numele
nu tu vei fi
personajul
acestor
comunicări
disparate
scrisorile mele
-albastre negre
verzi-
vor sparge drum
ca lumina unor
faruri
ștergînd
peisaje
aproape posibile
uită acești
trecători
pierde această
muzică
fără să știe
se vor grăbi ei
oamenii cu
idealuri exacte
să adulmece
urmele
unui erou de
senzație
aleile duc mai
departe
un nor de
cuvinte
care trebuie
scrise
tot ce știu
despre mîinile tale
va încăpea în
inscripții
nu tu vei vrea
să uiți acele
fragmente
nu noi vom fi
personaje
starea de sănătate
și a venit la
mine îngerul
de cum a oprit
mașina
în fața casei
am știut că e
îngerul
mi-a spus
-să nu furi
-bine -am spus-
n-am să mai fur
-să nu ucizi
-bine -am zis eu-
n-am să mai
ucid
mai este ceva?
mi-a spus
-da: să nu înjuri
să nu bei
să nu joci pe
bani să
nu minți să nu
lovești
-ia ascultă -am
strigat-
e prea mult prea
mult
pentru mine
-bine -a zis-
iartă-mă
n-am vrut să te
supăr
apoi după ce a
plecat
mi-am făcut un
ceai
și m-am simțit
mult mai bine
tot cîntecul primăverii
mă gîndesc
uneori și la moarte
e normal am
trecut cu
mult
de vîrsta cînd
te crezi nemuritor
și cînd nu-ți
închipui
despre fiecare
femeie
că ar putea fi
ultima
acum cînd merg
pe stradă
știu că
dincolo de ferestre
nu stă nimeni să
mă privească
mereu
cineva își vîră
pumnii mici
pe sub coastele
mele
și ce găsește
doi saci spongioși
iar între ei
un ghem vînăt
tuburi răsucite
simt cum caută
fără să dea
peste nimic nou
numai al meu
nu mai cred
că pe străzile
pe care merg
oamenii ar putea
să se uite
anume la mine
sau înăuntrul
meu
să-și arate cu
degetul
un obiect despre
care
eu nu știu
nimic
Poezii
de Horia Gârbea
