17.08.2003 From: Liviu Antonesei / Re: LITERATURA “MEDIE”
SI “UNITATEA DE MONOLIT”
17.08.2003 From: Liviu Antonesei / Re: rectificari
18.08.2003. From: Cornel Mihai Ungureanu / Poate ca nu sint
desctul de atent
18.08.2003. From: Viorel Zaicu / realisme si magii
18.08.2003. From: Costica Bradatan / incercare de clarificare
19.08.2003. From: Liviu Antonesei / Re: incercare de clarificare
19.08.2003. From: Bogdan Suceava / Re: incercare de clarificare
19.08.2003. From: Liviu Antonesei / Re: incercare de clarificare
19.08.2003. From: Leonard Oprea / Re: OPINIA UNUI CITITOR
19.08.2003. From: Leonard Oprea / Re: REALISMUL SOCIALIST
SI CREDINTA
20.08.2003. From: Bogdan Suceava / Re: pe marginea unor
conferinte ale lui M. Vargas Llosa
20.08.2003. From: Liviu Antonesei / Re: OPINIA UNUI CITITOR
20.08.2003. From: Liviu Antonesei / Re: REALISMUL SOCIALIST
SI CREADINTA
21.08.2003. From: Liviu Antonesei / Re: pe marginea unor
conferinte ale lui M. Vargas Llosa
21.08.2003. From: Bogdan Suceava / Re: pe marginea unor
conferinte ale lui M. Vargas Llosa
21.08.2003. From: Liviu Antonesei / Re: pe marginea unor
conferinte ale lui M. Vargas Llosa
17.08.2003 From: Liviu Antonesei / Re: LITERATURA
“MEDIE” SI “UNITATEA DE MONOLIT”
Mai intii, vreau sa-i multumesc lui Nardi ca insailarile mele teoretice
i s-au parut destul de acceptabile pentru a lichida citeva controverse.
Insa nu mai sint de aceeasi parere cind executa formula "realism
magic", pentru ca, tehnic vorbind, e deja operanta. Pentru cam toate
tipurile de literatura s-au retinut pina la urma niste formule, fie ele
arbitrare ori motivate. De pilda, pentru Banulescu, evocat in discutie,
s-a gasit eticheta "realism miraculos". Ce sa mai zic, ca pina
si "realismul socialist" definea ceva? Formula nu e vehiculata,
de altfel, doar de epigonii sud-americanilor, ci de persoane mai neutre
din acest punct de vedere. De-o pilda, nu ma socotesc - nici nu sint!
- un asemenea epigon, desi imi plac multe din romanele zonei si desi utilizez
uneori expresia.
Liviu Antonesei
17.08.2003 From: Liviu Antonesei / Re: rectificari
Acum, trebuie sa-mi exprim eu scuzele, pentru ca taxasem judecata, luind-o
drept una aplicata respectivelor carti! Totul e bine cind se termina cu
bine, vorba elisabethanului!
Liviu Antonesei
18.08.2003. From: Cornel Mihai Ungureanu / Poate
ca nu sint desctul de atent
Poate ca nu sunt destul de atent, destul de rabdator, destul de inteligent,
de spontan, dar lamuririle lui Leonard Oprea nu m-au luminat. Am si eu
limitele mele, asa ca acel joc subtil al semnelor de intrebare (ma refer
la pasajul despre Joyce) mi-a scapat tocmai in esenta lui. Rog pe unul
dintre ceilalti participanti la forum sa imi explice despre ce e vorba,
caci eu ma simt ca la un joc de-a 'Pot sa trec podul', in ipostaza dinainte
sa ma prind. Pe de alta parte, se pare ca avem nevoie despre o clarificare
a termenilor. Din cate imi amintesc eu, discutam - si discuta Leonard
- despre fictiune politica. Sa fi inteles eu gresit? Ba, daca imi amintesc
bine, se spunea ca orice fictiune este influentata de politic. Orice fictiune!
Asta am negat, exemplificand cu Cartarescu - si gandindu-ma la romanele
lui, nu la eseuri sau la 'Postmodernismul romanesc', pe care, in naivitatea
mea, nu le consider carti de fictiune. As spune ca eu vorbeam despre proza
si, in special, despre roman. Iar eseurile le tratez separat. Pe de alta
parte, Leonard, pe ce te bazezi cand spui ca atunci cand eu il consider
pe Breban 'depasit', ma refer 'la tematica politica privind dictatura
comunista'? Nu, nu din punctul asta de vedere il consider depasit. Nu-i
neg autenticitatea, dar nu cred ca posteritatea il va recunoaste pentru
ceea ce scrie acum, in 'libertate' nu cred ca mai este de mizat pe posteritate
(si el a declarat public ca tine acest pariu). Am senzatia ca suntem intr-o
alta viteza, ca o tetralogie are, cu fiecare zi care trece, sanse mai
mici sa intereseze, sa se vanda. Emit acum niste opinii pur personale,
fara nici cea mai mica pretentie ca e asa cum spun eu, fara nici cea mai
vaga intentie de a contesta proza lui Breban. Dar cartile lui, ma intereseaza
din ce in ce mai putin - si e valabil pentru Fanus, Uricaru, DR Popescu,
etc. Voi le-ati citit ultimele carti? Ultima carte a fiecaruia? Nu e o
pierdere de viteza, de inspiratie, un anacronism cu 'zilele noastre'?
Nu consider depasita tema dictaturii comuniste si, de exemplu, nu il consider
depasit pe Marin Preda. Aici ajuns, am primit cu interes intrebarea lui
Bradatan: se poate face realism magic, pe un filon politic? Si faptul
ca Liviu Antonesei gaseste formula posibila. Ma intereseaza realismul
magic, pentru ca eu sunt acuzat ca apartin acestui 'curent', desi, la
modul cel mai sincer, nu stiu cum am ajuns aici, nu vreau sa raman aici.
Dar sa ma mentin la tema dezbaterii! Imi amintesc ca l-am vazut, in urma
cu cativa ani, la televizor, pe Dan Cristea, spunand ca, daca Marin Preda
ar fi cotit spre realismul magic, sansele lui de a avea o larga recunoastere
internationala ar fi crescut considerabil. Intr-un fel, sa venim acum
si sa imitam prozatorii sud-americani, nu stiu daca e de incercat. Ideal
ar fi sa gasim o formula noua. Mai ca-mi vine sa caut una, dar, cand sunt
pe punctul sa o gasesc, 'plec la bere', vorba lui Viorel Zaicu! :) Care
are dreptate si in ce priveste 'priceperea la verdicte' si cand vorbeste
despre 'plansul de mila'. Nu cred ca un autor roman ar trebui sa-si propuna
sa scrie 'Razboiul sfarsitului lumii' sau 'Conversatie la Catedrala',
in varianta autohtona. Nici nu cred ca el ar ajunge finalist intr-o cursa
prezidentiala. Si invers: nu cred ca vreunul dintre ai nostri candidati
la presedentie ar putea scrie o astfel de carte. Cred ca o extraordinara
carte politica se poate scrie; pentru mine, un favorit al acestui demers
este Bogdan Suceava. Dar aceasta carte nu va influenta in nici un fel
realitatea politica de la noi si ma indoiesc ca ar oferi solutii concrete
pentru o societate dominata acum de coruptie. Nu am scris pe acest forum
in calitate de jurnalist, am vrut doar sa reliefez, desi poate ca nu mai
era nevoie, marginalizarea scriitorului si resemnarea lui. Acceptarea
invizibilitatii. Jurnalistul poate fi vizibil, poate duce o lupta. Am
venit printre voi cu o mare inapetenta pentru o dezbatere teoretica, cu
o mare retinere in a vorbi despre Joyce. Nu vreau nici macar sa caut solutii
pentru mediul in care traim - si pe care cei aflati in alte tari poate
ca nu il percep in cotidianul lui dramatism. Am vrut sa aflu o eventuala
solutie pentru scriitorul roman si, mai exact, o solutie pentru imbunatatirea
vietii mele. Sigur ca puteti zambi ironic la asa asteptari gresite cu
care mai vin unii, la o dezbatere elevata, pur teoretica, vag filosofica,
predominant literara - cum s-o fi dorit. Dar cu cat ar fi ea mai apropiata
de lumea ideilor, a conceptelor, a lecturilor noastre - si mai indepartata
de ceea ce traim cei din tara, cu atat ea este, pentru mine, mai sterila
si, vrand-nevrand mai lipsita de interes. Asta nu ma impiedica sa va doresc
succes in demersul vostru!
Cornel Mihai Ungureanu
18.08.2003. From: Viorel Zaicu / realisme si
magii
Cornel Mihai Ungureanu nu stie "daca e de incercat" realismul
magic, presupunand ca asta ar insemna implicit imitarea autorilor sud-americani.
Mie mi se pare ca nu e chiar asa. E drept, n-am nici o piatra de aruncat,
nici o boala autohtona de uitat timpul, nimic. Asa cred eu, ca se poate
scrie fara mime. Am citit prin primavara cateva proze ale unui "conlocutor-catedralist"
care aveau nevoie de foarte putin [iar: nu stiu sa spun de ce] pentru
a trece la categoria magicelor, dar nu cred ca, daca ar fi facut-o, ar
fi semanat a sud-american. Pur si simplu se trezea inainte de a trece
pragul, poate de spaima, poate tocmai de teama de a fi acuzatde imitatii.
Observatia lui Cornel Mihai Ungureanu "Nu cred ca un autor roman
ar trebui sa-si propuna sa scrie 'Razboiul sfarsitului lumii' sau 'Conversatie
la Catedrala', in varianta autohtona." este pe cat de simpla, pe
atat de buna! Mie mi-a dat o idee, care cel putin pana acum mi se pare
grozava. Sa faca fiecare un exercitiu: ce, cat, cum ar trebui sa scriu
pentru ca rezultatul sa aiba valoare ca roman socio-politic [sau cum vreti
sa-l numiti...] de fictiune, sa fie influent dincolo de judecati de valoare
pitice si, de ce nu, sa treaca granitele limbii romane! Dar atentie, vorbesc
despre un exercitiu, nu despre largi divagatii teoretice si de prea-uzatele
comparatii si clasamente! Adica sa fie clar, cu X si Y, cu motivatia marsului
autohton al autoflagelatorilor [vedeti ce aberant suna pre romaneste?
si totusi... nu ma indoiesc ca poate exista o varianta autohtona absolut
independenta de viziuni Llosa] etc.
As mai avea o... observatie-curiozitate: Nu se simte nimeni in stare sa
incerce un raspuns la intrebarea lui Costica Bradatan?! Pacat. Intram
in criza de timp si, cel putin pana acum, nu vad ce text ar putea prelucra
Bogdan & Comp. pentru Respiro! Poate intrebarea cu pricina, ca mi
se pare ca nu se poate incepe din alta parte!!! Si sub ea??? Ce facem,
punem pe Respiro o intrebare si cateva hectare de "???" si "..."?
Viorel Zaicu
18.08.2003. From: Costica Bradatan / incercare
de clarificare
Cred ca sunt vinovat pentru o anumita neclaritate provocata de mesajul
meu anterior. Intrebarea mea nu era NUMAI de ce nu apare si la noi ceva
similar realismului magic de vreme ce conditiile politice, sociale, preocuparile
intelectuale, furiile, angoasele, din Romania si din America de Sud sunt
uneori atat de frapant asemanatoare. Da, "realismul magic" e
un concept interesant si, pentru mine, inspirat (mi se pare ca descrie
foarte bine ceea ce se intampla in, sa zicem, "Un veac de singuratate"),
si a ajuns sa fie destul de greu sa gandesti literatura sud-americana
fara el. Desigur, e fatalmente un produs de mana a doua, o inventie a
celor ce scriu DESPRE literatura sud-americana, si nu a celor ce chiar
o fac, a acelor teoreticieni (nu a romancierilor insisi) care au incercat
sa dea un nume acelui univers greu de numit care e "Un veac de singuratate",
"Toamna patriarhului" s.a.m.d. Dar pana una alta e un instrument
util cu care poti sa incerci sa intelegi ceva care altminteri e atat de
greu de inteles in termeni diurni, rezonabili, cartezieni.
Intrebarea mea, re-formulata, ar putea suna asa: cum se face ca o literatura
atat de mare si de semnificativa (una care, prin cel putin cateva piese,
va fi citita - sunt sigur - si peste doua-trei sute de ani) a putut sa
apara si sa prospere intr-un context politic si social atat de crud, de
corupt si deficient? Mai mult, a aparut IMPOTRIVA a tot ce un astfel de
context presupunea? Cum se face ca acesti autori s-au putut aseza sa scrie
acele lucruri, si le-au si scris, in acele conditii? Cum se face ca n-au
fost striviti de ele?
Deci, pentru ca o literatura semnificativa sa existe nu e musai nevoie
de existenta unor trotuare curate, a unor politicieni rezonabili si necorupti,
sau de absenta cainilor maidanezi de pe strazi. Stiu, suna straniu, scandalos,
dar asta e o chestiune pe care o constati fara dificultate. Acei scriitori
sud-americani de care ne minunam noi aici au scris ceea ce au scris in
conditii de dictatura, lovituri de stat, razboi intern, penurie, mizerie
cotidiana, s.a.m.d. Au putut scrie deci pe burta goala, cum ar veni. Fireste
ca toti visau la ceva mai bun, nu cred ca le trecuse prin cap ca scriu
bine tocmai din cauza ca sunt flamanzi. Si, fireste, toata lumea isi doreste
ca in Romania sa se termine cat mai curand oate mizeriile astea si sa
nu mai fii otravit zilnic cu tot ce vezi si auzi in jur. Dar asta nu te
impiedica sa nu te intrebi: de unde totusi vraja asta? de ce la noi politicul
e atat de inhibant? De ce castreaza pe toata lumea? De ce scriitorii romani
(cu exceptiile de rigoare, desigur) nu pot sa se elibereze de acest blestem?
De ce sunt ei mult mai prezenti in carciumi decat pe piata mare a cartii
(vreau sa spun: acea piata a cartii care nu se sfarseste la Curtici, ci
abia de acolo incepe)? De ce scriitorii romani s-au blocat in jurnalism,
fara ca in felul asta sa jute pe nimeni: nici literatura romana, nici
societatea, nici macar pe ei insisi? De ce naiba sunt atat de buni la
facut si desfacut guverne si coalitii, dar nu sunt in stare sa faca o
intriga (literar vorbind) de care sa se afle macar la Budapesta? De ce?
De ce?
Costica Bradatan.
19.08.2003. From: Liviu Antonesei / Re: incercare
de clarificare
Daca as dori sa fiu rau, as spune ca raspunsul ar putea fi aflat prin
intoarcerea lui Costica Bradatan aici, nu intotdeauna perspectiva ajuta!
Dar nu vreau sa fiu rau, mai ales ca majoritatea intrebarilor chiar sint
substantiale in ciuda aerului lor disperat. Mai batrin fiind, as spune
ca lucrurile nu sint chiar atit de grave cit par - sint cel putin o duzina
de carti de proza de valoare, unele amintite aici, publicate in ultimii
vreo 15-25 de ani, dar este si o chestiune de marketing, mai trebuie sa
te si descopere cineva la Paris ori, de ce nu New York. Sa nu uitam ca
fara devotiunea lui Roger Caillois, de pilda, dar nu doar a lui, sud-americanii
nu erau tradusi la Paris si, deci, pur si simplu nu erau, pentru ca a
fi inseamna a fi perceput! Azi, singurul autor roman cu o strategie coerenta
de marketing, sprijinit si de o editura tare pe deasupra, mi se pare Cartarescu.
Ca nu scrie literatura dimensionata politic? Asta nu conteaza, si nici
nu-s sigur ca lucrurile stau chiar asa!
Liviu Antonesei
19.08.2003. From: Bogdan Suceava / Re: incercare
de clarificare
>Cum se face ca acesti autori s-au putut aseza sa scrie acele lucruri,
si le-au si scris, in >acele conditii? Cum se face ca n-au fost striviti
de ele?
Pentru inceput, la intrebarea lui Costica Bradatan (versiunea reformulata)
cred ca am putea cita unul dintre cei mai importanti martori, Reinaldo
Arenas. In conferinta scrisa in 1988 pentru ceremonia decernarii premiilor
Letras de Oro, de la Miami, el spune astfel: "Romanul latino-american
al anilor saizeci, unul dintre cele mai importante evenimente ale secolului,
n-a fost produsul unei miscari, nici al unui grup de scriitori lucrand
in birourile lor confortabile (asa cum a fost noul roman francez), ci
a fost mai degraba produsul unui grup de aventurieri si de paria care
si-au transformat intreaga lume in patria lor, si creativitatea in singura
lor credinta. Chiar si Lezama Lima, un retras din Havana Veche, era mai
cosmopolitan decat Marco Polo." Asadar, contextul exista, totul e
ca unii scriitori sa isi asume aceasta conditie de "exclusi",
sa isi propuna sa faca _numai_ asta, sa isi asume aceasta creativitate,
dublata de o maxima deschidere culturala, de exercitiul de a explica oamenilor
din alte culturi realitatea romaneasca. Oameni care sa ramana, in lanul
vietii romanesti, _doar_ scriitori, si care sa nu-si asume altfel dimensiunea
politica. Pretul, pe plan social, poate fi urias, mai ales in vremuri
sarace. Daca nu te gandesti 100% numai la pagina de proza de fictiune
pe care o scrii, personajele tale nu ies credibile, ceva scapa, ramane
un detaliu neacoperit, care ajunge sa compromita credibilitatea literara
a intregului text. Personaje care sa se ingrijeasca de bani, sa iubeasca,
sa stranute si sa isi caute scuze pentru esecuri, asa cum se intampla
in viata reala, totul insa translatat intr-o lume paralela, cu propria
ei coerenta, cu un nivel de realitate distinct de cel al vietii reale.
Sincer, cred ca raspunsul e in pasajul de mai sus al lui Arenas. Nu stim
noi, probabil, cati autori vor fi fost striviti de teroarea politica din
America Latina in ultimul veac, asa cum in Est multi au fost striviti
in Gulag sau in alte tulburari politice. Nu ne gandim aici atrocitatile
politice in sine, ci la orice forma de persecutie care ajunge, in timp,
sa impiedice un autor sa-si dea adevarata masura, sa isi scrie opera.
(La urma urmei, si saracia tine tot de asa ceva!) Asa cum de exemplu Iorga
a fost ridicat din casa pe cand _scria_, asa cum atatia scriitori au fost
arestati in procesul Noica si ani importanti, cand puteau sa scrie, s-au
irosit... Asa cum Arenas a fost nevoit sa scrie un roman de patru ori
(pentru ca Securitatea cubaneza l-a confiscat de trei ori).
Una dintre aceste istorii, a unor materiale care s-au pierdut, a unor
ani cand un autor ar fi putut sa scrie si nu a scris, a ajuns si la mine.
In perioada 1990-1992, am avut onoarea sa-l cunosc pe Rene Radu Policrat,
ale carui scrieri dramatice au fost arse in anii '50. Inainte de a fi
arestat, le incredintase unei persoane care lucrase pentru familia lui,
si aceasta persoana, temandu-se de o eventuala perchezitie, a ars lucrarile
lui literare. Pe care autorul, la capatul multor ani de puscarie, nu le-a
mai putut rescrie. Au ramas cateva piese, una dintre ele a fost montata
la radio de Mircea Albulescu, alte cateva in manuscris. Dupa ce R.R. Policrat
s-a stins, exasperat de indiferenta celor care au promis ca vor publica
aceste scrieri, am scris o scurta povestire pe care am intitulat-o 'Praf
de carbune'. Am schimbat finalul. Pentru final, am ales o situatie care
s-a intamplat demult, la Nucsoara, cand cineva a zidit niste acte intr-un
cuptor de paine si documentele s-au carbonizat in zid.
Lumea romaneasca e plina de astfel de istorii. Ori, acum nu mai au loc
astfel de arestari pe scara larga, pe fundamentul unor persecutii politice.
Nu ne ramane decat sa ne asezam la masa de scris si (vorba lui Noica)
sa ne punem in starea de a crea.
B. Suceava
19.08.2003. From: Liviu Antonesei / Re: incercare
de clarificare
Si Arenas, si Carpentier, si admirabilul Lezama Lima (imaginati-va un
mallarmeean perfect in Cuba castrista) au scris, totusi, in acele conditii!
Ceea ce nu prea au facut criitorii nostri consacrati, cu exceptiile pe
care le poti numara pe degetele de la o mina ciunga. Problema este daca
vor putea face acum ceea ce n-au facut atunci. Am dubii foarte mari in
aceasta privinta si nici nu cred ca putem astepta, in ciuda talentului
urias al unui Breban de pilda, la mari fapte de arme din partea nici unui
ecrivain care a trecut de, sa zicem, 50! Nu-i o drama, decit eventual
pentru ei!, ca sint destul din cei mai tineri care au si inceput sa arate
ca se poate si o altfel de literatura.
Liviu Antonesei
19.08.2003. From: Leonard Oprea / Re: OPINIA
UNUI CITITOR
Voi continua "replica" mea prin a spune: intr-adevar "hirtia
suporta orice", dar eu unul nu vreau - ca scriitor, dar nici crestin
fiind – NU doresc sa jignesc cumva pe vreunul dintre interlocutorii
mei, mai tineri... Sub 50 de ani si, in conformitate cu afirmatia ("jucausa"
si provocativa a) lui Liviu - asadar, potentiali faini scriitori de fictiune
"politica" (asta ca sa adopt temporar terminologia folosita
in acest dialog). Ca urmare, imi cer politicos scuze si lui Viorel Zaicu,
pentru acel "Zaciu", dar si lui C.M.Ungureanu, pentru acele
buclucase semne de intrebare ale mele.
******
Totusi, una dintre cheile de bolta ale spinoasei existente a scriitorului
roamn ca autor de fictiune "politica", ramine cititorul roman.
Vorba lui Fouche': "E mai mult decit o rima, e greseala" sa
nu tinem cont de cititorul nostru, nu-i asa? Iata deci, scrisoarea /e-mail/
adresata mie (si primita chiar azi) de catre unul dintre cei care urmaresc
"Conversatia la Catedrala" (o reproduc fara a devoala numele
semnatarului, din motive de confidentialitate... ):
******
Deci arta trebuie sa te impresioneze, asta depinde de nivelul de impresivitate,
de a simti si de a gandi, de gustul fiecaruia. Unii plang la filme indiene
sau telenovele de 2 lei. Altii sunt impresionati pana la lacrimi de manele,
altii au tablouri cu caprioara pe perete. Si astia sunt cei mai multi.
Uita-te cum se imbraca oamenii, cum este moda, cum isi decoreaza casele,
cum gandesc oamenii ca "opinie publica".
Aici oamenii nu mai citesc in tramvai pentru ca trebuie sa stea cu mana
la portofel de frica sutilor, o carte in librarie costa aproape 100.000
lei = 10 paini = 10 beri (12 carti = pensia pe luna), = o seara la discoteca,
si asa mai departe. Primim cultura la PRO TV cu Vacanta Mare (comic vulgar-grotesc)
si stirile de la ora 17 de unde aflam cine cui i-a dat cu toporul in cap,
cine pe cine a violat, cine s-a mai spanzurat (aventuri, thriller, povesti
de dragoste) si statisticile prin care aflam ce bine este sub PSD (science-fiction).
Cum sa stim daca se face literatura buna sau daca exista public de literatura?
Ma intreb oare cata literatura se vinde anual in tara asta si cati citesc
intr-adevar? Sa fie 1% din romani ?!
Arta apartine clar elitei, in rest este cultivat doar prostul gust. Literatura
- act politic? sa fim seriosi – frectie la piciorul de lemn! "
******
Oare succesul literaturii sud-americane ca fictiune "politica"
se datoreste publicului din tarile de bastina ale autorilor respectivi
?
******
"Incercarea de clarificare" a lui Bogdan Suceava mi se pare
a fi un raspuns de inalta tinuta etica si avind precizia unui artist responsabil
in actul sau creator. Il citez cu propriul sau citat (excelent ales ):
"Romanul latino-american al anilor saizeci, unul dintre cele mai
importante evenimente ale secolului, n-a fost produsul unei miscari, nici
al unui grup de scriitori lucrand in birourile lor confortabile (asa cum
a fost noul roman francez), ci a fost mai degraba produsul unui grup de
aventurieri si de paria care si-au transformat intreaga lume in patria
lor, si creativitatea in singura lor credinta. Chiar si Lezama Lima, un
retras din Havana Veche, era mai cosmopolitan decat Marco Polo."
Si inchei, iarasi citindu-l cu a sa concluzie finala:
"Lumea romaneasca e plina de astfel de istorii. Ori, acum nu mai
au loc astfel de arestari pe scara larga, pe fundamentul unor persecutii
politice. Nu ne ramane decat sa ne asezam la masa de scris si (vorba lui
Noica) sa ne punem in starea de a crea."
Leonard Oprea
19.08.2003. From: Leonard Oprea / Re: REALISMUL
SOCIALIST SI CREDINTA
REALISMUL SOCIALIST SI CREDINTA...
In aceasta "Conversatie la Catedrala", nu altundeva, ci...la
Catedrala, salut interventia lui Liviu Antonesei care, afirmind ca fiind
obligati" de societate&politica, dar si de cultura sa acceptam
anumite "catalogari" (operationale) ale criticului si istoricului
literar, si nu numai, trebuie sa acceptam termeni ca "realismul magic",
caci altfel riscam sa uitam condamnabil, spre exemplu, "realismul
socialist".
----------------
Oh, da - cita dreptate are Liviu, in acesta observatie a sa ( nu altfel,
sustin eu ), mai ales in sensul PREA RAPIDEI UITARI a "realismului
socialist" in Romania. Caci, consider eu, "realismul socialist"
este una dintre dovezile irefutabile ale caderii fictiunii "politice"
in ideologie... Si pina la urma, orice ideologie aplicata se transforma
in tiranie, dictatura... comunista, nazista, populista sau cum spuneam,
de data recenta, terorist-religioasa (terorismul islamic).
-----------------
Astfel, dorind sa ofer o solutie personala de salvare a literaritatii
creatiei sale, viitorului scriitor roman de fictiune "politica",
iata, ii reamintesc ce scriam in primul meu raspuns la acest dialog,in
"O anume Responsabilitate": " Iar pentru mine, Credinta
(religioasa) este extrem de importanta, este decisiva pentru ca, finalmente,
ea este cea care genereaza optiunea politica personala, intr-un sens sau
altul pozitionindu-ne anume in sfera antagonismului "bine-rau",
sau, daca vreti, in sfera social-politica a opozitiilor "libertate
- sclavie" si "democratic - anti-democratic". Iar in acest
context mai sus explicat laconic, pot afirma linistit ca fictiunea literara
ca act artistic cu implicatii politice a fost, este si va fi marea literatura
a acestei lumi atita timp cit va exista ea. Asadar aceasta fictiune literara
se manifesta ca, ESTE O NECESITATE PROFUND UMANA."
-------------
Personal, in firesc acord cu Credinta mea crestina, ( in al III-lea volum
al Trilogiei lui Theophil Magus ) definesc artistul si criticul de arta
astfel:
" DESPRE ARTISTUL AUTENTIC
Artistul autentic este doar acela-singurul care contine intrinsec tot
ceea ce Creatia Domnului contine, menirea lui fiind aceea de a re-descoperi
in fel si chip artistic, rostul lumesc in rostul divin al Creatiei. Cu
alte cuvinte, menirea lui este incercarea artistica de a darui semenilor
imagini (vizuale si/sau sonore ) revelatorii despre el-artistul intru
cautare si cunoastere de Dumnezeu, implicit de a darui flash-uri despre
Revelatia Lui Dumnezeu, sau chiar ale Revelatiei Lui Dumnezeu. Desigur,
aceasta definire, ca un lotus cu zeci si mii de petale, se deschide intr-o
suma infinita de cuvintari pro si contra, despre: "artist",
"artistic", "creatie","menire", "revelatie".
etc., etc., etc., finalmente despre Dumnezeu. Insa acesta este si scopul
declarat al acestei definitii. Fiindca oricit si oricum s-ar dezbate cele
enumerate mai inainte, cercul se inchide deschizindu-se mereu in acest
continut. Reluctanta ateului declarat, precum si a agnosticului fata de
aceasta definitie, provine, fireste, din respingerea ideii de Dumnezeu
si de Dumnezeu cognoscibil, pe scurt: respingerea ideii de Credinta intru
cunoastere de Domnul Iisus Christos intru Tatal si Sfintul Duh. Dar, atentie,
nu uitati: cind aceasta eluctanta devine/este pe deplin constientizata,
ateul declarat, dar si agnosticul nu faptuiesc nimic altceva decit primul
lor pas hotarit in re-cunoastrea si cautarea Lui Dumnezeu. Intr-o forma
sau alta, subiectul fundamental - ascuns sau dezvaluit - al artistului
autentic este deci, viata, framintarile si cautarile ateului, sau ale
agnosticului, in aflare/descoperire de Dumnezeu, de Credinta. Poate fi
vorba despre un sfint, sau poate fi vorba despre un tilhar. Oricare ar
fi povestea, si oricum ar fi povestita - acesta este subiectul.
In concluzie, artistul autentic este acela care se intreba si va intreba
vesnic: QUO VADIS, DOMINE ?"
-----------
Si despre:
" CRITICUL DE ARTA
Existenta criticului de arta este un exceptional dar oferit lumii de catre
Dumnezeu. Caci, fara criticul de arta, incercarea artistului de a intelege
si schimba lumea, finalmente, incercarea lui de a-L cunoaste pe Dumnezeu
intru Iisus Christos prin Duhul Sfint - ar fi sortita mereu si inevitabil
esecului. Criticul de arta este deci, maestrul de necontestat al - imaginarii
acestui esec. Din nefericire insa, astazi sint tot mai putini criticii
de arta - maestri autentici."
------------------
Imi doresc mult de tot sa intelegeti ca aceasta este optiunea mea ca scriitor
si pentru mine functioneaza perfect. Dar, poate ca in ciuda celor doua
carti ale mele avind si evidente implicatii politice - altfel n-ar fi
fost interzise inainte de Dec. '89; n-ar fi fost receptate de catre critica
post-decembrista si de catre publicul larg, asa cum au fost receptate,
adica avind trecute si prezente implicatii politice - deci, in ciuda acestor
dovezi, poate ca dumneavoastra aveti alta perceptie. Si e dreptul dumneavoastra
sa aveti alte opinii. Si e bine ca e asa. Totusi - repet aceasta este
optiunea mea si pentru mine functioneaza perfect.
-----------------
Finalmente, gindindu-ma la viitorul dumneavoastra ca tineri scriitori,
dar si la noi, cei in apropierea celor 50 de ani pomeniti de Liviu Antonesei
(ca fiind un posibil prag al impotentei artistice in fictiunea "politica")
va spun, va rog acestea: "Voi sunteti sarea pamintului. Dar daca
sarea isi pierde gustul, cu ce isi va capata iarasi puterea de a sara?
Atunci nu mai este buna la nimic, decit sa fie lepadata afara si calcata
in picioare de oameni." (Iisus Christos in Matei 5/13).
-----------------
Leonard Oprea, August 19, 2003, Boston
20.08.2003. From: Bogdan Suceava / pe marginea
unor conferinte ale lui M. Vargas Llosa
Lucrul care m-a impresionat cel mai mult la M.Vargas Llosa a fost faptul
ca discuta despre cartile sale in termeni de experiente ca si cum, pe
masura ce ar scrie, autorul ar descoperi o metoda, ar realiza un castig
de cunoastere care ramane incorporat experientelor sale ulterioare. A
vorbit despre aceasta descoperire si in vizita lui la Bucuresti din toamna
lui 1995, si a facut-o cu numeroase ocazii.
In perioada martie-aprilie 1988, ca profesor invitat la Syracuse University,
a sustinut o suita de conferinte (in limba engleza) in care a descris
aceste experiente literare, aceste descoperiri. Lucrarea a fost editata
de Myron I. Lichtblau in 1991 la Houghton Mifflin Comp. Din punct de vedere
strict literar, el ne povesteste cum anume se ajunge la constructia fictiunii
politice. As dori sa ma refer aici doar la doua dintre articolele din
aceasta carte, fara sa-mi propun o analiza exhaustiva a celor doua romane
pe care le voi aduce in discutie. Problema pe care incerc sa o conturez
este: cum anume se construieste o fictiune politica solida si credibila?
Care sunt ingredientele si unde ar avea sanse aceasta fictiune sa intereseze
cat mai mult?
PARTEA I: Despre constructia fictiunii politice
In anii '70, M.Vargas Llosa si-a propus sa scrie 'Razboiul sfarsitului
lumii', un volum pe care in 1988 il considera drept cartea lui favorita,
dintre toate lucrarile sale. Intr-o buna masura, e si un roman politic,
mai precis un roman despre fundamentele institutiilor statului in America
Latina. Vom descrie numaidecat ce anume problema politica adreseaza. Sa
amintim numai pentru inceput detaliul paradoxal ca romanul respectiv vine
in corolarul cartii lui Euclides da Cunha, care aparuse initial in 1902
(si care i-a luat autorului trei ani ca sa o scrie), si ca ajunge sa depaseasca,
in acei termeni care descriu probabil forta fictiunii, lucrarea initiala;
nu e un simplu remake, e o demonstratie de forta. Chestiunea rasculatilor
din Canudos nu era, desigur, o problema politica stringenta in anii '70
ai veacului nostru (ceea ce ne sugereaza ca nu e cazul sa scrii neaparat
despre ceva "fierbinte", ci ca trebuie sa identifici acele teme
ale trecutului, daca nu cumva si ale viitorului, care ajung sa proiecteze
elementele care sa raspunda problemei enuntate...). Si atunci, de ce sa
fi ales Vargas Llosa aceasta tema? Raspunde chiar el (pg.124): "Intai,
in vremea cand am citit 'Os sertoes' anumite probleme specifice apartinand
Americii Latine ma deranjau foarte mult. Una dintre ele era: cum de este
posibil ca intelectualii Americii Latine - oameni de idei, oameni cultivati,
oameni care erau indeaproape informati despre ceea ce se intampla in tarile
lor, oameni care in general au calatorit mult si tocmai pentru acest motiv
pot compara ce s-a petrecut in alta tara si pot avea o viziune de ansamblu
sau perspectiva asupra Americii Latine – sa fie responsabili de
atat de multe ori pentru conflictele si necazurile pe care America Latina
le-a infruntat in istoria ei? Care e motivul pentru care intelectualii
au contribuit, de exemplu, la intoleranta, care este unul dintre cele
mai intunecate aspecte ale istoriei noastre. Intelectualii au promovat
intoleranta, intoleranta religioasa in trecut si intoleranta politica
in prezent."
Intrebarea aceasta e devastatoare. Daca ar fi sa o traducem in context
romanesc, ar trebui sa ne intrebam cum de a ajuns Octavian Goga la optiunile
sale politice de la batranete, cum de a acceptat Mihail Sadoveanu sa gireze
un regim politic atat de criminal, cum de a fost posibil ca niste intelectuali
atat de rafinati ca Dan Barbilian si Octav Onicescu sa aiba pozitii politice
atat de violente, si lista ar putea continua, mergand veacuri inapoi.
Marea problema a Romaniei moderne - cel putin in aceasta directie - a
fost nationalismul intolerant, lipsa de intelegere fata de cei diferiti,
fata de cei care nu aratau ca romanul verde & tipic. Problema identitatii
noastre nationale, icoana-a vremii ce-a murit, ne urmareste inca. Sa te
intrebi cum de a fost posibil ca atatea minti luminate sa fi justificat
sau sa fi sprijinit activ crima, ori erorile politice ale vremurilor lor,
nu cade bine azi in Romania. In fond, identitatea nationala ajunge sa
fie buna moneda de schimb in vremuri electorale, ajunge sa fie folosita
ca nada la decizii importante (cum s-a intamplat in 1991, cand s-a votat
actuala Constitutie, ale carei vicii au fost ascunse la adapostul unei
propagande de factura nationalista), ajunge sa focalizeze o minoritate
ca forta politica (ne referim la U.D.M.R.; si daca e sa dam voturi pe
criterii nationale, iata electoratul roman din 2000 trimitand in turul
doi de scrutin doi candiati care nu aveau nici un fel de studii economice
sau politice, si ingorand un candidat extrem de interesant din punct de
vedere profesional, Frunda Gyorgy, afectat aici de faptul ca isi reprezenta
minoritatea etnica). Cum pot fi consumati acest demoni, aceste idei primite
de-a gata? Cand vom avea oare curaj sa votam un candidat de origine maghiara,
doar pentru ca e cel mai bun dintre candidati? Cand se vor stinge oare
tendintele tribale in statele nationale ale Europei? Cand vom fi pregatiti
sa nu mai scriem Patrie cu majuscula? (Intrebarea asta e inspirata din
'Alexis Zorba'.) Nu este oare acest demon, al nationalismului romanesc,
inca mult prea prezent in viata noastra de azi? Dar sa ne intoarcem in
primavara lui 1988, in amfiteatrele de la Syracuse University, si sa-l
ascultam mai departe pe guest speaker, povestind constructia romanului
'La Guerra del fin del mundo', ca descoperire. Iata-l gasind exact punctul
cheie de unde avea sa se inchege fictiunea (pg.134-135): "Intreaga
versiune republicana a razboiului era bine documentata. Versiunea rebelilor
nu era documentata deloc. Nu existau documente scrise de catre rebeli.
Unii dintre supravietuitorii rebelilor fusesera intervievati, dar foarte
tarziu in vietile lor. A fost, de exemplu, ceva material scris despre
Villanova, unul dintre liderii rebeliunii, care a fost gasit de catre
un jurnalist pe cand era in varsta, si a fost intervievat. Un document
a fost produs, unul dintre putinele din partea rebelilor. Aceasta mi-a
dat marea ocazie de a inventa, de a fictiona despre ceea ce s-a intamplat
rebelilor, ceea ce s-a intamplat in citadela Canudos. Imi aduc aminte
cat de emotionat am fost intr-o zi pe cand am descoperit in timp ce citeam,
nu-mi amintesc in ce carte sau in ce articol de ziar, ca cineva a spus
ca printre rebelii din citadela se afla si un fel de monstru, un om foarte
deformat, de origine din Natuba, care stia sa scrie. Ideea ca printre
rebeli se afla cel putin o persoana care stia sa scrie si care probabil
a scris ceva acolo, a fost pentru mine foarte emotionanta. Am fost impresionat
de ideea ca e posibil sa se fi aflat un potential scriitor printre rebeli.
Din aceasta descoperire am creat un intreg personaj, un foarte important
personaj in romanul meu, numit Leon din Natuba, care este un scriitor,
cineva care e foarte apropiat de Conselheiro, care noteaza tot ce spune
el, documentand ceea ce s-a intamplat acolo. Am folosit numele unora dintre
loctiitorii Sfatuitorului, dar le-am inventat biografiile."
Aceasta parte a conferintei lui Vargas Llosa mi se pare relevanta pentru
constructia fictiunii politice. (Cineva ar putea sa-mi atraga atentia
ca aceasta procedura ar fi demodata, fiind veche de mai bine de trei decenii,
dar nu ma pot impiedica sa observ ca ultimele doua romane ale acestui
autor fascinant, produse in zilele noastre, incorporeaza aceasta experienta
si e posibil sa fi fost scrise la fel, crescand din partea nedocumentata
a trecutului, era Tujillo si respectiv istoria familiei lui Gauguin.)
Cat despre documentarea lui Vargas Llosa, dupa ce a scris prima versiune
a lucrarii fara sa fi calcat vreodata in acea parte a lumii, a mers in
Bahia, la Salvador, insotit de un antropolog brazilian, Renato Ferash,
care l-a ajutat sa cunoasca regiunea si traditia ei. Cu aceasta experienta
de biblioteca, apoi cu aceasta documentare pe teren, Vargas Llosa a re-scris
romanul, prima lui carte localizata in alta parte decat in Peru. Asta
mi-am propus sa subliniez despre constructie si documentare. Ideea literara
a fost aceea de a raspunde - printr-o lucrare de fictiune - intrebarii
despre erorile intelectualilor in trecutul istoric si in prezentul Americii
Latine. (Daca as vrea sa scandalizez, ar trebui sa aduc in discutie aici
superbul articol de analiza pe care Sorin Antohi l-a publicat in '22'
in primele momente de dupa alegerile din Romania din 2000. E probabil
una dintre cele mai profunde experiente din Romania de azi in spatiul
politic, buna masura a esecului de audienta al intelectualilor in Romania
de azi. In fond, ce stie sa faca cel mai bine un intelectual? Eu nu stiu
decat doua lucruri: inteleg cateva pagini de matematica si stiu sa spun
povesti. Sunt complet lipsit de spirit practic. Nu contez in plan politic.
Oare cati sunt ca mine? Cum sa pot eu contribui comunitatii mele, spatiului
meu cultural? Au reusit vreodata intelectualii o performanta politica
remarcabila in Romania, cu exceptia Unirii de la 1859? Asadar, nu voi
discuta aceste aspecte aici, numai ele ar merita un forum aparte, eventual
intitulat asa: despre lipsa de aplicatii a vietuirii in biblioteca si
ravagiile produse de lectura romanelor cavaleresti asupra imaginarului
contemporan. Asadar, nu vom discuta aceasta. Ne marginim sa vedem cum
a fost construit romanul despre Canudos.)
PARTEA A DOUA: Despre obsesiile unei comunitati
Cea de-a doua experienta literara a lui Vargas Llosa care mi se pare relevanta
pentru discutia noastra e cea desfasurata in timpul scrierii romanului
'Istoria lui Mayta'. In conferinta pe care a dedicat-o descrierii experientei
traite in timpul conceperii acestui roman, Vargas Llosa incepe prin a-si
marturisi inclinatia catre cauzele de stanga din tinerete. Faptul ca in
Cuba revolutia a fost posibila, a pus intreaga America Latina pe ganduri.
Mai precis, a schimbat atitudinea extremei stangi de pe intregul continent.
Vargas Llosa povesteste astfel (pg.145): "Ca multi alti Latino-Americani,
am fost foarte emotionat si nelinistit de ceea ce s-a intamplat in Cuba.
Dar am fost nu mai putin surprins cand am citit intr-o zi in 'Le Monde'
(traiam in Franta pe atunci) ca un grup de Peruvieni a incercat de fapt
sa porneasca revolutia in Anzii centrali. Au preluat controlul asupra
orasului Jauja pentru cateva ore, apoi s-au retras catre munti. Au fost
urmariti; unii au fost ucisi, altii arestati de garzile civile. Pana ce
am citit acest raport, nu am crezut niciodata ca in Peru, o tara ca a
mea, intr-o tara pe care credeam ca o stiu atat de bine, s-ar putea intampla
intr-o zi asa ceva." Si, mai departe, Vargas Llosa scrie: "Candva
mai tarziu, cumva accidental, am intalnit in Franta un om care stia cateva
detalii despre ceea ce s-a intamplat si cum aceasta incercare a fost pregatita
si organizata, detalii care mi s-au parut toate interesante. Se pare ca
aceasta incercare revolutionara a fost mai degraba nebuneasca pentru ca
revolutionarii erau doar doi adulti si un grup de liceeni din Juaja; erau
doar o mana de oameni, nu imi mai amintesc cati, poate zece sau cinsprezece,
in nici un caz douazeci. E dificil sa-ti imaginezi cum acest grup de oameni
ar fi capabili sa porneasca o revolutie si un proces prin care sa controleze
tara."
Ideea devenea relevanta tocmai pentru ca ispita revolutionara (probabil
ca Mircea Vulcanescu ar numi-o asa) exista in America Latina, in contextul
evolutiilor din Cuba. In acel roman, Vargas Llosa a incorporat si alte
teme peruviene, acele cosmaruri care descriu imaginarul national, ca de
exemplu ideea ca bolivienii ar putea sa invadeze Peru, o tema care a ramas
probabil mostenire de la jumatatea veacului XIX, cand natiunile latino-americane
au traversat un dificil proces de asezare a frontierelor, un proces care
a costat multe vieti omenesti. (In Europa cum a fost? Nu continua acest
proces oare si azi?) Asadar, ceea ce a devenit axul central al romanului
a fost ideea revolutiei, aceasta idee al carei potential e mai mult decat
serios dupa 1959, si care in Peru a dat excrescente criminale la un moment
dat. Vargas Llosa a plecat in constructia romanului de la o obsesie a
lumii peruviene, si a navigat exact catre epicentrul temei. Ca de obicei,
s-a documentat in detaliu, tocmai pentru a putea fictiona apoi in voie,
sau - cum zice el cu o fraza superba - "para mentir con conocimiento
de causa".
B. Suceava
20.08.2003. From: Liviu Antonesei / Re: OPINIA
UNUI CITITOR
Mai intii, vreau eu sa-mi exprim bucuria pentru opinia cititorului atit
de simpatetica cu insailarile mele. In al doilea, si eu cred ca, in ciuda
faptului ca, intr-adevar, literatura are drept destinatie o elita destul
de restrinsa, trebuie sa tinem seama si de cititori, oricit ar fi de putini.
Doamne pazeste, sper sa nu fiu inteles gresit! Nu spun ca, atunci cind
se aseaza la masa de scris, scriitorul trebuie sa fie preocupat de ce
astepata cititorul de la el, spun doar ca o perceptie a publicului tinta
trebuie sa ai!
Liviu Antonsei
20.08.2003. From: Liviu Antonesei / Re: REALISMUL
SOCIALIST SI CREADINTA
Ma bucur ca Nardi a rezonat la cele scrise de mine, cum si eu rezonez
la ce spune el - in fapt, realismul socialist este proba cea mai eclatanta
a proastei rezolvari a relatiilor dintre literatura/arta si politica.
E cel mai bun exemplu de "asa nu" in cea ce priveste dimensiunea
politica a literaturii.
Liviu Antonesei
21.08.2003. From: Liviu Antonesei / Re: pe marginea
unor conferinte ale lui M. Vargas Llosa
Nu doar povestea rebelilor nu fusese scrisa, dar nici macar, aproape
doua sute de ani, nici povestea regalistilor din Vandeea, spulberati de
republicani. A trebuit sa se duca Soljenitin s-o povesteasca pentru a
aflat si francezii un episod important din istoria lor! Problema care
se pune este cite asemenea episode din propria noastra istorie sint vorbite/scrise
dintr-o singura directie? Citi stim ca Eminescu, de pilda, era impotriva
Razboiului de Independenta, ca deplingea ca n-am ajuns catolici? Citi
am citit si vesrsiunea colonelui Locusteanu despre 1848? S.a.m.d. O sa-mi
spuneti ca istoria este scrisa de invingatori, dar mai interesanta s-ar
putea sa fie versiunea invinsilor. Iata, de-o pilda, n-as putea reciti
documente PCR, nici macar Scinteia, dar memoriile detinutilor politici,
chiar stingaci scrise, chiar contrafacute uneori, da. Eu insumi, iertati
autoevocarea, dar proza mea a fost citata deja de altii, in Povestea calului
si a carutasului, n-am facut altceva decit sa repovestesc pe limba mea
(de la 10 ani, dar si la 50 de ani) povestea unui invins.
In ce priveste nationalismul, ce sa zic mai mult decit a spus Bogdan?
Ca pare un fel de poveste fara sfirsit la noi si ca, aproape sigur, integrarile
in loc sa-l diminueze, il va amplifica? Nu sint insa la fel de sceptic
si in ceea ce priveste rolul intelectualului. Daca pune intrebarile bine,
daca pune intrebarile bune, in fond acesta este sensul sau, cred ca isi
face treaba! Ce Dumnezeu tot asteptam de la el? Sa educe masele, sa stimuleze
societatea civila? Sa intre in politica ? (Eu am fost – in ilegalitate,
in opozitie si la putere!) Da, se poate, dar probabil chiar cu riscul
de a-si pierde atributele de intelectual. Daca intreaba bine, restul vine
aproape de la sine!
Liviu Antonesei
21.08.2003. From: Bogdan Suceava / Re: pe marginea
unor conferinte ale lui M. Vargas Llosa
Am ajuns la memoriile colonelului Locusteanu citind superba carte a lui
Gheorghe Crutzescu, si asa am aflat ca exista marturia unuia dintre cei
care au operat efectiv arestarea guvernului provizoriu de la 1848. Aprecierile
lui la adresa revolutionarilor nu sunt pozitive in nici o nuanta, si nu
lasa loc nici unui echivoc...
B. Suceava
21.08.2003. From: Liviu Antonesei / Re: pe marginea
unor conferinte ale lui M. Vargas Llosa
Sigur ca asa stau lucrurile, dar imaginea despre revolutiune nu devine
mai nuantata decit atunci cind auzeam un singur discurs? Si pentru ca
veni vorba n-ar fi interesant un roman "pasoptist" care sa nu
ocoleasca aceasta versiune despre fapte? Eu cred ca da. Cum, de pilda,
imi dau seama acum, primul volum din Morometzii probabil de asta mi-a
placut - in cele din urma, e versiunea invinsilor.
Liviu Antonesei
|