Cetatea în sine
cetatea cărnurilor mele se umple numai dacă
trotuarele se afundă sub tălpi
și brațele zgîrie material aerul
numai dacă
locuitorii se prefac singuri
dacă se stăpînesc de la a se auzi
dacă lasă vorbele să se ciocnească nebune
și fără
destinație
între ele
umplută
cetatea geme într-un curent permanent
un vînt care se înțelege singur se aude
doar el
bîntuie violent prin toate colțurile
locuitorilor
îi umezește pe la vîrfuri
și le amestecă privirile
Numai acest vînt
totul ar fi groaznic de singur
dacă ruperea privirilor nu ar fi cerută de cărnurile
înseși
în mîna dreaptă dacă te uiți în jos
te pierzi într-un fel de aer gros
ca o expirație abia agățată de aer
ca o expirație care își așteaptă geamul
totul ar fi groaznic de tăcut aici
dacă tăcerea nu s-ar autoimpune ca să auzi
vorba dinspre cărnuri
în cetatea dintre pieile mele
numai acest vînt care se aude doar el
care vorbește cumva de nu se știe decît el
mai are pămînt pe care să cadă
Tunel spre alte cetăți
ca să trec în alte cetăți îmi trebuie
tunele dinspre carnea ultimă
cea de deasupra tuturor cărnurile
la ea nu ajungi decît cu mișcări bruște
ale brațelor
cînd din aer începe să curgă o apă groasă
și răni mari apar în golul din fața ta
tunele se sapă
tunele se fac
o privire străină se va face și ea
către margini
Intrare
am mîinile prea fragede
pentru cîte straturi de piei mi-am crescut pe
ele -
s-au sudat; mai pot epila doar suprafața
exterioară,
mă împing dinspre ele.
respir atît de molatec nu pot străpunge
grosimile aerului - miros de oameni de
intestine
cînd sug aerul trebuie să sug ca peștii
mai nou lăsăm tunele în urma noastră;
trupurile
noastre sapă continuu.
în față ne așteaptă numai lucruri
suntem în mijlocul unor lucruri
va trebui să ne zgîriem pe piept ca să ne
poată
pătrunde aerul
va trebui să ne despicăm ca să auzim ce ne
spune aerul
am mîinile prea fragede
pentru cîte straturi de piei, cîte straturi
de piei
mi-am crescut pe ele.
Intrare
cuprind - pîntecul mi-e de femeie plin;
mă aplec sub multele expirații
mă dor suprafețele pieile cărnurile ieșite
în afară
aud tot mai greu cum îmi pulsează uterele
aud greu
mă aștept să se coboare încă o noapte o văd
ritmat
înăuntru mă aud tot mai limpede
mă dor mă dor cărnurile ieșite în afară.
pîntecul mi-e de femeie plin.
Intrare
e sterp între noi nu mai alunecă blocurile
de aer
acum nu mai e sfîrșit noi pînă unde ne
suntem
freamătă unele din pîntecele mele ne
presează aerul
blocurile de aer blocurile de aer nu mai
alunecă unele
pe altele
înăuntrul meu mîna nu mai greblează nimic
injectabil și aerul e injectabil straturi de
carne
straturi de mîini
blocurile de aer blocurile de aer nu mai
alunecă unele
pe altele
înăuntrul meu nu mai intuiesc decît
materie copacii erau din lemn cînd erau
unele dintre pîntecele mele
freamătă
Intrare
aș dilua ceva din mecanismul nostru aș vrea
să mă tai
la un deget
sunt
știu că încă mai sunt
mai frumos ca un înger
mi-am pierdut un fir de păr într-un altul
într-o zi dintre falii - multe am pierdut între
falii
sunt
știu că încă mai sunt
mai frumos ca un înger
ne-am întins intestinele unul spre altul să
ne iubim
ce însemna asta să ne atingem
dacă mă uit în jos nu-mi mai văd capătul
picioarelor
mi-am irosit pîntecul
pîntecul pîntecul
te pipăi printre cărnuri
sunt știu că încă mai sunt mai frumos ca
un înger.
Intrare
ochii din palmă mai văd ceva nu disting a
vedea prea
limpede
e ceață fierbinte din lemn dulce și aer
încotro ne uităm după ce să te uiți
țin pe brațele mele slabe sfîrșitul mort
după ce să te
uiți
oriunde încep direcții încep lumi
sunt beat de aer
de aer
mă ustură pîntecul mi se arde își freacă
pereții
gol înăuntru
încotro ne uităm după ce să te uiți.
îmi atîrnă pe brațe sfîrșitul mort.
Iad
Bunule prieten nu te mai aud
Ling zi de zi răni de soldați aurii
Soldați aurii la intrare - ei îmi șoptesc
"Cu
dragoste, de la noi..."
Ei îmi șoptesc "Cu dragoste, de la noi..."
Îmi simt barba țepoasă - mi se irită
pieptul
ceva zgîrie
la marginea primei cărni - după marginea
primei cărni
apar mîini noi
ele îmi șoptesc "Cu dragoste, de la noi..."
dincolo de ei, de mulți ei -
pe toate părțile celelalte -
înapoi la mine vin șoaptele toate înapoi
la mine vin mirosurile și mîinile toate -
cu sau fără lumină pe ele
mă adulmecă toate "Cu dragoste, de la
noi..."
Ieșire
lumile mi se umflă din carne. se umflă
femeia
se umflă aerul se umflă drumul poate mă
atinge un
înger
poate mă atinge un înger
îmi cad bucăți de piele pielea se cade cu
capul de
asfalt
mișc valuri de aer
se umflă în mine carnea înainte de răsărit
se umflă ca
un dat morții
dată îmi e carnea și cade în urmă ca o mărturie
a
aerului ăsta
ca o mărturie
poate mă atinge un înger
îmi cad bucăți de carne carnea se cade cu
capul de
asfalt.
Către carnea cerului
dinspre carne se deschid tunele de lumină către
către carnea cerului
atunci va sta pămîntul sub fruntea mea
aud șoapta mîinii o aude oare și aerul
s-au izbit genele iar își împart
timpul
îmi așez o mînă în continuarea alteia
o privire peste alta
la un moment dat se vor uni tunelele pe care
fragmentele mele de carne le-au săpat în aer
și am să trec
dincolo
către carnea cerului.
Cum vorbesc gurile despicate
gurile despicate vorbesc ele cumva
de se aud numai ele
eu prind doar o răsuflare pe piele
un iz de vînt ca o comunicare înaltă
mă urmărește de la ultima plecăciune
poate mă dorește un diavol numai ele gurile
despicate
ar putea să știe
către carnea mea nu se deschide însă
niciodată tunel
dinspre ele ele cele veșnic mute mie
gurile despicate vorbesc
vorbesc ele cumva de se aud numai ele
Vorbă către o altă carne
mîinile mele puse unele după altele
îmi pot înapoia răsuflările
de la prima vorbă pe care am avut-o cu ceva
de dincolo de aer
dinspre perdelele de ceață albă
trag în mine - ca peștii - tunele care se încep
dintr-o altă carne
dinspre alte mîini aflate și ele
undeva acolo în aer
atunci se zăresc la capete fragmente de
ochi nerăbdători să se despice
într-o altă carne
Tunele adînci
aer gros îmi devorează mîna dinspre
interior
gura mi se deschide și îngheață așa
ar putea spune ceva acum
ceva ce numai carnea mea poate auzi
cărnurile mele nu par a se opri vreodată
aer gros îmi devorează mîna dinspre
interior
cînd îmi mișc mîna
cînd mi se mișcă mîna
cînd ceva îmi mișcă mîna
tunele adînci se sapă în aerul dinăuntru.
Dinspre gurile înghețate
dinspre gurile înghețate
numai cărnurile pot auzi șoapte
spun neobosite vorbe care se taie cu cele
spuse din
alte guri
ascunse și ele în aer
mă cutremură gîndul care m-ar putea prinde
mă păsuiesc încă o vorbă o plecăciune
îmi tremură pielea în curentul atîtor
vorbe
pe care numai carnea le aude
pe care numai carnea le știe
Vîntul dintre ochi
am lipit peste ochi pielea tălpilor
și aștept să intre în mine vorbă nouă
tunele noi să se sape în carne
pe unghii cresc aripi minuscule îndreptate în
jos
tremură continuu
într-un vînt pe care eu nu îl știu
îl aud însă de mult vuind singur
prin carnea tunelelor
de la o talpă la alta
acum tunele noi aștept să se sape în carne
și vînt să aud
vuind între ochi
Acele vorbe tainice
în jurul trupului meu
toate se mișcă în sus
cu gurile alungite întredeschis ca după un
aer
numai al lor
genele mele se bat ca și mai înainte
singur îmi pare dintr-odată că aud
că aud așa cum auzeam altădată demult
cînd între mine și cărnurile mele nu se
infiltra aer
singur mă aud dintr-odată
îmi trag sunetele din pămîntul în care am
rămas
ale mele guri nu se alungesc
ale mele cărnuri încă mai au
ce vorbe tainice să-și spună
numai de ele știute - acele tainice vorbe.
Pentru tine
ce să-i spun cărnii mele de despărțire
mi-e ușoară părăsirea aerului
tunele se închid de la sine între noi
dar cărnii mele ce atingere să-i dau la despărțire
se întrevede tunelul înspre mine
se prefigurează deja umbra pasului dinspre
mine
întîmplarea aceasta începe să iasă din
aer
să prindă formă
ce să-ți dau ție carne a mea acum
ce să-ți las de la mine
brațele mele sapă ultimul tunel dinspre mine
pentru tine
Poezii de Adi Urmanov
