Floare de cenuşă
Floare de cenuşă
poate că am venit degeaba la tine, poate că scaunul harului e ocupat de mirosul de femeie în zdrenţe rămas de la întemeierea lumii între vămi, iar eu tot nu înţeleg de ce în vremurile din urmă poporul mă hăituieşte în timp ce eu tînjesc după desăvîrşirea cerută de cugetul tău, Rabbi, cel care mă iubeşti ca pe un ciob de cer şi mă ţii în lumina ochilor tăi cum o cămaşă de forţă peste înfăţişarea adevărată a lucrurilor
şi stau în palma Dumnezeului celui viu şi ilustru încăpînd toată în confuzia cosmogonică de după înălţare, şi sînt pusă ca privelişte în mijlocul ocărilor în plumb de cuvînt hipnagog şi stau de vorbă cu vocea ta, Rabbi, gîndind la fel cum orbecăiesc prin plaur alveolele liniştii, şi mănînc miez de nucă în timp ce îl aşteptăm cu toţii pe fratele Timotei să schimbe tectonica visului în text de cenuşă, iar eu atîta te rog, Rabbi, să-mi arăţi cum trebuie să ne ţinem de lucrurile pe care le-am auzit, ca să nu fim depărtaţi de ele ca de o muzică ce nu ne aude, căci m-am trezit într-un interval discontinuu ce nu leagă lumile de lumi ci de rostul cuvîntului, cînd nu e nici ieri, cum nu e nici azi şi cu atît mai mult nu e mîine
sînt un copil bătrîn născut de o mamă în lanţuri, nu pot păşi decît prin praful semantic prin care ajung la mine răcoroasele priviri ale ostaticilor în timp ce adunarea îngerilor Abelé mă scade din tikun cu ascuţişul colţilor cu care ne crestam, în copilăria iluziei, articulaţia pumnului şi ne sugeam apoi unul altuia din rană seva amară pe care mai tîrziu o scuipam deasupra Suişului Adumim,umplînd valea cu păduri de portocali
tu ai iubit neprihănirea, Rabby, şi ai urît nelegiuirea, tu ai dus puşca la ochi şi ai ochit bine, lupul acela avea o carne cu gust de ceaţă şi ne-am înfruptat amîndoi din discursuri şi imagini şi m-ai lăsat să mă satur de semn, dar apoi ai arătat cu degetul în direcţia mea, explicînd pietonilor surprinşi de noul val la intersecţie că un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva dela Domnul , căci este un om nehotărît şi nestatornic în toate căile sale, da, firea de duminică a omului e sprintenă iar florile de cenuşă umplu lumea cu chipuri, eu văd în fiecare zi cum soarele răsare din fîntînă şi apune într-un obraz de femeie făcută din bărbat cu gust de cenuşă Eva Adam Set Enos Cainan Mahalaleel Iared Enoh Metusala Lameh Noe Sem Ham Iafet Canaan Gomer Magog Madai Iavan Tubal Meşec Tiras Aşchenaz Rifat Togarma Elişa Tarşiş Chitim Dodanim Cuş Miţraim Put Seba Havila Sabta Raema Sabteca Şeba Dedan Nimrod Ludimi Anamimi Lehabimi Naftuhimi Patrusimi Casluhimi Caftorimi Sidon Het Iebusiţi Archiţi Siniţi Arvadiţi Temariţi Hamatiţi Elam Asur Arpacşad Lud Aram Uţ Hul Gheter Maş Şelah Eber Peleg Ioctan Almodad Şelef Aţarmaved Ierah Adoram Uzal Dicla Obal Abimael Seva Ofir Havila Iobab Avram Nahor Lot Sarai Milca Haran Terah Reu Serug Lya Elam Maş Amada Agnita Iurin Zamir cu toate seminţiile literelor
de dragul întîiului Kaddish de taină mai stai cu mine, Rabbi, altminteri voi trece ca floarea ierbii de la un Dumnezeu la altul deşi voi fi grabnică la ascultare, înceată la vorbire, zăbavnică la mînie, iar vineri seara, cînd vom polei acoperişul Templului cu melancolie, va veni din nou Aaron cu carul plin de rodii şi vom rînji amîndoi cu gurile însîngerate la statuile despuiate din faţa Palatului Culturii, iar Aaron mă va apuca de plete şi mă va tîrî printre florile de cenuşă arătîndu-mă consumatorilor de semne şi de litere, strigînd: stăruiţi în dragostea frăţească, şi nu daţi uitării primirea de oaspeţi, căci unii, prin ea au găzduit fără să ştie pe îngeri, dar nu vă uitaţi cu bunătate la această femeie, cîtă vreme poartă în pieptu-i preludiul nopţii acum, la sfîrşitul veacurilor ce iar au început spre a nu sfîrşi vreodată
eu voi fi ceasornicarul de mentisme, ca întotdeauna, Rabbi, şi voi rosti răspicat auditoriului că este abia ora patru fără cinci şi că oricine este liber să mă cunoască aşa cum sînt, fără formă şi fără apetit pentru halucinaţie, de la cel mai mic pînă la cel mai mare dintre ei, dar încă nu vor înţelege că testamentul meu poate fi un poem în care Aaron aprinde ultima candelă
privesc în ochi floarea de cenuşă, în fiecare zi ea îmi arată chipul altui evreu care mă alege drept loc de jertfă, ascult rumoarea trupurilor ce ard în memoria zilei de mîine şi în cîntecul meu de roabă abia înfiripată din bereşit, floare de cenuşă din floare de cenuşă, shoah din shoah, pesah din pesah şi floare de shoah risipită în pesah
arată-mi-te în floarea de shoah, Rabbi, căci încă nu am părăsit desăvîrşirea cu gestul prin care trupul iese din cămaşa sugestiei de a fi vinovat de absenţa milei, şi cocoşii vor cînta la intrarea în cenuşă a fiinţei imaginare, dintr-o dată vom şti cu toţii, şi viii, şi morţii şi înduraţii, şi neînduraţii, şi slabii, şi bogaţii că acela este mirosul de floare de cenuşă şi shoah că acela este gustul sîngelui de viţel sau de ţap sau de legămînt uitat, iar tu ne vei spune, Rabbi, de ce vei stropi cu sînge cortul şi toate vasele pentru slujbă inaugurînd un centru difuz de mîngîiere ce nu alină
poate că am venit degeaba la tine, dar încă îmi fac culcuş în floarea de cenuşă şi îmi ascund în disimularea isihiei adevărata înfăţişare, aşteptîndu-l pe cel fără de închipuire care este în lume dar nu vine de niciunde spre a începe, în timp ce tu, Rabbi, vei culege floarea de shoah ştiind că după Lege aproape totul este curăţat cu sînge; şi fără vărsare de sînge nu este iertare şi nici receptacol de terapie a durerii
dar cine oare ar vrea să-i fac loc în moartea mea ca într-un sac de dormit pentru doi? şi cine mi-ar înscena mie accidentul ce învie partea hemoragică a cuvîntului? cine mă va purta pe braţe prin albia îngheţată a florilor de cenuşă cu care este presărată calea de la Crăciun la Înviere prin shoah?
sfîrşitul de săptamînă va trece repede, ca şi ultimul mileniu în care tu, Rabbi, mi-ai curăţat cugetul de faptele reci şi mi-ai adus mintea în punctul cel mai însemnat al celor spuse şi încă mi-ai arătat că Aaron nu e de mine şi nu e de ieri, cum nu e de azi şi nici vorbă să fie de mîine, el are putere numai asupra păsărilor intrate în odihna ascultării, în timp ce tu m-ai hrănit cu carnea ceţoasă de lup şi cu cuvîntul viu şi lucrător, mai tăietor decît orice sabie cu două tăişuri, mi-ai luat odihna şi m-ai îmbrăcat în pielea de foc a strigătului, acum eu culeg strugurii şi îi aşez în coşurile pîntecoase, iar vinul începe singur să boncăluiască în arterele mele în graiul insomniei, dar tu vii seară de seară în ospeţia gîndului, Rabbi, şi mă ademeneşti în mirul iertării cu care glăsuieşte sîngele hipermnezic vărsat la naşterea utopiei
deoarece chipurile lucrurilor care sînt în ceruri au trebuit curăţate în felul acesta, a fost necesar ca şi noi, proştii, să ne prefacem că intrăm în ceruri fără grabă, astfel: Aaron înainte, cu vechea lui pălărie în mîna dreaptă mototolind sfios borul picat cu căcăreze de porumbel, iar eu mai la urmă, cocoşată, înnodînd în batistă legile mele ce înscriu pe inimile îngerilor numere de deţinuţi, înaintînd pînă la iconul unde te-ai ascuns, Rabbi, ca un cuvînt care pătrunde pînă acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gîndurile inimii
şi a fost clipa cînd, iscînd embrionul de verset din matricea amniotică, egal cu tine însuţi şi cu plăsmuirea celui ce se înfruptă din tine, ni te-ai arătat în sfîrşit, Rabbi, gol şi descoperit, cu pielea ta albă de evanghelist, cu ochii roşii, poate de la neon, poate de la camera de gazare, oasele tale îi desenau durerii un trup amoeboidal, pentru că nici o făptură nu este ascunsă în El mai mult decît încape inima ta în cuvîntul Lui, şi ne-ai spus, mie şi lui Aaron, împuţinaţi, să luăm loc şi să aşteptăm iscodind nevăzutul după un semn, căci n-am venit prea tîrziu, cum nici prea devreme, ca să ne naştem.
te iubesc, America, precum acel bărbat în salopetă ce şi-a irosit tinereţea lîngă o curvă beţivă şi acum îţi cere istoria personală înapoi cu vîrf şi îndesat. te iubesc intocmai acelei femei coapte peste care s-au aşternut, obeze, isteriile ideologice ale eugeníei din Est şi din a cărei feminitate trufaşă a mai rămas un homunc ce declamă dreptul la o biografie fără convenţii. te iubesc, America, precum acei copii care-ţi lustruiesc cu dinţii şi limbile lor de ceară maşinile de curse din benzile desenate ce ţin loc de sandwich cu burgeri
te iubesc, America, precum toţi învinşii treziţi din mahmureală şi care se încălzesc dimineaţa devreme la fulgerul dorinţei de a scăpa de miasma de vodcă pentru totdeauna. te iubesc pentru felul cum miros după o zi de visare şi chin la oţelărie subţiorile Statuii Libertăţii mereu gravidă şi îndrăgostită. te iubesc, America, pentru simţurile tale acute în care îşi face loc orice conjugare a verbului to be ce scoate fiinţele din lanţ şi le pune să-şi ciugulească ideile direct din gazonul cerului ca pe nişte larve unde realul leagă rod în orice anotimp
te iubesc, America, precum acei militari care au visat degeaba toată viaţa că vor pune o bombă sub pernă tovarăşului Stalin şi sub perna altor tovarăşi în care se ascundeau clonele lui Stalin. te iubesc precum acei soldaţi ce n-au reuşit să-l radă la timp pe dictatorul Ceauşescu şi să-l angajeze la Marea Casă de Nebuni a Poporului în chip de portar la raiul post-totalitar al emanaţilor. te iubesc, America, prin dragostea băieţilor tineri ce n-au izbutit nici măcar să-i pipăie pe criminalii bine păziţi ce ne fierbeau minţile în cazanul siberian plin cu maţe şi sînge şi ochi clarvăzători de poeţi, dar nici să sară la timp peste Zidul Berlinului n-au reuşit, şi atunci, ca să se răcorească, şi-au descărcat puşca de vînătoare a babacului pe limba unde supurau în implozie cuvinte interzise dragoste, libertate, adevăr, Dumnezeu, America, Frank Zappa, Monica Lovinescu, Emil Cioran, Eugen Ionescu, dolar, sex, drog, hippi flower-power, transcendentali, miracol şi alte cîteva milioane de cuvinte-delicte prin care fiinţa umană- în esenţa ei de buruiană tăcută a păcatului şi a erorii în extensie- ia mereu în stăpînire trupul cast de mumie fragedă al Pămîntului-mamă-şi-tată-şi-prunc-de-Tată-Fiu-Mîntuitor
te iubesc, America, cu dragostea tuturor sinucigaşilor din Est cărora în anii de teroare- în timp ce tu încă mai negociai cu dictatorii din lagărul sovietic şi le acordai clauza naţiunii celei mai favorizate-, le-a reuşit măcar ultima expresie a disperării nobile exact în noaptea de Anul Nou. şi numai atunci, în timp ce ochii le ţîşneau afară din cranii ca nişte artificii, ei împroşcau cerul senin al patriei cu cuvinte bine articulate despre dragostea faţă de ţară, de mamă şi de dumnezei amnezici. te iubesc, America, pentru felul în care te trezeşti tu dimineaţa lent din somnul raţiunii , după cîte o picoteală de cincizeci de ani, şi te uiţi cu poftă la noile utopii militare cum la un joc recent pentru băieţi buni ca Rain Man, ce bîjbîie şi prin Europa de Est, unde copiii supradotaţi erau îmbrăţişaţi şi pupaţi numai în somn pentru a deveni cît mai repede oamenii noi de care avea nevoie statistica spălării creierelor. dar te iubesc, America, pentru că şocul viitorului tău ne-a atins şi pe noi ca o undă seismică lentă ce ne globalizează cu rîvnă pe toţi în acelaşi zbor deasupra unui cuib de cuci unde ea visează în inima acelei reţele de sîrme o lume a eficienţei şi a ordinii ca-ntr-un ceasornic cu capac de sticlă. şi te iubesc, America, de la înălţimea acelui urlet ce nu se deosebeşte prin nimic de Urletul cu care te iubea încă din 1956 şi Allen Ginsberg şi din interiorul căruia văd eu acum din ce în ce mai bine că am părăsit un secol în care toate minţile strălucite ale fiecărei generaţii au fost trase în ţeapă, sodomizate şi distruse de apocalipsele ideologice totalitare. te iubesc, America, pentru că ştii să găseşti iadul şi să treci prin el cu alaiul de îndrăgostiţi după tine, în timp ce tu tot lui Chaplin îi dai apă la moară, deşi băiatul, cu ideile lui de stînga, nu-ţi prea înţelege luxul energiei de rutină ce te pune la treabă şi te scoate deasupra tuturor. te iubesc, America, pentru felul cum poţi tu să alergi de-a lungul faliei pe care natura umană alunecă sub nivelul unei anxietăţi existenţiale suportabile, incinerînd într-un crematoriu conştiinţa cetăţeanului exemplar Forrest Gump
ah, cît de mult de iubesc, America, pentru toate viciile tale de mamă aflată în desţelenirea inhibiţiilor culturale generaţioniste şi etnic-naţionaliste şi pentru stilul popular mistic al politicienilor tăi de tribună. te iubesc pentru că, fie şi numai în scopuri electorale, ştii să te dezbraci în public, să-mi arăţi bubele tale greu de tratat, să-mi arăţi fundul tău mare în care zornăie frazele mestecate ca nişte chips-uri ieftine. tu ştii să-l pui pe Bill Clinton să explice naţiunii în direct cît de ovală este sala în care partidele sale de sex oral cu Monica au afectat negocierile americane de pace din Orientul Mijlociu. te iubesc, pentru că alegi să-mi explici în clişee romantice beat cît de puternică e comunitatea gay prin arsenalul ei de simboluri iconoclaste cu care omul nu se mai poate nici îmbăta şi nici întoarce la Dumnezeu decît stors ca o picătură de otravă din moartea cuvîntului. te iubesc cu iubirea eroilor tăi care au căzut pentru uniune ca şi eroii mei, bucurîndu-se de puterea stranie, minunată a omului de a alege viaţa şi de a muri, cînd îşi duce soldaţii negri la pierzanie dar nu poate fi înfrînt. te iubesc în ritm adînc de kaddish, America neshama. te iubesc, America, pentru că te răsfeţi ca o fostă fată săracă ce a ajuns cucoană mare, dar care nu uită de unde a plecat, şi tocmai de aceea se aşează în fiecare săptămînă în fotoliul psihanalistului, plătind bine ca să-şi rezolve problemele generate de viaţa grea şi plină de privaţiuni, cu lungi perioade de spitalizare, cu abuzuri sexuale, cu tentative de autoliză eşuate din cauze rămase necunoscute. te iubesc, America, pentru că ştii că vei muri de opulenţă ca orice fostă fată săracă ce a ajuns prea repede Marea Doamnă a Lumii Libere, dar deja ţi-ai luat măsurile de precauţie şi ai descoperit în sfîrşit dragostea ce ne poate salva de fascinaţia celor două vederi din sala de disecţie a planetei resuscitate
te iubesc, America, prin seducţia cu care l-am iubit pe întîiul meu erou bărbos de reverie şi care nu a fost un paşoptist ilustru ci Abraham Lincoln în dimineaţa tragediei. te iubesc, America, pentru timpul irosit al adolescenţei mele cînd am obosit să tot caut un bărbat care să intre la fel de uşor în epopeea naţională mioritică precum creştetul lui John Wayne sub pălăria de cow-boy fără speranţă a Vestului tău sălbatic. te iubesc, America, prin acea uimire în faţa ultimelor vertebre sacrate afişate de Marlon Brando în Ultimul Tango la Paris la o despuiere mondenă cu care se încheia o lungă perioadă de pudică aşteptare a pescăruşului scăpat ca prin minune de la Pearl Harbour datorită unui zîmbet irezistibil de învins
te iubesc, America, pentru frigul din oasele sclavilor tăi ce au cărat pe umerii lor Sudul dintr-o parte în alta a hărţii pînă cînd, într-o zi, şi-au băut sîngele de sete şi apoi şi-au mîncat burta, aflîndu-şi liniştea de-abia în faţa unui înger în zeghe ce a pacificat toate culorile pieilor umane cu un rithm and blues fără început şi fără de sfîrşit. te iubesc, America, pentru felul cum plonjezi tu în epava sufletului meu de copil care îi compătimeşte pe redactorii de la The New Yorker nevoiţi să trieze zece din cele aproape zece mii de poeme expediate lunar de visătorii fără odihnă ce bîntuie prin văgăunile englezei americane. te iubesc, America, pentru cele douăzeci de chipuri cu care Andy Warhol o trimitea pe Marilyn Monroe la o repetiţie generală pentru eternitatea fantasmatică în care a intrat clişeul blondei sexy a secolului XX. te iubesc, America, pentru anul 1969 cînd cei 400 000 de tineri s-au întîlnit în paradisiacă ipostază pentru primul Music And Art Fair de la Woodstock lîngă Bethel, New York, şi s-au îndopat acolo şi cu raţia mea de libertate, şi cu raţia mea de soare, în timp ce eu, aici, eram pitită de tovarăşi după cortina de fier ca un ceva ruşinos pentru că eram stîngace, iar pedagogia sovietică nu accepta faptul că emisfera mea dreaptă, sediul miraculosului Punct al lui Dumnezeu din teoria lui Melvin Morse, depozita o lume cu legi ce aruncau în aer principiile eticii şi echităţii socialiste
te iubesc, America, pentru tinerii tăi voluntari tunşi paj care au venit după Revoluţie în blue jeans să şteargă de rahat popourile zbîrcite ale copiilor retardaţi din creşele patriei. te iubesc, America, pentru că ştii să gafezi prin excese de libertate pe care apoi le plăteşti tot tu înmiit, în timp ce mie mi se pare greu să accept risipa ta de imaginaţie. te iubesc, America, pentru că ai început să înţelegi de ce nu e corect politic ca unii să mute cu degetele lor groase luna de pe cer direct pe tavanul din dormitor, în timp ce alţii nu au pentru biserica trupului decît nacela cuvîntului homeless. te iubesc, America nerăbdătoare, pentru că te scoli cîteodată cu cearcăne şi cu capsa pusă şi îţi asumi tot tu pentru alţii cheia socratică, maieutică de a-i ajuta să devină ceea ce sînt de fapt, dar cu un defazaj de timp pe care toată lumea îl descrie ca fiind un abuz de voinţă
te iubesc, America, pentru clipa cînd De Kooning a încasat 1 200 000 de dolari la Christie's pentru Two Women, răsturnînd mitul artistului viu şi prost plătit. te iubesc, America, pentru că, deşi nu avea încă multă lume televizor la mine în oraş, moartea lui J.F.K. m-a răscolit ca un seism planetar, în timp ce decesul lui Gheorghe Gheorghiu Dej abia m-a atins, îngrijorîndu-mă eu la vremea aceea numai pentru machiajul vecinei de la trei, care era responsabilă cu curăţenia şi comportarea tovărăşească pe scară. dar te iubesc, America, pentru misterele tale politice şi pentru chefurile cu jazz şi gin cu coca de la legendarele jam-sessions ale geniilor contestatare. te iubesc, America, aşa cum iubesc motivul năvodului în care se zbat peştii de o anumită dimensiune pe lîngă care norocul trece ca săgeata. te iubesc, America, din burta unui peşte nici prea mare dar nici prea mic care este mereu înghiţit de cîte o balenă ce distribuie libertatea ca pe un hangar din care numai robii pleacă, în timp ce regii dorm ca somnul într-un mîl burghez de teorii despre pretextele de a fi în suplu powershift
te iubesc, America rănită, te iubesc cu stupoarea ce am simţit-o în ziua de 11 septembrie cînd teroriştii ţi-au aruncat în aer Turnurile Gemene ca pe două gogoşi pufoase umplute cu gem de gutui şi pastă de carne, iar acum ştiu că aceeaşi groază am simţit-o în ziua cînd doctorul Şaptefraţi mi-a enunţat ideea de a-mi tăia ambii sîni, în care auzise el cum ticăie două bombe, şi am spus NU imaginii new-yorkeze a dezastrului şi am spus NU doctorului ce voise să mă readucă la status de Adam, însă de atunci umblu prin lume cu craniul ras şi buzunarele pline de citostatice şi în sufletul meu ticăie mereu o bombă pe care cineva cu chip de înger ar putea să mi-o pună în traista plină de mere, în timp ce identitatea mea feminină ameninţată de rezecţii continuă să coaguleze matricea unei lumi ce trebuie să rămînă întreagă ca o icoană tragică pictată pe cerul nopţii de Frida Kahlo
te iubesc, America, pentru că am nevoie de servitutea geo-politică ce mă lasă virgină în libertate mentală şi afectivă şi spirituală. te iubesc pentru că nu ai limite nici în bine, cum nici în rău or asta înseamnă deja un concept inteligent care naşte echilibru. te iubesc, America, în cheia noilor alianţe ale gladiatorilor globali care transformă hărţile în programe de organizare a fiinţelor umane în jurul unor centri de putere multiculturală. te iubesc, America, pentru că ai devenit acea Idee de libertate dincolo de care nu mai urmează decît misterul revelat şi Unul Dumnezeu văzut în 2004 cu ochi lui Dali la o sută de ani de la naştere. te iubesc, America, pentru că ai venit în sfîrşit să o scoţi din firida pivniţei pe bunica ce a murit ascunsă în '45, aşteptîndu-te lîngă un colac mare de cinci kilograme frămîntat în chip de salut din făină şi cenuşa bunicului
ştiu, America, ştiu tot ce urmează să facem împreună de acum încolo: vom merge de-a lungul Ideii şi nu ne vom mai putea opri, vom atinge cu minţile noastre geniale Ideea şi nu ne vom mai despărţi. şi te iubesc, America, pentru că noi ne vom ţine de mînă precum bărbatul şi femeia ce intră prima dată în apa învolburată a oceanului ca să se boteze a doua oară şi să se spele de pulberea de aur a iluziilor. şi te iubesc, America, pentru că vom păşi ţinîndu-ne de mînă prin arcul porţii ce deschide patio-uri de discurs în casa noastră planetară şi vom afla de la îngeri tot ce fac preşedinţii noştri şi gorilele lor musculoase în ceasurile lungi cînd îşi vorbesc prin semne şi cifre despre oameni ca mine ce nu mai au nimic de pierdut decît visul american. vom avea toate informaţiile despre iubirea noastră prin internet şi ne vom scrie în fiecare zi mesaje de îmbunătăţit un destin global. ne vom ţine de mînă în faţa altarului şi vom bea din acceaşi agheasmă soft şi, dacă va fi să fie, vom sări în aer cu toţii ca nişte stele timpurii făcute din pastă de sfinţi amestecaţi cu pămînt şi apă, ţinîndu-ne de mînă, ţinîndu-ne de mînă, mereu ţinîndu-ne de mînă, în timp de Dumnezeu, neştiind cît de acută este pentru noi subdiviziunea umană a vieţii, se va întoarce tacticos la Om ca la o fosilă, reinventînd povestea celui ce n-a putut supravieţui din cauza excesului de libertate fără scripturi- povestea omului aşa cum a fost de la bun început şi pînă ce am ajuns să te iubesc, America, America tuturor dezmoşteniţilor, nefericita mea America, America
Poezii de Angela Furtună
|