Sindromul Pessoa

 

de Paul Doru Mugur

 

 

                                                                                                       Pentru Kimba

                            

Mi-am închis căsuța de email.

Astăzi este ziua de naștere a șefului și secretarele au umplut sala de baloane colorate umplute cu heliu.

E trecut binișor de ora șase și suntem în vinerea mare. După discursul, schimburile de felicitări, corul cu „mulți ani trăiască!”și pupăturile de rigoare, șeful s-a mai fîțîit nițel printre noi apoi a plecat așa că am scos din frigider niște whisky și șampanie și am început să vînăm baloanele de pe tavan cu pionezele colorate de la postituri.

În scurt timp, toată lumea se cam cherchelise. Cineva găsise un post de radio cu muzică hip-hop și internele își suceau gîturile ca niște gîște în ritmul bașilor. Brokerii se jucau de-a baba oarba printre birouri cu cravatele la ochi lovindu-se de xeroxuri și mașinile de cafea. Sala în care lucrăm este subîmpărțită prin niște panouri de plastic alb în cîteva zeci de celule de dimensiunea closetelor pentru handicapați de la Barnes and Noble.

Sunt cuant. Lucrez la firma asta din primăvara trecută. Investiții, asigurări și planificări financiare. Cred că ai învățat și tu pe dinafară reclama noastră care-ți întrerupe filmul de sîmbătă seara cînd ți-e lumea mai dragă: „Într-o lume de nisipuri mișcătoare suntem singura stîncă. Bazează-te pe noi, lumea întreagă o face: Atlas Investments.”

Cuant vine de la cuantificare. De cîteva ori pe lună primesc niște fișiere cu date furnizate de statisticienii companiei, fac niște calcule pe care le aranjez într-un model care încearcă să țină sema de cît mai mulți factori de risc apoi, pe baza lui, încerc să estimez fluctuația pieței și cîștigul investitorilor potențiali. Cu puțin noroc într-o săptămînă, două,  reușesc să-i fac și pe brokeri să înțeleagă cum stă chestia și să le șterg expresia de năuceală de pe față. Discuțiile cu ei mă fac să mă simt ca un taxidermist care încearcă să vîndă crocodili drept iepuri de casă.

„Nu pricep nimic. Modelul ăsta e o himeră. Pur și simplu nu văd cum funcționează.”

„Uită-te mai cu atenție. Îi vezi acum urechile?”

„Care urechi, că astea sunt coarne toată ziua.”

„Nu sunt coarne, coarnele sunt rigide, dacă vrei, îți fac o simulare să te convingi de suplețea lor.”

„Bine, bine, dar zi-mi și mie de ce are șase picioare și două capete?”

„E o variantă îmbunătățită. Elementele astea suplimentare îl fac mai rezistent la fluctuațiile pieții.”

„Dar coada, coada nu e prea lungă?”

„Coada e tot șpilu. În cazul unui crash, investitorul își minimalizează pierderile. Înțelegi, coada îl ajută să pice în picioare, ca pisica.”

„Păi la început parcă ziceai că-i iepure!

Toată ziua brokerii mă bat la cap cu tot felul de întrebări stupide, telefonul sună ca la o casă de pariuri și în timpul ăsta eu jonglez cu ecuații. O virgulă mai încoace sau mai încolo și m-am ars. Verific de fiecare dată de zeci de ori rezultatele ca să fiu sigur că n-am greșit. Compulsivitatea este prima pe listă în kitul de supraviețuire al cuantului.

Pe post de cuanți, la firmă, mai lucrează încă cinci flăcăi. Mențiuni speciale la olimpiadele internaționale, absolvenți ai facultăților de matematică sau fizică, doctorate, postdoctorate, cearșafuri de articole publicate în revistele de specialitate, bla-bla. Povestea noastră, spusă și respusă de atîtea ori de reporterii de la Wall Street Journal și de la suplimentul financiar al ziarului New York Times, e plictisitoare ca o partidă de x și zero.

Pe la ora nouă, băutura s-a terminat și petrecerea s-a mutat într-un bar irlandez din SoHo. Lăudăroșenia brokerilor și fumul de țigară sunt o combinație insuportabilă așa că sub pretextul unei lucrări urgente pe care o aveam de terminat, le-am urat petrecere frumoasă și le-am spus că eu mai rămîn puțin prin zonă.

În ultimul timp, datorită tam-tamului publicitar al noului mileniu, plouă cu proiecte. Mi se întîmplă destul de des să fac cîteva nopți albe ca să predau la termen vreo lucrare. De cînd mă părăsise Maria cu trei luni în urmă, oricum nu mă mai aștepta nimeni acasă, așa încît în loc să stau cu ochii pe tavan numărându-mi gîndurile negre am profitat de ocazie ca să mai lucrez puțin.

La miezul nopții am închis Mathlabul și m-am conectat la internet.  Mi-am verificat din nou emailul. Trebuie să-mi curăț zilnic inboxul de junk. „Ești fericit cu dimensiunile penisului tău? Clickează aici și vei cîștiga patru-cinci centimetrii, ga-ran-tat. Proiectul nostru de lărgit penisul are cele mai competitive prețuri și toate comenzile sunt confidențiale. O vei face să explodeze de plăcere.” „O noapte cu mine îți va schimba viața. Îndrăznește. Sunt caldă și umedă. Te aștept.” Am intrat pe un sit de chaturi. M-am plimbat prin mai multe camere dar toate discuțiile erau identice, sex, sex și iar sex, la ora asta netul era plin de oameni singuri care se masturbau cu mîna pe mouse. Ăia din Neolitic măcar se antrenau ca să facă focul. Globalizare tehnologie, sloganurile astea imbecile. O planetă întreagă ejaculînd la unison. Ce să fac? Să stau? Să plec? Unde să mă duc la ora asta? Am de ales între două table de șah. Pe cea de afară aleargă în zig-zag taxiuri galbene și urlă în continuu sirenele salvărilor și ale mașinilor de poliție. Pe cealaltă, din calculator, frustrările defilează cu viteza pe care le-o permite modemul. Am dat cu banul. Mi-a căzut internetul așa că m-am decis să mă mai culturalizez puțin. Am intrat pe napster și mi-am downladat cîteva MP3-uri cu Miles Davis, apoi m-am dus pe ebay, situl de pe care poți să cumperi și să vinzi orice-ți trăznește prin cap. Cărțile erau a treia categorie, după artă și antichități. Pe pagina de ficțiune, coperțile erau scanate una sub alta, și dînd click pe ele puteai să citești și o scurtă descriere a conținutului. Mi-a atras atenția o copertă cu un om la costum, cravată și pălărie așezat la o masă în fața unei ferestre deschise prin care se vedea marea și o barcă cu pînze. Omul citea. În spatele lui, se găsea probabil o oglindă  pentru că fusese desenat și din spate. Cartea era o colecție de proză a unuia, Pessoa. În review era specificat că tipul fusese un excentric care-și crease vreo optzeci de alteregouri fiecare cu numele, profesia și hachițele lui. Sub pretextul acestor așa zise heteronime, Pessoa inventase diferite stiluri conform idiosincraziilor  fiecăruia dintre personajele sale imaginare. Ricardo Reis, de exemplu, era un doctor epicurean care scria ode inspirat de Horațiu, Alvaro de Campos era inginer naval și un admirator pătimaș al lui Whitman iar Alberto Caeiro era un simplu păstor, dar ceilalți doi îl considerau maestrul lor în arta de a trăi și de a scrie. Fernando Pessoa, omul care a năpîrlit optzeci de măști. De ce să aștepți de la alții ceea ce-ți poți oferi singur? Pessoa e primul care s-a prins de fază. O idee simplă și eficace. Oul lui Columb. De fapt, poate că asta și este funcția secretă a internetului. Poate că la fel ca puștiul din „Prinț și cerșetor” folosisem sigiliul ca să spargem cu el nuci. Te-ai gîndit vreodată că internetul ar putea fi embrionul unei minți pe cale să se nască? Ce-ai spune dacă este vorba chiar despre mintea ta sau mai exact despre nenumăratele rutine și subrutine care o compun? Dă-le încolo de chaturi și discuții cretine. Nu comunicarea cu ceilalți este țelul. Tu, tu ești țelul. Prin internet poți afla despre tine lucruri pe care nici un psihanalist, oricît de abil nu le va scoate vreodată la lumină. Numai față de tine poți fi sincer pînă la capăt. Internetul este catalizatorul ideal, sala balului mascat. N-ai decît să te convingi și singur. Pentru asta ai nevoie de un calculator și o conecție suficient de rapidă ca să nu te plictisești așteptînd să-ți sosească mesajele pe care ți le vei trimite singur. Setarea unui e-grup am făcut-o exact în cinci minute. Crearea și înregistrarea pe e-grupul Pessoa a celor cîteva zeci de adrese de email nu mi-a luat nici ea prea mult. Noaptea era abia la început. Avea să dureze cinci luni și jumătate.

 

Latin_lover: Sunt pterodactilul din tine, ființa solzoasă cu aripi de piele care l-a halit pe strămoșul strămoșului tău acum 75 de milioane de ani.

Cîinele_lui_Pavlov: Și a avut gust bun? Nu ai făcut indigestie?

Melody: All we need is love..Fără muzică, lumea este o casă de nebuni.

Cucurigu: Cucurigu!

Gourmande: Dulceață de trandafiri, în orice gust poți regăsi gustul dulceții de trandafiri.

Clickonit: Îți amintești cînd ți-ai prins mîna în ușa de la mașina lui Lise? Sunt unghia ta neagră de la degetul mare de la mîna dreaptă, m-ai și uitat?

Sympatico: Prima regulă a diplomației: să nu spui niciodată nimic ce interlocutorului tău nu-i face plăcere să audă.

Mnemotehnicus: Ordonezi totul: a înaintea lui b, b înaintea lui c, a înaintea lui c, cum de putem ține minte ordinea? Cum de nu ni se amestecă totul în cap, deodată? Ceea ce suntem, ceea ce am fost…Dar ce suntem și ce am fost? Doar lucrurile pe care ni le mai amintim…Suntem ceea ce ne amintim că suntem…Iei pachetul de cărți de joc în mînă, le amesteci bine de tot…Les jeux sont faits…Rien ne va plus…Și iată, brusc, apare altul. Alter Iago?

Alter_Iago: Se gîndea atît de intens la el însuși încît fața i se acoperise cu imaginea lui ca un ecran pe care este proiectat un film de groază.

Musca_din_borcan: Poți înțelege pînă la intensitatea durerii retinei zgîriate cu un ac înroșit în foc că asta este pură masturbare intelectuală?

Sympatico: A doua regulă a diplomației: cînd cineva te întreabă ceva ce nu vrei să răspunzi, replică-i: de ce mă întrebi asta?

Dada: Explozii, fulgere, scintilații, clipiri și dezlipiri,

                 ciocniri, starturi, clocote și erupții, atingeri, contopiri,

    retezări, iluminări, salturi, tîrîșuri, rostogoliri,

                              dezmembrări, dezmierdări, împietriri, despletiri, încercuiri,

             clarificări, clasificări, definiții, remușcări,

Montagnerusse: Cuvintele, ca și numerele, au elasticități diferite, cuvîntul „macaz”, de exemplu, este zgrumțuros ca un 4 turnat în beton pe cînd cuvîntul „bufniț㔠este moale și pufos ca numărul π.

Okinoki: Ochii bărbaților, ochii femeilor, ochi galeși, ochi languroși, ochii voalați ai arăboaicelor, ochii cu sprîncene groase ai grecoaicelor, ochii malițioși ai franțuzoaicelor, ochi în pămînt, ochi spre cer, ochi care te privesc dar nu te văd, ochi care te văd dar nu te privesc, ochi care imploră, ochi care ordonă, ochi care te cîntăresc, ochi care te disprețuiesc, ochi care te aprobă, ochi de culoarea mierii și a oceanului, ochi de culoarea bradului și a tutunului uscat, ochi de oțel, ochi de lemn.

Gourmande: Anșoave, în orice gust poți regăsi gustul de anșoave.

Bebe: Gaga, gaga, cîh, cîh, mama, `eau mama, `ue  mama, mamaaaa!

Melody: Love, love in the starlit hour...Pune-ți căștile de la walkman și uită de toate!

Okinoki: Ochi ca doi delfini, ochi în care te pierzi ca într-un labirint infinit, ochi de care te izbești ca de un zid de beton, ochi neclintiți ca ai statuilor, ochi nervoși ca ai nevăstuicii, ochi tacticoși, ochi belicoși, ochi care au privit toată viața cîmpia, ochi cu gene lungi răsucite la vîrf, ochi fără gene, ochi oblici în sus, ochi oblici în jos, ochi rotunzi ca ai păsărilor, ochi care nu au văzut niciodată nimic, ochi deschiși, ochi mijiți, ochi de copil, ochi severi, ochi ascultători, ochi revoltați, ochi sinceri, ochi, mii de ochi, zeci de mii de priviri.

Alifie: Toate pleoapele sunt identice.

Latin_lover: Să fii beat de iubire, să visezi ochi, glezne, voci, să te perpelești noapte de noapte cu carnea tremurînd de dorință să fii cu ea, să fie cu tine, atît de ridicol, ce bătaie de joc sinistră, ce teatru obscen, nebun rostogolindu-ți ochii ca pe cireșele de la jocurile mecanice, atîtea oftaturi înăbușite, atîtea scheme, atîtea statageme pentru ce? Pentru cine? Să o săruți? Să o mîngîi? Să o penetrezi? Să o umpli de lichidele tale vâscoase? Să o muști, să o biciuiești, să o ucizi, să te ucidă, să te lași tăiat în bucăți, ars de viu, sfîrtecat, pentru cine, pentru ce? Ce oroare, ce coșmar fără sfîrșit, asta înseamnă să fiu viu? Sunt în erecție deci exist.

Cucurigu: Cucurigu!

Mnemotechnicus: Pentru oameni timpul este dorința nedefinită de a ajunge la echilibrul pe care doar universul îl are.

Cîinele_lui_Pavlov: Hai nu mă înnebuni! Serios? Să știi că de aia nu-mi amintesc niciodată unde mi-am pus ochelarii.

Alter_Iago: Îmi casc gura cît pot și mă uit în oglinda de deasupra lavaboului, mă apropii mai mult de oglindă, oglinda se aburește, văd ca prin ceață, limba ca un animal sechestrat în cușca de metal și os a dinților și undeva în spate tremurînd delicată și umedă o bucățică lucioasă de carne: omușorul: mă fascinează această imagine, această poartă către interiorul meu, îmi imaginez saliva curgîndu-mi pe jgheabul scurt al traheei, apoi alunecînd la vale în burlanul esofagului, apoi bîldîbîc căzînd printr-un orificiu ca o floare carnivoră în cada acidă a stomacului, care se deschide ritmic apoi ghiogîrț, ghogîrț, mai la vale mai la deal, mai încoace, mai încolo, lichidul se scurge în sistemul de conducte al intestinelor, ca într-un tobogan acvatic în care pe măsură ce avansează începe să miroasă din ce în ce mai urît apoi bleah, bleah, cîh, cîh prin întunericul păstos, pînă în haznaua rectului.

Bebe: Caca maca baca.

Montagnerusse: Calculul este o chestiune de echilibru. Toate ecuațiile se rezolvă în urechea internă. Semnul egal este cumpăna balanței iar termenii constanți sunt greutățile de pe talere. Dificultatea constă în aprecierea intensității forței gravitaționale care variază în funcție de granulația spațiului în care are loc măsurătoarea.

LadyD: Moarte port moarte țărm, moarte acolo unde nu ajunge nici un sunet acolo de unde nu răzbate nici o culoare, moarte tărîm întunecat, atît de lină atît de calmă, moarte ca un orgasm pe care îl simți apropiindu-se și începi să țipi și să te zbuciumi și îți muști buzele pînă la sînge, moarte albă, moarte noapte fără sfîrșit, respirație suspendată, moarte.

Cîinele_lui_Pavlov: Coană mare, ai dat în mintea copiilor, te dai cu ruj în coasă, ai?

Alifie: Ce pielea mea să te aștepți de la o blondă?

Sympatico: A treia regulă a diplomației: nu refuza niciodată laudele celorlalți.

Musca_din_borcan: Te agăți de ideea că ar exista o ieșire ca un bețiv care se sprijină pe umbre.

Clickonit: Mrdat, azi dimineață am văzut doi porumbei făcînd dragoste: mrdat. Porumbița stătea pe vine și nu scotea nici un sunet. Porumbelul înfoiat desupra ei, după asta porumbița încerca să-l ciugulească. Porumbelul după un minut de învîrtit țanțoș a zburat în altă parte.

Montagnerusse: Vertij...te rostogolești...te învîrți...fandezi...o piruetă...două...trei. Care e stînga și care e dreapta?

Cîinele_lui_Pavlov: Măi sămînță de zăpăceală, stînga taie și dreapta primește.

Urecheastângă: Mă îndrăgosteam de voci auzite o singură dată la telefon și dădeam telefoane la întîmplare pentru a descoperi noi voci, găseam zeci de pretexte pentru a convinge posesoarea sau posesorul vocii să nu se oprească din vorbit, să continue să rostească orice nimicuri fără importanță doar ca să continui să mă scald în rîul de silabe al vocii, doar ca vocalele să continuă să se izbească de consoane ca de niște stînci submarine, să se răsucească în bulboane neașteptate, să salte jucăușe sau să cadă în cascade amețitoare, o frenezie de colecționară mă făcea să caut și să ascult vocile cele mai bizare sau cele mai comune cu putință, voci de actori morți de mult din filme de arhivă, vocile dictatorilor de mucava, voci de zarzavagii și de vînzători de înghețată, voci de comentatori sportivi, voci de preoți, orăcăitul nou născuților.

Clickonit: Am înțeles în fine ce găseam dezgustător la punct și virgulă. Azi dimineață un punct și virgulă din căcat verde-maron, opera unui cîine și a unui stăpîn grăbit care a riscat amenda de o sută de dolari: curățați după cîinele vostru!

Mnemotehnicus: Așa trebuie gîndit despre lumea asta trecătoare: o stea în zori, o bulboană în rîu, un fulger într-un nor de vară, o lampă care pîlpîie, o fantomă, un vis.  

Urecheastângă: Vocile de ceară ale muribunzilor, vocile de la megafoanele din gări, vocile plescăite ale indienilor și vocile clinchenite ale chinezilor, vocile de peltea ale arabilor și cele de nuci sparte ale nemților, icnetele japonezilor, țurțurii din vocile inuiților, eram înduioșat uneori pînă la lacrimi de voci ale căror semnificație mi-era perfect străină dar în care intuiam o nostalgie față de stări imposibil de exprimat de către cuvinte. Vocile trăiau, erau vii, tremurau, vibrau și pulsau într-un ritm al lor, ascultînd vocile oamenilor mi se părea uneori că disting dincolo de ele sufletul ventriloc al lumii, esența sonoră a vieții.

Dada: dorințe, invenții, decepții, labirinte, eșapamente,

                    urlete, oglinzi, murmure, nopți, pîlpîiri,

                              dimineți și apusuri, cîntece de leagăn,

                                                        scuze, amînări, interjecții,

                                                                 gafe, rugăminți, escaladări,

                                                                                          asedii și renunțări,                                                                                                        

Onirikon: Cifre, cifre, cifre, alți oameni visează culori, imagini, aventuri: eu am visat întotdeauna doar cifre, cifre, cifre și cifrele mi-au adus tot ce-ți pot oferi cifrele: o viață lipsită de griji, o viață ușoară și curată ca un fulg de zăpadă.

Montagnerusse: Orbit de văz, surzit de auz, aguezat de gust, anosmizat de miros, anesteziat de tact, singur martor al insensibilității mele este vertijul.

Gourmande: Gogonele murate, în orice gust poți regăsi gustul de gogonele murate.

Latin_lover: Plaja de la nudiști și trupurile femeilor întinse la soare, fascinația în fața crăpăturii păroase din care ieșea o ață roșie, Laura și limba ei aspră, cînd mi-a băgat-o în gură de uimire era să cad de pe gard, buzele roșii ale Georgetei, prima revistă porno, vulturul albastru tatuat sub ficatul Martinei, coapsele de centaur ale Isabelei, Natașa care citea Dostoievski în timp ce o sărutam pe gît, cealaltă Isabelă și dragostea în picioare din ocean, Veronica și pubisul ei catifelat, micuța Linda și orgasmele ei comițiale, toate femeile pe care le-am privit în ochi, toate femeile care m-au privit în ochi, toate corpurile pe care le-am dezbrăcat, toate mîinile care mi-au pus mîna pe păr, pe ceafă, pe piept, care mi-au mîngîiat coapsele și sexul, suedezele care făceau monokini pe plajă și erecția beantă pe deasupra marginii de la slip și lichidul cleios și ceilalți care rîdeau cînd m-am întins cu burta pe nisipul încins: „Măi, nea sondor, să ne anunți și pe noi, cînd dai de petrol!”.

Bebe: Baba bebe bubu.

Odoros: Parfumul pădurii de liliac și parfumul sărat al dimineților la mare, parfumul castanelor coapte și al zăpezii proaspete, mirosul de păcură al marfarurilor și mirosul de miez de lemn alb, mirosul de sacîz și mirosul de aburi din baia turcească, mirosul subțiorilor de cal și al cărților vechi.

Dada:        execuții,

amprente și naufragii,                                                                                               imitații,                                     garanții și cascade,

curcubee, nori,                                 tombole,

premoniții, resentimente,

                 evadări și înjurături,

                                                      mlaștini, tobogane,

păienjenișuri,                      lacrimi,                       

                                                                                                       tautologii,

                 prestidigitații,        baloane de săpun,

                                                          bărci de hîrtie, fluturi,

fanioane,                         

flăcări, scîntei și urne de cenușă,

Musca_din_borcan: Omul cu unsprezece dimensiuni de căldură, apăsare, răceală, culoare, formă, sunet, amețeală, miros, gust, gol și plin, Golemul alcătuit din senzații, emoții, sentimente, imaginație, voință și memorie: o pară de foc în care vin continuu impulsuri și din care pornesc continuu gesturi. Un hiperspațiu de vibrații abstracte. În mijlocul lui pulsează chiar inima minții tale, sufletul pîlpîitor din centrul vietății care ești. Prezentul infinit, vertical, chiar acum, chiar aici.

Cîinele_lui_Pavlov: Aha, acum totul e clar ! Și eu care credeam că am scăpat de purici.

Mnemotehnicus: Se ia gena care codează spideroza, proteina responsabilă de flexibilitatea și rezistența firului de paianjen, care este cu mult mai puternic decît cel mai puternic oțel, și se introduce în genomul de capră. Se recoltează apoi laptele caprei și se face brînză. Brînza aceasta este un izolator excelent și reprezintă materialul de construcție al viitorului.

LadyD: Colecționez victorii, entuziasme, dezamăgiri, eșecuri, iluzii, neliniști, resemnări, speranțe, regrete. Pentru informații suplimentare scrieți vă rog la adresa: ladyd@nevermore.com

Gourmande: Gustul amărui este o ficțiune.

Onirikon: Azi dimineață am realizat că în timp ce visez, pot să văd lumea din mai multe unghiuri simultan. Eram din nou elev în școala generală și ne controlau la uniformă. Cînd am ajuns în fața învățătoarei, o doamnă înaltă cu coc și ochelari, aceasta m-a admonestat că nu am cravată. M-am privit din față, eram îmbrăcat într-un tricou albastru, jucasem baschet, cămașa și cravata le îngrămădisem în ghiozdanul din mîna stîngă și în același moment m-am văzut și din spate. Ceafa mea era tunsă pierdut ca la un recrut și pe gît, în partea stîngă, aveam o aluniță mică și roșie ca un pui de buburuză care a început să zboare. Găr-gă-ri-ță, ri-ță...

Odoros: Mirosul de urdă și mirosul pulpei de strugure, mirosul de metal încins și cel de cetină, mirosul de smirnă, mirosul cîmpurilor de lavandă și al ploii de primăvară, mirosul de flori de tei și cel de gutuie, mirosul de lapte de vacă proaspăt, mirosul de ștevie, mirosul de naftalină și de petrosin, mirosul de var, mirosul de clei, mirosul florilor de portocal, mirosul mustului proaspăt și al pîinii scoase din cuptor.

Dada:   insule, promontorii și estuare, sincope, rejecții, ezitări,

                comete, planete, girafe, graffitti, curiozități, ironii,

                  poticneli, slalomuri, șotroane, șarade, fanfare,

                     fundături, alintări, rînjete, cîrje, neoane,

                        măști, ornitorinci și extinctoare,

                            fisiuni, fuziuni, ombilice,

                                pleoape și clipoceli,

                                          coride,

                                  copulații, zăpezi,

                            secerișuri, farse, etimologii,

                      frisoane, fotografii, delire, avalanșe,

                   declarații, revoluții, coșmare, reclame,

          licitații, scurtcircuite, căderi, toate aceste clipe tatuate....

Cucurigu: Cucurigu! Cucurigu!

Cîinele_lui_Pavlov: Nesimțitule, ieși imediat afară! Mîine dimineață să te prezinți cu părinții la școală!

Dada: Toate aceste clipe tatuate de gînduri, idei aglutinate și fragmentate, intersecții de sentimente și impulsuri și rețineri, toate aceste clipe zburînd una peste cealaltă, pe lîngă cealaltă, în cealaltă, toate aceste coktailuri amestecate în frapiera creierului meu, lumina îmi desenează pe retină cadrul ferestrei, fereastra mi se deschide în cap și gîndurile își iau zborul prin ea ca un roi zbîrnîitor de albine, surfez pe muchia clipelor ca un skydiver pe o pală de vînt, nemișcat în ochiul ciclonului afirm că exist și instantaneu realizez că am folosit verbul la un timp greșit, tocmai persistența acestei greșeli îmi creează iluzia unei cauzalități profunde, tocmai în această nostalgie a coerenței și, în același timp, în suprimarea oricărei nostalgii stă întrebarea-soluție: a fi și a nu fi.

Alifie: Am spus-o mereu. Extremele se ating. Cînd pun mîna pe ceva prea fierbinte sau prea rece, pielea mea, mă doare exact la fel.

 

Discuțiile pe e-groupul Pessoa au continuat tot restul primăverii și apoi întreaga vară timp în care am dormit acasă pe apucate. Îmi cumpărasem un laptop hiperbazat cu conecție prin satelit și acum puteam să intru pe net și din autobuz sau de pe toaletă.

Dimineața primul lucru pe care-l făceam cînd  mă trezeam era să-mi verific emailul și să încarc un nou mesaj pe e-group. Uneori chiar înainte să mă spăl pe dinți.

Vara e anotimpul cel mai bun pentru investiții. Oamenii sunt în vacanță și au timp să viseze. Permutații de șase luate cîte șase: mașini de colecție, căsoaie la țară, yachturi, bimotoare și călătorii, asta bineînțeles după ce și-au văzut odraslele graduînd de la Harvard sau Yale. Agenții noștri le vînd tot felul de planuri care mai de care mai fanteziste. Cînd e foarte cald afară, imaginația se dilată și buzunarele se contractă.

Lucram aproape în fiecare week-end  și tot timpul liber mi-l petreceam pe grupul meu de discuții. Jocul de-a mine însumi devenise adictiv. Colegii mă priveau cu suspiciune.

„Salut”, „Salut” „Ce mai faci?” „Bine, dar tu?” „Și eu la fel.” „La revedere.” „La revedere.” Cam la asta se reduceau, în esență, discuțiile noastre extra-profesionale. Zelul meu fusese remarcat de către cei din conducere și eram dat adesea ca exemplu de conștiinciozitate. Îmi măriseră salariul și urma să devin cuant manager. Pe de altă parte, cu cît lucram mai mult după program, cu atît numărul participanților de pe e-grupul Pessoa creștea și relațiile dintre ei deveneau din ce în ce mai complexe. Mintea mi se transformase într-o termitieră în care descopeream zilnic nivele și ramificații noi. Procesul de pixelizare părea infinit. Generam adrese de email cu frenezia cu care Chaplin învîrtea la șuruburi în „Timpuri moderne”. Fiecare tendință, fiecare gest interior se individualiza imediat într-un nou personaj care căpăta un nume separat. Discuțiile dintre personaje deveneau din ce în ce mai scurte reducîndu-se la simple interjecții sau onomatopee. La un moment dat, cînd numărul adreselor de email trecu de cîteva sute, avu loc o transformare radicală.  Fiecare cuvînt din mesaje deveni la rîndul lui un personaj. Toate conceptele, toate noțiunile, toate categoriile abstracte dispărură. Nivelul zero. Stenografie mentală. Comunicam într-un fel de proto-chineză fără verbe, conjuncții sau prepoziții. Toate cuvintele erau acum substantive proprii. Nu mai gîndeam decît cu majuscule. Fiecare cuvînt-personaj avea dreptul la replică într-o democrație absolută. Dialogul se transformase într-un joc de domino în care odată rostit un nume, cuvîntul-personaj respectiv intra în discuție adăugînd o nouă buclă în lassoul de mesaje, și așa mai departe.

Îmi venea din ce în ce mai greu să fac calcule. Aveam momente în care chiar și cele mai elementare operații aritmetice erau un chin. Cum se putea ca doi și cu doi să facă patru cînd nu exista decît un singur Doi cu acest nume?

În săptămâna de după Labor Day îmi amintesc că am dormit acasă doar vreo două nopți și tot weekendul am lucrat. Cu mare dificultate, luni seara pe la zece jumătate terminasem poiectul pe care îl aveam de predat a doua zi așa că am intrat pe Pessoa. În noaptea aceea nu cred că am dormit mai mult de o oră. La nouă fără un sfert, cînd primul avion a lovit turnul, eram pe internet. O voce metalică ne-a spus să nu intrăm în panică. „Stați la locurile voastre. Nu plecați, nu se va întîmpla nimic.” Turnul s-a zguduit din toate încheieturile dar mi-am zis că nu are nici un sens să mă agit. Modemul se blocase dar m-am reconectat la internet folosind conecția prin satelit a laptopului. La a doua explozie, cînd al doilea avion a lovit turnul vecin, îmi amintesc că am auzit niște țipete. Mai rămăseseră vreo trei ore pînă cînd urma să-mi predau lucrarea așa că mi-am continuat netulburat solitaire-ul. Cînd a căzut turnul din sud, în urma seismului care i-a urmat, pereții despărțitori dintre celule s-au prăbușit. Toată sala s-a umplut de praf și cioburi. M-am ridicat de la birou și am privit în jur. De obicei, capetele colegilor mei răsăreau ca niște popîndăi pe deasupra panourilor de plastic, dar acum nici țipenie de ei. Toată lumea plecase. Mi-am închis laptopul, l-am luat sub braț și am ieșit pe hol. Am chemat liftul. Din cele opt ascensoare, doar trei mai funcționau. Una dintre uși s-a deschis. Înăuntru erau două femei cu fețe crispate. Am urcat. Liftul a luat-o din loc. Femeile tăceau fără să mă privească. Deodată, liftul s-a oprit. Cifrele de deasupra ușii indicau că ne aflam la etajul nouă.  Am apăsat pe mai multe butoane fără nici un rezultat. Liftul nu se mai clintea. Am tras butonul roșu care activa alarma și am zis: „Nu Panică. Buton Ajutor.” Femeia mai în vîrstă, o grăsană cu părul roșcat, îmi replică cu o voce ascuțită: „Dumnezeule, cum vorbește, am rămas blocați în lift cu un robot! Hei, Domnule E.T., pe ce lume trăiești? Nu vezi că turnul din sud a căzut? Dacă nu ieșim de aici imediat am încurcat-o!”

Cealaltă, o brunetă scundă, izbucni în plîns. Am apăsat butonul de deschidere al ușilor. Ușile s-au întredeschis. În fața noastră se găsea un perete cenușiu. Eram blocați între etaje. Femeia roșcată scoase un țipăt isteric. „Ajutor, ajutor, salvați-ne!” apoi se repezi la zid și își înfipse unghiile în el, rîcîind frenetic. Bruneta își scoase și ea pantofii și începu să bată cu tocurile în perete. Tocurile aveau vîrfuri metalice și la fiecare lovitură lăsau în perete găuri rotunde. Femeia roșcată îmi spuse. „Ce stai să te uiți așa? Laptopul, ia dă-mi încoace laptopul.” „Conexie Imposibilă. Ecranare.” Femeia mă privi cu milă și îmi spuse. „Tu crezi că de conexii ne arde nouă acum?” I-am întins laptopul. Femeia îl apucă cu două mîini, îl ridică deasupra capului și îl izbi cu forță de zid. Laptopul se făcu țăndări și în perete apăru o spărtură cam cît o minge de tenis.  „Sper că n-o să plîngi acum după el!” Nu i-am răspuns. Totul părea un vis urît. De ce nu mă trezeam, naibii, o dată? Soneria deșteptătorului probabil se defectase. Încurajat de femei, am început să ciocănesc cu talpa adidasului într-un ciob de ebonită și să lărgesc spărtura. Într-un  sfert de oră eram cu toții pe culoarul etajului nouă. Lifturile nu mai funcționau și, oricum, nu ne-am mai fi urcat în ele. Am deschis o ușă pe care scria „Exit”. Pe pereți erau aprinse niște becuri roșii de avarie. Am coborît pe o scară plină de oameni care urlau. Brusc, pentru prima oară, mi s-a făcut frică. Am simțit cum îmi înțepenesc mușchii feței și cum, literalmente, mi se zbîrlește părul pe ceafă. Toate zecile de fragmente ale puzzlelui cu care mă jucasem cu o jumătate de oră înainte s-au risipit ca niște frunze uscate. Ce se întîmpla cu mine? Ce se întîmpla cu lumea? Unde mă aflam? Sosise, oare, apocalipsa? Am coborât scările împins de cei din spate. Cînd am ajuns la parter, holul era plin de fum înecăcios. Mirosea groaznic a plastic și a carne arsă. Ochii îmi lăcrimau. Tușeam. Am vomitat de cîteva ori. Eram pe punctul să leșin cînd, deodată, m-am simțit apucat de braț. Omul care m-a tras spre ieșire avea pe cap o cască de pompier pe care era fixată o lanternă. Cînd am ajuns afară, mi-a indicat o direcție și mi-a spus: „Fugi într-acolo!”. M-am întors să-i mulțumesc dar el dispăruse deja înapoi, în clădire. Am început să alerg prin pîcla deasă și, după cîteva minute, un zgomot infernal aproape că mi-a spart timpanele. Șocul cutremurului m-a azvîrlit la pămînt și o ramură de copac m-a izbit peste piciorul stîng. 

Sunt aproape doi ani de atunci. Cînd stau prea mult în picioare începe iar să mă doară genunchiul. Chirurgii au făcut o treabă bună dar cu ligamentele astea transplantate e la fel ca și cu mașinile de ocazie: nu știi niciodată cînd te lasă.

După o săptămînă de la operație am fost externat. Pe screen saverul creierului meu nu mai apăreau decît două cuvinte: „Fugi într-acolo!”. Auzeam oamenii vorbind dar vocile lor se pierdeau undeva în gaura neagră care-mi înghițise mintea. Mă simțeam ca o cochilie din care melcul plecase hai-hui. Din lipsă de activitate, e-grupul Pessoa și toate sutele de adrese de email au fost, treptat, șterse de către administratori.

Fără Kimba aș fi fost poate și astăzi un zombi. Kimba este un cîine lup cu urechi lungi și atente. Tăcut, sensibil și inteligent. Kimba nu poate să vorbească dar privirea lui valorează pentru mine mai mult decît un milion de cuvinte. Priveam în gol, cu brațele căzute pe lîngă corp. Cîinele s-a apropiat de mine. Și-a lipit botul de mîna mea stîngă și mi-a lins-o. Am început să plîng. Cineva a pornit din nou sonorul. Imaginile de pe retină au recăpătat sens. Mă aflam într-un cort de pînză înconjurat de cadre medicale, polițiști, pompieri și cîini dresați pentru a-i ajuta pe cei aflați în stare de șoc. Am mîngîiat cîinele pe cap. Kimba a lătrat o singură dată, scurt.

Am ieșit afară. Eram pe malul stîng al Hudsonului. Peste rîu pluteau cîteva fîșii subțiri de ceață și ceasul Colgate de pe malul celălalt arăta ora cinci și un sfert. Pe autostrada de vest era un du-te vino continuu de camioane și basculante care treceau pline cu oameni îmbrăcați în salopete și se întorceau încărcate cu moloz și fiare rupte.  Pe margine, trecătorii scandau ovații de încurajare. Stegulețe, claxoane, aplauze. Frunzele copacilor erau acoperite de un praf fin de culoarea cenușei. Am privit înspre capătul insulei. Deasupra blocurilor adăsta un nor uriaș cu o coadă de fum care pornea de undeva dintre zgîrie nori. Statuia libertății era încă la locul ei. De aici avea aspectul unui soldățel de jucărie mic și coclit. M-am îndreptat spre chei și m-am așezat pe o bancă cu fața spre rîu. Luni în șir, un om stă pe scaun în fața unui ecran pierdut între ecuații și sutele de configurații ale unui caleidoscop delirant. Deodată, e-babelul se prăbușește. Contorul e readus la zero. Press reset and restart. Am privit spre apele verzi-maronii ale rîului. Deasupra Hudsonului un stol de porumbei făcu un viraj brusc și pentru o clipă aripile lor sclipiră în soare. O pală de vînt aduse un miros de instalație electrică arsă. Sirena unei mașini de salvare țipă undeva, aproape. Viața este cel mai tare drog.

După vreo lună am fost invitat la televizor împreună cu Mary-Jane și Emma,  cele două femei din lift, să povestim cum se poate ieși dintr-un ascensor folosind  o pereche de pantofi cu toc, un laptop și un adidas. Emisiunea a fost retransmisă și pe Discovery, poate ai văzut-o și tu. Inginerii care au proiectat zidurile de la casa liftului s-au cam atacat dar noi le suntem profund recunoscători pentru că au făcut pereții așa de subțiri. Doi-trei inci în plus și am fi dat colțul la fix.

Departamentul de pompieri din New York este organizat în nouă divizii, patruzeci și nouă de batalioane, două sute trei mașini de pompieri, o sută patruzeci și trei de companii de scări de evacuare, cinci unități de ajutor, șapte escadroane, trei șalupe de intervenții, o unitate de materiale inflamabile și multe alte grupuri specializate.

Am încercat fără succes să îmi amintesc vreun amănunt care să mă ajute să-l identific pe salvatorul meu.

Vîrful insulei este protejat de batalionul numărul unu care conține patru mașini de pompieri și trei camioane. A fost prima unitate de pompieri pe care am vizitat-o. Am trecut pe rînd pe la  „Tigers” cum își spun cei de la unitatea numărul șase, apoi pe la „Stately Duane Manor”, pe la „Ten House”, pe la „Wall Street” și pe la toate celelalte unități de pompieri din sudul Manhattanului. Toți pierduseră unul sau mulți frați, cum îi numeau ei pe colegii dispăruți. Auzind întrebarea mea ridicau din umeri abătuți. „Ar putea fi oricare dintre noi”, îmi răspundeau.

În dimineața zilei de 11 septembrie 2001 la World Trade Center au murit trei sute patruzeci și trei de pompieri. Le-am privit fotografiile atît de des, le-am repetat numele de atîtea ori încît, la un moment dat, într-o dimineață, am realizat că le-am învățat pe toate pe de rost. Trei sute patruzeci și trei de cuvinte dintr-o limbă moartă..

Joseph Agnello, Brian Ahearn, Eric Allen, Richard Allen, James Amato, Callixto Anaya Jr. , Joseph Angelini, Joseph Angelini Jr., Faustino Apostol, David Arce, Louis Arena, Carl Asaro, Gregg Atlas, Gerald Atwood, Gerald Baptiste, Gerard Barbara, Matthew Barnes, Arthur Barry, Steven Bates, Carl Bedigian, Stephen Belson, John Bergin, Paul Beyer, Peter Bielfeld, Brian Bilcher, Carl Bini, Christopher Blackwell, Michael Bocchino, Frank Bonomo, Gary Box, Michael Boyle, Kevin Bracken, Michael Brennan, Peter Brennan, Daniel Brethel, Patrick Brown, Andrew Brunn, Vincent Brunton, Ronald Bucca, Greg Buck, William Burke Jr., Donald Burns, John Burnside, Thomas Butler, Patrick Byrne, George Cain, Salvatore Calabro,  Frank Callahan, Michael Cammarata, Brian Cannizzaro,  Dennis Carey,  Michael Carlo,  Michael Carroll, Peter Carroll, Thomas Casoria, Michael Cawley,  Vernon Cherry,  Nicholas Chiofalo,  John Chipura,  Michael Clarke, Steven Coakley , Tarel Coleman,  John Collins,  Robert Cordice,  Ruben Correa,  James Coyle, Robert Crawford, John Crisci, Dennis Cross, Thomas Cullen III, Robert Curatolo, Edward D'Atri, Michael D'Auria, Scott Davidson, Edward Day, Thomas DeAngelis, Manuel Delvalle, Martin DeMeo, David DeRubbio, Andrew Desperito, Dennis Devlin, Gerard Dewan, George DiPasquale, Kevin Donnelly, Kevin Dowdell, Raymond Downey, Gerard Duffy, Martin Egan, Michael Elferis, Francis Esposito, Michael Esposito, Robert Evans, John Fanning, Thomas Farino, Terrence Farrell, Joseph Farrelly, William Feehan, Lee Fehling, Alan Feinberg, Michael Fiore, John Fischer, Andre Fletcher, John Florio, Michael Fodor, Thomas Foley, David Fontana, Robert Foti, Andrew Fredericks, Peter Freund, Thomas Gambino Jr. Peter Ganci, Jr.,  Charles Garbarini, Thomas Gardner, Matthew Garvey, Bruce Gary, Gary Geidel, Edward Geraghty, Dennis Germain, Vincent Giammona, James Giberson, Ronnie Gies, Paul Gill, John Ginley, Jeffrey Giordano, John Giordano, Keith Glascoe, James Gray, Joseph Grzelak,  Jose Guadalupe, Geoffrey Guja, Joseph Gullickson, David Halderman, Vincent Halloran, Robert Hamilton, Sean Hanley, Thomas Hannafin, Dana Hannon, Daniel Harlin, Harvey Harrell, Stephen Harrell, Thomas Haskell, Timothy Haskell, Terence Hatton, Michael Haub, Michael Healey, John Hefferman, Ronnie Henderson, Joseph Henry, William Henry, Thomas Hetzel, Brian Hickey, Timothy Higgins, Jonathan Hohmann, Thomas Holohan, Joseph Hunter, Walter Hynes, Jonathan Ielpi, Frederick Ill Jr, William Johnston, Andrew Jordan, Karl Joseph, Anthony Jovic, Angel Juarbe, Mychal Judge, Vincent Kane, Charles Kasper, Paul Keating, Richard Kelly Jr., Thomas R. Kelly, Thomas W. Kelly, Thomas Kennedy, Ronald Kerwin, Michael Kiefer, Robert King Jr., Scott Kopytko, William Krukowski, Kenneth Kumpel, Thomas Kuveikis, David LaForge, William Lake, Robert Lane, Peter Langone, Scott Larsen, Joseph Leavey, Neil Leavy, Daniel Libretti, Carlos Lillo, Robert Linnane, Michael Lynch, Michael Lynch, Michael Lyons, PatrickLyons, Joseph Maffeo, William Mahoney, Joseph Maloney, Joseph Marchbanks Jr., Charles Margiotta, Kenneth Marino, John Marshall, Peter Martin, Paul Martini, Joseph Mascali, Keithroy Maynard, Brian McAleese, John McAvoy, Thomas McCann, William McGinn, William McGovern, Dennis McHugh, Robert McMahon, Robert McPadden, Terence McShane, Timothy McSweeney, Martin McWilliams, Raymond Meisenheimer, Charles Mendez, Steve Mercado, Douglas Miller, Henry Miller Jr., Robert Minara, Thomas Mingione,  Paul Mitchell, Louis Modafferi, Dennis Mojica, Manuel Mojica, Carl Molinaro, Michael Montesi, Thomas Moody, John Moran, Vincent Morello, Christopher Mozzillo, Richard Muldowney Jr., Michael Mullan, Dennis Mulligan, Raymond Murphy, Robert Nagel, John Napolitano, Peter Nelson, Gerard Nevins, Dennis O'Berg, Daniel O'Callaghan, Douglas Oelschlager, Joseph Ogren, Thomas O'Hagan, Samuel Oitice, Patrick O'Keefe, William O'Keefe, Eric Olsen, Jeffery Olsen, Steven Olson, Kevin O'Rourke, Michael Otten, Jeffery Palazzo, Orio Palmer, Frank Palombo, Paul Pansini, John Paolillo, James Pappageorge, Robert Parro, Durrell Pearsall, Glenn Perry, Philip Petti, Kevin Pfeifer, Kenneth Phelan, Christopher Pickford, Shawn Powell, Vincent Princiotta, Kevin Prior, Richard Prunty, Lincoln Quappe, Michael Quilty, Ricardo Quinn, Leonard Ragaglia, Michael Ragusa, Edward Rall, Adam Rand, Donald Regan, Robert Regan, Christian Regenhard, Kevin Reilly, Vernon Richard, James Riches, Joseph Rivelli, Michael Roberts, Michael E. Roberts, Anthony Rodriguez, Matthew Rogan, Nicholas Rossomando, Paul Ruback, Stephen Russell, Michael Russo, Matthew Ryan, Thomas Sabella, Christopher Santora, John Santore, Gregory Saucedo, Dennis Scauso, John Schardt, Fred Scheffold, Thomas Schoales, Gerard Schrang, Gregory Sikorsky, Stephen Siller, Stanley Smagala Jr., Kevin Smith, Leon Smith Jr., Robert Spear Jr., Joseph Spor, Lawrence Stack, Timothy Stackpole, Gregory Stajk, Jeffery Stark, Benjamin Suarez, Daniel Suhr, Christopher Sullivan, Brian Sweeney, Sean Tallon, Allan Tarasiewicz, Paul Tegtmeier, John Tierney, John Tipping II, Hector Tirado Jr., Richard Van Hine, Peter Vega, Lawrence Veling, John Vigiano II, Sergio Villanueva, Lawrence Virgilio, Robert Wallace, Jeffery Walz, Michael Warchola, Patrick Waters, Kenneth Watson, Michael Weinberg, David Weiss, Timothy Welty, Eugene Whelan, Edward White, Mark Whitford, Glenn Wilkinson, John Williamson, David Wooley, Raymond York.

Recitarea numelor pompierilor uciși reprezintă, poate, modul meu de mă ruga.

Nu voi afla niciodată căruia dintre ei îi datorez viața. Memoria mea păstrează acum numele lor ca placa de granit a unui monument din fața unei gări de provincie lîngă care turiștii se fotografiază fie la venire, din exces de zel, fie la plecare pentru că le-au mai rămas cîteva poziții nefolosite pe film. O listă de nume pe care nu o citește nimeni.

În comparație cu capriciile imaginației capabilă să genereze cîteva zeci sau sute de personaje distincte, numărul de heteronime ale eroului necunoscut este, fără îndoială, infinit. O istorie bîntuită de sindromul Pessoa. Tăvălugul ei, atît de generos cu autorii celor mai mari atrocități, reduce numele victimelor la substantive comune. Liste, arhive, plăci comemorative, toate vor fi praf. Mai devreme sau mai tîrziu, amintirea actelor de curaj ale celor mai bravi dintre noi, va dispărea și ea fără urmă, la fel ca mesajele pe care, dintr-un turn aflat la capătul unei insule, le aruncam în oceanul singurătății nesfîrșite a internetului.

 

respiro©2000 All rights reserved