|
Poezia lui Bhartrhari
Personalitate fascinantă, Bhartrhari este descris de enciclopedii ca fiind simultan și/sau succesiv filosof, poet, gramatician și yogin. Născut spre finele secolului 6 e.n. într-o familie nobilă în Ujjain, unul din cele șapte orașe sacre ale hindușilor, oraș descris de Kalidasa ca fiind căzut din cer pentru a aduce cerul pe pămînt, viața lui Bhartrhari este presărată de legende. Într-una dintre ele, Bhartrhari este un rege foarte înțelept și credincios care primește de la un ascet un amarphal, fruct miraculos care-l face nemuritor pe cel care-l mănîncă. Regele care-și iubea foarte mult nevasta, consideră că aceasta, prin credința și frumusețea ei, merită fructul mai mult decît el și i-l face cadou. La rîndul ei, regina, care-și aprecia foarte mult fratele, i-l dăruiește lui. Fratele reginei era îndrăgostit nebunește de o prostituată și într-un moment de generozitate amplificată de aburii beției i-l dă acesteia. Prostituata nevrînd să perpetueze la infinit experința ei nefericită de ființă născută într-o castă inferioară consideră că singurul om care merită cu adevărat amarpahalul este Bhartrahari și i-l dăruiește, la rîndul ei, regelui înțelept. Bhartrahari, șocat de ciudata traiectorie a amarphalului, meditează foarte mult asupra incidentului. În cele din urmă, se hotărăște să renunțe la tron și se retrage într-o peșteră din apropiere pentru a deveni yogin. Legenda spune că Bhartrahari a dispărut într-una dintre peșteri și nu a mai fost văzut niciodată. Dincolo de orice legendă, contribuția lui Bhartrhari la filosofia limbajului este autentică. Tratatul lui de semiotică, Vaakyapadeeya, este unanim considerat de către lingviști ca fiind printre cele mai importante contribuții ale Indiei la lingvistica modernă. Pe lîngă activitatea lui de filozof și gramatician, Bhartrhari a fost și un excepțional poet. În India, sfera activității umane este divizată în patru planuri: dharma (învățătura și viața religioasă), artha (cîștigul material), kāma (plăcerile senzuale) și moksha (renunțarea la viața mondenă și canalizarea tuturor energiilor pentru realizarea eliberării). Bhartrhari, după cum el însuși o afirmă, a oscilat multă vreme între dharma, kāma și moksha, alegînd, în final, către bătrînețe, calea mokhshei. Satakatrayam, colecția lui Bhartrhari de poezii și aforisme, din care am tradus versurile de față cu ajutorul Suryei Attvar, este împărțită în trei părți: Nīti ataka (stanțe etice și politice), ringāra ataka (stanțe erotice) și Vairāgya ataka (stanțe filosofice).
Nīti atakam (fragments)
Răpciugos, slab, orb, cu coada și urechile zdrențuite; Decrepit, putred de boală, acoperit de viermi; Nemîncat, plin de riduri, purtînd un bol de ofrande Pe după gît-un cîine tot se va lua după o cățea. Dorința îi lovește chiar și pe cei aproape morți.
*
Nu ucide, Nu invidia averea altora, Rostește numai adevărul, Dă pomeni la timp după putință. Nu vorbi despre comportamentul femeilor, Zăgăzuiește-ți torentul pasiunilor, Respectă-i pe cei care merită Și fi plin de compasiune față de toate creaturile- Această cale spre fericire O găsești prin toate scripturile.
*
Înțelepții sunt consumați de dorință, Regii pierd umblînd cu nasul pe sus, Oamenii de rînd suferă de ignoranță, Elocința mi se vestejește pe limbă.
*
Omul poate să smulgă un giuvaier Dintre fălcile unui monstru marin Să străbată mări zbuciumate Și valuri năpraznice Poate să-și facă ghirlandă Dintr-un șarpe veninos în jurul capului Dar nimeni nu poate schimba Ideile unui prost încăpățînat.
*
Într-o noapte, un șoarece ronțăind o gaură Într-un coș, căzu în gura unui șarpe Al cărui corp zăcea încolăcit în coș, Și căruia foamea îi tocise simțurile. Dar hrănit de carnea șoarecelui, Își reveni în simțiri și ieși prin aceeași gaură. Ia aminte! Șansa nu face nici o deosebire De care parte a ei te găsești.
ringāra ataka (fragments)
Lumina lucidă a discriminării Continuă să strălucească pentru omul învățat Doar dacă nu e cumva eclipsată De genele tremurate ale ochilor unei femei.
*
Ce atîta vorbe și discuții vane? Doar două lumi merită atenția omului. Tinerețea femeilor frumoase curbate sub greutatea sînilor Și plină de pasiune ca mustul proaspăt Sau pădurea...
*
Omul poate să aleagă calea cea dreaptă Să fie stăpînul simțurilor sale, Să se retragă în timiditate Și să se agațe de mijloace modeste-doar pînă cînd Săgețile privirilor seducătoare ale une femei Înălțate pînă la urechea ei dreaptă Trase din arcul sprîncenei ei drepte Accelerate de genele ei lungi Îi străpung inima.
*
Un cîntec melodios, O formă grațioasă, O dulce adiere, Un parfum pătrunzător, Apoi atingerea sînilor ei. Mă învîrtesc cotropit de senzații Care-mi ascund ceea ce e real. Complet pierdut, înșelat de simțuri, Maestru în arta seducției.
*
Nu-ți lăsa mintea să hoinărească Prin pădurea formelor unei femei. Acolo, între munții sînilor ei Te pîndește hoțul de Kāma.
*
Desigur luna nu are forma feței ei Și nici o pereche de lotuși nu-i stă în ochi Și trupul nu îi este din aur Și totuși, păcălit de hiperbolele poeților, Chiar și înțelepții, adoră corpul femeilor Simplu amestec de piele, carne și oase.
*
Cînd o femeie arde De zelul unei pasiuni nebunești Chiar și marele Brahma Se teme să-i stea în cale.
*
Desigur, poeții greșesc Cînd numesc femeile îndrăgostite slabe Cum să fie slabe cînd privirile lor I-au prins în mrejele lor pe Indra și pe atîția alți eroi. În ce fel sunt femeile slabe?
*
Descîntecele n-o pot alina, medicamentele n-o pot vindeca, Nici un ritual magic n-o poate face să dispară, Pasiunea, ca un atac de epilepsie, atacă membrele omului, Zbuciumîndu-le într-o tulburare extremă.
*
Chiar de-aș fi lîngă lampă sau la lumina vetrei, Chiar sub stele, sub soare sau sub lună, Fără ochii ei de pui de căprioară Lumea mea rămîne în întuneric.
*
Răvășindu-le părul, Închizîndu-le ochii, Trăgîndu-le de haine, Umplîndu-le carnea de frisoane, Distrugîndu-le prestanța, Mușcîndu-le buzele Pînă cînd încep să plîngă de durere; Vîntul de iarnă iubește pătimaș Femeile frumoase.
Vairāgya ataka (fragments)
Ciclul apusurilor și răsăriturilor Măsoară zilnic cum viața se duce Preocupat de activități mondene Omul nu sesizează goana timpului. Văzînd bătrînețea, durerea, moartea Nu este cuprins de neliniște. Îmbătat de vinul tare al iluziei Lumea este nebunesc de uitucă.
*
Orice interes pentru plăcere a dispărut, Stima oamenilor s-a dus Prieteni dragi și tovarăși de viață Sunt acum toți în cer. Cea mai simplă mișcare necesită un baston; Ochii sunt încețoșați de întuneric Ce îndrăzneală din partea corpului Să se mai teamă de moarte!
*
Nu am consumat nici o plăcere Acum suntem consumați. Nu ne-am sacrificat niciodată Acum suntem sacrificați. Nu am pierdut niciodată timpul Acum suntem pierduți. Nu am eliminat nici o dorință Acum suntem eliminați.
*
Fața mi-e vălurită de riduri, Părul mi-e tot cărunt, Picioarele îmi sunt șovăilenice, Doar dorința mi-a rămas tînără.
*
Inconștientă de puterea ei distrugătoare Molia zboară spre flacără; Fără să bănuiască nimic, perfect ignorant Peștele mușcă momeala cu tot cu cîrlig; Chiar și noi, oameni care au înțeles Foarte bine mrejele încîlcite ale dezastrului În care te azvîrle pasiunea, nu ne ferim de ea. Vai, dansul din șolduri al iluziei e atît de ispititor!
*
De ce inimă, îți pierzi timpul Căutînd atenția celorlalți? De ce intri în desișul neliniștii Doar ca să cerșești o privire? Dacă găsești mulțumire în tine însăți, Gîndul îți va deveni o piatră fermecată Care-ți va îndeplini toate dorințele, Bucuria eliberării Îți va seca izvorul dorințelor lumești.
*
Să-mi petrec zilele în sihăstrie Pe malurile unui rîu sacru Sau, la fel ca ceilalți, Să alerg după grația femeilor? Sau să beau de la izvorul scripturilor Nectarul versurilor sacre? Într-o viață mai trecătoare ca o privire, Nu mă pot hotărî ce să aleg.
*
Speranța este un rîu A cărui apă este dorința, Ale cărei valuri sunt pulsiunile Spre plăcere, Pasiunile sunt crocodili, Conjuncturile sunt păsări, Care distrug arborele determinării. Neliniștea sapă o rîpă adîncă Și vîrtejul iluziei Face acest rîu dificil de trecut. Fie ca mințile purificate ale celor ce ajung Pe malul celălalt Să strălucească de bucurie.
*
Deși am căutat prin lumea triplă Și prin toate experiențele lumești, Nici un om nu a intrat încă în cîmpul vederii mele Și numele nimănui nu a intrat încă în urechile mele Care să fi putut să lege fedeleș De un țăruș de abstinență Elefantul nebun al minții lui Și dorința lui bețivană de a curta Lumea simțurilor.
*
Abandonați abisurile haosului senzațiilor, Acea închisoare zbuciumată! Drumul care duce spre eliberare Îți va alina instantaneu toate durerile. Inițiați o stare plină de calm! Renunțați la țopăiala voastră dementă! Uitați lumea pasiunilor mondene! Chiar acum calmați-mă, gîndurilor!
*
Pămîntul, un pat moale, Cîteva brațe de fîn, pernă, Acoperiș, cerul, Vînturi calde, evantai, Luna, lampă de căpătîi, Indiferența, iubită dulce, Detașarea, bucuria cea mai mare, Calm, mînjit din cap pînă-n picioare cu cenușă, Sihastrul doarme ca un rege.
*
Razele lunii, umbra pădurii, Prezența prietenilor, Legendele în versuri, Toate sunt fermecătoare Fermecătoare este și fața ei Care strălucește acum de lacrimi de mînie; Fermecătoare doar dacă uiți Natura lor efemeră.
*
Cînd vigoarea corpului lui e întreagă Și vîrsta înaintată e departe; Cînd simțurile îi sunt încă vii, Și viața nu i s-a consumat încă: Atunci va încerca omul înțelept Să-și perfecționeze sufletul. La ce bun să mai sapi un puț Cînd casa îți arde deja?
*
Nu am reușit să dobîndesc cunoștiințele necesare Pentru a învinge argumentele sofiștilor Din lumea întreagă. Nu am făcut nimic pentru a-mi împrăștia faima Cu ajutorul spadei străpungînd Capetele elefanților de război. Nu am sorbit niciodată nectarul razelor de lună De pe petalele delicate Ale buzelor femeilor. Vai, mi-am petrecut tinerețea aiurea, Ca o lampă arzînd Într-o casă goală.
Traduceri de Surya Attavar și Paul Doru Mugur
|