Bogdan Perdivară
« Aici e ieudul fără ieșire » Ioan Es. Pop
plămânii mi se izbesc de fumul înghețat și tresaltă speriați ca o inimă în brațe îmi țin geanta de cârpă și-i cânt un cântec de leagăn și parcă fermoarul îmi zâmbește cu gura de chinoroz a unei păpuși (lasă zic ei ești cu noi dar de atâtea ori m-au mințit încât nici asta nu pot s-o mai cred) vă rog nu mă mai iubiți din preaplinul plămânilor voștri și din preaplinul stomacului vostru
de câteva zile încerc să ies din cameră încetul cu- -ncetul pipăind cu vârful pielii pereții i-am numărat pe toți de nenumărate ori sunt trei pereți albi și-unul galben (lângă pereții albi în fața mesei pătrate devin și ei pătrați albi și negri întocmai ca pe o tablă de șah și-n jocul ăla mută cu multă grijă paharele și sticlele unul spre altul)
încet-încet o să ies de aici boțit ca un tricou furat din second-hand și îmbrăcat pe sub haine o să-ntorc spatele la tot frigul și la toate nejunsurile plapumei o să mă strâmb de-afară o să le strig cuvinte urâte apoi o să fug înăuntru triumfător și-ngrozit (lângă peretele galben ștefan azvârle câte o carte în sobă se-ntoarce spre noi și ne spune v-o recomand cu căldură).
(spune dan băi ce frig mi s-a făcut într-o zi or să zică și despre noi a fost odată ca niciodată un frig de crăpau cardurile ei au stat pe lângă bancomate și n-au putut să scoată banii au murit de foame până la adânci bătrâneți. băi n-ai 50 ți-i dau înapoi primesc mâine)
pentru aerul gros ca respirat prin șosete vulvele pline de păr în care am avut încredere apoi m-au trădat toate la fel schimonosindu-se tâmp ca niște copii trași de urechi pentru palmele pline de transpirație și bucile cuminți dându-și întâlniri zilnice în autobuzele patriei și buzele cleioase crănțănind vârful sexului omleta mustind de ulei și bomboanele îndesate în gură, firul de zeamă verzuie rodul muncii isterice a unui stomac căruia nimeni nu-i spune că gata s-a terminat pentru teribilele zile când îmi întind gâtul ca pe un elastic de praștie și-mi împroșc înainte capul când vreau să mă ridic și mușchii mi se ridică împotrivă știind că am să-i obosesc până la sațietate și azi și tot așa anul va trece până la revelion și n-am să știu unde mă duc dar mă voi duce și va fi ca la orice revelion dimineața coșurile noastre ridurile până atunci bine ascunse de lumina difuză vor ieși la iveală ne vom îngrozi în zorii cenușii ne vom înșfăca hainele cu umerii strânși vom pleca rușinați clătinându-ne cu un fel de mânie cu ochii mijiți și pentru poveștile lor de fete violate de tați vitregi și care mai simt și-acum ceva-n ele și vor ca noi să știm și să compătimim și să le sfâșiem și să ne-nghită în ele ca-n niște pâlnii bulimice și tampoanele roșii-rubin și căcații din dușuri produsul autentic al minții și vieții de facultate și colegienele obeze în treninguri de supraelastic cu maldăre de vase murdare în drum spre spălător și desigur pentru toată melancolia și frumusețea mea de la paișpe ani când am invitat prima fată la dans și m-a refuzat m-am dus acasă și-am plâns și-am jurat că niciodată de fapt pentru toată melancolia mea de oricând pentru bărăcile auschwitzurilor noastre și ale zăpezilor de altădată și de acum și pentru câinii înciotați luați la șuturi de gunoieri pumnii de romparkin și diazepam și brațele de iarbă proaspătă și daimonul creț încălțat în ciocate cu care-mi consumam delirurile
(spune dan pe vremea când osemintele îmi erau încă oase în strada tălpălăriei nr.5 bl.m7 ap. 6 stam și-mi auscultam bătăile minții uimit ca în fața unuia ce desface capace cu dinții)
pentru oasele ce ne vor spinteca burduful pieptului tăioase și precise precum cuțitele electrice din abator și pentru oamenii izbiți de camioane și creierii lor căzând uimiți pe asfalt și băltind ca niște melci putrezi și-atâtea orașe de oameni și-atâția kilometri de pivniță și kilometri de șobolani sabotându-ne rozându-ne țevile urcându-se pe pieptul nostru când dormim și apăsând din răsputeri și care după aceea vor fi încă aici privindu-ne hoiturile cu ochișori veseli ar trebui să fiu mai violent chiar dacă nu-i atât de ușor cu toată nemâncarea și jegul și prietenii beți care-mi scrâșnesc în urechi și vinul care mai fermentează în mine cu plapumele care nu ne ajung cu picioarele îngropate încet în cimentul frigului acestui început de iarnă cu femeile pe care le futem îmbrăcate sau le sfătuim părintește înghite fiindcă e poate singura masă caldă pe ziua de azi
(spune naciu te așezi cu capul pe masă ca să ți-l mai odihnești și deodată te ia cu rău și cu frig îți duci mâna spre piept și faci gesturi de liniștire spre cutia toracică spui cu voce tare engage apoi îți așezi din nou capul pe masă cu siguranță ai să te trezești brusc în camera ta. din cauza greții n-ai să poți să zâmbești)
iau autobuzul iași-botoșani mi se face groaznic de rău și totuși călătoria e un pretext pentru a nu mai cunoaște iarăși pe nimeni decât poate câțiva indivizi boșcăiți de ratare ar putea fi chiar propriii părinți disperați legănându-se de detalii de genul ce-i pe la iași ți-a crescut părul ai slăbit etc. vorbind prea mult prea tare rămași în urmă în adolescența mea ca niște pensionari înghețati în stație nu nu mai cunosc pe nimeni e doar senzația de familiaritate cu locurile care și asta dispare cu timpul pentru că locurile sunt oameni și dacă nu-i vezi nu-i mai iubești doar atunci când mori ai să regreți botoșaniul și ți-ai dori orice conversație stupidă sau să stai pe toate băncile pe care vreodată ai stat sau să te mai plimbi cu puștoaica șatenă cu șapcă pe care la 17 ani n-o puteai suporta orașul-tău-de-atunci-perdivară atunci când mori ai vrea să te lași moștenire cuiva drag fiindcă nu știi ce viețuitoare jilavă se va strecura prin scorburile sfincterelor va întinde picioarele solzoase se va lungi peste măruntaiele tale într-o toropeală călduță
urechile-mi țiuie de greață precum alarmele de probă care pe vremuri trezeau din somn un oraș de mult soarele a dispărut prăbușindu-se ca o rață-mpușcată poate am să adorm și n-am să mai fiu cine știe spălat împrospătat stors hidratat îndopat cu vitamine și steroizi n-or să mai fie nici speranțele mele că unele lucruri s-ar putea cu timpul îmbunătăți adică lungí din cauza gravitației nici zâmbetele bebelușilor lor pe bancheta din spate vorba lui radiohead nici mașinile lor de spălat automate aș vrea o eră a revoluției un rage against the washing machine și lângă scaunul prea mic am să mă trezesc cu autobuzul hohotind triumfător la turație maximă vocile lor de mult ciucite la pândă zvâcnindu-mi în cap cu mișcări din ce în ce mai agile duhoarea de benzină boțindu-mi gura ca pe un ambalaj de biscuiți strâns în pumn mintea mea pâlpâind încetișor ca o lanternă veche cu baterie pătrățoasă numai bună de încercat cu limba frica adunându-mi în ochi chiuvete întregi de sânge curs în dimineața asta și în altele sângele din pasta de dinți sângele din gingiile fără fund umplând scrumierele atașate de spatele scaunului monumente ale }igării Necunoscute îmbălsămate cu capace de cola și omuleți de gumă și niciodată n-o să se oprească de tot voi privi din ce în ce mai aproape podeaua tremurătoare izbindu-se în buzele mele ca niște airbaguri schiloade umflate în pripă
(spune diana în seara aia voi nu erați și s-au terminat lumânările naciu să stau cu el dar n-aveam chef i-am spus mă duc în curte să mă piș dar el a ieșit să mă supravegheze bănuia ceva a zis didi să nu fugi când nu era el atent am sărit gardul am luat-o la goană spre păcurari)
(de locul cald de picioarele amorțite de băutura falsificată după metoda din cognac te vei plictisi în cele din urmă și-atunci vei ieși în grădină îți vei îngropa fața în zăpada proaspătă ca într-o pâine tăiată în două) pleoapele îmi sfârâie opaițe slinoase din care uleiul s-a terminat de mult. cu buzele vinete îngân oglindă-oglinjoară cu limbă de moarte îmi îmbrățișez dinții unul câte unul
corpul mi se adună din colțuri și de data asta mai neclar mai aproximativ (până când se va holba lunganul cu pielea aspră cu trăsături obosite).
lumea s-a terminat hăt în adolescență odată cu mine trăim în tristețea mea postcoitală și nu știți cum mă urcam pe blocuri cu zece etaje și mă întorceam cu spatele nu mă aruncam din reflex rămâneam doar eu și smoala acoperișului caldă ca o mână abia scoasă iarna din buzunar ți-o lipești pe obraz și se prinde spațiu virtual în care îmi cântam bluesurile și-mi jucau horele mă împiedicam de elemenții antenelor urlam din bojoci sunt în emisie sunt în emisie hămesit așteptam aprinderea beculețului roșu (ei vor vedea cum te prelingi transparent în viețile lor te vor privi deformat ca prin funduri verzui de borcane).
( spune ștefan toată viața mi-au spus ăștia vițél și la armată vițél culcat eu nimic știi vițél culcat znap una peste cap nu-i nici un vițél pe-aici mă cheamă vitel pe la 8
vine maică-mea să vă dea afară nu spuneți nimic așa-i maică-mea vă întoarceți diseară)
atât de liniștiți mai ales seara ne așezăm împreună să ascultăm cum cade zăpada de pe acoperiș cu bufnet greu de găleată scăpată-n fântână atât de disperați aruncăm pe geam sticle cu mesaje pe care am încetat să le înțelegem chiar noi departe în largul grădinii
și totuși nimeni nu vine să ne salveze să ne deszăpezească gardul cu plugul și totuși nimeni deși zilnic strigăm hai odată
suntem atât de prieteni încât precum cei căsătoriți de mult timp am ajuns să ne asemănăm ca niște femei închise într-o cameră cărora menstruația le vine la aceleași soroace friguroase de o vreme pereții ruginesc și se strâng poate vom ajunge să ne iubim.
Poezii din volumul Kilometri de pivnițăde Bogdan Perdivară
Bogdan Perdivară S-a născut în aprilie 1978 în Trusești (comună pe care a frecventat-o doar puțină vreme după nașterea la maternitatea locala), județul Botoșani. În urbea Botoșanilor, calcînd peste umbra lui Eminescu mai la tot pasul (parcuri, biblioteci, bulevarde și muzeu, bașca memorialul) și-a executat anii de grădiniță, școală și liceu; nu a avut prea mulți prieteni, iar la bătut mingea copiii din fata blocului s-au convins curînd că era complet netalentat; excluderea l-a dus spre literatura, citită acasă și la școală, inclusiv pe sub bancă, spre disperarea profei de matematică. Drept urmare, nu face nici acum diferența dintre logaritm si cosinus. Experiențele emoționale nesatisfăcătoare din această perioadă îl vor antrena pe panta pesimistă a liricului crud de mai tîrziu. Primele încercări literare le produce tot prin liceu, în cadrul unui cenaclu de anticipație numit "Suflet". Puțin mai tîrziu, împreună cu Dan Sociu, îl vor transforma în cenaclu literar pe bune. Între timp, se mai ocupă cu diferite muzici și faze și activează ca solist și chitarist în niște trupe locale, intitulate pompos "Taraboantza" și "Sick Tear" (pronunțat, de preferință, "sictir"). Odată cu intrarea la facultatea de filosofie din Iași - asistență socială era secția- o lasă mai moale și scrie sporadic, însă benchetuiește masiv, ca toți studenții de treabă: timiditatea și reticența de altădată sunt (temporar) date uitării. Cu încă o trupa, " Blue Light District", cîntă pe la diferite paranghelii cu blues. Revine la literatură în disperare de cauză, părăsit de iubită si dat afară din casa în care locuia de doi ani (iubita n-are nimic de-a face cu asta, e o poveste separată). Apar, în versiuni prime și patetice, diferite poeme pe care le va rescrie, cît de cît omenește, mai tîrziu. Vine absolvirea facultății și debutul în revista ieșeană Timpul. Băieții de la Club 8 (ăia negri si răi, din Iași), în special O. Nimigean, îl încurajează, maiorescian, să scrie. Și să scoată volum. După o perioadă dificilă din punctul de vedere al curentului electric, apei potabile și lemnelor de foc (a se vedea "kilometrii"), se mută în București, cu un braț de haine si fără promisiuni. Găsește job la Cotidianul, unde este și astăzi redactor. Încă nu și-a "făcut un nume" în presă. Publică volumul la editura Vinea, sub patronajul grațiosului Nicolae Țone (zis și "Nicolae Magnificul", la bășcălie, după numele unui volum al suszisului stimabil). Ia premiul Mihai Eminescu pentru debut la Botoșani, anul 2005, pentru anul 2004; cu banii își cumpără calculator si multe filme porno, să-și mai diminueze lucrativ din anxietate. De atunci, zilele curg la fel, in paroxismul nervilor, scrîșnirea dinților, extenuarea mușchilor și alte chestii relaxante. Sporadic, mai este chemat pe la Tvr Cultural (cînd ceilalți de pe lista scurtă a invitaților au probleme în familie sau programare la dentist). Urmează o carte la Cartea Românească, sub patronaj Polirom. Probabil are să fie si un CD în care o sa recite, cînte, joace, etc. Mai are în plan să scoată un album de manele pe versuri de Coșbuc, Eminescu și Alexandri(sic!), cu lăutari, cu el însuși la voce și cu un DJ pentru atmosfera electro-breakbeat-acid jazz.
|