Floare de cenuşă

 Te iubesc, America

Floare de cenuşă

poate că am venit degeaba la tine,

poate că scaunul harului e ocupat de mirosul de femeie

în zdrenţe rămas de la întemeierea lumii între vămi,

                        iar eu tot nu înţeleg de ce în vremurile din urmă

poporul mă hăituieşte

în timp ce eu tînjesc după desăvîrşirea cerută de cugetul tău, Rabbi,

cel care mă iubeşti ca pe un ciob de cer

                                    şi mă ţii în lumina ochilor tăi

cum o cămaşă de forţă peste

                                    înfăţişarea adevărată a lucrurilor

şi stau în palma Dumnezeului celui viu şi ilustru

încăpînd toată în confuzia cosmogonică de după înălţare,

şi sînt pusă ca privelişte în mijlocul ocărilor

            în plumb de cuvînt hipnagog

şi stau de vorbă cu vocea ta, Rabbi, gîndind la fel cum

orbecăiesc prin plaur alveolele liniştii,

şi mănînc miez de nucă în timp ce îl aşteptăm

cu toţii pe fratele Timotei să schimbe tectonica visului

în text de cenuşă, iar eu atîta te rog, Rabbi, să-mi arăţi

cum trebuie să ne ţinem de lucrurile pe care le-am auzit,

ca să nu fim depărtaţi de ele ca de o muzică ce nu ne aude,

căci m-am trezit într-un interval discontinuu

ce nu leagă lumile de lumi ci de rostul cuvîntului,

cînd nu e nici ieri, cum nu e nici azi şi cu atît mai mult

nu e mîine

sînt un copil bătrîn născut de o mamă în lanţuri,

nu pot păşi decît prin praful semantic prin care ajung

la mine răcoroasele priviri ale ostaticilor

în timp ce adunarea îngerilor Abelé mă scade din tikun

cu ascuţişul colţilor cu care ne crestam, în copilăria

iluziei, articulaţia pumnului şi ne sugeam apoi unul altuia

din rană seva amară pe care mai tîrziu o scuipam deasupra

Suişului Adumim,umplînd valea cu păduri de portocali

tu ai iubit neprihănirea, Rabby, şi ai urît nelegiuirea,

tu ai dus puşca la ochi şi ai ochit bine, lupul acela

avea o carne cu gust de ceaţă şi ne-am înfruptat amîndoi

din discursuri şi imagini şi m-ai lăsat să mă satur de semn,

dar apoi ai arătat cu degetul în direcţia mea, explicînd

pietonilor surprinşi de noul val la intersecţie că

un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva

dela Domnul , căci este un om nehotărît şi nestatornic

în toate căile sale, da, firea de duminică a omului

e sprintenă iar florile de cenuşă umplu lumea cu chipuri,

eu văd în fiecare zi cum soarele răsare din fîntînă şi apune

 într-un obraz de femeie făcută din bărbat cu gust de cenuşă

Eva  Adam  Set Enos Cainan  Mahalaleel  Iared  Enoh 

Metusala  Lameh  Noe  Sem  Ham  Iafet  Canaan  Gomer

Magog  Madai  Iavan  Tubal  Meşec Tiras  Aşchenaz  Rifat

Togarma  Elişa  Tarşiş  Chitim   Dodanim  Cuş  Miţraim

Put  Seba  Havila  Sabta  Raema  Sabteca  Şeba  Dedan  Nimrod

Ludimi  Anamimi  Lehabimi  Naftuhimi  Patrusimi  Casluhimi

Caftorimi  Sidon  Het  Iebusiţi  Archiţi  Siniţi  Arvadiţi  Temariţi

Hamatiţi   Elam Asur  Arpacşad  Lud  Aram  Uţ  Hul  Gheter  Maş

Şelah  Eber  Peleg  Ioctan  Almodad  Şelef  Aţarmaved  Ierah

Adoram  Uzal  Dicla  Obal  Abimael  Seva  Ofir  Havila  Iobab

Avram  Nahor  Lot  Sarai  Milca   Haran Terah  Reu  Serug  Lya

Elam  Maş  Amada  Agnita  Iurin  Zamir  cu toate seminţiile literelor

de dragul întîiului Kaddish de taină mai stai cu mine, Rabbi,

altminteri voi trece ca floarea ierbii de la un Dumnezeu la altul

deşi voi fi grabnică la ascultare, înceată la vorbire,

zăbavnică la mînie, iar vineri seara, cînd vom polei acoperişul

Templului cu melancolie, va veni din nou Aaron cu carul plin

de rodii şi vom rînji amîndoi cu gurile însîngerate

la statuile despuiate din faţa Palatului Culturii, iar Aaron

mă va apuca de plete şi mă va tîrî printre florile de cenuşă

arătîndu-mă consumatorilor de semne şi de litere, strigînd:

stăruiţi în dragostea frăţească, şi nu daţi uitării primirea

de oaspeţi, căci unii, prin ea au găzduit fără să ştie

pe îngeri,   dar nu vă uitaţi cu bunătate la această femeie,

cîtă vreme poartă în pieptu-i preludiul nopţii acum, la sfîrşitul

veacurilor ce iar au început spre a nu sfîrşi vreodată

eu voi fi ceasornicarul de mentisme, ca întotdeauna, Rabbi, şi voi rosti

răspicat auditoriului că este abia ora patru fără cinci şi că

oricine este liber să mă cunoască aşa cum sînt, fără formă

şi fără apetit pentru halucinaţie, de la cel mai mic pînă la

cel mai mare dintre ei,  dar încă nu vor înţelege că testamentul

meu poate fi un poem în care Aaron aprinde ultima candelă

privesc în ochi floarea de cenuşă,  în fiecare zi ea îmi arată

chipul altui evreu care mă alege drept loc de jertfă,

ascult rumoarea trupurilor ce ard în memoria zilei de mîine

şi în cîntecul meu de roabă abia înfiripată din bereşit,

floare de cenuşă din floare de cenuşă, shoah din shoah,

pesah din pesah şi floare de shoah risipită în pesah

arată-mi-te în floarea de shoah, Rabbi, căci încă nu am

părăsit desăvîrşirea cu gestul prin care trupul iese din

cămaşa sugestiei de a fi vinovat de absenţa milei, şi

cocoşii vor cînta la intrarea în cenuşă a fiinţei imaginare,

dintr-o dată vom şti cu toţii, şi viii, şi morţii

şi înduraţii, şi neînduraţii, şi slabii, şi bogaţii

că acela este mirosul de floare de cenuşă şi shoah

că acela este gustul sîngelui de viţel sau de ţap sau de

legămînt uitat, iar tu ne vei spune, Rabbi, de ce

vei stropi cu sînge cortul şi toate vasele pentru slujbă

inaugurînd un centru difuz de mîngîiere ce nu alină

poate că am venit degeaba la tine, dar încă îmi fac culcuş

în floarea de cenuşă şi îmi ascund în disimularea isihiei

adevărata înfăţişare, aşteptîndu-l pe cel fără de închipuire

care este în lume dar nu vine de niciunde spre a începe, în timp

ce tu, Rabbi, vei culege floarea de shoah ştiind că după Lege

aproape totul este curăţat cu sînge; şi fără vărsare de sînge

nu este iertare  şi nici receptacol de terapie a durerii

dar cine oare ar vrea să-i fac loc în moartea mea ca într-un sac

de dormit pentru doi? şi cine mi-ar înscena mie accidentul

ce învie partea hemoragică a cuvîntului? cine mă va purta

pe braţe prin albia îngheţată a florilor de cenuşă cu care este

presărată calea de la Crăciun la Înviere prin shoah?

sfîrşitul de săptamînă va trece repede, ca şi ultimul mileniu

în care tu, Rabbi, mi-ai curăţat cugetul de faptele reci şi

mi-ai adus mintea în punctul cel mai însemnat al celor spuse

şi încă mi-ai arătat că Aaron nu e de mine şi nu e de ieri,

cum nu e de azi şi nici vorbă să fie de mîine, el are putere

numai asupra păsărilor intrate în odihna ascultării,

în timp ce tu m-ai hrănit cu carnea ceţoasă de lup

şi cu cuvîntul viu şi lucrător, mai tăietor decît orice sabie

cu două tăişuri, mi-ai luat odihna şi m-ai îmbrăcat

în pielea de foc a strigătului, acum eu culeg strugurii şi

îi aşez în coşurile pîntecoase, iar vinul începe singur să

boncăluiască în arterele mele în graiul insomniei,

dar tu vii seară de seară în ospeţia gîndului, Rabbi,

şi mă ademeneşti în mirul iertării cu care glăsuieşte

sîngele hipermnezic vărsat la naşterea utopiei

deoarece chipurile lucrurilor care sînt în ceruri

au trebuit curăţate în felul acesta, a fost necesar ca şi noi,

proştii, să ne prefacem că intrăm în ceruri fără grabă, astfel:

Aaron înainte, cu vechea lui pălărie în mîna dreaptă

mototolind sfios borul picat cu căcăreze de porumbel,

iar eu mai la urmă, cocoşată, înnodînd în batistă legile

mele ce înscriu pe inimile îngerilor numere de deţinuţi, înaintînd

pînă la iconul unde te-ai ascuns, Rabbi, ca un cuvînt care pătrunde

pînă acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi

măduva, judecă simţirile şi gîndurile inimii

şi a fost clipa cînd, iscînd embrionul de verset din

matricea amniotică, egal cu tine însuţi şi cu plăsmuirea

celui ce se înfruptă din tine, ni te-ai arătat în sfîrşit, Rabbi,

gol şi descoperit, cu pielea ta albă de evanghelist, cu ochii

roşii, poate de la neon, poate de la camera de gazare, oasele

tale îi desenau durerii un trup amoeboidal, pentru că nici o

făptură nu este ascunsă în El mai mult decît încape inima ta

în cuvîntul Lui, şi ne-ai spus, mie şi lui Aaron, împuţinaţi,

să luăm loc şi să aşteptăm iscodind nevăzutul după un semn,

căci n-am venit prea tîrziu, cum nici prea devreme, ca să ne naştem.

Te iubesc, America

te iubesc, America, precum acel bărbat în salopetă  ce  şi-a irosit tinereţea

   lîngă o curvă beţivă şi acum îţi cere istoria personală înapoi cu vîrf şi îndesat.

      te iubesc intocmai acelei femei coapte peste care s-au aşternut, obeze,

          isteriile ideologice ale eugeníei din Est şi din a cărei feminitate trufaşă

            a mai rămas un homunc ce declamă dreptul la o biografie fără convenţii.

te iubesc, America, precum acei copii care-ţi lustruiesc cu dinţii şi limbile lor de

   ceară maşinile de curse din benzile desenate ce ţin loc de sandwich cu burgeri

te iubesc, America, precum toţi învinşii treziţi din mahmureală

   şi care se încălzesc dimineaţa devreme la fulgerul dorinţei de a scăpa

                        de miasma de vodcă pentru totdeauna.

te iubesc pentru felul cum miros după o zi de visare şi chin la oţelărie

   subţiorile Statuii Libertăţii mereu gravidă şi îndrăgostită.

         te iubesc, America, pentru simţurile tale acute în care îşi face

               loc orice conjugare a verbului to be  ce scoate fiinţele

      din lanţ şi le pune să-şi ciugulească ideile direct din gazonul cerului

               ca pe nişte larve unde realul leagă rod în orice anotimp

te iubesc, America, precum acei militari care au visat degeaba

    toată viaţa că vor pune o bombă sub pernă tovarăşului Stalin şi sub

        perna altor tovarăşi în care se ascundeau clonele lui Stalin.

te iubesc precum acei soldaţi ce n-au reuşit să-l radă la timp

   pe dictatorul Ceauşescu şi să-l angajeze la Marea Casă de Nebuni

        a Poporului în chip de portar la raiul post-totalitar al emanaţilor.

te iubesc, America, prin dragostea băieţilor tineri ce n-au izbutit

   nici măcar să-i pipăie pe criminalii bine păziţi ce ne fierbeau minţile

      în cazanul siberian plin cu maţe şi sînge şi ochi clarvăzători de poeţi,

         dar nici să sară la timp peste Zidul Berlinului n-au reuşit,

     şi atunci, ca să se răcorească, şi-au descărcat puşca de vînătoare

   a babacului pe limba unde supurau în implozie cuvinte interzise

  dragoste, libertate, adevăr, Dumnezeu, America, Frank Zappa,

   Monica Lovinescu, Emil Cioran, Eugen Ionescu, dolar, sex,

      drog, hippi flower-power, transcendentali, miracol

şi alte cîteva milioane de cuvinte-delicte prin care fiinţa umană-

     în esenţa ei de buruiană tăcută a păcatului şi a erorii în extensie-

ia mereu în stăpînire trupul cast de mumie fragedă

         al Pămîntului-mamă-şi-tată-şi-prunc-de-Tată-Fiu-Mîntuitor

te iubesc, America, cu dragostea tuturor sinucigaşilor din Est

   cărora în anii de teroare- în timp ce tu încă mai negociai cu dictatorii

      din lagărul sovietic şi le acordai clauza naţiunii celei mai favorizate-,

      le-a reuşit măcar ultima expresie a disperării nobile exact în noaptea

   de Anul Nou. şi numai atunci, în timp ce ochii le ţîşneau afară din cranii ca

  nişte artificii, ei împroşcau cerul senin al patriei cu cuvinte bine articulate

         despre dragostea faţă de ţară, de mamă şi de dumnezei amnezici.

te iubesc, America, pentru felul în care te trezeşti tu dimineaţa

   lent din somnul raţiunii , după cîte o picoteală de cincizeci de ani,

      şi te uiţi cu poftă la noile utopii militare cum la un joc recent pentru

      băieţi buni ca Rain Man, ce bîjbîie şi prin Europa de Est, unde copiii

  supradotaţi erau îmbrăţişaţi şi pupaţi numai în somn pentru a deveni 

     cît mai repede oamenii noi de care avea nevoie statistica spălării creierelor.

dar te iubesc, America, pentru că şocul viitorului tău ne-a atins şi pe noi

    ca o undă seismică lentă ce ne globalizează cu rîvnă pe toţi

      în acelaşi zbor deasupra unui cuib de cuci unde ea visează în inima

              acelei reţele de sîrme o lume a eficienţei şi a ordinii

                     ca-ntr-un ceasornic cu capac de sticlă.

şi te iubesc, America, de la înălţimea acelui urlet ce nu se deosebeşte

   prin nimic de Urletul cu care te iubea încă din 1956 şi Allen Ginsberg şi

      din interiorul căruia văd eu acum din ce în ce mai bine că am părăsit un

  secol în care toate minţile strălucite ale fiecărei generaţii au fost trase

         în ţeapă, sodomizate şi distruse de apocalipsele ideologice totalitare.

te iubesc, America, pentru că ştii să găseşti iadul şi să treci prin el

      cu alaiul de îndrăgostiţi după tine, în timp ce tu tot lui Chaplin

    îi dai apă la moară, deşi băiatul, cu ideile lui de stînga, nu-ţi prea înţelege

          luxul energiei de rutină ce te pune la treabă şi te scoate deasupra tuturor.

te iubesc, America, pentru felul cum poţi tu să alergi de-a lungul faliei pe care

     natura umană alunecă sub nivelul unei anxietăţi existenţiale suportabile,

incinerînd într-un crematoriu conştiinţa cetăţeanului exemplar Forrest Gump

ah, cît de mult de iubesc, America, pentru toate viciile tale de mamă

aflată în desţelenirea inhibiţiilor culturale generaţioniste şi etnic-naţionaliste

         şi pentru stilul popular mistic al politicienilor tăi de tribună.

te iubesc pentru că, fie şi numai în scopuri electorale, ştii să te dezbraci

   în public, să-mi arăţi bubele tale greu de tratat, să-mi arăţi fundul tău

    mare în care zornăie frazele mestecate ca nişte chips-uri ieftine. tu

    ştii să-l pui pe Bill Clinton să explice naţiunii în direct cît de ovală

       este sala în care partidele sale de sex oral cu Monica au afectat

                negocierile americane de pace din Orientul Mijlociu.

te iubesc, pentru că alegi să-mi explici în clişee romantice beat

   cît de puternică e comunitatea gay prin arsenalul ei de simboluri

       iconoclaste cu care omul nu se mai poate nici îmbăta şi nici

             întoarce la Dumnezeu decît stors ca o picătură

                          de otravă din moartea cuvîntului.

te iubesc cu iubirea eroilor tăi care au căzut pentru uniune ca şi eroii mei,

   bucurîndu-se  de puterea stranie, minunată a omului de a alege viaţa

       şi de a muri, cînd îşi duce soldaţii negri la pierzanie dar nu

                            poate fi înfrînt.

        te iubesc în ritm adînc de kaddish, America neshama.

te iubesc, America, pentru că te răsfeţi ca o fostă fată săracă ce a

   ajuns cucoană mare, dar care nu uită de unde a plecat, şi tocmai de aceea

      se aşează în fiecare săptămînă în fotoliul psihanalistului, plătind bine

           ca să-şi rezolve problemele generate de viaţa grea şi plină de

          privaţiuni, cu lungi perioade de spitalizare, cu abuzuri sexuale,

         cu tentative de autoliză eşuate din cauze rămase necunoscute.

te iubesc, America, pentru că ştii că vei muri de opulenţă ca orice

   fostă fată săracă ce  a ajuns prea repede  Marea Doamnă  a Lumii

       Libere, dar deja ţi-ai luat măsurile de precauţie şi ai descoperit

   în sfîrşit dragostea ce ne poate salva de fascinaţia

      celor două vederi din sala de disecţie a planetei resuscitate

te iubesc, America, prin seducţia cu care l-am iubit pe întîiul meu

   erou bărbos de reverie şi care nu a fost un paşoptist ilustru

             ci Abraham Lincoln în dimineaţa tragediei.

te iubesc, America, pentru timpul irosit al adolescenţei mele cînd

   am obosit să tot caut un bărbat care să intre la fel de uşor în epopeea

      naţională mioritică precum creştetul lui John Wayne sub pălăria de cow-boy

                  fără speranţă a Vestului tău sălbatic.

te iubesc, America, prin acea uimire în faţa ultimelor vertebre sacrate

   afişate de Marlon Brando în Ultimul Tango la Paris la o despuiere mondenă

        cu care se încheia o lungă perioadă de pudică aşteptare a pescăruşului

  scăpat ca prin minune de la Pearl Harbour datorită unui zîmbet irezistibil de învins

te iubesc, America, pentru frigul din oasele sclavilor tăi ce au cărat

   pe umerii lor Sudul dintr-o parte în alta a hărţii pînă cînd, într-o zi,

     şi-au băut sîngele de sete şi apoi şi-au mîncat burta, aflîndu-şi liniştea 

     de-abia în faţa unui înger în zeghe ce a pacificat toate culorile pieilor umane

                cu un rithm and blues fără început şi fără de sfîrşit.

te iubesc, America, pentru felul cum plonjezi tu în epava sufletului

   meu de copil care îi compătimeşte pe redactorii de la The New Yorker

      nevoiţi să trieze zece din cele aproape zece mii de poeme expediate lunar

    de  visătorii fără odihnă ce bîntuie prin văgăunile englezei americane.

te iubesc, America, pentru cele douăzeci de chipuri cu care Andy Warhol

   o trimitea pe Marilyn Monroe la o repetiţie generală pentru eternitatea

       fantasmatică în care a intrat clişeul blondei sexy a secolului XX.

te iubesc, America, pentru anul 1969 cînd cei 400 000 de tineri

   s-au întîlnit în paradisiacă ipostază pentru primul Music And Art Fair

      de la Woodstock lîngă Bethel, New York, şi s-au îndopat acolo

               şi cu raţia mea de libertate, şi cu raţia mea de soare,

în timp ce eu, aici, eram pitită de tovarăşi după cortina de fier ca un

    ceva ruşinos pentru că eram stîngace, iar pedagogia sovietică nu accepta

    faptul că emisfera mea dreaptă, sediul miraculosului Punct al lui Dumnezeu

   din teoria lui Melvin Morse, depozita o lume cu legi ce aruncau în aer

                         principiile eticii şi echităţii socialiste

te iubesc, America, pentru tinerii tăi voluntari tunşi paj

   care au venit după Revoluţie în blue jeans să şteargă de rahat

           popourile zbîrcite ale copiilor retardaţi din creşele patriei.

te iubesc, America, pentru că ştii să gafezi prin excese de libertate

    pe care apoi le plăteşti tot tu înmiit, în timp ce mie mi se pare

                 greu să accept risipa ta de imaginaţie.

te iubesc, America, pentru că ai început să înţelegi de ce nu e

   corect politic ca unii să mute cu degetele lor groase luna de pe

      cer direct pe tavanul din dormitor, în timp ce alţii nu au pentru

              biserica trupului decît nacela cuvîntului homeless.

te iubesc, America nerăbdătoare, pentru că te scoli cîteodată cu cearcăne

   şi cu capsa pusă şi îţi asumi tot tu pentru alţii cheia socratică, maieutică

     de a-i ajuta  să devină ceea ce sînt de fapt, dar cu un defazaj de timp

            pe care toată lumea îl descrie ca fiind un abuz de voinţă

te iubesc, America, pentru clipa cînd De Kooning a încasat 1 200 000 de

    dolari la Christie's pentru Two Women, răsturnînd mitul artistului viu şi

                                   prost plătit.

te iubesc, America, pentru că, deşi nu avea încă multă lume televizor la

   mine în oraş, moartea lui J.F.K. m-a răscolit ca un seism planetar, în timp

      ce decesul lui Gheorghe Gheorghiu Dej abia m-a atins, îngrijorîndu-mă

   eu la vremea aceea numai pentru machiajul vecinei de la trei,

         care era responsabilă cu curăţenia şi comportarea tovărăşească pe scară.

dar te iubesc, America, pentru misterele tale politice şi pentru chefurile

   cu jazz şi gin cu coca de la legendarele jam-sessions ale geniilor contestatare.

te iubesc, America, aşa cum iubesc motivul năvodului în care se zbat

   peştii de o anumită dimensiune pe lîngă care  norocul trece ca săgeata.

te iubesc, America, din burta unui peşte nici prea mare dar nici prea mic

    care este mereu înghiţit de cîte o balenă ce distribuie libertatea ca pe

     un hangar din care numai robii pleacă, în timp ce regii dorm ca somnul

  într-un mîl burghez de teorii despre pretextele de a fi în suplu powershift

te iubesc, America rănită, te iubesc cu stupoarea ce am simţit-o în ziua de

   11 septembrie cînd teroriştii ţi-au aruncat în aer Turnurile Gemene

    ca pe două gogoşi  pufoase umplute cu gem de gutui şi pastă de carne,

iar acum ştiu că aceeaşi groază am simţit-o în ziua cînd doctorul Şaptefraţi

   mi-a enunţat ideea de a-mi tăia ambii sîni, în care auzise el cum ticăie

       două bombe, şi am spus NU imaginii new-yorkeze a dezastrului

şi am spus NU doctorului ce voise să mă readucă la status de Adam,

    însă de atunci umblu prin lume cu craniul ras şi buzunarele pline

     de citostatice şi în sufletul meu ticăie mereu o bombă pe care

cineva cu chip de înger ar putea să mi-o pună în traista plină de mere,

    în timp ce identitatea mea feminină ameninţată de rezecţii

      continuă să coaguleze matricea unei lumi ce trebuie să rămînă

întreagă ca o icoană tragică pictată pe cerul nopţii de Frida Kahlo

te iubesc, America, pentru că am nevoie de servitutea geo-politică

   ce mă lasă virgină în libertate mentală şi afectivă şi spirituală.

te iubesc pentru că nu ai limite nici în bine, cum nici în rău

    or asta înseamnă deja un concept inteligent care naşte echilibru.

te iubesc, America, în cheia noilor alianţe ale gladiatorilor globali

   care transformă hărţile în programe de organizare a fiinţelor umane

               în jurul unor centri de putere multiculturală.

te iubesc, America, pentru că ai devenit acea Idee de libertate

   dincolo de care nu mai urmează decît misterul revelat şi Unul Dumnezeu

           văzut în 2004 cu ochi lui Dali la o sută de ani de la naştere.

te iubesc, America, pentru că ai venit în sfîrşit să o scoţi din firida pivniţei

   pe bunica ce a murit ascunsă în '45, aşteptîndu-te lîngă un colac mare de

     cinci  kilograme frămîntat în chip de salut din făină şi cenuşa bunicului

ştiu, America, ştiu tot ce urmează să facem împreună de acum încolo:

        vom merge de-a lungul Ideii şi nu ne vom mai putea opri, vom

         atinge cu minţile noastre geniale Ideea şi nu ne vom mai despărţi.

şi te iubesc, America, pentru că noi ne vom ţine de mînă precum

      bărbatul şi femeia ce intră prima dată în apa învolburată a oceanului

   ca să se boteze a doua oară şi să se spele de pulberea de aur a iluziilor.

şi te iubesc, America, pentru că vom păşi ţinîndu-ne de mînă

   prin arcul porţii ce deschide patio-uri de discurs în casa noastră  planetară

    şi vom afla de la îngeri tot ce fac preşedinţii noştri şi gorilele lor musculoase

   în ceasurile lungi cînd îşi vorbesc prin semne şi cifre despre oameni

          ca mine ce nu mai au nimic de pierdut decît visul american.

vom avea toate informaţiile despre iubirea noastră prin internet

   şi ne vom scrie în fiecare zi mesaje de îmbunătăţit un destin global.

ne vom ţine de mînă în faţa altarului şi vom bea din acceaşi agheasmă soft

şi, dacă va fi să fie, vom sări în aer cu toţii ca nişte stele timpurii

           făcute din pastă de sfinţi amestecaţi cu pămînt şi apă,

   ţinîndu-ne de mînă, ţinîndu-ne de mînă, mereu ţinîndu-ne de mînă,

în timp de Dumnezeu, neştiind cît de acută este pentru noi subdiviziunea umană

    a vieţii, se va întoarce tacticos la Om ca la o fosilă, reinventînd povestea

celui ce n-a putut supravieţui din cauza excesului de libertate fără scripturi-

povestea omului aşa cum a fost de la bun început şi pînă ce am ajuns să te iubesc,       America, America tuturor dezmoşteniţilor, nefericita mea America, America

Poezii de Angela Furtună