ANA DRAGU

dormea mult înainte să moară

aşa cum dorm copiii mici

pâăa se deprind cu viaţa

şi bătrânii devin copilăroşi-letargici

până să se obişnuiască cu moartea

iar oamenii tineri n-au când nici atâta nevoie

însă grigore era tânăr şi plângeau muierile după el

şi ceilalţi flăcăi ziceau că lenea l-a ucis

numai copilele neîncepute ştiau mai multe şi sopteau

ştiutele şi neştiutele lor vădanelor tinere nu nevestelor

grigore era tânăr şi murise de prea mult

nu surprins pe la spate de junghiul vânătorului

care

spuneau babele

i-ar fi pus cuţitul

îşi dormea înainte să moară vremea de arat şi semănat

numai vremea de coasă n-o dormea zicaând

că-i creşte inima când vede cum moare firul ierbii sub coasă

păi nu-i bine mă grigore ziceau bătrânii

iarba moare că tre' să moară

că tre' sa mănânce animalele la iarnă

nu ca să-ţi poarte ţie plăcere

până şi mersul la biserică de duminică

şi-l dormea grigore

şi nu călca printre privirile duşmănoase de la bufetul

de peste drum

până şi băutul şi-l dormea şi numai dibuitul cuiburilor de rândunică

primăvara nu şi-l dormea grigore

plimbându-şi mana obraznică peste toate locurile pe sub toate 

streşinile

unde se pitulau primavara păsăruicile tinere lăsând satul

fără pene

si fără urmă de cântec

că nu-i plăcea lui grigore muzica

indiferent de culoarea penelor.

dormea mult înainte să moară şi purta vorbă

un drumeţ

cum uliţele satului au fost străbătute ca un fior de o hoardă

de şobolani rosii

când şi-a dat duhul grigore

început de coasă

sunt un animal

iar paşii mei pe zăpadă sunt mai puţin apăsaţi

decat paşii altor pământeni

când alerg

pământul îmi fuge de sub picioare cu tălpi cu tot

şi nici măcar asta nu doare mai tare

decât adevărul gol-goluţ

lansat cu inocenţă

de un copil închis într-o logică de fier

cand bunicii i s-a facut frig

i-au adus un sicriu

îi venea ca turnat

bunica a fost cândva o femeie. în poartă.

liniştită.

de-atunci

îmi răstălmăceşte cu cochetărie gândurile

pradă pierdută zorilor

când am plecat era neagră lumina de-afară

 "cine va spăla trupul tău şi cine îi va pune haine bune?"

cea care vine pleacă.vine plecă. vine pleacă. vine. pleci tu

ea e maestra deghizărilor şi este pretutindeni

până aici. până aici

mâncam colacul în locul nu ştiu cărui mort căci câte nu facem noi

în numele morţii

în vremea asta

eu sunt poarta dincolo de care lucrurile neînsemnate

mărşăluiesc în doliu

şi le ridic cu greu la valoarea lor de nimic

până aici. până când mă întreb

cine va spăla trupul tau şi cine ii va pune haine bune

cea care vine când pleci

omul care aduce somnul

şi venele fug

şopteşte carnivor omul care aduce somnul

de atâta vreme şi-au luat şi ele lumea-n cap

întotdeuna tresari când te ating

strânge tare pumnul

sau mai bine dă-mi un picior

nici somnul nu mai am pe unde să-l picur in tine

şi simt miros de om începi să putrezeşti

la noapte fără fiole

încearcă un decoct din crenguţe de cimbru o baie fierbinte

şi nu mai urla că trezeşti tot spitalul