|
rugăciunea ca o ecuație
Iată-l, strigau soldații în marșul lor forțat prin bătaia puștilor de cartier Iată-l pe orbul absolut cum îl trece destinul prin viață ținând-ul de mână. Eu însă știam că rugăciunea este o ecuație mai ciudată, fără necunoscute. Lumea, lumea este făcută din perechi de cărți, cine are full pierde. din pietre de domino așteptând boarea dimineților de primăvară. În oceanul Pacific peștele mai mic visează că îl înghite pe fratele mai mare Și cei săraci cu duhul nu mor crucificați însă renasc prin mila computerului întru gloria lui. copiez gestica melcilor pe cutii de carton, melcii au un limbaj groaznic, vorbesc în jargon la firul tăcut al ierbii. E un joc la care aș dori să particip m-am săturat să fac tușa, nașterile îmi creează senzații de du-te vino din palmele mele își iau zborul păsări colorate
superstiție
aflasem că enunțarea unui cuvânt poate avea putere creatoare
așa că
de la o vreme ne feream să rostim mamă, fereastră, cer iubire, floare sau moarte ne temeam să ne spunem pe nume sau într-un fel aparte tu mă chemai tu eu te strigam tu așa cum unii își spun iepuraș, pisoiaș, dovlecel
stabilisem un cod de semnale fiecare sentiment avea firesc un semn tu suflai în petale eu spuneam te iubesc prin bătăi repetate în lemn.
Poezii de Liviu Nanu |