FORUM RESPIRO _ Conversatie la catedrala [go to: 1_2_4]
Partea a III-a. Realisme si magii.

17.08.2003 From: Liviu Antonesei / Re: LITERATURA “MEDIE” SI “UNITATEA DE MONOLIT”

17.08.2003 From: Liviu Antonesei / Re: rectificari

18.08.2003. From: Cornel Mihai Ungureanu / Poate ca nu sint desctul de atent

18.08.2003. From: Viorel Zaicu / realisme si magii

18.08.2003. From: Costica Bradatan / incercare de clarificare

19.08.2003. From: Liviu Antonesei / Re: incercare de clarificare

19.08.2003. From: Bogdan Suceava / Re: incercare de clarificare

19.08.2003. From: Liviu Antonesei / Re: incercare de clarificare

19.08.2003. From: Leonard Oprea / Re: OPINIA UNUI CITITOR

19.08.2003. From: Leonard Oprea / Re: REALISMUL SOCIALIST SI CREDINTA

20.08.2003. From: Bogdan Suceava / Re: pe marginea unor conferinte ale lui M. Vargas Llosa

20.08.2003. From: Liviu Antonesei / Re: OPINIA UNUI CITITOR

20.08.2003. From: Liviu Antonesei / Re: REALISMUL SOCIALIST SI CREADINTA

21.08.2003. From: Liviu Antonesei / Re: pe marginea unor conferinte ale lui M. Vargas Llosa

21.08.2003. From: Bogdan Suceava / Re: pe marginea unor conferinte ale lui M. Vargas Llosa

21.08.2003. From: Liviu Antonesei / Re: pe marginea unor conferinte ale lui M. Vargas Llosa

 

17.08.2003 From: Liviu Antonesei / Re: LITERATURA “MEDIE” SI “UNITATEA DE MONOLIT”

Mai intii, vreau sa-i multumesc lui Nardi ca insailarile mele teoretice i s-au parut destul de acceptabile pentru a lichida citeva controverse. Insa nu mai sint de aceeasi parere cind executa formula "realism magic", pentru ca, tehnic vorbind, e deja operanta. Pentru cam toate tipurile de literatura s-au retinut pina la urma niste formule, fie ele arbitrare ori motivate. De pilda, pentru Banulescu, evocat in discutie, s-a gasit eticheta "realism miraculos". Ce sa mai zic, ca pina si "realismul socialist" definea ceva? Formula nu e vehiculata, de altfel, doar de epigonii sud-americanilor, ci de persoane mai neutre din acest punct de vedere. De-o pilda, nu ma socotesc - nici nu sint! - un asemenea epigon, desi imi plac multe din romanele zonei si desi utilizez uneori expresia.
Liviu Antonesei

17.08.2003 From: Liviu Antonesei / Re: rectificari

Acum, trebuie sa-mi exprim eu scuzele, pentru ca taxasem judecata, luind-o drept una aplicata respectivelor carti! Totul e bine cind se termina cu bine, vorba elisabethanului!
Liviu Antonesei

18.08.2003. From: Cornel Mihai Ungureanu / Poate ca nu sint desctul de atent

Poate ca nu sunt destul de atent, destul de rabdator, destul de inteligent, de spontan, dar lamuririle lui Leonard Oprea nu m-au luminat. Am si eu limitele mele, asa ca acel joc subtil al semnelor de intrebare (ma refer la pasajul despre Joyce) mi-a scapat tocmai in esenta lui. Rog pe unul dintre ceilalti participanti la forum sa imi explice despre ce e vorba, caci eu ma simt ca la un joc de-a 'Pot sa trec podul', in ipostaza dinainte sa ma prind. Pe de alta parte, se pare ca avem nevoie despre o clarificare a termenilor. Din cate imi amintesc eu, discutam - si discuta Leonard - despre fictiune politica. Sa fi inteles eu gresit? Ba, daca imi amintesc bine, se spunea ca orice fictiune este influentata de politic. Orice fictiune! Asta am negat, exemplificand cu Cartarescu - si gandindu-ma la romanele lui, nu la eseuri sau la 'Postmodernismul romanesc', pe care, in naivitatea mea, nu le consider carti de fictiune. As spune ca eu vorbeam despre proza si, in special, despre roman. Iar eseurile le tratez separat. Pe de alta parte, Leonard, pe ce te bazezi cand spui ca atunci cand eu il consider pe Breban 'depasit', ma refer 'la tematica politica privind dictatura comunista'? Nu, nu din punctul asta de vedere il consider depasit. Nu-i neg autenticitatea, dar nu cred ca posteritatea il va recunoaste pentru ceea ce scrie acum, in 'libertate' nu cred ca mai este de mizat pe posteritate (si el a declarat public ca tine acest pariu). Am senzatia ca suntem intr-o alta viteza, ca o tetralogie are, cu fiecare zi care trece, sanse mai mici sa intereseze, sa se vanda. Emit acum niste opinii pur personale, fara nici cea mai mica pretentie ca e asa cum spun eu, fara nici cea mai vaga intentie de a contesta proza lui Breban. Dar cartile lui, ma intereseaza din ce in ce mai putin - si e valabil pentru Fanus, Uricaru, DR Popescu, etc. Voi le-ati citit ultimele carti? Ultima carte a fiecaruia? Nu e o pierdere de viteza, de inspiratie, un anacronism cu 'zilele noastre'? Nu consider depasita tema dictaturii comuniste si, de exemplu, nu il consider depasit pe Marin Preda. Aici ajuns, am primit cu interes intrebarea lui Bradatan: se poate face realism magic, pe un filon politic? Si faptul ca Liviu Antonesei gaseste formula posibila. Ma intereseaza realismul magic, pentru ca eu sunt acuzat ca apartin acestui 'curent', desi, la modul cel mai sincer, nu stiu cum am ajuns aici, nu vreau sa raman aici. Dar sa ma mentin la tema dezbaterii! Imi amintesc ca l-am vazut, in urma cu cativa ani, la televizor, pe Dan Cristea, spunand ca, daca Marin Preda ar fi cotit spre realismul magic, sansele lui de a avea o larga recunoastere internationala ar fi crescut considerabil. Intr-un fel, sa venim acum si sa imitam prozatorii sud-americani, nu stiu daca e de incercat. Ideal ar fi sa gasim o formula noua. Mai ca-mi vine sa caut una, dar, cand sunt pe punctul sa o gasesc, 'plec la bere', vorba lui Viorel Zaicu! :) Care are dreptate si in ce priveste 'priceperea la verdicte' si cand vorbeste despre 'plansul de mila'. Nu cred ca un autor roman ar trebui sa-si propuna sa scrie 'Razboiul sfarsitului lumii' sau 'Conversatie la Catedrala', in varianta autohtona. Nici nu cred ca el ar ajunge finalist intr-o cursa prezidentiala. Si invers: nu cred ca vreunul dintre ai nostri candidati la presedentie ar putea scrie o astfel de carte. Cred ca o extraordinara carte politica se poate scrie; pentru mine, un favorit al acestui demers este Bogdan Suceava. Dar aceasta carte nu va influenta in nici un fel realitatea politica de la noi si ma indoiesc ca ar oferi solutii concrete pentru o societate dominata acum de coruptie. Nu am scris pe acest forum in calitate de jurnalist, am vrut doar sa reliefez, desi poate ca nu mai era nevoie, marginalizarea scriitorului si resemnarea lui. Acceptarea invizibilitatii. Jurnalistul poate fi vizibil, poate duce o lupta. Am venit printre voi cu o mare inapetenta pentru o dezbatere teoretica, cu o mare retinere in a vorbi despre Joyce. Nu vreau nici macar sa caut solutii pentru mediul in care traim - si pe care cei aflati in alte tari poate ca nu il percep in cotidianul lui dramatism. Am vrut sa aflu o eventuala solutie pentru scriitorul roman si, mai exact, o solutie pentru imbunatatirea vietii mele. Sigur ca puteti zambi ironic la asa asteptari gresite cu care mai vin unii, la o dezbatere elevata, pur teoretica, vag filosofica, predominant literara - cum s-o fi dorit. Dar cu cat ar fi ea mai apropiata de lumea ideilor, a conceptelor, a lecturilor noastre - si mai indepartata de ceea ce traim cei din tara, cu atat ea este, pentru mine, mai sterila si, vrand-nevrand mai lipsita de interes. Asta nu ma impiedica sa va doresc succes in demersul vostru!
Cornel Mihai Ungureanu

18.08.2003. From: Viorel Zaicu / realisme si magii

Cornel Mihai Ungureanu nu stie "daca e de incercat" realismul magic, presupunand ca asta ar insemna implicit imitarea autorilor sud-americani. Mie mi se pare ca nu e chiar asa. E drept, n-am nici o piatra de aruncat, nici o boala autohtona de uitat timpul, nimic. Asa cred eu, ca se poate scrie fara mime. Am citit prin primavara cateva proze ale unui "conlocutor-catedralist" care aveau nevoie de foarte putin [iar: nu stiu sa spun de ce] pentru a trece la categoria magicelor, dar nu cred ca, daca ar fi facut-o, ar fi semanat a sud-american. Pur si simplu se trezea inainte de a trece pragul, poate de spaima, poate tocmai de teama de a fi acuzatde imitatii.
Observatia lui Cornel Mihai Ungureanu "Nu cred ca un autor roman ar trebui sa-si propuna sa scrie 'Razboiul sfarsitului lumii' sau 'Conversatie la Catedrala', in varianta autohtona." este pe cat de simpla, pe atat de buna! Mie mi-a dat o idee, care cel putin pana acum mi se pare grozava. Sa faca fiecare un exercitiu: ce, cat, cum ar trebui sa scriu pentru ca rezultatul sa aiba valoare ca roman socio-politic [sau cum vreti sa-l numiti...] de fictiune, sa fie influent dincolo de judecati de valoare pitice si, de ce nu, sa treaca granitele limbii romane! Dar atentie, vorbesc despre un exercitiu, nu despre largi divagatii teoretice si de prea-uzatele comparatii si clasamente! Adica sa fie clar, cu X si Y, cu motivatia marsului autohton al autoflagelatorilor [vedeti ce aberant suna pre romaneste? si totusi... nu ma indoiesc ca poate exista o varianta autohtona absolut independenta de viziuni Llosa] etc.
As mai avea o... observatie-curiozitate: Nu se simte nimeni in stare sa incerce un raspuns la intrebarea lui Costica Bradatan?! Pacat. Intram in criza de timp si, cel putin pana acum, nu vad ce text ar putea prelucra Bogdan & Comp. pentru Respiro! Poate intrebarea cu pricina, ca mi se pare ca nu se poate incepe din alta parte!!! Si sub ea??? Ce facem, punem pe Respiro o intrebare si cateva hectare de "???" si "..."?
Viorel Zaicu

18.08.2003. From: Costica Bradatan / incercare de clarificare

Cred ca sunt vinovat pentru o anumita neclaritate provocata de mesajul meu anterior. Intrebarea mea nu era NUMAI de ce nu apare si la noi ceva similar realismului magic de vreme ce conditiile politice, sociale, preocuparile intelectuale, furiile, angoasele, din Romania si din America de Sud sunt uneori atat de frapant asemanatoare. Da, "realismul magic" e un concept interesant si, pentru mine, inspirat (mi se pare ca descrie foarte bine ceea ce se intampla in, sa zicem, "Un veac de singuratate"), si a ajuns sa fie destul de greu sa gandesti literatura sud-americana fara el. Desigur, e fatalmente un produs de mana a doua, o inventie a celor ce scriu DESPRE literatura sud-americana, si nu a celor ce chiar o fac, a acelor teoreticieni (nu a romancierilor insisi) care au incercat sa dea un nume acelui univers greu de numit care e "Un veac de singuratate", "Toamna patriarhului" s.a.m.d. Dar pana una alta e un instrument util cu care poti sa incerci sa intelegi ceva care altminteri e atat de greu de inteles in termeni diurni, rezonabili, cartezieni.
Intrebarea mea, re-formulata, ar putea suna asa: cum se face ca o literatura atat de mare si de semnificativa (una care, prin cel putin cateva piese, va fi citita - sunt sigur - si peste doua-trei sute de ani) a putut sa apara si sa prospere intr-un context politic si social atat de crud, de corupt si deficient? Mai mult, a aparut IMPOTRIVA a tot ce un astfel de context presupunea? Cum se face ca acesti autori s-au putut aseza sa scrie acele lucruri, si le-au si scris, in acele conditii? Cum se face ca n-au fost striviti de ele?
Deci, pentru ca o literatura semnificativa sa existe nu e musai nevoie de existenta unor trotuare curate, a unor politicieni rezonabili si necorupti, sau de absenta cainilor maidanezi de pe strazi. Stiu, suna straniu, scandalos, dar asta e o chestiune pe care o constati fara dificultate. Acei scriitori sud-americani de care ne minunam noi aici au scris ceea ce au scris in conditii de dictatura, lovituri de stat, razboi intern, penurie, mizerie cotidiana, s.a.m.d. Au putut scrie deci pe burta goala, cum ar veni. Fireste ca toti visau la ceva mai bun, nu cred ca le trecuse prin cap ca scriu bine tocmai din cauza ca sunt flamanzi. Si, fireste, toata lumea isi doreste ca in Romania sa se termine cat mai curand oate mizeriile astea si sa nu mai fii otravit zilnic cu tot ce vezi si auzi in jur. Dar asta nu te impiedica sa nu te intrebi: de unde totusi vraja asta? de ce la noi politicul e atat de inhibant? De ce castreaza pe toata lumea? De ce scriitorii romani (cu exceptiile de rigoare, desigur) nu pot sa se elibereze de acest blestem? De ce sunt ei mult mai prezenti in carciumi decat pe piata mare a cartii (vreau sa spun: acea piata a cartii care nu se sfarseste la Curtici, ci abia de acolo incepe)? De ce scriitorii romani s-au blocat in jurnalism, fara ca in felul asta sa jute pe nimeni: nici literatura romana, nici societatea, nici macar pe ei insisi? De ce naiba sunt atat de buni la facut si desfacut guverne si coalitii, dar nu sunt in stare sa faca o intriga (literar vorbind) de care sa se afle macar la Budapesta? De ce? De ce?
Costica Bradatan.

19.08.2003. From: Liviu Antonesei / Re: incercare de clarificare

Daca as dori sa fiu rau, as spune ca raspunsul ar putea fi aflat prin intoarcerea lui Costica Bradatan aici, nu intotdeauna perspectiva ajuta! Dar nu vreau sa fiu rau, mai ales ca majoritatea intrebarilor chiar sint substantiale in ciuda aerului lor disperat. Mai batrin fiind, as spune ca lucrurile nu sint chiar atit de grave cit par - sint cel putin o duzina de carti de proza de valoare, unele amintite aici, publicate in ultimii vreo 15-25 de ani, dar este si o chestiune de marketing, mai trebuie sa te si descopere cineva la Paris ori, de ce nu New York. Sa nu uitam ca fara devotiunea lui Roger Caillois, de pilda, dar nu doar a lui, sud-americanii nu erau tradusi la Paris si, deci, pur si simplu nu erau, pentru ca a fi inseamna a fi perceput! Azi, singurul autor roman cu o strategie coerenta de marketing, sprijinit si de o editura tare pe deasupra, mi se pare Cartarescu. Ca nu scrie literatura dimensionata politic? Asta nu conteaza, si nici nu-s sigur ca lucrurile stau chiar asa!
Liviu Antonesei

19.08.2003. From: Bogdan Suceava / Re: incercare de clarificare

>Cum se face ca acesti autori s-au putut aseza sa scrie acele lucruri, si le-au si scris, in >acele conditii? Cum se face ca n-au fost striviti de ele?

Pentru inceput, la intrebarea lui Costica Bradatan (versiunea reformulata) cred ca am putea cita unul dintre cei mai importanti martori, Reinaldo Arenas. In conferinta scrisa in 1988 pentru ceremonia decernarii premiilor Letras de Oro, de la Miami, el spune astfel: "Romanul latino-american al anilor saizeci, unul dintre cele mai importante evenimente ale secolului, n-a fost produsul unei miscari, nici al unui grup de scriitori lucrand in birourile lor confortabile (asa cum a fost noul roman francez), ci a fost mai degraba produsul unui grup de aventurieri si de paria care si-au transformat intreaga lume in patria lor, si creativitatea in singura lor credinta. Chiar si Lezama Lima, un retras din Havana Veche, era mai cosmopolitan decat Marco Polo." Asadar, contextul exista, totul e ca unii scriitori sa isi asume aceasta conditie de "exclusi", sa isi propuna sa faca _numai_ asta, sa isi asume aceasta creativitate, dublata de o maxima deschidere culturala, de exercitiul de a explica oamenilor din alte culturi realitatea romaneasca. Oameni care sa ramana, in lanul vietii romanesti, _doar_ scriitori, si care sa nu-si asume altfel dimensiunea politica. Pretul, pe plan social, poate fi urias, mai ales in vremuri sarace. Daca nu te gandesti 100% numai la pagina de proza de fictiune pe care o scrii, personajele tale nu ies credibile, ceva scapa, ramane un detaliu neacoperit, care ajunge sa compromita credibilitatea literara a intregului text. Personaje care sa se ingrijeasca de bani, sa iubeasca, sa stranute si sa isi caute scuze pentru esecuri, asa cum se intampla in viata reala, totul insa translatat intr-o lume paralela, cu propria ei coerenta, cu un nivel de realitate distinct de cel al vietii reale. Sincer, cred ca raspunsul e in pasajul de mai sus al lui Arenas. Nu stim noi, probabil, cati autori vor fi fost striviti de teroarea politica din America Latina in ultimul veac, asa cum in Est multi au fost striviti in Gulag sau in alte tulburari politice. Nu ne gandim aici atrocitatile politice in sine, ci la orice forma de persecutie care ajunge, in timp, sa impiedice un autor sa-si dea adevarata masura, sa isi scrie opera. (La urma urmei, si saracia tine tot de asa ceva!) Asa cum de exemplu Iorga a fost ridicat din casa pe cand _scria_, asa cum atatia scriitori au fost arestati in procesul Noica si ani importanti, cand puteau sa scrie, s-au irosit... Asa cum Arenas a fost nevoit sa scrie un roman de patru ori (pentru ca Securitatea cubaneza l-a confiscat de trei ori).
Una dintre aceste istorii, a unor materiale care s-au pierdut, a unor ani cand un autor ar fi putut sa scrie si nu a scris, a ajuns si la mine. In perioada 1990-1992, am avut onoarea sa-l cunosc pe Rene Radu Policrat, ale carui scrieri dramatice au fost arse in anii '50. Inainte de a fi arestat, le incredintase unei persoane care lucrase pentru familia lui, si aceasta persoana, temandu-se de o eventuala perchezitie, a ars lucrarile lui literare. Pe care autorul, la capatul multor ani de puscarie, nu le-a mai putut rescrie. Au ramas cateva piese, una dintre ele a fost montata la radio de Mircea Albulescu, alte cateva in manuscris. Dupa ce R.R. Policrat s-a stins, exasperat de indiferenta celor care au promis ca vor publica aceste scrieri, am scris o scurta povestire pe care am intitulat-o 'Praf de carbune'. Am schimbat finalul. Pentru final, am ales o situatie care s-a intamplat demult, la Nucsoara, cand cineva a zidit niste acte intr-un cuptor de paine si documentele s-au carbonizat in zid.
Lumea romaneasca e plina de astfel de istorii. Ori, acum nu mai au loc astfel de arestari pe scara larga, pe fundamentul unor persecutii politice. Nu ne ramane decat sa ne asezam la masa de scris si (vorba lui Noica) sa ne punem in starea de a crea.
B. Suceava

19.08.2003. From: Liviu Antonesei / Re: incercare de clarificare


Si Arenas, si Carpentier, si admirabilul Lezama Lima (imaginati-va un mallarmeean perfect in Cuba castrista) au scris, totusi, in acele conditii! Ceea ce nu prea au facut criitorii nostri consacrati, cu exceptiile pe care le poti numara pe degetele de la o mina ciunga. Problema este daca vor putea face acum ceea ce n-au facut atunci. Am dubii foarte mari in aceasta privinta si nici nu cred ca putem astepta, in ciuda talentului urias al unui Breban de pilda, la mari fapte de arme din partea nici unui ecrivain care a trecut de, sa zicem, 50! Nu-i o drama, decit eventual pentru ei!, ca sint destul din cei mai tineri care au si inceput sa arate ca se poate si o altfel de literatura.
Liviu Antonesei

19.08.2003. From: Leonard Oprea / Re: OPINIA UNUI CITITOR


Voi continua "replica" mea prin a spune: intr-adevar "hirtia suporta orice", dar eu unul nu vreau - ca scriitor, dar nici crestin fiind – NU doresc sa jignesc cumva pe vreunul dintre interlocutorii mei, mai tineri... Sub 50 de ani si, in conformitate cu afirmatia ("jucausa" si provocativa a) lui Liviu - asadar, potentiali faini scriitori de fictiune "politica" (asta ca sa adopt temporar terminologia folosita in acest dialog). Ca urmare, imi cer politicos scuze si lui Viorel Zaicu, pentru acel "Zaciu", dar si lui C.M.Ungureanu, pentru acele buclucase semne de intrebare ale mele.
******
Totusi, una dintre cheile de bolta ale spinoasei existente a scriitorului roamn ca autor de fictiune "politica", ramine cititorul roman. Vorba lui Fouche': "E mai mult decit o rima, e greseala" sa nu tinem cont de cititorul nostru, nu-i asa? Iata deci, scrisoarea /e-mail/ adresata mie (si primita chiar azi) de catre unul dintre cei care urmaresc "Conversatia la Catedrala" (o reproduc fara a devoala numele semnatarului, din motive de confidentialitate... ):

******
Deci arta trebuie sa te impresioneze, asta depinde de nivelul de impresivitate, de a simti si de a gandi, de gustul fiecaruia. Unii plang la filme indiene sau telenovele de 2 lei. Altii sunt impresionati pana la lacrimi de manele, altii au tablouri cu caprioara pe perete. Si astia sunt cei mai multi. Uita-te cum se imbraca oamenii, cum este moda, cum isi decoreaza casele, cum gandesc oamenii ca "opinie publica".
Aici oamenii nu mai citesc in tramvai pentru ca trebuie sa stea cu mana la portofel de frica sutilor, o carte in librarie costa aproape 100.000 lei = 10 paini = 10 beri (12 carti = pensia pe luna), = o seara la discoteca, si asa mai departe. Primim cultura la PRO TV cu Vacanta Mare (comic vulgar-grotesc) si stirile de la ora 17 de unde aflam cine cui i-a dat cu toporul in cap, cine pe cine a violat, cine s-a mai spanzurat (aventuri, thriller, povesti de dragoste) si statisticile prin care aflam ce bine este sub PSD (science-fiction).
Cum sa stim daca se face literatura buna sau daca exista public de literatura? Ma intreb oare cata literatura se vinde anual in tara asta si cati citesc intr-adevar? Sa fie 1% din romani ?!
Arta apartine clar elitei, in rest este cultivat doar prostul gust. Literatura - act politic? sa fim seriosi – frectie la piciorul de lemn! "

******
Oare succesul literaturii sud-americane ca fictiune "politica" se datoreste publicului din tarile de bastina ale autorilor respectivi ?

******
"Incercarea de clarificare" a lui Bogdan Suceava mi se pare a fi un raspuns de inalta tinuta etica si avind precizia unui artist responsabil in actul sau creator. Il citez cu propriul sau citat (excelent ales ):
"Romanul latino-american al anilor saizeci, unul dintre cele mai importante evenimente ale secolului, n-a fost produsul unei miscari, nici al unui grup de scriitori lucrand in birourile lor confortabile (asa cum a fost noul roman francez), ci a fost mai degraba produsul unui grup de aventurieri si de paria care si-au transformat intreaga lume in patria lor, si creativitatea in singura lor credinta. Chiar si Lezama Lima, un retras din Havana Veche, era mai cosmopolitan decat Marco Polo." Si inchei, iarasi citindu-l cu a sa concluzie finala:
"Lumea romaneasca e plina de astfel de istorii. Ori, acum nu mai au loc astfel de arestari pe scara larga, pe fundamentul unor persecutii politice. Nu ne ramane decat sa ne asezam la masa de scris si (vorba lui Noica) sa ne punem in starea de a crea."
Leonard Oprea


19.08.2003. From: Leonard Oprea / Re: REALISMUL SOCIALIST SI CREDINTA

REALISMUL SOCIALIST SI CREDINTA...
In aceasta "Conversatie la Catedrala", nu altundeva, ci...la Catedrala, salut interventia lui Liviu Antonesei care, afirmind ca fiind obligati" de societate&politica, dar si de cultura sa acceptam anumite "catalogari" (operationale) ale criticului si istoricului literar, si nu numai, trebuie sa acceptam termeni ca "realismul magic", caci altfel riscam sa uitam condamnabil, spre exemplu, "realismul socialist".
----------------
Oh, da - cita dreptate are Liviu, in acesta observatie a sa ( nu altfel, sustin eu ), mai ales in sensul PREA RAPIDEI UITARI a "realismului socialist" in Romania. Caci, consider eu, "realismul socialist" este una dintre dovezile irefutabile ale caderii fictiunii "politice" in ideologie... Si pina la urma, orice ideologie aplicata se transforma in tiranie, dictatura... comunista, nazista, populista sau cum spuneam, de data recenta, terorist-religioasa (terorismul islamic).
-----------------
Astfel, dorind sa ofer o solutie personala de salvare a literaritatii creatiei sale, viitorului scriitor roman de fictiune "politica", iata, ii reamintesc ce scriam in primul meu raspuns la acest dialog,in "O anume Responsabilitate": " Iar pentru mine, Credinta (religioasa) este extrem de importanta, este decisiva pentru ca, finalmente, ea este cea care genereaza optiunea politica personala, intr-un sens sau altul pozitionindu-ne anume in sfera antagonismului "bine-rau", sau, daca vreti, in sfera social-politica a opozitiilor "libertate - sclavie" si "democratic - anti-democratic". Iar in acest context mai sus explicat laconic, pot afirma linistit ca fictiunea literara ca act artistic cu implicatii politice a fost, este si va fi marea literatura a acestei lumi atita timp cit va exista ea. Asadar aceasta fictiune literara se manifesta ca, ESTE O NECESITATE PROFUND UMANA."
-------------
Personal, in firesc acord cu Credinta mea crestina, ( in al III-lea volum al Trilogiei lui Theophil Magus ) definesc artistul si criticul de arta astfel:
" DESPRE ARTISTUL AUTENTIC
Artistul autentic este doar acela-singurul care contine intrinsec tot ceea ce Creatia Domnului contine, menirea lui fiind aceea de a re-descoperi in fel si chip artistic, rostul lumesc in rostul divin al Creatiei. Cu alte cuvinte, menirea lui este incercarea artistica de a darui semenilor imagini (vizuale si/sau sonore ) revelatorii despre el-artistul intru cautare si cunoastere de Dumnezeu, implicit de a darui flash-uri despre Revelatia Lui Dumnezeu, sau chiar ale Revelatiei Lui Dumnezeu. Desigur, aceasta definire, ca un lotus cu zeci si mii de petale, se deschide intr-o suma infinita de cuvintari pro si contra, despre: "artist", "artistic", "creatie","menire", "revelatie". etc., etc., etc., finalmente despre Dumnezeu. Insa acesta este si scopul declarat al acestei definitii. Fiindca oricit si oricum s-ar dezbate cele enumerate mai inainte, cercul se inchide deschizindu-se mereu in acest continut. Reluctanta ateului declarat, precum si a agnosticului fata de aceasta definitie, provine, fireste, din respingerea ideii de Dumnezeu si de Dumnezeu cognoscibil, pe scurt: respingerea ideii de Credinta intru cunoastere de Domnul Iisus Christos intru Tatal si Sfintul Duh. Dar, atentie, nu uitati: cind aceasta eluctanta devine/este pe deplin constientizata, ateul declarat, dar si agnosticul nu faptuiesc nimic altceva decit primul lor pas hotarit in re-cunoastrea si cautarea Lui Dumnezeu. Intr-o forma sau alta, subiectul fundamental - ascuns sau dezvaluit - al artistului autentic este deci, viata, framintarile si cautarile ateului, sau ale agnosticului, in aflare/descoperire de Dumnezeu, de Credinta. Poate fi vorba despre un sfint, sau poate fi vorba despre un tilhar. Oricare ar fi povestea, si oricum ar fi povestita - acesta este subiectul.
In concluzie, artistul autentic este acela care se intreba si va intreba vesnic: QUO VADIS, DOMINE ?"
-----------
Si despre:
" CRITICUL DE ARTA
Existenta criticului de arta este un exceptional dar oferit lumii de catre Dumnezeu. Caci, fara criticul de arta, incercarea artistului de a intelege si schimba lumea, finalmente, incercarea lui de a-L cunoaste pe Dumnezeu intru Iisus Christos prin Duhul Sfint - ar fi sortita mereu si inevitabil esecului. Criticul de arta este deci, maestrul de necontestat al - imaginarii acestui esec. Din nefericire insa, astazi sint tot mai putini criticii de arta - maestri autentici."
------------------
Imi doresc mult de tot sa intelegeti ca aceasta este optiunea mea ca scriitor si pentru mine functioneaza perfect. Dar, poate ca in ciuda celor doua carti ale mele avind si evidente implicatii politice - altfel n-ar fi fost interzise inainte de Dec. '89; n-ar fi fost receptate de catre critica post-decembrista si de catre publicul larg, asa cum au fost receptate, adica avind trecute si prezente implicatii politice - deci, in ciuda acestor dovezi, poate ca dumneavoastra aveti alta perceptie. Si e dreptul dumneavoastra sa aveti alte opinii. Si e bine ca e asa. Totusi - repet aceasta este optiunea mea si pentru mine functioneaza perfect.
-----------------
Finalmente, gindindu-ma la viitorul dumneavoastra ca tineri scriitori, dar si la noi, cei in apropierea celor 50 de ani pomeniti de Liviu Antonesei (ca fiind un posibil prag al impotentei artistice in fictiunea "politica") va spun, va rog acestea: "Voi sunteti sarea pamintului. Dar daca sarea isi pierde gustul, cu ce isi va capata iarasi puterea de a sara? Atunci nu mai este buna la nimic, decit sa fie lepadata afara si calcata in picioare de oameni." (Iisus Christos in Matei 5/13).
-----------------
Leonard Oprea, August 19, 2003, Boston


20.08.2003. From: Bogdan Suceava / pe marginea unor conferinte ale lui M. Vargas Llosa

Lucrul care m-a impresionat cel mai mult la M.Vargas Llosa a fost faptul ca discuta despre cartile sale in termeni de experiente ca si cum, pe masura ce ar scrie, autorul ar descoperi o metoda, ar realiza un castig de cunoastere care ramane incorporat experientelor sale ulterioare. A vorbit despre aceasta descoperire si in vizita lui la Bucuresti din toamna lui 1995, si a facut-o cu numeroase ocazii.
In perioada martie-aprilie 1988, ca profesor invitat la Syracuse University, a sustinut o suita de conferinte (in limba engleza) in care a descris aceste experiente literare, aceste descoperiri. Lucrarea a fost editata de Myron I. Lichtblau in 1991 la Houghton Mifflin Comp. Din punct de vedere strict literar, el ne povesteste cum anume se ajunge la constructia fictiunii politice. As dori sa ma refer aici doar la doua dintre articolele din aceasta carte, fara sa-mi propun o analiza exhaustiva a celor doua romane pe care le voi aduce in discutie. Problema pe care incerc sa o conturez este: cum anume se construieste o fictiune politica solida si credibila? Care sunt ingredientele si unde ar avea sanse aceasta fictiune sa intereseze cat mai mult?
PARTEA I: Despre constructia fictiunii politice
In anii '70, M.Vargas Llosa si-a propus sa scrie 'Razboiul sfarsitului lumii', un volum pe care in 1988 il considera drept cartea lui favorita, dintre toate lucrarile sale. Intr-o buna masura, e si un roman politic, mai precis un roman despre fundamentele institutiilor statului in America Latina. Vom descrie numaidecat ce anume problema politica adreseaza. Sa amintim numai pentru inceput detaliul paradoxal ca romanul respectiv vine in corolarul cartii lui Euclides da Cunha, care aparuse initial in 1902 (si care i-a luat autorului trei ani ca sa o scrie), si ca ajunge sa depaseasca, in acei termeni care descriu probabil forta fictiunii, lucrarea initiala; nu e un simplu remake, e o demonstratie de forta. Chestiunea rasculatilor din Canudos nu era, desigur, o problema politica stringenta in anii '70 ai veacului nostru (ceea ce ne sugereaza ca nu e cazul sa scrii neaparat despre ceva "fierbinte", ci ca trebuie sa identifici acele teme ale trecutului, daca nu cumva si ale viitorului, care ajung sa proiecteze elementele care sa raspunda problemei enuntate...). Si atunci, de ce sa fi ales Vargas Llosa aceasta tema? Raspunde chiar el (pg.124): "Intai, in vremea cand am citit 'Os sertoes' anumite probleme specifice apartinand Americii Latine ma deranjau foarte mult. Una dintre ele era: cum de este posibil ca intelectualii Americii Latine - oameni de idei, oameni cultivati, oameni care erau indeaproape informati despre ceea ce se intampla in tarile lor, oameni care in general au calatorit mult si tocmai pentru acest motiv pot compara ce s-a petrecut in alta tara si pot avea o viziune de ansamblu sau perspectiva asupra Americii Latine – sa fie responsabili de atat de multe ori pentru conflictele si necazurile pe care America Latina le-a infruntat in istoria ei? Care e motivul pentru care intelectualii au contribuit, de exemplu, la intoleranta, care este unul dintre cele mai intunecate aspecte ale istoriei noastre. Intelectualii au promovat intoleranta, intoleranta religioasa in trecut si intoleranta politica in prezent."
Intrebarea aceasta e devastatoare. Daca ar fi sa o traducem in context romanesc, ar trebui sa ne intrebam cum de a ajuns Octavian Goga la optiunile sale politice de la batranete, cum de a acceptat Mihail Sadoveanu sa gireze un regim politic atat de criminal, cum de a fost posibil ca niste intelectuali atat de rafinati ca Dan Barbilian si Octav Onicescu sa aiba pozitii politice atat de violente, si lista ar putea continua, mergand veacuri inapoi. Marea problema a Romaniei moderne - cel putin in aceasta directie - a fost nationalismul intolerant, lipsa de intelegere fata de cei diferiti, fata de cei care nu aratau ca romanul verde & tipic. Problema identitatii noastre nationale, icoana-a vremii ce-a murit, ne urmareste inca. Sa te intrebi cum de a fost posibil ca atatea minti luminate sa fi justificat sau sa fi sprijinit activ crima, ori erorile politice ale vremurilor lor, nu cade bine azi in Romania. In fond, identitatea nationala ajunge sa fie buna moneda de schimb in vremuri electorale, ajunge sa fie folosita ca nada la decizii importante (cum s-a intamplat in 1991, cand s-a votat actuala Constitutie, ale carei vicii au fost ascunse la adapostul unei propagande de factura nationalista), ajunge sa focalizeze o minoritate ca forta politica (ne referim la U.D.M.R.; si daca e sa dam voturi pe criterii nationale, iata electoratul roman din 2000 trimitand in turul doi de scrutin doi candiati care nu aveau nici un fel de studii economice sau politice, si ingorand un candidat extrem de interesant din punct de vedere profesional, Frunda Gyorgy, afectat aici de faptul ca isi reprezenta minoritatea etnica). Cum pot fi consumati acest demoni, aceste idei primite de-a gata? Cand vom avea oare curaj sa votam un candidat de origine maghiara, doar pentru ca e cel mai bun dintre candidati? Cand se vor stinge oare tendintele tribale in statele nationale ale Europei? Cand vom fi pregatiti sa nu mai scriem Patrie cu majuscula? (Intrebarea asta e inspirata din 'Alexis Zorba'.) Nu este oare acest demon, al nationalismului romanesc, inca mult prea prezent in viata noastra de azi? Dar sa ne intoarcem in primavara lui 1988, in amfiteatrele de la Syracuse University, si sa-l ascultam mai departe pe guest speaker, povestind constructia romanului 'La Guerra del fin del mundo', ca descoperire. Iata-l gasind exact punctul cheie de unde avea sa se inchege fictiunea (pg.134-135): "Intreaga versiune republicana a razboiului era bine documentata. Versiunea rebelilor nu era documentata deloc. Nu existau documente scrise de catre rebeli. Unii dintre supravietuitorii rebelilor fusesera intervievati, dar foarte tarziu in vietile lor. A fost, de exemplu, ceva material scris despre Villanova, unul dintre liderii rebeliunii, care a fost gasit de catre un jurnalist pe cand era in varsta, si a fost intervievat. Un document a fost produs, unul dintre putinele din partea rebelilor. Aceasta mi-a dat marea ocazie de a inventa, de a fictiona despre ceea ce s-a intamplat rebelilor, ceea ce s-a intamplat in citadela Canudos. Imi aduc aminte cat de emotionat am fost intr-o zi pe cand am descoperit in timp ce citeam, nu-mi amintesc in ce carte sau in ce articol de ziar, ca cineva a spus ca printre rebelii din citadela se afla si un fel de monstru, un om foarte deformat, de origine din Natuba, care stia sa scrie. Ideea ca printre rebeli se afla cel putin o persoana care stia sa scrie si care probabil a scris ceva acolo, a fost pentru mine foarte emotionanta. Am fost impresionat de ideea ca e posibil sa se fi aflat un potential scriitor printre rebeli.
Din aceasta descoperire am creat un intreg personaj, un foarte important personaj in romanul meu, numit Leon din Natuba, care este un scriitor, cineva care e foarte apropiat de Conselheiro, care noteaza tot ce spune el, documentand ceea ce s-a intamplat acolo. Am folosit numele unora dintre loctiitorii Sfatuitorului, dar le-am inventat biografiile."
Aceasta parte a conferintei lui Vargas Llosa mi se pare relevanta pentru constructia fictiunii politice. (Cineva ar putea sa-mi atraga atentia ca aceasta procedura ar fi demodata, fiind veche de mai bine de trei decenii, dar nu ma pot impiedica sa observ ca ultimele doua romane ale acestui autor fascinant, produse in zilele noastre, incorporeaza aceasta experienta si e posibil sa fi fost scrise la fel, crescand din partea nedocumentata a trecutului, era Tujillo si respectiv istoria familiei lui Gauguin.)
Cat despre documentarea lui Vargas Llosa, dupa ce a scris prima versiune a lucrarii fara sa fi calcat vreodata in acea parte a lumii, a mers in Bahia, la Salvador, insotit de un antropolog brazilian, Renato Ferash, care l-a ajutat sa cunoasca regiunea si traditia ei. Cu aceasta experienta de biblioteca, apoi cu aceasta documentare pe teren, Vargas Llosa a re-scris romanul, prima lui carte localizata in alta parte decat in Peru. Asta mi-am propus sa subliniez despre constructie si documentare. Ideea literara a fost aceea de a raspunde - printr-o lucrare de fictiune - intrebarii despre erorile intelectualilor in trecutul istoric si in prezentul Americii Latine. (Daca as vrea sa scandalizez, ar trebui sa aduc in discutie aici superbul articol de analiza pe care Sorin Antohi l-a publicat in '22' in primele momente de dupa alegerile din Romania din 2000. E probabil una dintre cele mai profunde experiente din Romania de azi in spatiul politic, buna masura a esecului de audienta al intelectualilor in Romania de azi. In fond, ce stie sa faca cel mai bine un intelectual? Eu nu stiu decat doua lucruri: inteleg cateva pagini de matematica si stiu sa spun povesti. Sunt complet lipsit de spirit practic. Nu contez in plan politic. Oare cati sunt ca mine? Cum sa pot eu contribui comunitatii mele, spatiului meu cultural? Au reusit vreodata intelectualii o performanta politica remarcabila in Romania, cu exceptia Unirii de la 1859? Asadar, nu voi discuta aceste aspecte aici, numai ele ar merita un forum aparte, eventual intitulat asa: despre lipsa de aplicatii a vietuirii in biblioteca si ravagiile produse de lectura romanelor cavaleresti asupra imaginarului contemporan. Asadar, nu vom discuta aceasta. Ne marginim sa vedem cum a fost construit romanul despre Canudos.)
PARTEA A DOUA: Despre obsesiile unei comunitati
Cea de-a doua experienta literara a lui Vargas Llosa care mi se pare relevanta pentru discutia noastra e cea desfasurata in timpul scrierii romanului 'Istoria lui Mayta'. In conferinta pe care a dedicat-o descrierii experientei traite in timpul conceperii acestui roman, Vargas Llosa incepe prin a-si marturisi inclinatia catre cauzele de stanga din tinerete. Faptul ca in Cuba revolutia a fost posibila, a pus intreaga America Latina pe ganduri. Mai precis, a schimbat atitudinea extremei stangi de pe intregul continent. Vargas Llosa povesteste astfel (pg.145): "Ca multi alti Latino-Americani, am fost foarte emotionat si nelinistit de ceea ce s-a intamplat in Cuba. Dar am fost nu mai putin surprins cand am citit intr-o zi in 'Le Monde' (traiam in Franta pe atunci) ca un grup de Peruvieni a incercat de fapt sa porneasca revolutia in Anzii centrali. Au preluat controlul asupra orasului Jauja pentru cateva ore, apoi s-au retras catre munti. Au fost urmariti; unii au fost ucisi, altii arestati de garzile civile. Pana ce am citit acest raport, nu am crezut niciodata ca in Peru, o tara ca a mea, intr-o tara pe care credeam ca o stiu atat de bine, s-ar putea intampla intr-o zi asa ceva." Si, mai departe, Vargas Llosa scrie: "Candva mai tarziu, cumva accidental, am intalnit in Franta un om care stia cateva detalii despre ceea ce s-a intamplat si cum aceasta incercare a fost pregatita si organizata, detalii care mi s-au parut toate interesante. Se pare ca aceasta incercare revolutionara a fost mai degraba nebuneasca pentru ca revolutionarii erau doar doi adulti si un grup de liceeni din Juaja; erau doar o mana de oameni, nu imi mai amintesc cati, poate zece sau cinsprezece, in nici un caz douazeci. E dificil sa-ti imaginezi cum acest grup de oameni ar fi capabili sa porneasca o revolutie si un proces prin care sa controleze tara."
Ideea devenea relevanta tocmai pentru ca ispita revolutionara (probabil ca Mircea Vulcanescu ar numi-o asa) exista in America Latina, in contextul evolutiilor din Cuba. In acel roman, Vargas Llosa a incorporat si alte teme peruviene, acele cosmaruri care descriu imaginarul national, ca de exemplu ideea ca bolivienii ar putea sa invadeze Peru, o tema care a ramas probabil mostenire de la jumatatea veacului XIX, cand natiunile latino-americane au traversat un dificil proces de asezare a frontierelor, un proces care a costat multe vieti omenesti. (In Europa cum a fost? Nu continua acest proces oare si azi?) Asadar, ceea ce a devenit axul central al romanului a fost ideea revolutiei, aceasta idee al carei potential e mai mult decat serios dupa 1959, si care in Peru a dat excrescente criminale la un moment dat. Vargas Llosa a plecat in constructia romanului de la o obsesie a lumii peruviene, si a navigat exact catre epicentrul temei. Ca de obicei, s-a documentat in detaliu, tocmai pentru a putea fictiona apoi in voie, sau - cum zice el cu o fraza superba - "para mentir con conocimiento de causa".
B. Suceava

20.08.2003. From: Liviu Antonesei / Re: OPINIA UNUI CITITOR

Mai intii, vreau eu sa-mi exprim bucuria pentru opinia cititorului atit de simpatetica cu insailarile mele. In al doilea, si eu cred ca, in ciuda faptului ca, intr-adevar, literatura are drept destinatie o elita destul de restrinsa, trebuie sa tinem seama si de cititori, oricit ar fi de putini. Doamne pazeste, sper sa nu fiu inteles gresit! Nu spun ca, atunci cind se aseaza la masa de scris, scriitorul trebuie sa fie preocupat de ce astepata cititorul de la el, spun doar ca o perceptie a publicului tinta trebuie sa ai!
Liviu Antonsei

20.08.2003. From: Liviu Antonesei / Re: REALISMUL SOCIALIST SI CREADINTA

Ma bucur ca Nardi a rezonat la cele scrise de mine, cum si eu rezonez la ce spune el - in fapt, realismul socialist este proba cea mai eclatanta a proastei rezolvari a relatiilor dintre literatura/arta si politica. E cel mai bun exemplu de "asa nu" in cea ce priveste dimensiunea politica a literaturii.
Liviu Antonesei

21.08.2003. From: Liviu Antonesei / Re: pe marginea unor conferinte ale lui M. Vargas Llosa

Nu doar povestea rebelilor nu fusese scrisa, dar nici macar, aproape doua sute de ani, nici povestea regalistilor din Vandeea, spulberati de republicani. A trebuit sa se duca Soljenitin s-o povesteasca pentru a aflat si francezii un episod important din istoria lor! Problema care se pune este cite asemenea episode din propria noastra istorie sint vorbite/scrise dintr-o singura directie? Citi stim ca Eminescu, de pilda, era impotriva Razboiului de Independenta, ca deplingea ca n-am ajuns catolici? Citi am citit si vesrsiunea colonelui Locusteanu despre 1848? S.a.m.d. O sa-mi spuneti ca istoria este scrisa de invingatori, dar mai interesanta s-ar putea sa fie versiunea invinsilor. Iata, de-o pilda, n-as putea reciti documente PCR, nici macar Scinteia, dar memoriile detinutilor politici, chiar stingaci scrise, chiar contrafacute uneori, da. Eu insumi, iertati autoevocarea, dar proza mea a fost citata deja de altii, in Povestea calului si a carutasului, n-am facut altceva decit sa repovestesc pe limba mea (de la 10 ani, dar si la 50 de ani) povestea unui invins.
In ce priveste nationalismul, ce sa zic mai mult decit a spus Bogdan? Ca pare un fel de poveste fara sfirsit la noi si ca, aproape sigur, integrarile in loc sa-l diminueze, il va amplifica? Nu sint insa la fel de sceptic si in ceea ce priveste rolul intelectualului. Daca pune intrebarile bine, daca pune intrebarile bune, in fond acesta este sensul sau, cred ca isi face treaba! Ce Dumnezeu tot asteptam de la el? Sa educe masele, sa stimuleze societatea civila? Sa intre in politica ? (Eu am fost – in ilegalitate, in opozitie si la putere!) Da, se poate, dar probabil chiar cu riscul de a-si pierde atributele de intelectual. Daca intreaba bine, restul vine aproape de la sine!
Liviu Antonesei

21.08.2003. From: Bogdan Suceava / Re: pe marginea unor conferinte ale lui M. Vargas Llosa

Am ajuns la memoriile colonelului Locusteanu citind superba carte a lui Gheorghe Crutzescu, si asa am aflat ca exista marturia unuia dintre cei care au operat efectiv arestarea guvernului provizoriu de la 1848. Aprecierile lui la adresa revolutionarilor nu sunt pozitive in nici o nuanta, si nu lasa loc nici unui echivoc...
B. Suceava

21.08.2003. From: Liviu Antonesei / Re: pe marginea unor conferinte ale lui M. Vargas Llosa

Sigur ca asa stau lucrurile, dar imaginea despre revolutiune nu devine mai nuantata decit atunci cind auzeam un singur discurs? Si pentru ca veni vorba n-ar fi interesant un roman "pasoptist" care sa nu ocoleasca aceasta versiune despre fapte? Eu cred ca da. Cum, de pilda, imi dau seama acum, primul volum din Morometzii probabil de asta mi-a placut - in cele din urma, e versiunea invinsilor.
Liviu Antonesei