GENERAȚIA GENIUS

                                             de Petre Cătălin Logofătu

25 decembrie 2000

O decizie pripită

(fragment din declarația dr-ului Carl Freiman, de la laboratorul de bioinginerie umană al Universității Princeton, cu ocazia conferinței de presă convocate de domnia sa)

“... experimentul Generația Genius, inițiat de profesorul Bunsen, deși aprobat de Comisia Internatională de Etică a Manipulărilor Genetice (IECGM) prezintă imense riscuri de ordin etic și e lipsit de relevanță stiințifică. Prin tehnica Zweisteinen de reconstituire a ADN-ului unei persoane decedate prin developarea tiparului remanent al celulelor moarte a creat speranța resuscitării unor personalități de exceptie din istoria omenirii. Perspectiva de a-i avea din nou printre noi pe Dostoievski, Proust, Goethe, Shakespeare, Michelangelo, Newton, Aristotel, Kant sau chiar pe Iisus Hristos a stîrnit un asemenea entuziasm încît nu s-a mai ținut cont de toate obiecțiile care s-au ridicat si s-a decis demararea experimentului. în semn de protest pentru această lipspă de responsabilitate si nedorind să-mi asociez numele la o acțiune care contravine convingerilor mele

m-am hotărît sa demisionez din calitatea de membru al IECGM...”

 

Revista Nature, aprilie 2015

Un bilanț optimist

de prof. Paul Bunsen

“În ciuda feluritelor piedici pe care proiectul Genius le-a avut de înfruntat din partea unor persoane si instituții de profil din păcate nu de puține ori lipsite de bunăvoință, dar mai ales a obiecțiilor de principiu aduse de autorii înșiși, experimentul a demarat în urmă cu 15 ani și cu toate că suntem încă departe de faza concluziilor finale, evidența actualăa datelor ne permite un bilanț optimist. Tiparul genetic a fost reconstituit cu mare acuratețe pentru fiecare clonă. Evoluția fiecărui embrion a fost monitorizată. Clonele au fost crescute în condiții ambientale riguros controlate. Prin condiții ambientale înțeleg în primul rînd cele de ordin educațional. Aici ne-au fost de un real folos colegii psihologi si pedagogi. Trebuie subliniat că nu suntem o crescătorie de genii ci doar urmărim să oferim condițiile necesare afirmării și dezvoltării potențialului genetic al fiecărei clone în funcție de specificul ei.

Trebuie s-o spunem deschis, respectînd necesara prudență experimentală dar și fără falsă modestie, că pînă acum experimentul Genius a decurs la parametrii optimi. Testele de aptitudini au dovedit înzestrări supranormale ale fiecarui copil relativ la media pentru vîrsta lui. Mai mult, fiecare dintre ei a probat inclinații excepționale pentru disciplina în care originalul a excelat. De exemplu, clona lui Albert Einstein are o înclinație deosebită spre fizică și matematică, clona lui Proust are un talent literar ieșit din comun si așa mai departe.

Partea cea mai palpitantăa a acestui experiment este, dupa opinia mea, faptul că în realitate n-avem nici cea mai vagă idee despre rezultatele finale. Putem estima că generația genială pe care o formăm va avea o contribuție spirituală incomensurabilă în următorii ani. Dar în ce va consta aceasta contribuție este o enigmă pe care aș numi-o transcendentă. Cum va revoluționa noul Einstein fizica timpului nostru? Cum se vor lămuri contradicțiile aparente a caror rezolvare va constitui cheia de bolta a unei noi ințelegeri a lumii? Care vor fi profunzimile neexplorate ale sufletului omenesc pe care noul Proust le va scoate la lumină și prin ce tehnici ale scrisului va încerca să surprindă realitatea mobilă și indefinită a psihicului nostru?

Acestor întrebări tulburătoare următorii ani le vor aduce răspunsurile. Va fi un moment de cotitură în istoria omenirii ca descoperirea focului sau a energiei nucleare...”

 

Interlaken, 6 August 2030

“Eu am aprins fitilul!...”

(fragment din interviul acordat de octogenarul dr. Alfred Zweisteinen, laureat al premiului Nobel pentru medicină, la resedința sa din Elvetia)

“De mai mult de un secol se vehiculează tema responsabilității morale a omului de știință, încît a devenit un refren plictisitor care nu mai mișcă pe nimeni. Și totuși povestea se repetă mereu cu consecințe din ce în ce mai grave. Savanții sunt niste perpetui ucenici vrăjitori care dezlănțuie forțe uriașe pe care apoi nu le mai pot stăpîni. Cînd s-au realizat primele experimente de clonare umană și manipulare genetică doream doar să cunoștem secretele vieții și, dacă se poate, să îmbunătățim bagajul ereditar al omului. în nici un caz nu ne gîndeam la societățile artificiale, structurate pe caste genetice cum se practica acum pe scara largă în Asia în scopul sporirii eficienței sociale și productivității. Nu ne gîndeam la armatele de soldați clone și alte grozăvii cărora astăzi trebuie să le facem față. Toate acestea desigur nu erau în intenția noastră dar trebuia să reflectăm asupra posibilității utilizării descoperirilor noastre în scopuri nocive.

Un caz nefericit și tipic de deturnare a bunelor intenții este și experimentul Genius, care -îmi pare rău s-o spun- este un răsunător eșec. Deși nu m-am implicat activ in desfășurarea sa propriu zisă, experimentul se bazează pe rezultatele unor cercetări proprii din perioada berlineză, așa că l-am urmărit cu multă atenție și am solicitat să fiu ținut la curent cu evoluția sa. S-ar putea spune că eu am declanșat evenimentele. În prezent acest experiment a luat o turnură imprevizibilă. Sunt foarte îngrijorat asupra păstrării secretului tehnicii tiparului remanent. Se aud zvonuri că anumite grupări fundamentaliste islamice cu concursul unor geneticieni musulmani dar și a unor savanți occidentali atrași de cîștig, au reușit sa-l recreeze pe Mohammed și acum, în mare taină, undeva prin podișurile Asiei Centrale, pregătesc clona profetului pentru rolul de conducător al Jihadului împotriva Occidentului satanizat, rol pe care urmează să și-l asume la maturitate. Se prea poate ca acest zvon să fi fost răspîndit dinadins pentru a crește acțiunile fanaticilor. Dar ne putem permite să desconsiderăm o asemenea eventualitate cu un risc potențial incalculabil?

Ca un fapt divers, există o sectă religioasă în Statele Unite care are o caracteristică bizară. Dogma ei principală e legată tocmai de tehnica clonării unor persoane decedate. Dupa ei, noi ne aflăm în Ajunul Apocalipsei. Cum așa? Simplu. Sfîrșitul lumii e legat de a doua venire a lui Hristos. Or, dacă noi îl readucem pe Mîntuitor pe pămînt prin tehnica developării tiparului remanent, se cheamă că El a venit pentru a doua oară. Quod erat demonstrandum! Desigur că sunt nebuni. Dar dacă o persoană suficient de influentă sau de bogată pentru a putea intreprinde cu fonduri proprii clonarea lui Iisus va fi atrasă de ideile Sectei? O asemenea perspectivă, nu știu de ce, mă indispune enorm. Aici navigăm în ape foarte tulburi. Cred că am fost frivol etichetînd această divagație drept un fapt divers. Nu cu un risc politic major avem de-a face aici ci cu unul spiritual...”

 

decembrie 20??

“Din ecuație au lipsit unele necunoscute...”

(fragment din prefața scrisă de Jon Gabriel, fost participant la experimentul Genius, la cartea ziaristului B.C. Bernward Experimentul Genius. Decepții si certitudini)

“...Care a fost greșeala noastră e greu de spus. Mai ales că dacă experimentul Genius a fost sau nu un eșec e încă un subiect controversat. De fapt, față de rezultatele scontate cele reale au fost doar ușor diferite. Ceva indefinit le altera. O diferență de nuanță care poate fi simțită dar e aproape imposibil de formulat.

Cineva ar putea să se mire că îmi pun astfel de probleme tocmai eu. Ar spune iată, fiecare clonă a devenit o somitate în domeniul în care originalul a strălucit. Dostoievski al vostru este un mare scriitor, noul Einstein e un mare fizician. Atunci, ar conchide acest observator binevoitor, cine poate spune cu îndreptățire că experimentul a fost un eșec?

Din păcate lucrurile nu sunt chiar așa simple. Cel puțin eu nu vreau să-mi permit o asemenea simplificare. Să ne concentrăm de exemplu asupra lui Dostoievski clona. Ca și originalul este un scriitor prolific și de succes, o personalitate publică interesată de actualitate și implicată activ în viața social-politică. însa una dintre cele mai izbitoare trăsături ale lui Dostoievski originalul e aceea de a fi stabilit prin intermediul operei sale relații speciale cu mulți dintre cititorii lui. Personalități de diverse orientări de pe toate meridianele au declarat ca Dostoievski este de o covîrșitoare importanță pentru ei. Dacă Dostoievski figurează între lecturile cuiva atunci este primul ierarhic, niciodată al doilea. Dostoievski este cel mai iubit scriitor de pe Pămînt în timp ce pentru mulți este complet ilizibil. Niciuna din aceste trăsături nu se regăsește la noul Dostoievski. Scrierile lui întrunesc aprecieri unanime dar nimeni nu se omoară după ele. Noul Dostoievski este ceea ce se numește un scriitor la modă. Prestigiul său este limitat la cercul cunoscătorilor și al snobilor, unul cuasioficial și e de așteptat să nu supraviețuiască persoanei fizice. Nu în ultimul rînd aș menționa observația curioasă a unor cititori dezamăgiți după care scrisul actualului Dostoievski aduce mai mult cu Turgheniev.

Einstein al secolului XXI este un savant cu o activitate prodigioasă atît pe plan științific cît și ca activist civic. Dosarul său profesional cuprinde sute de articole științifice și multe cărți dar, precum mulți au observat, nici una din ideile sale nu joacă un rol hotărîtor, deschizător de drumuri în fizica modernă. Preocupările sale s-au axat asupra unor domenii fierbinți, intens studiate dar care după un timp au ieșit din centrul de interes general. Deasemenea, s-a observat că activismul civic al noului Einstein e canalizat asupra unor topicuri foarte comune în actualitate și poziția lui e mai curînd in acord cu a societății spre deosebire de Einstein cel original care avea o poziție pacifistă într-o Americă în plin regim mccarthyst, atrăgîndu-și astfel suspiciunea de simpatizant comunist.

Trecînd la Proust vom remarca un monden stilat si un literat fin. Deasemenea o operă întinsă și prolixă care se apleacă asupra complexității misterioase a relaților interumane cele mai comune. Spre deosebire de Proust cel original pe care André Gide l-a catalogat inițial drept un snob și un scriitor monden ca apoi lucrătura timpului să-l reabiliteze, pentru noul Proust există prognoza ca scrierile sale considerate pripit ca profunde și revoluționare se vor dovedi curînd a fi pretențioase și snoabe, ba chiar triviale în ciuda expresiei rafinate.

În sumă, concluzia paradoxală care se poate extrage din cele spuse este că clonelor, deși înzestrate excepțional, ceea ce le lipsește este... geniul. Se pare că poți fi oricît de inteligent și de talentat fără a fi genial. Cînd am demarat experimentul am pornit de la premiza îndrăzneață dar inevitabilă că geniul este o componentă genetică pe care o educație adecvată o activează. Dar din ecuația noastră au lipsit unele necunoscute. Clonele sunt biologic exact aceeași oameni ca acei giganți care ne-au modelat istoria și cultura. Dacă o reconstituire absolut fidelă nu garantează geniul, atunci cum apare el, ce îl aduce? Un om al bisericii ar susține că întrebarea corectă este Cine acordă grația geniului, sugerînd în felul acesta răspunsul. Poate că acest experiment este prima punere în evidență a harului. E de așteptat ca o punere a problemei în termeni de har să stîrnească multe proteste. Dar cum să numesc altfel decît har un factor care nu acceptă nici o estimare cantitativă și care iese de sub incideța cauzalității? Apariția geniului nu este complet imprevizibilă, nu e un capriciu al sorții. Geniul e favorizat de o înzestrare genetică supranormală, de o buna educație care toate îi alcătuiesc un mediu propice. Dar nimic nu-l determina, nimic nu-l controlează. Apariția geniului ascultă numai de legile sale nepămîntești...”

proza
poezie eseuri arta film

respiro©2000 All rights reserved.
••• design: SGFXstudio •••