Mae Stănescu

 

 

în ochii lui heidi

 

marea se întorcea în urma mea
ca o umbră înaltă
cineva mă uitase pe marginea ei
cădeam în mine
cădeam din mine
și atât de-adevărat era
că-mi trebuia mai mult decât o pânză
și o ramă
să mă pot îneca


***


dintr-o dată orașul era pustiu
oamenii se umpluseră cu timp
nu vedeam decât niște semne
ca niște stele căzătoare

și prin mine
o cârtiță
săpând nebunește un drum

 

de  floare  galbenă

 

ne-a rămas doar o floare galbenă
închisă în lumea lui undeva cândva
ca un ochi născut în pântecul unui
dumnezeu-femeie
prin care de atâtea ori am intrat, am ieșit
ca printr-o poartă aproape îngustă
suspendată mai jos decât cerul
mai înalt decât adâncul

află că
nu pot inventa sfârșitul
fiecare punct îmi sângerează pe buze
palmele tale au adormit în mine
nu poți pleca
s-ar isca un anotimp abstract
cu plopi spânzurați de lună
cu porumbei acostând la poluri
debusolați și virali
ar fi prea multă liniște în ceruri
deodată
și pe pământ tăcerea mi-ar cimenta
cuvintele

poate ca n-aș mai vorbi vreodată

nu mai am timp
secundele sunt pentru
număratul lucrurilor firești

m-agăț de un sărut printre degetele Domnului
și-aștept s-adorm
iar tu să mă trezesc
lângă tine
 

 

de mine

 

pipăiam noaptea și noaptea era ca o liniște cu gura mea
deschisă intram în oameni și oamenii erau orașe
cu închisori intime și prizonierul era gardian și gardianul era
director și directorul era rege și regele era ucigașul
și cel care ucidea era prizonierul
și mie mi s-a făcut deodată frică
și îmi pipăiam liniștea
și era ca o noapte cu gura mea deschisă

în mine

 

și nu-nțelegeam
 

 

 

de mama

 

mama își spărgea în mine viața ca o sticlă de coniac împuțită
însângerându-mi ursuleții de pluș printre fotoliile răsturnate și șchioape
eu îi luam la piept îi spălam cu dero îi mângâiam până când într-o zi au murit
albi înecați și frumoși au murit în tăcere uitam să n-o mai iubesc
mă făceam că sunt mare închideam sertarele cu jucării surâdeam
într-un somn depresiv ea îmi fura toți iubiții își mângâia vânătăile cu buzele lor tinere
și mă privea aproape neprivindu-mă știa că sunt acolo în spatele oglinzilor ei decadente îmi trimitea
rotocoale de fum ca niște sâni seci usturători ochii mei lăcrimau aveam ochii lui tata
și tata ardea în țigara ei ca într-un mormânt mă zbăteam să ating fereastra o deschideam larg larg larg mă înghițea
îi înfigeam diminețile mele în ochi o spălam cu săpunul meu oana o lăsam să plângă pe mine și uitam uitam să n-o mai iubesc

vine în urma mea ca o umbră tăcută și tristă ceva o să cadă între noi într-o zi și va fi o zi îngustă și rece cât o stradă cu ea și cu mine între ziduri înalte și umede
îmi va cere iertare își va mai sparge o dată în mine țipătul ca de o cruce
îmi va fura ochii îi va închide în ochii ei închisă voi fi în ea și niciodată
nu voi putea uita să n-o mai iubesc

 

o zi

 

soarele venea măturând dimineți
se retrăgeau între riduri prostituate cu ochi singulari
sentimente materne umpleau de grădinițe orașul
în care ne trezeam uneori împușcați sângerând pe hârtie

ne acostau buletine de știri
învârtind pe degete mortuare baloane
disney falimenta între cinci continente dansau uragane nopți de zăpadă explozii solare
ne îndreptam spre aceleași locuri de muncă
încetinindu-ne gestul veneau pe sub noi pământuri pe deasupra ne căutau săpând singurătăți
o gură mare în care țipam e cineva aici și nu era nimeni
până când noi înghițiți de tăcere
noaptea zburam prin ferestrele sparte
miroseam iarba strivită sub roți, prăbușite avioane,
copitele cuvintelor în care niciodată nu ne-am născut
adormeam , ți-am spus? președintele doarme plângând
într-o pernă cu buline albastre și se visează copil,
noi între timp
începem și sfârșim aceeași zi

 

 

aripi de hârtie

 

și ochii dormeau pe aripi de hârtie
ferestrele albe de zăpadă
decupând spațiul cubic
fisuri in tăcere
spiralele umede

și palmele dormeau pe aripi de hârtie
flaușate atingeri
nostalgia zborului
și nicăieri
și nimeni

și sufletul dormea pe aripi de hârtie
hârtia de zăpadă
fără urme și umbre
și fără și fără sfârșit
 

 

 

Mae Stănescu Născută la 1 august 1974, în Ploiești. În prezent, rezidentă în Spania, căsătorită, un copil. A publicat în volumul bilingv “Român în lume” și “Virtualia 4”, Editura PIM Iași, 2005. De asemenea, publică pe site-urile de literatură www.poezie.ro și www.clubliterar.com.

 

  

 

respiro@2000-2004 All rights reserved