iaşi mor peste 10.000 de evrei. Trenurile morţii fac alte 2609 victime pe traseul Iaşi/Calaraşi. Alte zeci de mii de evrei sunt deportaţi in lagărele din Transnistria. Dintre aceştia mai multe mii - cifra este şi azi necunoscută- vor cădea victime chiar în primele săptămîni ale războiului.

 

***Gara de est

 

După mai multe amînări, în toamna anului 1941, pasagerii de pe Struma se adună la Bucureşti la gara de Est. Sunt 769. Cei mai mulţi vin din Bucovina şi Basarabia. Ei urcă în trenul de Constanţa duminică 7 decembrie după miezul nopţii. Este o iarnă grea, poate cea mai grea. Războiul continuă cu furie. Pasagerii se consideră norocoşi. Ei cred că în mai puţin de o săptămînă vor debarcă în Palestina. Îi aşteaptă un drum cu trenul pînă la Constanţa, apoi cu vaporul prin Bosfor, prin Meditarana şi apoi Pămîntul Făgăduinţei. Tot avutul lor se află în valize. Lasă în urmă familiile, anii petrecuţi în România, unde marea majoritate sunt născuţi.

       În acel sfîrşit de săptămînă lucrurile iau o întorsătură rău prevestitoare pentru pasageri.  Sîmbătă 6 decembrie Marea Britanie declară război României. În zorii zilei de 7 decembrie japonezii atacă principala baza navală americană, Pearl Harbour. În aceeaşi zi, atacă coloniile britanice din Extremul Orient, Thailanda, Malacca. Joi, 12 decembrie, România declară război Statelor Unite. În aceeaşi zi, japonezii ocupă insula Guam. Pe frontul de est, maşinăria germană este pentru prima dată oprită în faţa Moscovei. În acest lume în care marile puteri se confruntă din răsputeri, care este soarta cîtorva sute de evrei plecaţi pe un mic vas care-i duce spre Palestina ?

 

 

 

 

Vocea comentatorului. Seria a doua.

 

·        Între Constanţa şi Istanbul sunt 176 mile marine. Drumul ar fi trebuit să dureze în vremuri normale, cu un vas bun, 14 ore. Va dura patru zile.

·        Motorul Strumei porneşte salutat de entuziasmul pasagerilor. În mai puţin de o oră, motorul  se defectează. Vasul e la 5 mile de ţărm în dreptul satului Costineşti. Toată noaptea echipajul şi cîţiva pasageri lucrează pentru a repara motorul. Fără succes. Grănicerii anunţă la Constanţa situaţia. Remorcherul Istria, pilotat de Constantin Necula, se întoarce. El remorchează Struma şi îl scoate în larg spre sud. Cînd vasul ajunge în Bosfor motorul se strică din nou.

* Autorităţile turceşti interzic trecerea vasului în Mediterana. Pasagerii nu au vize pentru a intra în Palestina, şi nici pentru a debarca în Turcia. Struma devine o închisoare, o anticameră a morţii. Pasagerii trimit mesaje spre oricine ar putea să îi ajute. Comunitatea evreiească din Istanbul şi Crucea roşie turcă organizează trimiterea de ajutoare pentru pasageri şi trimite primele informaţii despre situaţia creată. La Ierusalim şi Tel Aviv, Londra şi Washington ajung primele ştiri de pe Struma.

*Atitudinea autorităţilor e aceea de a nu permite debarcarea pasagerilor invocînd lipsa vizelor pentru Turcia. Încă din 20 decembrie, la numai 4 zile după ce Struma a sosit la Istanbul, ambasadorul britanic, Knatchbull-Hugessen, discută la Ministerul de Externe de la Ankara. Ambasadorul afirmă poziţia Guvernului său de la Londra. Ankara intenţionează să trimită vasul înapoi în Marea Neagră. Londra afirmă că intrarea în Palestina a pasagerilor nu va fi permisă. Motivul: evreii de pe Struma nu au documentele necesare. Este vorba despre imigranţi ilegali. În plus, el evocă posibilitatea ca printre refugiaţi să se afle agenţi germani. Cu aceste argumente autorităţile britanice refuză să primească refugiaţi din ţările ocupate. Ei provin din ţări inamice, în consecinţă  trebuie respinşi. Londra se teme că dacă acceptă debarcarea pasagerilor de pe Struma în Palestina, alte vase, pline cu refugiaţi, ii vor imita. Alya nu făcea nici un secret că intenţiona să transporte 20.000 de evrei din Romania numai în 1942. Deja Alya pregătea un nou transport de circa 700 de evrei cu vasul Marita. Era un exod, pe care Londra nu-l dorea deloc. Blocarea Strumei trebuia să descurajeze imigrarea din ţările ocupate.

*Nu era primul caz de acest fel. Cu câteva luni în urmă pasagerii de pe vasul Darien 2, plecat din Romania plin cu refugiaţi evrei, fusese împiedicat să debarce în Palestina. Evreii erau la acea dată, internaţi într-un lagăr britanic, la Athlit, în Cipru. S-a vorbit în acel timp şi de alte soluţii, cum ar fi transportarea refugiaţilor în Madagascar şi internaţi în lagăr, pînă la sfirşitul războiului. Altă destinaţie era Cipru, ori alta insula din Marea Egee. Sînt invocate şi alte destinaţii, Jamaica, Guiana Britanică. Oriunde, numai în Palestina nu.  Motivul este de natură politică. Londra nu doreşte să nemulţumească populaţia arabă.

* În decembrie 1941, autorităţile turceşti amînă să ia o decizie. Motorul vasului fiind stricat, nu se putea întoarce în Marea Neagră, cum ar fi dorit. Ankara face demersuri pentru a găsi o ţară dispusă să îi primească pe refugiaţi. Fără succes.

* Mesaje, negocieri, încercări de a salva refugiaţii se desfăşoară neîntrerupt mai ales din ianuarie cînd informaţii despre cei peste 700 de refugiaţi ajung la Ierusalim. Agenţia evreiască de aici face presiuni asupra autorităţii britanice să admită pasagerii de pe Struma drept imigranţi. Autorităţile britanice refuză cu încăpăţînare. Moshe Shertok, liderul agenţiei evreieşti, face eforturi de a schimba atitutudinea britanică. Inutil.

*Nouă pasageri primesc permisiunea de a debarca pe pămînt turcesc. Sunt două familii care au paşaport şi viză pentru Palestina, obţinute la Bucuresti înainte de îmbarcare. Familia Segal şi familia Frank, compuse din cîte trei persoane. Alţi doi pasageri coboară de pe vas, şi ei avînd vize luate de la Bucureşti, Brettschneider Beniamin Teodor si Chefner Emanoil. Refugiaţii ajung la Ierusalim la mijlocul lunii ianuarie. De la ei comunitatea evreiască, presa vor avea primele relatări despre situaţia dramatică de pe Struma. Un caz excepţional este Medeea Solomonovici, căreia i se permite debarcarea. Ea va naşte un copil chiar în zilele dramei. Copilul s-a născut mort.

* Agenţia evreiască negociază să se permită celor sub 16 ani să coboare de pe vas pentru a fi apoi transportaţi în Palestina. În februarie, aranjamentul pare perfectat. Secretarul colonial lord Moyne, este de acord, şi trimite un mesaj în acest sens ambasadorului Knatchbull-Hugessen, înaltului comisar britanic în Palestina, Sir Harold MacMichael care ia notă de concesia facută de Londra. Copiii urmau să fie separaţi de parinţii lor şi transportaţi pe uscat în Palestina. Guvernul local de la Ierusalim e favorabil ideei. Însă nimic nu se întîmplă. Negocierile rămîn fără rezultat pentru că autorităţile turceşti refuză să permită trecerea pe teritoriul turcesc a celor 74 de copii. Londra de asemenea transmite că nu are vase disponibile pentru acţiuni umanitare.

*Un sistem de certificate, care stabilea un număr de evrei care putea emigra în Palestina anual, valabil din 1938, funcţiona în Palestina. Agenţia Evreiască din Ierusalim propune ca 760 locuri din această cotă să fie acordată pasagerilor de pe Struma. Înaltul comisar britanic, Sir Harold MacMichael, refuză. Pasagerii Strumei sunt astfel condamnaţi la dispariţie. Cum se explică această decizie ? Răspunsul este pînă astăzi o enigmă.

* 23 februarie 1942. Ministerul de externe de la Ankara comunică ambasadorului britanic că vasul Struma va fi dus în Marea Neagră şi scos din apele teritorile turceşti. În aceeaşi seară remorcherul Aldemar se apropie de Struma. De pe el, urcă pe Struma politişti, marinari şi funcţionari din port. Intenţiile sunt clare. Pasagerii opun o rezistenţă disperată. Este un adevărat asediu. Inutil. Asediatorii reuşesc să ajungă pe vas şi să-l ia sub control. Se face o ultimă încercare de reparare a motorului. Fără succes. Ordinele sunt că în orice situaţie, Struma, aflat în port din 16 decembrie, să fie remorcat şi dus înapoi în Marea Neagră. Ceea ce se şi întîmplă. Pe vas nu există hrană, apă, radio. Motorul este stricat. Lanţul ancorei este tăiat de marinarii turci. Struma pluteşte în derivă, fără apărare.

*Noaptea care urmează este una a fricii şi a panicii. Nimeni nu ştie ce se va înîmpla. Pasagerii de pe Struma sunt lăsaţi la voia sorţii de indiferenţa unei lumi întregi.

*Enigma acestei explozii este pînă astăzi nedescifrată. S-a spus că Struma a fost sabotată chiar de pasageri sau de un grup evreu aşa cum se întîmplase cu vasul Patria 1940, plin de refugiaţi. S-a spus că un grup din România, ar fi facut vasul să explodeze cu ajutorul unei bombe plasate la bord, pentru ca vasul să nu se întoarcă înapoi, unde mulţi profitaseră de pe urma acestei afaceri. Companiei Alya şi cei care au organizat expediţia Struma au fost bănuiţi. Au circulat informaţii după care nemţii ar fi fost cei care au aruncat vasul în aer. Bănuielile nu au ocolit nici autorităţile turceşti, şi nici pe cele britanice. Adevarul este că Struma a fost scufundată de o torpilă lansată de pe submarinul sovietic Sci 213 comandat de Ivan V. Isaiev, care supraveghea Strîmtorile. Acesta a torpilat vasul în dimineaţa de 24 februrie, ora 9,30.

* Cine sînt vinovaţii morali ai tragediei ? Citate Rafiq Saidam, prim-ministru al Turciei : "Neither materially, nor morally does the slightest responsibility rest upon us. Turkey cannot serve as an asylum or provide a home for people unwanted by others.This is the principle according to which we have acted." Alec Randall: "We may shortly have to face choice between raising world Jewish opinion against us and trouble with Arabs".

* În 1922, Marea Britanie primeşte din partea Societăţii Naţiunilor mandatul de a administra Palestina. Un Înalt comisar britanic este instalat la Ierusalim. Politica guvernului de la Londra era de a nu permite imigranţi clandestini în Palestina. Ea refuză dreptul evreilor refugiaţi din Europa, unde erau ameninţaţi cu exterminarea, să debarce în Palestina, de teama de a-i antagoniza pe arabi, care erau ostili colonizării de către evrei a Palestinei. Cum situaţia războiului e neclară, Londra nu doreşte complicaţii în plus. Evreii - după opinia Foreign Office-ului- trebuiau să rămînă prizonieri în Europa lui Hitler, expuşi camerelor de gazare. E de înţeles că, pentru evreii captivi din Europa, Palestina e pămintul făgăduinţei. Şansa lor de a supravieţui. Jocurile mari ale politicii mondiale contau pentru ei prea puţin. Ei doreau să scape din capcana ucigătoare în care se aflau.

Cei care plecau semnau o hîrtie că nu se vor mai întoarce în România.

Alya intenţiona să scoată 20.000 de evrei pînă la sfîrşitul anului 1942. Era o afacere, o industrie a emigrărilor pusă la cale de Alya, un comitet sionist (vezi document 16 ianuarie 1942 emis de Direcţiunea Generală a Poliţiei). Alya pregătea un nou transport cu vasul Marita de circa 700 evrei în primăvara 1942.