|
|
Poezia românească azi: nobrilism,
sex şi mătănii
"De cīnd porcul/ a devenit/ emblema patriei mele/
s-a trezit şi iepuraşul/ din mine"
(Mariana Marin: Poem pentru patrupedul Bobiţă)
|
acest forum s-a desfăşurat în cadrul grupului
de discuţii pe teme literare nadir_latent http://groups.yahoo.com/group/nadir_latent/
în perioada 1 - 10 martie 2003
Selecţia de mai jos a fost considerată
semnificativă
de către redacţia Respiro. Transcrierea de mai jos respectă
convenţia
de adresare din e-mail, fără diacritice şi majuscule. Mesajele marcate
cu "Re:" sunt replici la mesajele anterioare.
|
|
DESPRE DEZBATERE:
Dezbaterea a pornit de la următoarele întrebări: există o
retorică dominantă în poezia românească de azi? ce public are poezia
românească? ce şansă de receptare are cultura scrisă în epoca
jocurilor interactive si care sunt atuurile şi pericolele noului mediu
electronic? care sunt posibilităţile unui poet cīnd "masca"
s-a uzat complet? proza ca la Mircea Cărtărescu? animaţia
culturală ca
la Mircea Dinescu? căutarea unei noi retorici, cum au procedat Mihail
Gălăţanu şi Daniel Banulescu?
Discuţia s-a canalizat īn patru direcţii principale: mijloacele poeziei
contemporane, maculatura virtuală, problemele financiare şi de
distribuţie
ale cărţilor de poezie şi poezia alternativă. S-au vehiculat
următoarele
concepte: trăirism, post-modernism, "nombrilism", măştile
poeţilor,
poezia ca mijloc de seducţie, poezia ca mijloc de cunoaştere, stil, public
de poezie, critica, maculatura virtuală, distribuţie de carte, poezie
"hard core", def poetry, slam poetry.
PARTICIPANŢI: Eduard Burlacu, Adina Dabija (scriitoare, redactor Respiro),
Mihail Gălăţanu (scriitor), Paul Doru Mugur
(scriitor,
redactor Respiro), Gabriel Prăjitură, Simona Solomon, Dragoş Bogdan
Suceavă (scriitor, redactor Respiro), Nora Vasilescu (scriitor), Gelu
Vlaşin (scriitor)
Departe de a fi epuizat tema, dezbaterea a condus la reformularea
unora din întrebările iniţiale, problematizând sub diferite
unghiuri subiectul. Cu alte cuvinte, dezbaterea rămâne
deschisă. Aşteptăm opiniile dumneavoastră la:
revistarespiro@yahoo.com
|
|
|
Poezia românească de azi şi miljoacele ei (nombrilism,
seducţie, cunoaştere)
Paul Doru Mugur despre "măştile poeziei româneşti contemporane"
Dupa parerea mea exista in poezia romanesca urmatoarele tipuri de retorici
("masti") :
Masca modernist-existentiala care circumscrie revolta, disperarea, retorica
apocaliptica etc ( Angela Marinescu, Mariana Marin, Ioan Es Pop etc)
Masca post-modernist-ironic-ludica (Emil Brumaru, Serban Foarta, Mircea
Dinescu, Mircea Cartarescu etc)
Masca spiritualist-mistica si m-am gindit ca s-ar putea inscrie aici
creatiile recente ale lui Mihail Galatanu sau Daniel Banulescu.
Mihail Gălăţanu despre "sex şi mătănii"
poezia e pe viata si pe moarte. cel putin pentru mine. dar eu cred ca
intotdeauna poezia a fost astfel. modelul meu sint toti cei care si-au
asumat poezia "existentialist". au trait cu ea direct pe piele.
insuportabil. asta nu inseamna ca as dispretui stilistii (in poezie).
dimpotriva. mariana marin e o primadona a unui stil de viata gen "vivere
pericolosamente". la fel se intimpla cu ea si in poezie. ea traieste
periculos si in text, spre deosebire de, spre-o pilda, angela marinescu.
mariana marin n-are nevoie de un sistem. ea insasi e un sistem, fara sa
caute sa faca asta, e angrenata intr-o maniera fara sa caute a-si "forja"
maniera.
cred ca intreaga mea generatie e mai "trairista" - si aici,
de ce sa ma ascund: ma socotesc fericitul contemporan al unui grup de
3 poeti din generatia mea care sint cu adevarat foarte valorosi, asemuitori
celor interbelici: IOAN ES. POP, DANIEL BANULESCU & LUCIAN VASILESCU
- pe care ii si consider "branduri", "clasicii" generatiei
'90, alaturi de CRISTIAN POPESCU, nu mai prejos decit el). Paul Doru Mugur
are dreptate si privind poezia mea "spiritualist-mistica". dar
cred ca, vorba lui al. cistelecan, eu intotdeauna am fost "sex &
matanii". doar ca uneori sint mai mult sex, alteori matanii. sint
trei "teme" care merita: erotic, thanatic/sacru, patriotic.
aici se mai poate adauga tema razboiului, confruntarii/istoric.
despre poezia contemporana cred ca nu poate fi salvata decit printr-o
credinta pina in virful ultimei unghii in terapia ei. daca nu crezi intr-o
terapie pina la capat, ce rost are s-o practici. de aceea, post-modernismul,
in sensul dezabuzat, pe care il invoca mircea cartarescu (unul dintre
cei mai mari scriitori romani contemporani) in cartea cu acelasi nume
("romanesc"), nu poate sluji la nimic. asta nu inseamna ca post-modernismul
nu inseamna nimic in literatura.
|
|
|
Adina Dabija: Poezia de azi e prea "trăiristă"
Poate ca o mare parte din cauza pentru care poezia este astazi atat de
putin citita este tocmai acest stil "trairist" foarte la moda
de care vorbeste Mihail Galatanu, in care poetul cade in transa existentialista
si isi observa propriul buric. Foarte rar poezia pe care o citesc azi
este o cale de cunoastere si prea adesea devine un mijloc de seducere,
asta in special de la Cristian Popescu incoace. Pot sa citez o suma de
poeti, in frunte cu Banulescu, Rodica Draghincescu si chiar Mariana Marin
care cu gratie si talent isi cultiva mastile seductiei. Citeam de pilda,
ieri, in interviul Rodicai Draghincescu de pe Eterviews, recomandat de
domnul Rezus, ca poeta se crede leoaica si rebela. Fiecare are si isi
cultiva o anumita imagine despre sine care este punctul de referinta,
axul lumii sale interioare. Peste tot in poeziile Marianei Marin o sa
intalniti imaginea poetei flamande, damnate si scarbite de lume. Bineinteles,
ca nu numai in poezie, daca va uitati de pilda la Caraman veti vedea in
toate povestirile si piesele lui de teatru imaginea tipului nesuferit,
macho si patetic. Cine mai scrie azi ca Shakespeare, intr-un fel omniprezent,
lipsit de partinire fata de toate personajele si fata de el insusi? Toata
lumea scrie cu patima pe o singura coarda, a lui, ca un fel de scripcar.
Nu zic ca e rau zic ca asta e si ca intr-un mod exacerbat. Ce a facut
Eminescu in Luceafarul sau Glosa ori Cartarescu in Levantul sau chiar
alternanta de voci interioare din volumele lui Galatanu sunt lucruri pe
care nu le mai vedem prea des. Poetul azi in Romania spune de o mie de
ori eu eu eu si se complace in contemplarea de sine si implicit in rolul
marginal si inchis pe care i-l atribuie societatea.
PS: Este mare pacat ca in interiorul literaturii romane nu exista placerea
schimbului de idei, ca in cultura franceza, de pilda. Fiecare isi scrie
cartile lui, apar 2-3 cronici si gata. A face cultura in ziua de azi nu
inseamna numai a crea, dar mai ales a vehicula valori. E pacat ca asta
se intampla in asa mica masura la noi.
|
|
|
Re: Paul Doru Mugur despre dezinteresul faţă de poezie
Nu cred ca dezinteresul fata de poezie e datorat unor probleme stilistice
sau tematice ale poeziei romanesti actuale. Cultura unui tinar educat
de astazi nu mai contine decit intr-o masura aproape nesemnificativa
o lista de poeti/poezii preferate ci ea este saturata acum de filme/cintece/situri-web/jocuri
la moda.
In confruntarea dintre cuvintul scris si imagine, cuvintul scris pierde
zilnic teren si explicatia este complexa, factorii psihologici fiind
la fel de importanti ca cei economici, sociali, etc.
Nu, nu cred ca motivul pentru care interesul suscitat de poezie a scazut
datorita "existentialismului" sau " nombrilismului "
autorilor.
Michael Jackson, Madonna sau Eminem sunt la fel de preocupati de propria
lor persoana ca si poetii X sau
Y de pe plaiurile mioritice, insa mesajul lor artistic este impachetat
frumos, este colorat si foarte usor digerabil.
Impactul cultural al poeziilor lui Adrian Paunescu a fost mult mai
mare decit al poeziilor lui Ion Barbu
sau Bacovia, de exemplu, si asta nu are nici o legatura cu calitatea
creatiilor lor.
Poezia de calitate s-a adresat si a fost apreciata intotdeauna doar
de o minoritate. Poezia romana nu va deveni mai larg accesibila printr-o
simpla mutatie a formei sau fondului ei.
Intr-un viitor nu foarte indepartat supletea si capacitatea de adaptarea
a poetilor/poeziei la mediul electronic va face poate posibila si justa
apreciere a muzicii "harfelor rasfirate ce-n zbor invers le pierzi"...wishful
thinking:)
|
Re: Nora Vasilescu: arta nu poate fi cale de cunoaştere
"Cale de cunoastere... mijloc de seductie..." ce inseamna
la urma urmelor sintagmele astea? Nu cumva sunt vorbe goale? Ce arta,
ma rog frumos, nu este si mijloc de seductie?
Iar daca scopul artei ar fi sa devina cale de cunoastere, cum am mai
deosebi-o de stiinta, de filosofie?
Afara de asta amuzant este ca arta contemporana sa fie acuzata ca este
un mijloc de seductie cand, de la Valery (cel putin) incoace ea se straduieste
sa devina din ce in ce mai antipatica. Arta cere efort, arta moderna
(nu doar contemporana) si asta place elitelor culturale, nu place maselor.
E o noutate care curand implineste doua secole... in afara Romaniei,
desigur.
Problema ridicata aici era aceea a "vocilor" poetului. In
ce masura isi asuma el mai multe si in ce masura se pliaza asupra stilului
format si nu se mai ocupa decat sa si-l rafineze. In ce ma priveste
cred ca judecata nu poate fi decat schioapa in acest punct. Nu suntem
toti Pessoa. Exista talente care-si gasesc mai multe coduri. Dar nu
este cazul majoritatii si nici pe departe o datorie.
Scrisul doare. ce e asa de greu de inteles? Cand unul isi taie o ureche
e cam dificil sa-i spunem ca era poate mai bine sa incerce c-un deget
si ca, cine stie, poate, la anul ia si premiu daca-si reteaza laba piciorului
stang.
|
|
|
Re Re: Adina Dabija: arta īntre seducţie şi cunoaştere
Ce este cunoasterea in arta... Sa te intereseze sa vezi care e de fapt
chestia, cum e facuta lumea asta si sa-ti pui problemele fundamentale.
Spre deosebire de asta seductia (inrudita in arta cu narcisismul si
calofilia), care vine de la latinescul seducere (a aduce spre sine),
este un joc care are ca scop fascinarea cititorului, aducerea spre autor.
(Diferenta intre cele doua chestii se poate traduce si prin atitudinea
autorului fata de cititor, in absenta sau prezenta acestuia ca o componenta
in sistemul de referinta autorului. In primul caz autorul e singur cu
sine, isi ignora cititorul, in al doilea este fata in fata cu cititorul,
vrea sa-l cucereasca. Dupa parerea mea cele 2 chestii trebuie sa coexiste).
Am deosebi-o de stiinta daca am simti emotie artistica.
> Afara de asta amuzant este ca arta contemporana sa fie acuzata
ca este un mijloc de seductie cand, de la Valery (cel putin) incoace
ea se straduieste sa devina din ce in ce mai antipatica.
Pai este si asta o tehnica. Mie de pilda imi plac barbatii mai morocanosi.
Confunzi mijloacele cu scopul.
> Cat despre obiectivitatea lui Shakespeare fata de personajele
sale, sa ma ierte Domnul! Poate ar fi bine de citit piesele alea inainte
de-a vorbi despre ele.
Cred ca m-ati inteles gresit. Ma refeream la "omniprezenta si
lipsa de partinire", nu la obiectivitate (nu cred ca am pronuntat
acest cuvant), concept superfluu nu numai in arta, dar si in stiinta.
M-am referit la unghiul din care Shakespeare isi vede personajele. Inchipuiti-va
o camera de luat vederi montata in fata personajului (punctul de vedere
al scriitorului "partinitor" - emotiv ori patimas, care risca
sa-si caricaturizeze personajele) si inchipuiti-va 100 de camere de
vederi care filmeaza in acelasi timp din toate unghiurile (autor "omniprezent").
Uitati-va, de pilda, la personajele lui Dostoievski, compleze, cu multe
fatete.
P.S. (…) Ce autori va plac, de ce, si mai ales cum putem problematiza
(=discuta despre) poezia romaneasca. E si asta o forma de a gusta poezia,
ce ziceti? Nu puteti simti deloc placerea schimbului de idei?
|
Re Re Re: Nora Vasilescu: "ca artiştii de astăzi
īşi contemplă
buricele, mă enervează şi recunosc, īmi ridică aciditatea
sangvină :)"
(…)... oare buricul numitului artist, pe care autoarea mesajului
anterior il condamna ca si-l contempla, oare buricul acesta umil nu
face si el parte din alcatuirea lumii? N-ar fi si el, o problema fundamentala?
>seducerea este un joc care are ca scop fascinarea cititorului,
aducerea spre autor.
Confundam orientarea artei cu tehnicile ei, oricum. Seductia (care
nu se bazeaza pe calofilia clientului, altfel dvs. nu v-ati simti atrasa
si de barbati morocanosi) este o tehnica pe care arta o intrebuinteaza
din insasi ratiunea ei de a exista. Este adevarat ca multi artisti construiesc
fiindca vivere non necesse est (vezi Ioanide) etc., dar unii dintre
ei nu-si pot exercita deloc vocatia (vezi arhitectii, cantaretii, etc.),
iar altii ar fi grav vaduviti (vezi scriitorii, pictorii, etc.) daca
nu ar exista public.
Cand arta inclina spre a "gaghila placut" "calofilia"
publicului chiar in detrimentul propriei sale fiinte, se intampla ceea
ce se petrecea cu muzica din timpul lui Haendel sau cu pictura lui Ingres.
Si, daca artistul e veritabil, nu va conta aceasta inclinare - asa cum
secolele urmatoare au verificat pentru noi deja - nu va conta, prin
urmare, daca artistul face Sixtina sau migaleste solnite de argint,
obiectul artistic ramane valabil.
Contra acestei strategii secolul stabunicilor nostri se rascoala. Dintr-un
complex de motive, dar poate ca cel mai important avem a-l cauta intr-o
perceptie foarte diferita asupra omului . Iar daca, asa cum ne-am obisnuit
astazi, percepem omul individual, cu toate suferintele lui, indiferent
de calitatea sa sociala, lumea devine cu mult mai infernala decat inainte.
Momentul e important fiindca artistul nu mai incearca sa placa, ci sa
izbeasca sensibilitatea de asa maniera incat sa trezeaca umanitatea
cea mai adanca a receptorului. Si o face in asa fel incat sa ramana
opac cautatorului de frumos superficial, cautatorului de ornament, de
mestesug. In sens strict se renunta la seductie.
Ramane pe de o parte necesitatea de public a artistului si, pe de alta,
contactul sau cu acele categorii intense ale esteticii pe care ne-am
obisnuit a le manipula sub etichetele de sublim, de tragic, de etc.
Acestea se impaca foarte greu cu sinceritatea pe care lipsa seductiei
o imprima. Dar, bineinteles, cai se gasesc pentru cei care nu pot altfel.
Categoria frumosului insa, in acest context are de suferit serios, astfel
ca ea ajunge la noi profund modificata.
Oricum seductia ramane o strategie, un instrument. (…)
Autorul (scriitor) care e singur cu sine nu este o fictiune mai mare
decat autorul care lucreaza ca sa-si cucereasca un cititor ipotetic.
Autorul care face abstractie in arta sa ca va fi contemplata candva
foloseste o conventie fiindca - fara ca arta sa sa fie conditionata
numai de receptare - el nu e niciodata un nebun inconstient care n-are
idee ca produsul sau ar putea candva sa ajunga in mainile citiorului,
fie el si nepotul sau de 8 ani, cum a fost cazul lui Tolkien. (…)
>referitor la unghiul din care Shakespeare isi vede personajele.
Complexitatea nu e totuna cu "lipsa de partinire". In mod
absolut nu exista "lipsa de partinire" in arta. Oriunde e
fictiune e si partinire. Poate in jurnalistica, daca acceptam, lucru
controversat, ca jurnalistica e arta. In plus cred ca e mai bine s-o
lasam balta fiindca in cazul Shakespeare se poate veni cu exemple prea
concrete ca teza "lipsei lui de partinire" sa se poata sustine
in vreun fel. Si, ca sa ma folosesc numai de evidenta, vezi cazul Falstaff.
Cu una sau cu o mie de camere de filmat, imaginea poate rezulta la fel
de partinitor sau obiectiv, in functie de creierul care face montajul
si nu vad de ce ar fi necesar sa demonstram asta. Insusi faptul ca Hamlet
s-a nascut, este un fapt de partinire din partea marelui Will.
Mult mai interesant decat sa acuzam artistii ca-si contempla respectivele
burice mi s-ar parea sa vedem cum pregateste Romania viitoarea generatie
de cititori. In ce masura artistul de maine se va vedea confruntat cu
aceeasi mentalitate de astazi care opune cu obstinatie inopozabilul,
cum ar fi de pilda Eminescu si Nichita, Shakespeare si Stefan Caraman,
Floare Albastra si Gelu Vlasin, etc.
Avem, dupa a mea parere, un public educat prin referate invatate pe
dinafara, pline de enormitati, sintagme pretentios goale, incapabil
a contempla orice din arta moderna (nu doar contemporana) tocmai fiindca
niciodata nu i s-a pus in mana instrumentul pentru a atinge emotia estetica
daca nu recunoaste recuzita de seductie tipica a romantismului.
Ce strica si ce dreg manualele in aceasta privinta intr-adevar mi se
pare interesant.
Ca artistii de astazi isi contempla buricele, ma enerveaza si recunosc,
imi ridica aciditatea sangvina:)
Nora Vasilescu
|
|
|
Probleme financiare şi de distribuţie
Gelu Vlaşin: Poate ca e mai bine să stea cartea pe un raft [la loc
de cinste şi necitită] decāt să putrezească
īntr-un depozit
Aveam eu vreo 5-6 amici, "colindatori" ! Si colindam noi standurile
pe la targuri de carte [sau librarii] in speranta ca o sa prindem ceva
reduceri mai ... semnificative ! Nu vreau sa-ti spun cum plecam noi "daramati"
psihic... Si cam ce "efort financiar" trebuia sa facem pentru
a cumpara una sau [cel mult] doua carti.
Nu stiu ce se mai aude cu distributia de carte prin Romania - ca eu aveam
o imagine cat se poate de nefasta [aproposito de aceasta]. Poate ca e
mai bine sa stea cartea pe un raft [la loc de cinste si necitita] decat
sa putrezeasca intr-un depozit. Asa, poate are sansa de-a fi citita [undeva/candva
peste ani si ani]de vreun amic
[pofticios de lectura] sau de vreo amanta [dornica de "senzatii tari"].
|
RE (Eduard Burlacu): Este indiferent unde putrezesc cartile
pe care le scrie autorul X, si cat de putrede sunt ele atunci cand sunt
citite. Nu cred ca scopul unui scriitor care isi publica o carte este
acela de a fi citit peste zece, sau douazeci, sau mai multi ani, cand,
poate, scrierile sale nu mai sunt de actualitate. Cum ar parea o carte
despre era comunista, citita de oamenii de pe la sfarsitul secolului
XXI? In nici un caz la fel de interesanta. Bineinteles, puteti spune
ca o opera literara "de calitate" nu are limita temporala.
Eu, va marturisesc, nu am putut citi nici "Iliada", nici "Odiseea".
Nici cu pistolul la cap. Desi sunt (se spune) opera literare nemuritoare.
Eu consider ca astfel de catalogare e un mit.
|
|
|
Poezia īn Romānia: un fenomen de masă?
Bogdan Suceavă: Avem mai multi poeţi la poezie.ro
decāt fotbalişti īn primele două ligi, cu juniori cu tot
|
|
|
Re (Eduard Burlacu despre poezie.ro):
avem pe poezie.ro
o cantitate imensa de maculatura virtuala, dar din care rasar pe ici
pe colo poezii exceptionale. Se pare ca in discutia de fata avem de
a face cu doua apologii ale extremelor; pe de o parte, ferventii suporteri
ai site-ului, iar pe de alta parte, criticii taiosi (cu adevarat taiosi,
aproape toxici). Ca de obicei, se pare ca adevarul e, ghiciti unde?
|
Re (Gelu Vlasin despre poezie.ro):
"necrutatorilor" ! ucideti in fasa talentul copiilor cibernetici...
n-aveti pic de mila si de indulgenta pentru revarsarile [literare ?!]
pline de imagini elocvente ale unei/unor lumi in care traim... taiati
in carne vie fara sa va ganditi ca [poate] oamenii astia or sa fie in
viitor guvernanti/guvernatori/conducatori de osti/parlamentari sau poate
chiar ... fotbalisti ![sa vad eu atunci daca mai are cineva curaj sa
le solicite vreo sponsorizare pentru editarea unui nou volum de versuri
sau bani pentru inmormantarea unui coleg de breasla - ca doar nu credeti
cumva ca o sa se schimbe sistemul de valori in urmatoarele decenii]
|
Re (Gabi Prajitura despre poezie.ro):
mai bine sa publice poezii decit sa intre in politica, dar parca
si mai bine ar fi sa se uite la televizor in schimb
Un fapt: in 1955 Fidel Castro s-a prezentat la echipa de baseball din
Washington (club care nu mai exista astazi) si a dat un test. Nu l-au
primit. A plecat si in citiva ani a intors Cuba cu partea dorsala in
sus.
Si o opinie: unul dintre efectele bune ale existentei televiziunii
este ca astazi lumea sta si se uita la ecran in loc sa mai publice solutii
ale cuadraturii cercului (Underwood Dudley).
Asa ca Gelu are cumva dreptate, mai bine sa publice poezii decit sa
intre in politica, dar parca si mai bine ar fi sa se uite la televizor
in schimb.
|
|
|
|
Nora Vasilescu: lasă-i să scrie atāta vreme cāt nu
deranjează
Imi permit sa intervin cu o amintire care mi-a schimbat unele opinii
acum niste ani. Eram extrem de necunoscatoare intru ale mersului culturii
in America si aterizasem de cateva luni la o facultate din Texas. Am ajuns
in contact cu National Library of Poetry si, printr-un concurs de imprejurari,
invitata la marele lor Congres de Poezie. Si era mare! Cateva sute bune
de participanti, spre mie, asa, luasera unul dintre marile hoteluri ale
Washington-ului si isi citeau productiunile de dimineata pana seara in
toate salile pe care bietul hotel putuse sa li le puna la dispozitie.
Vedeai o cantitate respectabila de handicapati (no offense) in carucioare,
sensibile delicate ale adolescentei, dar mai ales batrani agreabili, cu
ceva dare de mana ca orice om care a muncit o viata si care, acum in fine
isi puteau realiza visul hranit dealtfel din belsug cu volume publicate
din propriile fonduri si cumparate pios de intreaga familie.
Productiunile insele faceau toti banii. De la proza rimata pana la "povestea
vietii mele", de la plansetele de liceean parasit de iubita, pana
la sfaturi dulci ale bunicilor catre nepoti, puteai vedea cam orice, poezie
foarte rar. Am dat acolo peste un texan mai simplutz care facea balada
foarte buna si care m-a privit foarte ingrijorat cand l-am laudat explicandu-i
ca, fara sa fie poezie, ceea ce facea el, merita un interes aparte.
Singurul lucru pe care l-am regretat atunci era ca nu am avut un aparat
foto destul de bun ca sa fac o galerie de portrete de "poeti".
M-ar fi distrat ani in sir sa mi-i admir. National Library of Poetry facea
dealtfel o afacere excelenta in acea clipa. Tuturor participantilor avea
sa li se publice cate o poezie (cel putin) intr-o antologie uriasa, o
biblie hard cover, cotor de piele si care costa vreo $50. Acum inmultiti
numarul participantilor cu cel putin 2 si cu cei 50$. Hein?
Lunile au trecut, am ajuns sa cunosc si medii in care sa se scrie "pe
bune", si cafenele literare in adevaratul sens al cuvantului. Am
inceput sa-mi schimb sentimentele initiale. La urma urmelor ce faceau
rau oamenii aceia? Se simteau bine ei intre ei, isi daruiau unii altora
volumele platite de ei insisi. Sunt o groaza de lucruri mai rele pe lumea
asta. Nu sunt chiar atat de ecoloaga sa ma sfasie soarta copacilor din
carti. Si mi se pare un snobism pe dos sa murim de spaima "dragutzului",
"frumuselului", "agreabilului".
Atata vreme cat "frumuselul" nu se confunda cu frumosul, desigur.
Si nu se confunda. Simpaticele doamne si domni care-si publica volumele
pentru familie nu au impresia ca vor lua si Pulitzerul, iar juriului de
la Pulitzer nu-i trece prin cap ca ar putea sa-l dea.
Internetul face fenomenul si mai usor. Ne publicam unde apucam, ne facem
eventual propriul site si... gata. Garcia Marques nu poate avea mai mult
decat un site. Inseamna asta ceva? Inseamna. Intai ca oamenii care au
chef/timp sa scrie acea pseudo-poezie sunt destul de relaxati, ca sunt
preocupati de cultura, atata cat pot ei percepe din ea. E o iluzie periculoasa
sa ne imaginam ca toti si toate vor avea candva acces la toata arta si
in acelasi fel. Afara de asta, daca printre Danielle Steel omul va avea
in casa si poeziile poetilor celebri (adica celebrati de critica) nu inseamna
decat ca un eventual copil dotat nu va trebui sa gaseasca biblioteca pentru
a avea acces la cartile astea.
Sa-i lasam sa scrie, macar vor face rapoarte, scrisori, memorii cu oleaca
mai multa gramatica intr-ansele. Scrisul e si mestesug, nu doar arta,
se mai si invata. Problema este a confuziei valorilor si asta nu mai e
treaba lor, ci a noastra care ne tinem ca pricepem mai mult. Si in Romania
asta e o problema. Malignizarea de care vorbiti nu este logoreea unora,
nici publicarea unor volume de nimic. Malign fenomenul devine numai atunci
cand volumele apar pe banul contribuabilului, sau, mai rau, cand primeste
premii nemeritate.
In rest e politete. Politetea aceea care facea orice samurai cumsecade
sa stie sa-si faca un haiku, doua in momentele importante ale vietii,
in special inainte de sepukku. Politetea aceea adorabila (si nu pun ghilimele)
care facea ca orice domnisoara bine crescuta sa stie sa cante la pian,
eventual sa faca si acuarele. Eu nu cred ca vreodata omul (care, nu-i
asa, se naste bun) e 100% transparent la cultura.
Problema legata de critica "in dorul lelii" nu cred sa fie
mai grava. Il ia cineva in seama pe criticul dvs? Hai sa fim seriosi.
In Romania oricum nu exista public pentru critica (asta e serios). Ce
proportie din populatie il citeste pe Grigurcu, ce proportie a citit ceva
de Crohmalniceanu? Dar-mi-te sa citeasca cineva un critic de care nu s-a
auzit.
Critica printre romani este taxata de desfiintare. Concetateanul nostru
(putem sa facem un test statistic cu vreo 30 de ingineri, avocati, medici,
ce vreti dvs.) concepe critica doar ca destructie. Nimeni nu se intreaba
de ce i-a placut cutare carte, de ce nu i-a placut cealalta. Si nu vorbesc
aici de critica profesionista, ci de cel mai elementar joc intelectual
de societate. Intelectualul de acum un secol simte si azi nevoia sa stie
a explica de ce-i place cutare cantareata in Tosca dar nu si in Mme Butterfly,
cel de acum nu e-n stare de cele mai multe ori sa explice de ce i-a placut
un film, desi cu siguranta a vazut mult mai multe filme decat a citit
carti. Presiunea sociala, ce sa-i faci.
Critica de intampinare de alta latura e muribunda; tocmai acum cand realmente
cred ca o voce critica in consecventa (nu cred in obiectivitate, dar in
omogenitatea cu propriile gusturi si principii, da) ar putea avea succes.
Si nu in Romania Literara si alte cateva reviste care ar muri instantaneu
fara subventie de la stat, ci in Romania Libera, in Adevarul, in ziarele
care chiar se citesc in masa populatiei. Nu servesc, cred, la absolut
nimic criticele calai, cu impunsaturi pe care doar autorul le intelege
si linse pe cap de o prudenta penibila.
Un atat de hulit Reader's Digest ar face multora bine. In rest, las'
sa scrie, Web-ul e atat de bland. Atata vreme cat Uniunea nu gaseste de
cuviinta sa-i si premieze, cata vreme nu ajung sa ne invete ce si cum
sa scriem, de ce nu?
|
|
|
Poezie hard core, Def poetry, slam poets şi consumul
colectiv de cultură
Paul Doru Mugur: Nu cumva si sufletul cititorului contemporan a devenit
insensibil la versuri edulcorate si rondeluri? Sau poate saracii poeti
atacati frontal de baietii de la Bucharest Underground Mafia trebuiau
sa-si durifice si ei mesajul?
Re (Gelu Vlasin despre poezie hard core): Sa fie asa? In orice caz,
daca e asa cum spui tu ar fi foarte interesant de vazut de ce a devenit
hard core. Am oroare de metaforisme/dulcegarii/blablaiala dar nici nu
pot accepta un limbaj suburban doar de dragul de-a fi si eu in pas cu
moda de cartier. N-am cum sa vad poezie intr-un text scris de un "smenar
infect si libidinos" [ cum se auto-proclama unii ] convertit in
purtator de stindarde revolutionare [post-revolutionare]. Ca vorba aia:
"dupa razboi multi viteji s-arata" ! Exista si texte literare
scrise cu nerv/non-complexe/ne-prejudecati dar apartin altor meridiane...
Cine vrea sa-si castige cititori printre "baietasii de cartier",
n-are decat. Avem libertate de expresie/exprimare/manifestare... Problema
este alta. Cum poti tu [potential cititor] sa te identifici cu mesajul
transmis ?! Furiile tale [ ne defulate / refulate ] se resfrang asupra
textului si desfatarea lecturii este totala [?!]. Dar ce te faci daca-ti
vine asa, o acreala pe limba ?! Sa fie oare de la fiere ?! Sa fie de
la versul asta plin de venin ?!
|
|
|
|
Paul Dorul Mugur: De ce cultura unui tinar educat de astazi nu mai
contine decit intr-o masura aproape nesemnificativa o lista de poeti/poezii
preferate ci ea este saturata acum de filme/cintece/situri-web/jocuri
la moda?
Un posibil raspuns ar fi de gasit in urmatoarele variabile:
1. consumul colectiv de cultura tinde sa surclaseze consumul individual
- adolescentza, prin excelentza, este o perioada in care sunt preferate
grupurile; adolescentul prefera acele forme de cultura care pot fi consumate
in grup, care asigura, de fapt, coeziunea grupului in unele cazuri(exista
"fan-cluburi", de ex., etc.) Nu pot sa desfasor aici o teorie,
dar chiar internetul si aparitia "listelor de dialog literare"
favorizeaza, iata, consumul de literatura intr-o alta modalitate decit
cea clasica (individul izolat "cu o carte in mina")anume aceea
"de grup".
2.jocurile pe calculator, spectacolele "live", etc. au un caracter
interactiv - ceea ce mai spuneam: publicul
doreste tot mai mult sa devina un "partener activ", nu un factor
pasiv al consumului de cultura.
|
Re (Simona Solomon): Ati fi surprins citi tineri din ziua de azi
se intorc spre poezie. Stilurile se schimba, e-adevarat, dar temele
ramin aceleasi. Urmariti Def Poetry pe HBO, spre exemplu. Este un nou
curent in State, care e mai la indemina omului de rind. Este si asta
un inceput, zic eu. Cum am spus mai sus....positive reinforcement Urmariti
Def Poetry pe HBO, spre exemplu. Este un nou curent in State, care e
mai la indemina omului de rind. Este si asta un inceput, zic eu. Cum
am spus mai sus....positive reinforcement.
|
Re Re (Paul Doru Mugur despre Def Poetry): Draga Simona, iti
multumesc ca ai adus in discutie "The Def Poetry Slam". Ideea
revitalizarii poeziei prin aducerea ei pe scena si prin implicarea directa
a publicului este unul dintre metamorfozele poeziei in vremurile manelelor
si al MTV-ului.
Slam poetry-ul este vechi de vreo 17 ani in Statele Unite. Un tip pe
nume Mark Kelly Smith a avut deja prin 1985 ideea competitiilor de recitalurilor
de poezie: daca vrei sa citesti citeva poezii de-ale lui uita-te aici:
http://www.slampapi.com/new_site/poems/cat_on_coffin.htm
De pe 25 iulie 1986 la taverna "Green Miles" din Chicago
on fiecare duminica are loc un asemenea "poetry slam" in care
timp de 3 minute poetii recita si juriul da puncte ("The points
are not the point, the point is poetry").
In Statele Unite, exista si o competitie nationala de slam poetry care
se va desfasura anul acesta la Chicago intre 6 si 8 august.
Def Poetry curentul de care vorbesti tu de pe HBO si care e derivat
din slam poetry a lansat intr-adevar o noua moda: exista si un show
pe Broadway cu acelasi titlu in care 9 poeti fac un fel de "jam
def poetry session".
Este aceasta poezie? Ar avea acelasi impact textele "slam poetilor"
daca ar fi recitate fara nici un fel de gesticulatie, fara carisma recitatorilor?
Eu consider ca o astfel de hibridizare intre poezie si "performance
art" este una dintre modalitatile de supravietuire ale poeziei;
asa cum rapul este un hibrid de muzica si discurse politico-socialo-sexualo...la
fel si "slam poetry" este mutatia suferita de poezie in contextul
culturii hip-hop.
Hemingway spunea undeva ca functia unui scriitor este de a scrie nu
de a vorbi, Octavio Paz isi recita poeziile pe un ton monocord fara
nici un fel de intonatie, intr-un "slam poetry competition"
amindoi ar fi fost probabil pe lista loserilor: dar textele lor vor
persista probabil mai mult decit moda "def poetry"-ului. Problema
cred eu e complexa: cum spuneam, fiecare epoca isi defineste cultura
ei: si def-poetry-ul e poezia epociii Mac_Donaldului si a sneakersilor.
Jackson, Madonna sau Eminem sunt la fel de
> >preocupati de propria lor persoana... ca si poetii
> X sau
> >Y de pe plaiurile mioritice, insa mesajul lor
> artistic
> >este impachetat frumos, este colorat si foarte usor
> >digerabil.
>
>
> Ironia din unele cintece ale lui e departe de a fi
> digerabila...daramite
> "usor"....
Draga Simona, discursul sadico-misogino-homofob al lui Eminem este
foarte usor de digerat: mult mai greu de digerat, pentru urechea nepregatita
este o sonata de Bach de exemplu.
Succesul lui Eminem?
Intr-o cultura de emigranti in care ipocrizia face parte din codul
bunelor maniere un artist care rosteste gindurile pe care majoritatea
le au dar foarte putini indraznesc sa le exprime va avea foarte mare
succes. Eminem is cool, man!:) Poezia de calitate s-a adresat si a fost
apreciata intotdeauna doar de o minoritate.
Poate ca acum
> intelegeti de ce nu ma
> grabesc sa impart arta in categorii pt. altii, ci o
> fac doar pt. mine. Ma
> incred in frumusetea sufletului uman, care merge
> spre arta pe o cale
> proprie, si sigura.
Perfect de acord. Ce este arta? Una dintre frumusetile lumii este ca
arta se va gasi intotdeauna in afara insectarului in care incearca sa
o fixeze definitiile noastre.
Cu prietenie,
Paul Doru Mugur
PS Iti multumesc mult ca ai adus vorba despre def poetry, fenomenul
e intr-adevar fascinant: un fenomen asemanator din Japonia medievala
a dus la aparitia haiku-ului.
|
|
|
|
|
