Liviu Georgescu

SCRISOARE DE PE OCHIUL MIRIAPOD

Realitatea a devenit un ochi agresor, cu paşi de soldat, cu şenile implacabile. Un carnaval coşmaresc şi tragic, succesiune cinematografică de locuri şi întâmplări. Atrocităţile, catastrofele, crimele şi convulsiile decantate... apoi mici pete luminoase, amintiri idilice şi inocente, detalii cu iz de fericire superficială. Bucurii mărunte ce fac viaţa suportabilă.

Şi peste toate, amintirile năvălesc proaspete, se insinuează în ţesătura zilelor, în porii hârtiei transformate în celuloid cinematografic, cu tirania lui de ochi total. Existenţă absolută a unui individ concret într-o istorie determinată. Percepţia totală şi hiperlucidă, girofar
şi barometru, inimă de carne şi suflet. Mobilitate maximă şi înregistrare hiperrealistă: monstruozitatea disecţiei şi a detaliului hipertrofiate în stare naturală (negativele sunt bune, dar pozele arată groaznic, poate la anu’ să arate mai bine).

Învăţăm anatomia şi foarte multe detalii se uită, pe când spiritul anatomic se naşte. Ne descoperim pe neaşteptate cu acel simţ al imponderabilului. Fluviul trece, nu rămân numai pietrele, ci şi aluviunile. Ca în viaţă.  Întâmplările vin, multe se uită, dar în urmă strigă acele artefacte, cenuşa, scrumul, modulând undele ascunse
şi, în final, traiectoria. Aşa se întâmplă şi cu inteligenţa artificială,
cu computerele. Ştergi fişierele, dar în structura, în memoria infinitezimală, se insinuează dâre ce pot fi detectate în inteligenţa materiei.

Inteligenţa e proiectare şi deducere, feed-back , adaptare, depăşirea

limitelor şi cunoaşterea lor, voinţa, contemplaţia, toleranţa şi ne-toleranţa, detaşarea şi implicarea

discriminare

şi iubire

dragostea e mai puternică decât tristeţea şi scârba

fără speranţă/nu poţi să începi

Şi ce-i cu asta? Într-o lume fără speranţă şi fără noi începuturi. Deja totul s-a scris. S-a spus. S-a şi murit din asta. Doar o părere personală. Şi atât.

Ce anume?

*

Vine spre ei, în plin naufragiu, cu oasele cuneiforme pe cerul transparent. Guliver dezlănţuit din obiectivitate, cu puritatea unui clişeu în sepia. Dar ei sunt mai „inocenţi“ ca viaţa. Ca visul. Deşi îşi privesc în el, ca într-o oglindă, toate inerţiile şi mecanica lor.

Visul – această fiinţă cu dinţi şi gheare care ne apucă din toate părţile deodată şi ne disecă în infinite infinitezimale părţi, cu simbolurile şi mecanismele lui aruncându-ne în vâltoarea unei finalităţi. Dar ce finalitate mai are viaţa. Dar moartea? Imoralitate prin nediferenţiere. Albul de negru, mugurele neînceput de floarea pe cale de ardere. Apa de norul care o plânge. Sufletul de carnea lui neputrezită. Şi ce moralitate are visul în inocenta lui oroare?

Când cocostârcul îşi reduce tăcerile la un balet subtil şi îngheţat. Când toate se confundă într-o impersonalitate mai neagră decât moartea. Somnul cel lipicios.

*

Pământul nu izolează, mă apropie de vagi artefacte, cântecul

cuvintele umplând, ajungându-te, vei fi în vaste incertitudini

vântul atinge cu o privire rarefiată  ridică acoperişul şi pictează oraşul

cunosc dansurile păsărilor-hermit, lovitura, apropierea tunetului distant

forme nevăzute te smulg în ochii lui – ancorând spectrul

unui lichid esenţial stabilit în tipar

nelinişte hoinărind prin ample partituri fulgerul sărută cu statuile focului

luminozitate mai lungă şi mai obscură

Raze în noapte se întrepătrund în densitatea materiei –

spaţiu şi timp, tonalitate total| de fundal întunecat,

nu întuneric, psihedelic uneori, de o convulsivitate stranie,

în care străbat fulguraÛii divine, ca şi cum am vedea

impulsurile nervoase ale unui spirit care ne veghează,

ca şi cum am auzi strigătele de bucurie sau sfâşiere ale unor stele

amestecându-se,  se nasc sau mor, imagini de Bosch, Munch şi Rembrandt

O veşnică tensiune în aer. Antipozi stagnând într-o nedezlegare perpetuă: „Ce merit ar avea zăpada să fie albă, dacă materia nu ar fi neagră?“

*

Text din Umbria

Scrisul era o altă lume, o lume paralelă, deschidea uşi secrete, din sala de disecţie direct pe tărâmuri fantastice, dintre cadavrele conservate în reactanţi usturători, mă catapultam în aurore înflorite, din murire în nemurire. Poezia ne scufunda  într-o lume clară şi misterioasă – un labirint umbros într-un cristal. Strigătul avea puritatea unei cascade. Viscerele şi pieile tăbăcite, foiţele de piersică ale obrajilor erau disecate şi rearanjate sub microscop:

aprilie ars de noaptea parşivă

bulbi de tăcere se desfac pe obrazul umed

vibraţia cu ochi de râmă se târăşte în tuburi de orgă

devenind fluturi şi vulturi

flautul cristalin îşi depune sunetele: ouă orbitoare

în cuibul amiezii –

leneşă coală cu irişi bogaţi –

îngerii rostogolindu-se prin deşertul lentilei

ca nişte dovleci răscopţi.

Textul umblă cu platoşe pe picioare de greier subţiri. Creşte sub greutate. Alb roşu, terifiant, griuri multiple de intuiţii blânde şi fulgurante. Poemul e un cocostârc, o broască ţestoasă, brontozaur sau libelulă. Chiar cu malformaţii, chiar dacă se târăşte ca un organism viu care se zbate din toate membrele şi toate viscerele, autentic, suficient sieşi. O monadă – o lume şi un sistem absolut. Un rizom conectând. Două sisteme de griuri – intimităţi blânde şi fulguraţii intergalactice. Fragmentar, sferic, fără îndelungul ocolişului.

Căile nervoase îşi dau înmiit energiile, zonele reverberează una într-alta:

circumscrierea percepţiei totale

geometria fluidului,

poezia,

eu,

nimeni.

*

În somn, ca şi în trezie, ideile sunt prinse cu lasoul şi aruncate în lume prin ţesătura de vise. Ideile circulă din gură în gură până când cineva le vopseşte cu sângele lui. Şi le dă o formă de inimă sau altceva, ca o turlă de biserică.

Istoria se alcătuieşte din fărâme. Reinterpretând textele şi artefactele vechi. Câte au mai rămas. Ceea ce ne ajunge din urmă e foarte puţin. Şi câte oare sunt adevărate? Unii cronicari au trebuit să facă pe plac suveranului. Alţii nu aveau scribi. Cele mai multe nici nu au fost consemnate. Imperiile vin şi pleacă precum oamenii, într-o perpetuă încleştare. Individul e prins în acest joc – plasă de interese strivitoare. Gândim şi credem cu mintea noastră de acum. Aşa că e o chestiune de perspectivă. Un rebus în care multe cuvinte lipsesc. Un mit pe care l-am creat şi de care avem nevoie ca aerul. Unii. Poeţii spun de multe ori adevărul, chiar fără s-o ştie. În final, istoria îşi plăsmuieşte realitatea din literatură.

O SCURTĂ TRECERE

La început a fost Cuvântul. Dumnezeu a făcut cerul şi pământul.

Şi pământul era fără formă şi gol. Şi întunericul colinda faţa adâncului.

Şi spiritul lui Dumnezeu se mişca deasupra apelor. Şi Dumnezeu a zis:

Să fie lumină! Şi lumină a fost.

La început în întunericul învăluit în întuneric,

Haosul de neştiut, Totul era ascuns.

Până când din inima fără formă a vidului dezvelit

Prin marea putere a căldurii un germen a fost creat.

Tunete şi fulgere brăzdau magma Haosului, găuri pentru respirat şi mâncat, văzut, auzit, reproducând, eliminând, vorbind.

Un nor, o boare se desfăşurau, formând valuri de pământ, un glod,

Globul în întregime.

Şi mama-pământ a născut cerul-tată.

Un om prost a spus că pământul a fost creat. Dar această doctrină e greşită,

şi trebuie respinsă… Ia aminte că pământul e necreat, ca şi timpul însuşi,

fără început şi sfârşit. 

Ca într-un ou cerul dormea în atlazurile albe şi pământul

în gălbenuşul uleios.

Universul a fost numit an-ki, adică cer-pământ.

Cerul era ca o gamelă de aramă, întoarsă cu susul în jos.

Dar părea a fi din pietre preţioase, din lapislazuli,

din trei straturi de cristal translucid.

Stelele erau făclii strălucind prin găurile acestui tavan glorios.

Ploaia curgea dintre straturile lui când doagele se spărgeau.

Şi se forma oceanul care înconjura pământul ca o lipie plată.

Sub pământ era lumea adâncurilor, vastă. În fiecare noapte era

vizitată de soare. În fiecare lună, de Lună, chiar mai în adâncuri,

în neguri mai groase.

În ocean în măruntaiele negre se limpezeau pânzele turcoaz şi albastre, celule străvezii prin care fulgere brăzdau scăriţe nucleare, acizi cu memorii, întreaga evoluţie gravată pe spirale şi domuri:

moluşte cu carne moale, fosilele femelei Amonite, peştii cu scheletul adormit în nămol, explodând în volute deasupra apelor, viermişori mişcători şi reptile iscoditor prindeau aripi şi zburau
în văzduhuri eliberate, cădeau apoi trase de frânghiile gravitaţiei îmbibate cu miere terestră, cu plumb şi pucioasă sub picioarele groase de Dinozaur, pământul tremura de veghea enormă – Tiranozaur rex.

Ploi de meteoriţi lovesc pământul.

Dispariţii şi răbufniri.

Eva din Adam. Cain şi Abel.

Titani şi Ciclopi.

Australopitecul, Hominizii:

Homo Habilis şi Homo Faber cu toporul şi cremenea.

Homo Erectus a părăsit umilinţa ţărânii şi a început să vadă cerul,

să aprindă focul, să îngroape morţii şi să picteze peşterile

cu chipurile lor şi al animalelor vânate, ca să-i ierte.

Migraţiile pe gheţuri între continente. Neandertalii au murit pe gheaţă.

Homo Sapiens, Homo Sapiens Sapiens, oameni din ce în ce mai deştepţi, mai vicleni, mai haini.

Lumea stătea agăţată pe ramurile unui copac. Şi fructele Binelui

şi Răului creşteau. Fructele Vieţii şi fructele Cunoaşterii.

Şi lumea se împărţea în prădători şi prădaţi.

Şi pentru că legile omeneşti nu puteau fi scrise pe trecerile

nisipului şi apelor, au fost scrise în stele.

Aisberguri treceau prin peşteri gonind oamenii în piei de animal,

potopul se dezlănţuia din gheţuri şi nori

şi se împotmolea în Ararat. Arca plutea pe păcat.

Porumbeii se zbăteau în văzduh cu duhul sfânt.

Lighioanele îşi frecau blana de smoală în burta arcei.

Noe medita într-un colţ al arcei, cobora şi procrea fii şi fiice

îndreptându-se spre Sodoma şi Gomora.

Stâlpii de sare săltau pe valurile rătăcirii. Explozia nucleară

a aruncat păcatul afară. De stricăciune Ierihonul s-a dărâmat.

Sub zidurile căzute-n nisip se zvârcolea râma.

La Sumer Gilgameş îl plângea pe Enghidu, păros şi nearticulat. Păsări de lapislazuli cântau în Ur.

Prin deşerturi şi tundră gazele alergau oriunde.

Apele Nilului cărau artefacte prin nămol, oale şi figurine,

tăbliţe de lut scrijelite cu osul mamutului vânat.

Pe văile înguste şi verzi agricultorii au răspândit grâul,

armăsarii zburdau prin feeria serbărilor. Osiris reînvia în copaci şi flori. Boul şi scarabeul erau sfinţi. Piramidele sfârâiau

de energii când constelaţiile trăgeau de vârful lor cu atracţii eterale de mit, le ţuguia prin calcule, spre infinit. Amon şi Isis.

Mumiile stăteau adormite uscate aşteptând să fie purtate spre zei.

Şi peste toate, veghea din punctul plus Zeul Soarelui Ra,

se prefăcea într-un viţel, purta pe cap soarele înfăşurat în cobră.

De la el s-au răspândit mai apoi oamenii soarelui, Ra-man-ii –

casta de sus de pe Gange şi cultura Harapa. În Nubia săltau nubile aurul, cuprul şi abanosul. În Mesopotamia dintre ape ziguratele atingeau cerul şi-l mângâiau cu grădini suspendate. Akadienii se războiau de la Ur la Urur printre Asuriţi în caleştile trase de cai auriţi, la vânătoare de lei. La Ugarit şi Byblos mercenarii tăiau deşertul pe cămile şi pe jos. Arienii invadau India. Brahma-Vishnu- Shiva-Creaţie-Prezervare-Distrugere. Timpul reîncarnării trecutului-prezentului-viitorului. Exodul începea la retragerea apelor prin Marea Roşie şi cele zece porunci au fost scrise cu foc.

Prin poarta zeiţei Istar Hitiţii au invadat Babiloniţii.

Turnul Babel atingea cerul cu amestecătura lui. Violetul fenician îmbiba Mediterana şi înflorea o floare pe deşert. Civilizaţia palatelor. Minotaurul era măcelărit în labirint. Pentru sacrificiile umane şi când focul şi-a pierdut miezul, zeii au adus cutremurul pe Tera şi scufundarea Atlantidei.  Prin porţile Troiei intra calul cu burta plină de greci răzbunători. Micena avea lei fioroşi de piatră păzind Poarta Leilor. Agamemnon ne priveşte prin mască. Etruscii se stabilesc în umbrele Umbriei. La Mediterană se strâng Ro-man-ii şi Roma devine republică. Buda iluminatul meditează asupra noii religii. Confucius e practic.

Pericle construieşte Partenonul şi împreună cu Atena coboară de la templu să îi bată pe perşi. Perşii cad la Maraton şi Xerxes pierde flota. În Pelopones Pericle conduce Atena în războiul cu Sparta. Celţii invadează Europa. Transhumanţele devin entropice. Bizantium  şi Siracusa. Stăpânirea mărilor. Creşterea marilor imperii.

Alexandru vântură pământul şi moare din cauza unui ţânţar.

Roma îşi unge muşchii în ceramicile Greciei. Lumea Greco-Romană. Hanibal vine din Cartagina pe elefanţii războinici, trece Alpii şi bagă groaza în Roma. Apoi pierde în Tunisia. Marele zid chinezesc se ridică împotriva pustiei. Cezarii şi Colosseumul, circ, pâine şi glorie. Apoi căderea liberă. Decadenţă, războaie civile, gladiatori, revolte, asasinate, persecuţiile creştinilor, ciumă, haos. Retragerile Imperiului Roman.

Invaziile barbare intră în Evul Întunecat.

Goţi, Vizigoţi, Ostrogoţi, Vandali, Alani, Alemani, Burgunzi, Franci.

Atila şi pârjolul lui Dumnezeu mestecă stepele, apele şi munţii.

Creştinismul e declarat religie oficială. Imperiul Bizantin e singura speranţă. Iustinian uneşte imperiul. Slavii invadează Balcanii. Călugării aduc viermii de mătase în Constantinopolis. „Focul grecesc“ arde duşmanii.

Musulmanii şi Islamul cuceresc Mecca, Asia şi Nordul Africii, invadează Spania. O mie şi una de nopţi găzduiesc semiluna.

Vikingii îşi poartă corăbiile cu capete de lup pe apele înspăimântate. Pătrund în gheţuri, Islanda şi Groenlanda, Americi.

Cuceresc Britania, Irlanda şi Normandia, Parisul, stăpânesc

în Rusia, ating Marea Neagră şi coboară la Constantinopole

şi în Sicilia.

Ziua de Crăciun îi aduce lui Charlemagne coroana Sfântului Imperiu Roman de Apus. Creştinismul se răspândeşte în Rusia

şi în restul Europei. Marea schismă religioasă. Invazia Normandă îmbogăţeşte limba şi rafinamentul limbii engleze.

Călugării şi cruciadele. Cruciada poporului, cruciada copiilor, cruciada cavalerilor asediatori ai Constantinopolului. Pelerinii şi misionarii. Cavalerii templieri apără şi păzesc Ierusalimul. Primele universităţi. Castele.  Musulmanii cuceresc Ierusalimul. Regatele Spaniole se unesc.

Din Asia Catranul Mongol şi Moartea Neagră se preling prin deşerturi şi stepe şi decimează Europa. Ascensiunea Războinicului Imperiu Otoman. Primul Suveran Habsburg. Lordul Absolut, Genghis Han cucereşte China. Războiul de 100 de ani. Marea schismă a Bisericii Catolice. Ioana D’Arc arde pe rug. Otomanii îşi încep cucerirea spre nord, asediază Constantinopolul şi Imperiul Bizantin dispare sub Moschee, cântec de muezin şi turban. Vlad Valahul îi trage în ţeapă pe turcii hulpavi, din erou al creştinătăţii Dracula devine vampir şi legendă. Prima Biblie tipărită de tiparniţa lui Gutenberg. Renaşterea readuce omul în centrul universului, cinsteşte frumuseţea corpului uman şi redescoperă natura divină a omului. Inchiziţia anchetează erezia. Capturarea Granadei din mâinile arabilor. Columb porneşte spre Americi. Habsburgii şi restul lumii. San Pietro e decorată de Michelangelo. Reforma devastează Europa, războaie civile religioase. Masacrul sfântului Bartolomeu. Războiul de 30 de ani. Descoperirea coloniilor atrage croazierele pe mări şi oceane, mirodeniile aţâţă lupta imperiilor pentru supremaţie. Francis Drake, piratul, face înconjurul lumii. Comerţul cu sclavi e profitabil. Lupte locale pentru putere, creştini împotriva creştinilor. Filip al Spaniei, catolicul, dezlănţuie Armada peste Canal. Elisabeta, protestanta, iese victorioasă. Turcii transformă Ungaria în paşalâc şi asediază Viena. Şi peste toate

se ridică geniul lui Shakespeare să poetizeze ororile. Bach încearcă încă o dată să ne lege de Dumnezeu.

Decapitările regale şi lupta împotriva monarhiilor. Iluminismul aruncă năvodul raţiunii peste intuiţie şi imaginaţie. Napoleon

se războieşte cu toată Europa. Revoluţiile aduc nenorocire şi haos.

Revoluţia industrială mecanizează totul. Bolşevicii reuşesc marea înşelăciune şi un secol de teroare se dezlănţuie. Regii abdică. Două războaie mondiale se dezlănţuie din avariţie, vanitate şi joacă diabolică. Masacrele sunt ascunse şi făţişe. Două bombe atomice

îşi arată adevărata faţă. Fiara biblică îşi dezgoleşte capetele. Curentul electric şi becul luminează casele, motorul micşorează distanţele. Rachetele ajung pe lună, numai ele ştiu cum. Sistemul colonial
se prăbuşeşte şi se instituie dominarea economică, politică şi armată. Zidului Berlinului i se comandă să se prăbuşească şi toţi sclerozaţii comunişti acceptă să tacă în afară de unul. Se vede că ceva a fost putred în Danemarca. Poate un experiment, neîntâlnit în istorie, sălbatic şi diabolic. Ultima revoluţie – la fel ca şi celelalte. Un nou duşman e inventat: teroarea. Polarizarea şi războiul sunt profitabile. În locul fabricilor, uzinelor şi pământului, tranzacţii anonime
de bursă. În locul turnului, nisipul deşertului. În locul gândului, privirea oarbă. În locul simţământului, mitocănia, batjocura şi ura. În locul inocenţei copilului, scleroza, pervertirea şi puterea.

În locul cerului, mâlul şi întunericul peşterilor. Computerul

şi televizorul unesc, dezbină şi înrobesc. Perfidie şi opresiune.

În biserici vezi din ce în ce mai puţini tineri.

La Început a fost Cuvântul.

Şi după Cuvânt, Haosul.

PRIN FEREASTRA DESCHISĂ

Ierburi şi gropi. Bălţi şi fiare vechi. Câini jigăriţi. Pe muzică de Wagner. Aragazul e acoperit cu straturi străvechi de mâncare topită. Coji de pâine uscată, mucegăită. Un film se derulează cu melancolii. Un joc de cărţi, un împuşcat iluzoriu căzut cu capul
în tort. Şi cel cu mustaţă, ca Stalin. Siringa cu ace ruginite şi cutia
în care o fierbi, pereţii ei verzi acoperiţi de un puf verde, ca muşchii de pe coaja copacilor în pădure. Mâna de ceară, cu venele desenate sub pielea dispărută, ca o mână din recuzita Cântării..., arde în cuptorul crematoriului. În tonul triumfalist al Internaţionalei. Ficţiunea ne priveşte prin periscoapele întoarse, pe noi, cei vii. Trenul se afundă în praful de cărbune şi cântece de petrecere. Trenul foamei, trenul groazei, trenul oamenilor muncii şi clismele forţate, cu apa de funingine de la robinet. Bolnavii mor când Salvarea ajunge prea târziu, pentru că şoferul şi-a băut raţia de benzină şi frecţii. Raţia de inconştienţă. Paradele se desfăşoară
pe bulevarde pline de mici şi muştar, în ziua de Întâi Mai. Morţi trâmbiţaşi. Cu limbi de moluscă. Cu torţe de iască şi iarmaroc. Numai cronicarul ascuns îi ştie de morţi. Şi iar se stinge flacăra aragazului: gazul metan s-a oprit în timpul nopţii. Aisbergurile pătrund prin ferestrele sigilate, plutesc prin ciorba de potroace
şi ies prin pereţii scorojiţi, se duc în parcurile pline de soldaţi şi servitoare, Magdalena, Magdalena....

Şi cei de la canal... Şi cei din puşcării... Şi cei din hazna...

Şi în birouri, covoarele roşii gâdilă glezna cu  candoare şi lichelism. Ordine mari, conştiinţe mărunte. Fumuri de soi peste jale şi clondire: în satele putrezite sub omăt, în cartierele mucegăite sub zgura şi funinginea zilnică. Peste coala plină de ulei de floarea- soarelui a cerului, muştele zboară prin mierea îndulcită cu flaute ruginite în cozile despletite peste iazurile în care peştii au murit otrăviţi cu dejecţiile torţelor de serviciu. În dughenele goale vibrează bezna. Soia se umflă în burţile flămânde, după ce se desprinde de carnea salamului. Carnea care nu mai e carne. Cauciuc, plastic sau nurcă. Nepunând la socoteală şobolanii căzuţi de pe ţevi în mixerul de la fabrică. Îngerii sunt de cauciuc. Lucrează la descompunerea lui Dumnezeu. La deşirarea elementelor chimice. Câţiva amărâţi fură câţiva ştiuleţi şi sunt condamnaţi
la moarte. La fel şi femeile care s-au spălat în containerele cu lapte. Cozile se înfăşoară în jurul circului foamei. Dacă se dă ceva, e bine să ai un loc la coadă, oricum. Absurdul se îngraşă din absurd, după ce îl ademeneşte cu botezuri şi cântări.

Zăpezile aşezate, curate ca o poezie, se uită cu justificat orgoliu
la năvalnica dezlănţuire a capriciilor iernii.

Nimicul stă netulburat de viaţă.

Nimic stă tulburat de viaţă.

Nothing is troubled.

BLESTEM DE FRAGI PE COLINELE VERZI

toamnă cu o mie de fluiere sparte                                                          cuvintele calcinează cerul gurii

             în ţările de sus fagoţi pisaţi    figuri de conţi

                         prăfuite cu fiere de lună

            dantele Brâncoveneşti şi crai de Curte Veche

în oglinda cu pieliţă ştearsă   te mai vezi  mai vrei să te vezi?!

I.

Apele se ridică meditativ în gândul poetului damnat

cuvintele îi ard cerul gurii cu vorbirea ca o mirodenie

târât pe lângă zidurile cimitirului

prin străzile cangrenate              

                                                             praf şi plictis

                    cântecul celor două sunete

cineva a tras clopotele şi iată cum mor păsările

cum sufletul lor se târăşte într-o tabacheră de argint

să dăinuie în fastul ecoului

                    toamnă cu o mie de fluiere sparte

ploile s-au refugiat sub pământ ceaiul se tulbură

şi anotimpurile grele se afundă în creier      

plăci de patefon pârâie încet cu un susur al ploii îndepărtate

peşti reci în pâlnii de gramofon prin apa verzuie

ascultăm Coralul tolăniţi în brumă pe tuburi de orgă

samovarul pâlpâie cu aburi              

bem iarna din ceşti de porţelan la gura sobei

viscolul se îmbuibă din carnea iubitei pe catafalc

II.

   De la Hamangia şi Gumelniţa caierul s-a depănat

   războaie de apărare şi suspine prin voaluri migratoare

   în ţările de sus                fagotul pisat pietruind depărtarea

   ferecă atonalisme în carne şi piatră/castele în turbioanele

                                    misterului gotic

dantele susură la orgile plasmatice

dintr-o sorcovă calcifiată melcii se rostogolesc în mătăsuri

incolore/în forfotă

figuri de conţi învăluiţi în mantii prăfuite cu fierea lunii

   vătămaţi de lumina zilei            îşi tulbură saliva în izvoare

   vampirul cu ţăruşul în inimă        simte în stomac răsăritul

                            —  cancer înfloritor  —        

aude lemnul sterp şi tânguială

în tristeţea oboiului ascuns în dulceţuri zaharisite

viermele întorcându-şi ceasornicul în pulpele roşii

gustă aguride printre bolovanii smulşi din cer

      mâlul veninului se încolăceşte pe propria încolăcire

                 Lipitori Asexuate şi Şarpele Galbin

                                 în jurul crucii

                          sapă ritualul în trupuri

                                   blestemul

III.

ouăle de Paşti s-au spart fără plod

           apele de primăvară se gândesc la trecătorul

       cu fragi însângeraţi    înaintând pe podul invizibil

              ţine lipită vioara de grumazul îndoit

inimă albastră      lăutarul cobzelor de argint

                              şi arinul pe foc

tălgerari şi aurari       făurari şi pietrari

cocori aiurând pe bolta de cicoare şi spoi-tingiri

haiduci suflaţi prin frunze

                                   spânzuraţi cu răsărituri

fripţi ca berbecul

pe podul Mogoşoaiei

                            dantele Brâncoveneşti

             învelesc umbrele vechi şi ruinele visate

fagii lungiţi sub picioare sub foiala târgoveţilor

zidării veneţiene şi turnuri turceşti

printre palate altoite               mărgele pe lună

                   capul plânge în Bosfor

   în dealul Mitropoliei

                                    vinul sfinţit

pe cai domneşti

                         Crai de Curte Veche

după paravane de Pene Corcoduşe şi Dinu Păturici

portretul din cuie   paie   şi coji de ouă­­­:

                                 blestemul

IV.

în ţările de sus      în ţările de jos

în maţele turbanelor: ţepele purpurii

în foalele lentilei: vătafi bulbucaţi

în burta de cimpoi: viclenia şi trădarea

Domnul surprins de turban   

Eroul—coroană şi sceptru—dragonul brodat pe cerul creştin

năluca din imaginaţia fricii—diavolul din cazanul cu pilaf

                       vine noaptea cu făcliile iadului

taie scurt beregata şi suge sângele ţâşnind din pământ

mănâncă orezul din burţi asediatoare amestecat cu zâmbet

de fecioară

Domnul îngropat de vămile pofticioase   

cu obrajii lor aprinşi de vin şi duşmănie

caricaturi de tuş funebru şi iluzoriu

caninul şi ţeapa pe acelaşi talger de venin     

pe fundalul de rug al Ioanei d’Arc

Domnul întemniţat în pietrele surde

la naftalina capriciilor

   dragonul învins cu ţepele invidiei şi neputinţei

   Domnul cu oase de animal  inventat în mormintele dezgropate

de gurile rele    

   emanaţii de hidrogen sulfurat peste jarul orbit     

mitul negru din puţul cu reziduu fosil se naşte

în civilizaţia ecranelor 

peste globii străpunşi cu ţepe informaţionale

sâmburii de Halloween se pietrifică în plăcinta în care

scormonim răvaşe

creier preparat cu mixerul

                                         blestemul

V.

Domnii surprinşi

Domnii peste posadele de gheaţă

Inorogi ţesuţi în verdeaţa înaltă a cerului înmiresmat

în maţele turbanelor-ţepele purpurii

în foalele lentilei-vătafii bulbucaţi

în burta cimpoiului-viclenia şi trădarea

Struţocămile prin deşerturi de sacâz

pălmaşi umeziţi de bruma căzută pe casele de pai

străpunşi cu cârjă de păianjenul şchiop

                     în pânza de lipitori şi lăcuste

Domni peste ţinutul sălbatec     peste sălbăticiţi

                peste mişcătoarele din mină

mitul fals întreţinut         înscenat la revoluţii şi răzmeriţe

                                      blestem 

VI.

  broderie în ia de purpură

        cruciuliţe

                    bruma               

    firul                            rombul

                                    lumina

        fluiere

              amintire

                        frunze

                                 scara

                  trandafiri                leandrii

                                       umbra

                                    triunghiul

                               colivii            catedrala

                  dalii şi  dale de piatră      

                        întuneric                      ferecat

                                          cercul

                                  apa             biserica

             vitralii

                         foşnet

                                   zbatere

                                      foc                      topoare

                                         aer                     vânt                      

                                               ard oglinda       

oglinda în care argintul s-a răsucit

a crăpat

cornetul jupuit cu seminţe virile

oglinda cenuşie cu pieliţa ştearsă

unde eşti când vrei să te vezi

te mai vezi

mai vrei să te vezi?!

umbră încinsă peste blestem

cocoş cu creastă de lacrimi

             pe dealurile mute

                         în sifonul stelar

                                    cu burtă melodică

îşi strigă iertarea:

      transhumanţă de ape în culorile ascunse

cu vuiet în tuburi de orgă

      străluceşte depărtarea sufletelor noastre

      planetele unei mari schimbări

                    fără speranţă nu poţi să începi

&   PRELUNGIRE

...mă strigă dintr-o culoare

dar nu-l pot vedea... îmi face

semne dintr-un acvariu de sunete

dar zgomotul lui nu ajunge la mine

cineva neînsemnat care se confundă

aşa de bine cu retina cum se confundă cu vibraţia

aşa de bine cu mătasea cum cu tribul de trofee

şi erupţiile de plutoniu

cineva mă miroase         mă atinge fără să-l simt

cu gura plină de foc înot prin geometrii marine

în mareele abstracte

trec prin patimile atomului         dincolo

sângele marilor reptile dispărute mă acoperă

refluxul îmi înfulecă memoria

după garduri se joacă două raze de soare

cu labe de pisică vor să mă prindă

în jocul lor împăienjenit

şi dintr-o dată lumina devine cea mai

firească prelungire a indefinitului

&   FLUVIUL GALBEN   

        ADÂNCITURĂ 

ÎN DEŞERTUL MEDITAŢIEI

meditaţie în mijlocul deşertului

zid în jurul altui zid

luna în fastul irisului

stele scapără în praful Tibetului

razele trec prin ecou    plutitoare

armate luminoase desfac scoicile amintirii peste

algebra interioară

arhitecturile clipei

vântul stârneşte muzica şi arhitectura punctului

curburi ale unei substanţe incandescente

imagini viitoare lenevesc la marginea pleoapei  

orologii bat în pereţii adâncului şi lămpile iau foc

în versete

ascetism exersat pe ecou 

deşteptare la impersonalitatea întregului     

nirvana  

mările înghit nerăbdarea gheţarilor       

şi gândul din zăpada ascunsă

către o lumină abstractă –     

apă de vâslit spre malul nevăzut

peste tot

numerele ascund structura ciclică    

fiinţă şi timp în imobilitate –

oglinda mişcării  

Poezii de Liviu Georgescu din volumul „Piatră şi lumină” Editura Paralela 45” 2005