Eugen Suman

 

Anabolizante

Cartierisme

Kata Sutra

Prietene

 

Anabolizante

 

mori ana mori

am să le scot ochii să nu te mai poată privi

am să le crestez abdomenele voi scoate poezia

dintre mațele lor însângerate

mori ana mori

nu-ți mai suport vorbele nu mai înțeleg cascada purulentă

care-ți inundă gura

mi-e silă de corpul tau moale de pielea ta alunecoasă de buzele tale violete

nu-ți mai pot privi ochii galbeni și încercănați

mersul tău împiedicat îmi displace profund

cu tine intră în fiecare casă boala

te urmărește un aer stricat

mori ana mori

din cauza ta nopțile mă vânează iar zilele mi-au adormit

mi-ai adus frica în cameră și fumul în plămâni

prezența ta e ca o mână fracturată

mișcă-ți sângele fierbinte pentru mine scuipă-te pe covor

fă mizerie așa cum numai tu știi să faci

scrie

 

 Cartierisme

 

mașina de gunoi e un vierme gras.
șenilele sale lipicioase trezesc din letargie cartierul.
cartierul sunt eu, îmi pare bine să vă cunosc, mă numesc berceni.
viața mea e ca o halucinație,
o mulțime de imagini, o mulțime de povești plictisitoare și meschine.
sunt o mașinărie empatică de ultimă generație.
pielea mea e murdară și pute, ochii îmi sunt plini de câini morți și de pungi,
arterele îmi sunt ciuruite. la extremitatea mea sudică, pe picior,
un buboi comparabil doar cu o hală industrială sau
cu o fabrică de oxigen iar sub piele, în punctele de scurgere,
toate celulele canceroase. respirația mea e toxică,
buzele îmi sunt verzui, circulația e un dezastru.
sunt atât de frumos încât nici nu e nevoie să o curtez pe colentina.
colentina mă iubește cu disperarea cățelușului fără stapân.

 

 

Kata Sutra

 

Kata, micuța mea japoneză cu ochi sfioși,

zburau fulgii din pernele cu care ne băteam

cum din găinile jumulite de bunica în ligheanul din curte,

apa roșie contrastând violent, gâtul lor golaș contrastând violent,

pisica grăbită să lingă sângele din praf,

toate acestea contrastând violent cu tine.

Kata, micuța mea japoneză cu pielea de vanilie,

studentele visătoare care făceau dragoste cu mine

în cămăruța de la mansardă

erau după chipul și asemănarea ta,

stația lui 85 era plină ca și anul în care s-ar fi născut copilul nostru.

pe 24 e ziua ta, nu-ți face griji, eu voi uita,

oricum ești ocupată cu soțul tău, colegul tău de îngropăciune.

nu-mi dau seama când v-ați hotărât că viața ta are loc într-o cutiuță de metal,

de ce, Kata, de ce ?

pagină cu pagină îmi spun că n-are importanță,

îmi spun că mantia mea de cuvinte e tot ce contează.

Kata, micuța mea japoneză cu inima neagră,

m-am săturat să hrănesc cele zece pisici ale tale,

mieunatul lor mă scoate din minți, le voi da drumul,

vor lua în stăpânire acoperișurile orașului, vor sta la soare, vor face pui.

Kata, am făcut o bărcuță din poemele peste care am sângerat

așa cum ți-am promis cândva, demult.

îți voi îneca toți pisoii, toți pruncii,

mă voi oglindi în ochii lor holbați,

toate astea pentru pielea ta întinsă ca o strună de arc,

pentru unghiile tale vopsite, pentru pulpele tale zgâriate.

 

întotdeauna alții.

ultimii doi : Hara și Kiri.

 

 

Prietene

 

să ne ascundem printre vase de sânge

printre capilare cu motoare puternice

să fugim de câinii răi

să ne speriem de luna plină

totul cu zâmbetul pe buze

din când în când să ne transformăm în diverse creaturi

oameni televizoare mașini de spălat

să vânturăm cu voioșie rufele vreunui boșorog

să afișăm reclame să ne căutăm de purici

eventual să scriem poezii de necitit

poezii de gustat de pipăit de sărutat

și apoi de uitat

prietene

să facem asta cu o oarecare detașare

cu ironie cu un surâs enigmatic

fiindcă suflet e puțin

doar nu vrei să strige unul

dați câte două

să ne-ajungă și nouă

spre sfârșit prietene să inventăm o limbă

și să-i lăsam pe alții să poetizeze în ea

să înjure în ea să iubească în ea

să-și facă piața în ea

să o spurce

și tot așa

 

 Poezii de Eugen Suman 

 

 

respiro@2000-2004 All rights reserved