Black Sun
în
aceste zile timpul se pliază asupra lui însuși
și
timpul devine durere
soarele
fecundează lumea
ca să
nu remarcăm prea ușor coșmarul
o
irigație de lumină vai moarte am numai pânze de păianjen în ochi
chiar
nu poți mai mult?
pe
falie Dumnezeu îți șoptește vorbe
ca
și-un cuțin creier
trăim
după apocalipsă
am fi
putut remarca și noi că suntem morți
dar ne
plimbăm pe stradă, umplem parcuri
cu
hoiturile noastre prețioase
suntem
plini până la refuz cu nimicul
ce
duhnește mecanic
facem
spume la gură
ca un
butoi care tălăzuiește pe margini
preaplini cu nimic
și ne
purtăm coșciugul în spate
cum își
purta Zarathsutra piticul în cârcă
nu mai
avem nevoie de noi pentru a trece pragul
ne mână
instinctele noastre ancestrale
o
sinucidere colectivă e prea mult când cari în spate un mort
și ca
un spectator care se lustruiește în mlaștini
Dumnezeu privește spectral comedia umană
cu
ochii buimaci aplaudă din priviri
nu e
nimic glorios în nașterea noastră
e ca și
cum o cățea ar fi fătat o palmă de lut cu ceva foc în priviri
iar
viața ne-am trăit-o în subterane
în
gropile de sub pojghița fundamentală pe care a trasat-o același zeu
labirintic șobolan
Am
trăit într-un sub-cer perpetuu alimentat cu false necesități de
mistici teroriști
lumea
este un imens turn babel
jack
tricksterul urca pe vrejul de fasole ca un baron münchausen șaman din
închipuiri
mormintele se pot construi și pe verticală, își șopti în barbă același
dumnezeu
cu
vocea scobită de ventriloc corb, hienă, tanatolatru prin vocație și de
profesie necrofil
moartea
noastră cerută în rarele clipe de luciditate
moartea
lumii, moartea ta, Dumnezeule, moartea mea
urmând
aceeași logică elementară care i-a influențat pe preoții nihiliști
Dumnezeu îmi glăsuiește neîncetat prin fiecare picătură de soare
îndepărtează de mine paharul prin fiecare sonată perfectă
prin
fiecare ecuație orbitoare care dovedește argumentul ontologic fără a
dovedi nimic
prin
fiecare zâmbet din suflet ce amână prăbușirea generală
nu
poți să omori un cadavru
nu poți
omorî un cadavru,
îți
spun, nu poți fi ucis
nu mai
am ce ucide în voi totul e mort
Poezie de Ștefan Bolea
|